ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 august 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea Deciziei nr. 454/23.07.2020, prin care a fost sancționat sa cu amendă în cuantum de 40.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 40 alin. (2) și alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutul audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, iar, în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse. în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 40.000 RON, fiind disproporționată în raport cu fapta reținută, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 1287 pronunțată la 8 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1287 pronunțate la 8 decembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., B. S.A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În cuprinsul motivelor de recurs reclamanta a susținut că instanța de fond a considerat apărările sale ca nefiind suficiente pentru a combate prezumția de legalitate a Deciziei 454/2020, însă nu a făcut o motivare în fapt, astfel că nu a aplicat normele prevăzute de legislația audiovizualului în mod legal.

Astfel a arătat că a fost sancționată în cadrul Deciziei nr. 454/23.07.2020 cu amendă în valoare de 40.000 RON, pentru emisiunea difuzată în data de 30.06.2020 între orele 19:59-21:59, A., moderată de C. la postul de televiziune A., prin telefon, în direct au fost invitați D. și E..

În cadrul emisiunii au fost discutate bilanțul la zi în cadrul crizei COVID - 19, cazurile unor pacienți asimptomatici, tratament, costuri în spitale, legislație, aprecieri la adresa cadrelor medicale, investigația "F." în ceea ce privește existența unor bordeluri în bazele militare de la Deveselu și Kogălniceanu, copiii sub 14 ani instituționalizați vor putea fi adoptabili până în toamnă, criza care va veni în toamnă.

Evidențiază faptul că, în timpul emisiunii, părțile ce se declară vizate aveau posibilitatea de a intervini oricând pentru a lămuri orice neclaritate, astfel neputându-se reține vreo îngrădire a dreptului la apărare și prezentare a unui punct de vedere, mai ales că aceștia au ales neexercitarea lor.

Informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună-credință, în interesul superior al comunității, fiind respectat și dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care, sancționarea operatorului tv apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Pe parcursul acestor emisiuni s-a încercat o informare obiectivă a publicului, fără să se aducă atingere drepturilor altor persoane sau autorități, astfel cum a reținut în mod eronat Consiliul Național al Audiovizualului.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliștilor și al posturilor TV, cetățenii sunt privați de o corectă informare, aspect în totală antiteză atât cu dispozițiile de la nivel național, cât și cu cele de la nivel comunitar.

În plus, în cadrul emsiunii s-a dezbătut un subiect extrem de important, pandemia COVID - 19, având în vedere restricțiile impuse pe o perioadă nedeterminată, populația trebuie ferită de o alarmare exacerbată, care inevitabil, să creează în momentul în care inclusiv în presă, și nu doar in viața de zi cu zi, discuțiile pe acest subiect au devenit un element cotidian.

Menționează faptul că într-o astfel de situație în care se constată vinovăția reclamantului, somația de intrare în legalitate este o sancțiune echitabilă. Pârâtul refuza să vadă reversul medaliei, și anume faptul că prin sancțiunile repetate se va ajunge la cenzura posturilor de televiziune, lăsând, finalmente, populația, fără vocea de care aceasta are nevoie.

Informarea realizată prin emisiunea A. difuzată în data de 30.06.2020 a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună-credință, rolul televiziunii fiind acela de a trezi întrebări în conștiința telespectatorilor, punctând centrul de interes al discuției prin titluri ce atrag atenția si captivează.

Responsabilitatea jurnalistului este de a fi "câinele de pază al democrației" iar pentru acest lucru, trebuie să depună toate diligentele necesare, utilizând o multitudine de mijloace, fără sa fie ținut să demonstreze veridicitatea sau sursele informațiilor.

Codul audioviziualului prevede la art. 32 alin. (1) faptul că niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil. Trebuie întotdeauna analizat dreptul publicului de a fi informat, iar pentru ca această informare să fie realizată, jurnaliștii recurg la o anumită doză de exagerare, inerentă profesiei.

Sancționarea postului de televiziune este o măsură excesivă, în jurisprudență, cauza Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei este semnificativă, prin intermediul acesteia se arată:

"Curtea este conștientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare."

O limitare repetată a dreptului la exprimare conduce finalmente la o cenzură a postului de televiziune, cea care reprezintă vocea poporului și a democrației.

Sub aspectul temeiniciei Decizia de constatare și de sancționare cu amenda nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

Această afirmație se bazează pe faptul că, atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2), dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Acestea fac parte din așa - numitul bloc de convenționalitate catalogată chiar ca una dintre garanțiile acesteia, o condiție primordială a progresului și a fericirii fiecăruia, așa cum au considerat - judecătorii Curții în cauza Handyside c. Regatului Unit, idee reluată apoi, cu grad de principiu, în cauzele ulterioare.

Libertatea de exprimare este atât un drept în sine, cât și un drept absolut necesar pentru realizarea altor drepturi garantate de Convenție, fiind totodată un drept individual, parte a libertății spirituale a fiecărui individ, dar și un drept colectiv, ce permite comunicarea.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a acordat întotdeauna o protecție deosebită libertății presei, în cauza Lingens c. Austriei, presa fiind considerată "câinele de pază al democrație".

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu se impune anularea Deciziei 454 și exonerarea sa de la plata amenzii, solicită reindividualizarea cuantumului amenzii în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somații de intrare în legalitate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., B. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 454/23.07.2020 în sarcina reclamantei s-a reținut și sancționat cu amendă în cuantum de 40.000 RON încălcarea, în cadrul emisiunilor "A.", difuzat în ziua de 30 iunie 2020, a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (1), (2) și (5) și 64 alin. (1), lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului).

În cuprinsul actului atacat pârâtul a reținut încălcarea următoarelor dispoziții legale:

- art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 privind codul audiovizualului prezintă o obligație a furnizorului de servicii: toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

- art. 40 alin. (1), (2) și (5) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, (1) - În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt. (2) - În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt. (...) (5) Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violentă.

- art. 64 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual:

"In virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

Înalta Curte constată că recurentul a adus critici generale sentinței atacate, susținând că în cadrul emisiunii "A." din 30 iunie 2020, moderatorul a respectat dreptul la liberă exprimare și nu a încălcat drepturile și libertățile nici unei persoane.

Instanța de recurs precizează că obligația de informare corectă a publicului în cadrul unei emisiuni de televiziune sau radiofonice presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat printr-un limbaj civilizat, dând posibilitate persoanelor vizate să își exprime un punct de vedere până la sfârșitul emisiunii prin contactarea acestora.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și completă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective.

Totodată, principiul "audiatur et altera pars" presupune nu doar obligația de a permite persoanei acuzate să intervină în emisiune pentru a-și prezenta punctul de vedere, dar și obligația pozitivă de a solicita acest punct de vedere respectivei persoane.

Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei-reclamante, constată că în cauză au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (1), (2) și (5) și art. 64 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Modalitatea în care s-a derulat emisiunea și afirmațiile moderatorului și ale invitaților, nu au fost de natură a favoriza libera formare a opiniilor, nefiind dată posibilitatea formulării vreunui punct de vedere din partea persoanelor vizate de o serie de afirmații ostile, negative, dezechilibrate, prezentate în emisiune.

Susținerea recurentei în sensul că pe parcursul acestor emisiuni s-a încercat o informare obiectivă a publicului, fără să se aducă atingere drepturilor altor persoane sau autorități, nu are suport real.

În cadrul emisiunii "A." preluată din Canada, Montreal și fără a se preciza dacă este în direct, au fost exprimate o serie de afirmații la adresa unor persoane publice. Moderatorul C. susține că "(...) G. de câte ori a încercat să ne ia la mișto, să spună prostii despre noi și nu i-a ieșit ... a rămas singur... nu-l mai citește nici sor-sa sau frate-su, nu știu dacă are... (...) Că lui H. îi merge bine, nu vedeți? Cel mai bine. Singura problemă e că n-a putut să se însoare. O să vă spun eu de ce n-a putut să se însoare, cu subiect și predicat. Știți ce ne-au spus H.? Nu e bună măsurătoarea lui I., fiindcă n-au avut aviz de la DSP. Păi DSP -urile sunt securiștii (. . . . . . . . . .) Pe J. astăzi îl arunc la coșul de gunoi al istoriei. Putea să rămână erou, da a fost un trădător.(...) . . . . . . . . . .da după ce au aflat românii că K. a făcut afaceri off-shore cu tot felul de firme pharma, a luat o grămadă de bani ...(...)."

În speță, pe parcursul emisiunii moderatorul și invitatul au susținut, în esență, aceleași puncte de vedere, fără ca punctul de vedere al persoanelor menționate să fie prezentat și nici nu rezultă că li s-ar fi cerut.

Totodată, referitor la respectarea principiului "audiatur et altera pars", se reține că în cazul unei emisiuni, cum este și cea care formează obiectul prezentei cauze, îndeplinirea acestei obligații a furnizorului de servicii media audiovizuale nu poate fi realizată decât prin intermediul moderatorului, pentru a cărui prestație furnizorul răspunde, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Or, în speță, deși recurenta a avut posibilitatea tehnică să prezinte acest punct de vedere în cadrul emisiunii "A. special" din 30 iunie 2020, postul A. ce aparține titularului de licență audiovizuală societatea A., B. S.A., prin moderatorul emisiunii, nu a întreprins acest demers prin care ar fi putut asigura respectarea principiului "audiatur et altera pars", prevăzut de art. 40 din Codul audiovizualului, ce vizează dreptul la informare.

Nu în ultimul rând, reclamanta nu a susținut că moderatorul emisiunii și-ar fi îndeplinit obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Totodată, recurenta-reclamantă nu a susținut că transcriptul emisiunii "A.", difuzată în ziua de 30 iunie 2020 redat în cuprinsul raportului de monitorizare nu ar reflecta fidel conținutul emisiunii.

A fost invocată în cererea de recurs și jurisprudența C.E.D.O. în materia libertății de exprimare și s-a susținut că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare.

Deși recurenta insistă asupra încălcării libertății de exprimare prevăzută de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre o ingerință în dreptul la liberă exprimare, câtă vreme aceasta presupune intervenția autorității înainte de difuzarea unei emisiuni, iar sancțiunea contestată a fost aplicată după difuzare, ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale în materie.

Potrivit unei jurisprudențe constante a C.E.D.O., libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. Așadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susține în cererea de recurs că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., libertatea de exprimare conferită mass-media presupune existența unor limite mai largi în ceea ce privește întinderea acesteia, jurnaliștii bucurându-se, așadar, în exercițiul acestei libertăți, de o doză de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, fără a fi ținuți să le demonstreze realitatea.

Cu privire la această susținere, Înalta Curte reiterează faptul că sancțiunea a fost aplicată pentru limbajul injurios folosit și informațiile neverificate oferite de prezentator/realizator care depășesc doza aceptabilă de exagerare ori chiar de provocare cu privire la judecățile de valoare pe care le emit, emisiunea nefiind despre probleme fantasy sau SF, ci despre persoane reale.

Mai mult, în respectiva emisiune, deși au fost dezbătute teme și subiecte de interes public, nu s-a asigurat respectarea dispozițiilor citate, care obligă ca în astfel de programe furnizorii de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor, să respecte principiul audiatur et altera pars, iar moderatorii programelor să prezinte și să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (1), (2) și (5) și art. art. 64 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Este, așadar, evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea și încurajarea libertății de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieții cetății, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliștii trebuie, în exercitarea cu bună credință a profesiunii lor, și în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte și celelalte valori protejate de Convenție, precum și îndatoririle și responsabilitățile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menționate.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante prin care se susține că nu au fost administrate probe de către intimatul-pârât în dovedirea celor reținute în cuprinsul deciziei contestate în cauză și, implicit, la aplicarea sancțiunii. Se reține că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentația care a stat la baza actului contestat, respectiv raportul de monitorizare a emisiunii "A." din data de 30 iunie 2020 și reclamantul a depus decizia contestată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate prin decizia atacată, instanța de recurs, în acord cu jurisprudența sa constantă în materie, are în vedere prevederile art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului care statuează că, în individualizarea sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de: gravitatea faptei și efectele acesteia, sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea, ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză, durata emisiunii, audiența înregistrată.

Înalta Curte observă că, reclamanta mai fusese sancționată cu somații pentru intrare în legalitate, prin Decizia 130/2020 și Decizia 425/2020, cu amendă în cuantum de 5000 RON prin Decizia 163/2020, amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia 369/2020, amendă în cuantum de 20.000 RON prin Decizia 398/2020, amendă în cuantum de 10.000 RON prin Decizia 413/2020, amendă în cuantum de 10.000 RON prin Decizia 432/2020, amendă în cuantum de 5.000 RON prin Decizia 445/2020.

Recurenta-reclamanta nu se afla la prima încălcare a prevederilor din Codul audiovizualului, așa cum s-a menționat anterior, astfel că în mod legal prima instanță a reținut că solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu adresarea unei somații de intrare în legalitate este neîntemeiată, instituția intimată având în vedere atât gravitatea faptei, cât și sancțiunile aplicate societății de televiziune în ultimul an.

Pentru considerentele prezentate anterior, constatând că soluția instanței de fond privind reținerea încălcării de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (1), (2) și (5) și art. 64 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., B. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1287 pronunțate la 8 decembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a (nouă) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 mai 2023.