ÎCCJ, Decizia nr. 100/2024

Ședința publică din data de 15 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării", în numele și pentru membrii săi de sindicat, a solicitat obligarea, în solidar, a celor doi pârâți Regia Autonomă Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea la plata drepturilor salariale, așa cum au fost nominalizate.

Prin sentința civilă nr. 1028 din 27 iunie 2018, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții, având ca obiect drepturi bănești; a respins cererile formulate de reclamanții A., B. și C., ca nefondate; a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul D., ca nefondată; a dispus obligarea pârâtei R.A. Aeroportul "Delta Dunării" și a Consiliului Județean Tulcea, în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 398/1997, la plata către ceilalți reclamanți și intervenienți a diferențelor de drepturi salariale rezultate din diminuarea sporurilor de aviație, deservirea unor instalații suplimentare din dotarea autovehiculelor, fidelitate, condiții vătămătoare și periculoase pentru perioada 1 noiembrie 2016-27 iunie 2018, respectiv până la încetarea contractelor de muncă pentru reclamanții cărora le-au încetat contractele individuale de muncă în acest interval, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective; a respins capetele de cerere privind acordarea diferenței rezultate la salariu prin modificarea indicelui 1 în funcție de salariul minim pe economie și privind diferența la salariu prin eliminarea sporului de tură, ca nefondate; pârâta R.A. Aeroportul "Delta Dunării" și Consiliul Județean Tulcea, în sensul prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 398/1997, au fost obligați să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina angajatorului; de asemenea, pârâții au fost obligați să rețină și să vireze contribuțiile, precum și impozitele datorate de reclamanți și intervenienți, în condițiile legii, pentru drepturile salariale acordate prin hotărâre; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei R.A. Aeroportul "Delta Dunării" la plata unei amenzi pentru exercitarea unui comportament lipsit de corectitudine față de salariați și încercarea de inducere în eroare a instanței, ca inadmisibil.

Prin decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de reclamantul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării", în numele și pentru membrii săi de sindicat împotriva sentinței civile nr. 1028 din 27 iunie 2018 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-au admis apelurile formulate de pârâții R.A. Aeroportul "Delta Dunării" și Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea, împotriva aceleiași sentințe; s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea, ca nefondată; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 mai 2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 341/CM/05.11.2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, cerere formulată de petentul/apelantul-reclamant Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" Tulcea, în numele și pentru membrii săi de sindicat.

Cererea de revizuire

La 25 iulie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva deciziei civile nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Revizuentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, arătând că nu a formulat cererea de revizuire în termenul de o lună prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, întrucât sindicatul și celelalte părți implicate în proces au înțeles, raportându-se la dispozitivul hotărârii, coroborat cu considerentele care au stat la baza acesteia, că rămân valabile prevederile sentinței de fond (în sensul că nu s-a menționat desființarea hotărârii apelate) cu privire la drepturile salariale prevăzute în actele adiționale la contractele individuale de muncă semnate de ambele părți.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1945 din 6 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, ca nefondată și a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva deciziei civile nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, s-a reținut că decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Prin raportare la art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, în speță, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 5 decembrie 2019, iar revizuentul a promovat calea de atac a revizuirii la data de 22 iulie 2022, conform plicului atașat, după împlinirea acestui termen.

Instanța a respins cererea revizuentului de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, reținând că motivele invocate de acesta nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condițiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care, în cazul de față, reprezintă data pronunțării acesteia.

Ca urmare, a arătat instanța de revizuire, nu poate fi avut în vedere momentul comunicării încheierii de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 341/CM/05.11.2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă la data de 17 mai 2022, a cărei revizuire se solicită, când revizuentul susține că a luat cunoștință de faptul că hotărârea primei instanțe nu a fost schimbată, în sensul de a păstra vreo dispoziție de admitere a vreunui capăt de cerere formulat de reclamanți, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446.

Față de soluția dată cererii privind repunerea în termenul de declarare a căii de atac, instanța a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" a declarat recurs.

În motivarea căii extraordinare de atac, a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, fiind greșită soluția de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare al revizuirii.

Recurentul a invocat art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., în raport de care a susținut că cererea de revizuire trebuie să fie și motivată la momentul declarării, ca urmare, trebuie cunoscute motivele instanței care a judecat cel de-al doilea proces.

Din această perspectivă, recurentul a susținut că simpla analiză a dispozitivelor celor două hotărâri contradictorii, fără cunoașterea motivelor care au stat la baza deciziei din cel de -al doilea proces, nu putea conduce la concluzia că cele două hotărâri judecătorești ar fi contrare.

A invocat Decizia nr. 351/2021 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care, la paragraful nr. 20, s-a reținut că în materia revizuirii se poate formula cerere de repunere în termen, cu respectarea art. 186 din C. proc. civ.

Prin raportare la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a susținut că analiza dispozitivelor celor două hotărâri pretins a fi contrare nu se poate desprinde concluzia încălcării principiului autorității de lucru judecat; așadar, în opinia recurentului, această împrejurare este una temeinică și se circumscrie noțiunii de "motive temeinic justificate".

În concluzie, motivul întârzierii se datorează neclarității dispozitivului hotărârii și nicidecum culpei recurentului, care a depus toate diligențele, formulând atât cerere de lămurire a dispozitivului, cât și, ulterior comunicării încheierii de respingere a cererii de lămurire, cerere de revizuire.

De asemenea, recurentul a invocat și aplicarea greșită a normelor de drept material, făcând referire la art. 22 și la art. 186 din C. proc. civ.

Recursul a fost înteemiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Cu privire la fondul recursului de față, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul a criticat soluția instanței, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susținând că este nelegală măsura respingerii cererii de repunere în termenul de formulare al revizuirii, câtă vreme contrarietatea hotărârilor invocată în cererea de revizuire în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se putea deduce din dispozitivul acestora.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurentul și-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., dar criticile se referă atât la nemotivarea hotărârii, cât și la greșita apreciere a instanței privind momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac, cu referire la art. 186 din C. proc. civ., deci sunt vizate regulile de procedură civilă; ca urmare, Înalta Curte va analiza aceste susțineri din perspectiva pct. 5 și 6 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", nemotivarea hotărârii judecătorești fiind analizată din aceeași perspectivă.

Verificând decizia criticată, Înalta Curte reține că aceasta corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile formulate, Înalta Curte reține că decizia recurată respectă condițiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, câtă vreme instanța, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, a constatat că susținerile revizuentului, în sensul că ar fi luat cunoștință de contradictorialitatea invocată abia la momentul comunicării deciziei, nu pot fi apreciate ca fiind o împrejurare mai presus de voința sa, în sensul textului de lege.

Instanța de revizuire a detaliat, arătând că textul de lege incident, temeiul de drept al cererii de revizuire art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., face vorbire despre rămânerea definitivă a ultimei hotărâri pretins contradictorie și nu distinge între nemulțumirea părți în raport de considerente sau dispozitiv, fiind nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.

Nici critica privind incidența motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ. nu este fondată.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, s-a susținut că decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă este contrară Deciziei nr. 130/CM din 10 aprilie 2019 pronunțată de aceeași instanță.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia civilă nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, care, fiind pronunțată în apel în materia litigii de muncă, are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecință, data pronunțării Deciziei nr. 341/CM din 5 noiembrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs și s-a împlinit la 5 decembrie 2019.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 22 iulie 2022, conform plicului cu care a fost expediat memoriul, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, termenul de declarare al căii extraordinare de atac nu curge de la data comunicării hotărârii către recurent, cum se susține în memoriul de recurs, ci sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, care a curs de la data la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită.

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014), a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Sindicatul Liber al R.A. Aeroportul "Delta Dunării" împotriva Deciziei nr. 1945 din 06 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2024.