ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4301/2023

HOTĂRÂRE
04.10.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4301/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 9 ianuarie 2023, reclamantul A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, având ca obiect anularea încheierii nr. 334/07.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022.1.1., a încheierii nr. 347/14.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022.1.1., a încheierii nr. 351/15.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022, a încheierii nr. 353/16.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022 și a încheierii nr. 358/22.12.2022 pronunțate în dosarul nr. x/2022, toate ale Curții de Apel Cluj.

Prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 50 RON, conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Întrucât reclamantul nu a complinit aceste lipsuri ale cererii de chemare în judecată, prin încheierea nr. 11 din data de 21 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., a anulat ca netimbrată acțiunea în anulare.

Reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

Reținând că reclamantul A. nu și-a îndeplinit obligația fixată privind achitarea taxei judiciare de timbru aferente soluționării cererii de reexaminare, în conformitate cu dispozițiile art. 9 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 19 din data de 25 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a dispus anularea acestei cereri.

Împotriva încheierii nr. 19 din data de 25 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat apel reclamantul A.. Calea de atac exercitată a fost calificată ca fiind o cerere de recurs, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimata Curtea de Apel Cluj nu a înregistrat întâmpinare la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că această excepție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva hotărârilor de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că, prin rezoluția din data de 8 iunie 2023, s-a reținut în sarcina recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.

Prin adresa emisă la data 12 iunie 2023 și comunicată la data de 15 iunie 2023, recurentului i-a fost comunicată această obligație, cu mențiunea că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor din dosar, cât și a datelor înregistrate în sistemul Ecris, Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată fixat la data de 4 octombrie 2023, recurentul nu a îndeplinit această obligație, respectiv nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit și nici nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a acestei taxe sau cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este anularea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A., ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii nr. 19 din data de 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată La data de 30 septembrie 2022, reclamantul A., în
ÎCCJ 2023-06-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de cont
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată și soluția instanței de fond Prin cererea înregistrat
ÎCCJ 2023-10-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4297/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31.03.2022, p
ÎCCJ 2023-10-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 22 decembrie 2022, reclamantul
Sursă