ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 204 din 16 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Arad, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 și a Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale raportat la art. 5 C. pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpații:

De asemenea, aceeași soluție a fost dată și în privința inculpaților G., H., I., J., toți trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. - inculpați care nu au fost vizați de apelul declarat de parchet în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, sub aspectul situației de fapt, acuzațiile aduse inculpaților în cuprinsul actului de sesizare au constat în aceea că:

Inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în baza aceleași rezoluții infracționale, a evidențiat în mod repetat, în actele contabile sau fiscale, în temeiul unor documente cu date nereale (facturi fiscale), operațiuni fictive constând în achiziția, în perioada ianuarie 2008-mai 2011, de cereale, de la pretinșii furnizori, societăți comerciale fantomă (cu un comportament fiscal neadecvat). În acest sens, s-a precizat că societățile comerciale cu un comportament fiscal neadecvat au fost următoarele: S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L. și că scopul a constatat în sustragerea de la plata taxei pe valoare adăugată. În consecință, s-a reținut un prejudiciu de 5.170.583,19 RON ca urmare a 42 de acte materiale reprezentând numărul de perioade fiscale.

Inculpata S.C. B. S.R.L., administrată de inculpatul A., în baza aceleași rezoluții infracționale, a evidențiat în mod repetat, în actele contabile sau fiscale, în temeiul unor documente cu date nereale (facturi fiscale), operațiuni fictive constând în achiziția, în perioada ianuarie 2008-mai 2011, de cereale, de la pretinșii furnizori, societăți comerciale fantomă (cu un comportament fiscal neadecvat): S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoare adăugată. În consecință, s-a reținut un prejudiciu de 5.170.583,19 RON ca urmare a 42 de acte materiale reprezentând numărul de perioade fiscale.

Inculpatul D., în calitate de administrator al S.C. O. S.R.L., administrator în fapt (împuternicit) al S.C. P. S.R.L. și administrator al S.C. R. S.R.L. a pus la dispoziția S.C. B. S.R.L. și a administratorului acesteia, inculpatul A., documente contabile (de exemplu facturi) aferente a 5 perioade fiscale: august- decembrie 2009 (în cazul S.C. O. S.R.L.), 7 perioade fiscale: ianuarie- iulie 2010 (în cazul S.C. P. S.R.L.), 1 perioadă fiscală: septembrie 2010 (în cazul S.C. R. S.R.L.), referitoare la livrări fictive de cereale, sprijinind astfel S.C. B. S.R.L. să își deducă fraudulos taxa pe valoare adăugată în sumă de 447.545,81 RON (în cazul S.C. O. S.R.L.), 967.510,04 RON (în cazul S.C. P. S.R.L.), 54.621,12 RON (în cazul S.C. R. S.R.L.).S-a precizat că este vorba de 13 acte efective de complicitate (aferente numărului perioadelor fiscale) cu un prejudiciu de 1.469.676,97 RON la infracțiunea continuată unică de evaziune fiscală cu un număr de 42 de acte materiale și un prejudiciu total de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul E., în calitate de administrator al S.C. Q. S.R.L., a pus la dispoziția S.C. B. S.R.L. și a administratorului acesteia, inculpatul A., documente contabile (fiind date ca exemplu: facturi) aferente a 9 perioade fiscale: iulie 2010- martie 2011, referitoare la livrări fictive de cereale, sprijinind cea din urmă societate comercială să își deducă fraudulos taxa pe valoare adăugată în sumă de 1.969.417,57 RON. S-a constatat că este vorba de 9 acte efective de complicitate aferente numărului perioadelor fiscale, prin care a fost creat un prejudiciu de 1.969.417,57 RON la infracțiunea continuată unică de evaziune fiscală cu un număr de 42 de acte materiale și un prejudiciu total de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul F., în calitate de administrator al S.C. S. S.R.L. a pus la dispoziția S.C. B. S.R.L. și a administratorului acesteia, inculpatul A., documente contabile (fiind exemplificate facturile) aferente a 3 perioade fiscale: martie-mai 2011, referitoare la livrări fictive de cereale, sprijinind astfel cea din urmă societate comercială să își deducă fraudulos taxa pe valoare adăugată în sumă de 930.213,29 RON. S-a precizat că este vorba de 3 acte efective de complicitate aferente numărului perioadelor fiscale, cu un prejudiciu de 930.213,29 RON la infracțiunea continuată unică de evaziune fiscală cu un număr de 42 de acte materiale și un prejudiciu total de 5.170.583,19 RON .

Inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a plătit prețul cerealelor pretins cumpărate de la S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., în conturile bancare ale acestor furnizori (firme fantomă, cu un comportament fiscal neadecvat), urmată, în perioada februarie 2008 - iulie 2011, de retragerea în numerar, de regulă în aceeași zi, cu justificări nereale (plata achizițiilor de cereale de la persoane fizice), printr-un număr total de 373 operațiuni bancare, a sumelor încasate (care includ și suma totală de 5.170.583,19 RON provenită din evaziune fiscală), de administratorii societăților fantomă amintite: T., U., V., W., D., E., F. și de remiterea acestor sume inculpatului A., cu scopul de a da aparența de realitate achizițiilor de cereale, dar și al ascunderii adevăratei naturi a provenienței banilor (evaziunea fiscală), fiind vorba de 373 acte materiale.

Inculpata S.C. B. S.R.L., administrată de inculpatul A., a plătit prețul cerealelor pretins cumpărate de la S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., în conturile bancare ale acestor furnizori (firme fantomă, cu un comportament fiscal neadecvat), urmată, în perioada februarie 2008 - iulie 2011, de retragerea în numerar, de regulă în aceeași zi, cu justificări nereale (plata achizițiilor de cereale de la persoane fizice), printr-un număr total de 373 operațiuni bancare, a sumelor încasate (care includ și suma totală de 5.170.583,19 RON provenită din evaziune fiscală), de administratorii societăților fantomă amintite: T., U., V., W., D., E., F. și de remiterea acestor sume lui A., cu scopul de a da aparența de realitate achizițiilor de cereale, precum și al ascunderii adevăratei naturi a provenienței banilor (evaziunea fiscală)- fiind vorba de 373 acte materiale.

Inculpatul D., în calitate de administrator al S.C. O. S.R.L., R. S.R.L. și administrator de fapt (împuternicit) al S.C. P. S.R.L., a retras în numerar, printr-un număr de 144 de operațiuni bancare, în perioada august 2009- octombrie 2010, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 1.469.676,97 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L. și S.C. R. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A., pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor, respectiv evaziune fiscală. S-a constatat că inculpatul D. este coautor cu 144 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a spălat suma de 1.469.676,97 RON (reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal prin evaziune fiscală), la infracțiunea continuată, unică de spălare a banilor cu 373 de acte materiale și o sumă totală spălată, de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul E., în calitate de administrator al S.C. Q. S.R.L., a retras în numerar, printr-un număr de 82 de operațiuni bancare, în perioada august 2010- martie 2011, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 1.969.417,57 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. Q. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A., pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor, respectiv evaziune fiscală. S-a precizat că inculpatul E. este coautor cu 82 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a spălat suma de 1.969.417,57 RON (reprezentând tva dedusă ilegal prin evaziune fiscală), la infracțiunea continuată, unică de spălare a banilor cu 373 de acte materiale și o sumă totală spălată de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul F., în calitate de administrator al S.C. S. S.R.L. a retras în numerar, printr-un număr de 39 de operațiuni bancare, în perioada martie - iulie 2011, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 930.213,29 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. S. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A., pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor, respectiv evaziune fiscală. S-a precizat totodată că, inculpatul F. este coautor cu 39 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a spălat suma de 930.213,29 RON (reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal prin evaziune fiscală), la infracțiunea continuată, unică de spălare a banilor cu 373 de acte materiale și o sumă totală spălată, de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a plătit prețul cerealelor pretins cumpărate de la S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., în conturile bancare ale acestor furnizori (firme fantomă, cu un comportament fiscal neadecvat), urmată, în perioada februarie 2008 - iulie 2011, de retragerea în numerar, de regulă în aceeași zi, cu justificări nereale (plata achizițiilor de cereale de la persoane fizice), printr-un număr total de 373 operațiuni bancare, a sumelor încasate (care includ și suma totală de 5.170.583,19 RON provenită din evaziune fiscală), de administratorii societăților fantomă amintite: T., U., V., W., D., E., F. și de remiterea acestor sume inculpatului A.. Astfel, s-a reținut o însușire de către inculpatul A. a sumei de 5.170.583,19 RON din gestiunea S.C. B. S.R.L., fiind vorba de 373 acte materiale.

Inculpatul D., în calitate de administrator al S.C. O. S.R.L., S.C. R. S.R.L. și administrator de fapt (împuternicit) al S.C. P. S.R.L. a retras în numerar, printr-un număr de 144 de operațiuni bancare, în perioada august 2009- octombrie 2010, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 1.469.676,97 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L. și S.C. R. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A.. Astfel, s-a constatat că inculpatul D. este complice cu 144 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a delapidat suma de 1.469.676,97 RON (reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal prin evaziune fiscală), la infracțiunea continuată, unică de delapidare cu 373 de acte materiale și o sumă totală delapidată, de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul E., în calitate de administrator al S.C. Q. S.R.L., a retras în numerar, printr-un număr de 82 de operațiuni bancare, în perioada august 2010- martie 2011, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 1.969.417,57 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. Q. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A.. S-a constatat că inculpatul E. este complice cu 82 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a delapidat suma de 1.969.417,57 RON (reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal prin evaziune fiscală), la infracțiunea continuată, unică de delapidare cu 373 de acte materiale și o sumă totală delapidată, de 5.170.583,19 RON.

Inculpatul F., în calitate de administrator al S.C. S. S.R.L., a retras în numerar, printr-un număr de 39 de operațiuni bancare, în perioada martie- iulie 2011, sumele de bani încasate de la S.C. B. S.R.L., cunoscând că acestea includ și suma de 930.213,29 RON, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal de S.C. B. S.R.L. ca urmare a invocării unor tranzacții fictive cu S.C. S. S.R.L., retrageri urmate de remiterea sumelor încasate, inculpatului A.. S-a precizat că inculpatul F. este complice cu 39 de acte materiale (aferente numărului de retrageri de numerar) prin care s-a delapidat suma de 930.213,29 RON (reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă ilegal prin evaziune fiscală) și cu 373 de acte materiale și o sumă totală delapidată, de 5.170.583,19 RON.

La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2023, instanța de fond a pus în discuție excepția prescripției răspunderii penale a inculpaților, față de datele comiterii presupuselor fapte, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și O.U.G nr. 71/2022 pentru modificarea C. pen.

S-a reținut că inculpații A., X., D., F., prin declarațiile date în fața instanței și inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., prin înscrisul depus la dosar, au solicitat încetarea procesului penal, arătând, în mod expres, că nu doresc continuarea procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art. 18 C. proc. pen.

Astfel, Tribunalul a analizat prescripției răspunderii penale în raport de legea penală mai favorabilă, apreciată ca fiind noul C. pen. și Legea nr. 241/2005, cu referire la intervalul cuprins între publicarea în Monitorul oficial al Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - și momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv perioada 25.06.2018-30.05.2022.

Față de considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, prima instanță a reținut că, Decizia nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, textul normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Astfel, s-a reținut că până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 (prin care a articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) au fost modificate), în materie penală nu au mai fost reglementate cazurile de întrerupere a cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care s-a apreciat că produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte.

Pe de altă parte, s-a reținut cu privire la cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, faptul că se aplică numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile.

În continuare, tribunalul a reținut că, în aplicarea mitior lex, Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 - data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018 și, niciun act efectuat în prezenta cauză după această dată, nu mai poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare prin aceste două decizii ale instanței de contencios constituțional, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Prima instanță a avut în vedere faptul că această interpretare este și cea care se desprinde din conținutul dispozitivului Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căruia, normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În continuare, prima instanță a constatat că solicitările reprezentantului Ministerului Public de înlăturare a aplicării deciziilor Curții Constituționale raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în cauze împotriva României sunt nefondate.

Astfel, tribunalul a avut în vedere că, în cauzele conexate C-357/19,C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, prin hotărârea de Mare Cameră din 21 decembrie 2021, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat faptul că "în ipoteza în care instanța de trimitere din cauzele C-357/19, C-811/19 și C-840/19 ar ajunge la concluzia că aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale rezultate din Deciziile nr. 685/2018 și nr. 417/2019 coroborată cu punerea în aplicare a dispozițiilor naționale în materie de prescripție și în special a termenului absolut de prescripție prevăzut la articolul 155 alin. (4) din C. pen. implică un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general, sancțiunile prevăzute de dreptul național pentru combaterea unor astfel de infracțiuni nu ar putea fi considerate drept efective și disuasive, ceea ce ar fi incompatibil cu articolul 325 alin. (1) Tratatul privind Funcționarea Uniuni Europene coroborat cu articolul 2 din Convenția P.I.F., precum și cu Decizia 2006/928" (paragraf 2028).

Din acest punct de vedere, raportat la termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 - 10 ani, termen considerat suficient pentru investigarea unor infracțiuni de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar, văzând și faptul că organele statului - Garda Financiară s-au sesizat la scurt timp de la comiterea acestora (2011), tribunalul nu a identificat elemente care să ducă la reținerea unui risc sistemic de impunitate, în cazul aplicării termenului general de prescripție.

Totodată, s-a reținut, în conformitate cu aspetele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 67/2022 în sensul că normele naționale referitoare la prescripție țin de domeniul de aplicarea al legalității incriminării, consecința fiind obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția Europeană și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.

În aceste condiții, s-a avut în vedere cauza C 42/17 (Tarico 2), în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri.

Astfel, prima instanță a considerat că prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Tarico 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate.

Așadar, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor dispoziții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii (fiind indicat în acest sens paragraful 60).

Totodată din cuprinsul paragrafului 61, s-a reținut că, dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii.

În concluzie, Tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlăturarea aplicării jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la lipsa unei cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, cu consecința încetării procesului penal pornit împotriva celor 10 inculpați din prezenta cauză, ca efect al intervenției prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, în speță, s-a avut în vedere că infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 se pedepsește cu închisoarea de la 5 ani la 11 ani, limite de pedeapsă în raport de care termenul general de prescripție este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. de 10 ani, iar, infracțiunile de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen. se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la 2 la 7 ani, în raport de care termenul general de prescripție este, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. de 8 ani.

Totodată, s-a avut în vedere că pe perioada stării de urgență (16.03.2020 - 14.05.2022) a intervenit suspendarea de drept a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile art. 156 C. pen.

În consecință, Tribunalul a constatat că în cazul fiecărui inculpat s-au împlinit termenele generale de prescripție aferente infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, s-a reținut că, în cazul inculpatului A., termenul de prescripție de 10 ani pentru infracțiunea de evaziune fiscală a început să curgă din luna mai 2011 și s-a împlinit în luna iulie anului 2021; termenul de prescripție de 8 ani pentru infracțiunile de spălare a banilor și respectiv delapidare a început să curgă din luna iulie 2011 și s-a împlinit în luna septembrie 2019.

În privința inculpatei persoană juridică S.C. B. S.R.L., s-a reținut că termenul de prescripție de 10 ani pentru infracțiunea de evaziune fiscală a început să curgă din luna mai 2011 și s-a împlinit în luna iulie 2021; termenul de prescripție de 8 ani pentru infracțiunea de spălare a banilor a început să curgă din luna iulie 2011 și s-a împlinit în luna septembrie 2019.

Referitor la inculpatul D., s-a constatat că termenul de prescripție de 10 ani pentru infracțiunea de evaziune fiscală a început să curgă în luna septembrie 2010 și s-a împlinit în luna noiembrie 2020; termenul de prescripție de 8 ani pentru infracțiunea de spălare a banilor și delapidare a început să curgă în luna octombrie 2010 și s-a împlinit în luna decembrie 2018.

În ceea ce privește inculpatul E., s-a constatat că termenul de prescripție de 10 ani pentru infracțiunea de evaziune fiscală a început să curgă din martie 2011 și s-a împlinit în luna mai 2021; termenul de prescripție de 8 ani pentru infracțiunile de spălare a banilor și delapidare a început să curgă în luna martie 2011 și s-a împlinit în luna mai 2019.

În cazul inculpatului F. s-a reținut că termenul de prescripție de 10 ani în cazul infracțiunii de evaziune fiscală a început să curgă în luna mai 2011 și s-a împlinit în luna iulie 2021; termenul de prescripție de 8 ani pentru infracțiunile de spălare a banilor și delapidare a început să curgă în luna iulie 2011 și s-a împlinit în luna septembrie 2021.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara sub aspectul greșitei soluții de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpați.

Prin decizia penală nr. 925 din 26.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 204 din 16 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 273 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat, în esență, că, aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile în materia prescripției răspunderii penale ca urmare a deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale nu aduce atingere dreptului Uniunii Europene și nici jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată, făcând trimitere la considerentele deciziei C 107/23 din 24 iulie 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de apel a arătat că aceasta nu ar trebui să impacteze în vreun fel aplicarea C. pen. reconfigurat prin Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, și nici interpretarea a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, în speță, Curtea a reținut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților o reprezintă C. pen. actual, în forma sa intermediară prin raportare la intervalul 09.08.2018-30.05.2022, care, spre deosebire de vechiul C. pen., în privința termenelor de prescripție a răspunderii penale nu mai conține prevederi care să instituie cauze de întrerupere, astfel că termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 10 ani (pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și art. 9 alin. (1) lit. c), de 8 ani (pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din legea 656/2002 și delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. raportat la art. 308,309 C. pen.) și, respectiv, de 5 ani (pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.).

În consecință, constatând împlinirea termenului de prescripție general pentru faptele reținute în sarcina inculpaților din prezenta cauză, Curtea a constatat legală și temeinică soluția de încetare a procesului penal dispusă de către instanța de fond.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 09.11.2023, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal față de inculpații E. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate concurente de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin 1 C. pen. cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea, art. 35 alin. (1) C. pen., de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen., cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., art. 309 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., A., pentru săvârșirea infracțiunilor continuate concurente de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea, art. 35 alin, 1 C. pen., delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., art. 309 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38alin 1 și 2 C. pen., F. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate concurente de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., art. 309 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., D. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate concurente de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la delapidare, prev. de art. 48 cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., art. 309 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.. Și S.C. B. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate concurente de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin 1 C. pen., de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alia. 1 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație, s-a arătat, în esență, că instanța de apel, în mod greșit, a înlăturat termenul special de prescripție a răspunderii penale ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, fără a avea în vedere contradictorialitatea celor două decizii pronunțate de instanța de contencios constituțional (Decizia nr. 297/2018 și 358/2022), precum și principiul supremației dreptului Uniunii Europene care impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, prin lăsarea neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, a oricărei reglementări sau practici naționale care este contrară dreptului Uniunii.

Sub același aspect, s-a menționat că înlăturarea termenului special de prescripție ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci pentru toate infracțiunile, cu excepția celor imprescriptibile.

Totodată, făcând trimitere la cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 24.07.2023 în cauza C-107/23, procurorul a precizat că instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența națională care creează un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni.

Totodată, s-a arătat că se impunea ca instațele de fond și apel să acorde prioritate principiului supremației dreptului Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât, în considerarea Deciziei CJUE din data de 21.12.2021, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a lăsat neaplicata o alta decizie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 417/2019, considerând că ar fi generat un risc sistemic de impunitate (dec pen. nr. 41 din 07.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018).

De asemenea, în susținerea motivelor de recurs în casație, s-a făcut trimitere la decizia penală nr. 857/A din 13.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și s-a făcut aplicarea Hotărârii CJUE din 24 iulie 2023, apreciindu-se că nu este împlinit în cauză termenul de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, în considerentele acestei hotărâri s-a arătat, în sinteză că, instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale prin care este invalidată dispoziția legislativă/națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

De asemenea, în considerentele aceleiași hotărâri, s-a arătat că CJUE a reținut că, situația juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cauzele a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autoritățile penale.

Or, existența unui asemenea risc sistemic de impunitate constituie un caz de incompatibilitate cu cerințele articolului 325 alin. (1) TFUE și ale articolului 2 alineatul (I) din Convenția PIF.

În speță, articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF sunt formulate în termeni clari și preciși și nu sunt însoțite de nicio condiție, astfel încât ele au efect direct.

În consecință, revine, în principiu, instanțelor naționale sarcina de a da efect deplin obligațiilor care decurg din articolul 325 alineatul (I) TFUE și din articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF, precum și de a lăsa neaplicate dispozițiile interne care, în cadrul unei proceduri care privește fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate astfel de infracțiuni.

Așadar, în astfel de împrejurări, ținând seama de necesitatea punerii în balanță a acestui din urmă standard național de protecție, pe de o parte, si a dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE și ale articolului 2 din Convenția PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanța națională a standardului menționat pentru a repune în discuție întreruperea termemilui de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale), trebuie considerata ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea si efectivitatea dreptului Uniunii.

În consecință, este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale).

Totodată, Curtea de Apel Timișoara a menționat că CJUE a reținut cu titlu general că situația juridică ce rezultă din aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și din Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație si Justiție generează un risc sistemic de impunitate pentru infracțiunile de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii: ca urmare instanța națională nu mai este în măsură să facă o astfel de apreciere în mod individual în fiecare cauză ce are ca obiect o astfel de infracțiune.

De asemenea, s-a arătat că CJUE a reținut că articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF sunt formulați în termeni clari și preciși, aplicarea articolelor nefiind însoțite de nicio condiție, astfel încât, ele au efect direct, ca urmare revine în principiu, instanțelor naționale sarcina de a da efect deplin obligațiilor din aceste norme legale, precum și de a lăsa neaplicate dispozițiile interne care, în cadrul unei proceduri care privește fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate astfel de infracțiuni.

Astfel, a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite anterior datei de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea si efectivitatea dreptului Uniunii.

În consecință, este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de "fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii", să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.

Prin urmare, instanța investită cu soluționarea cauzei are abligația de a aplica în mod direct art. 325 alin. (1) TFUE și art, 2 alineatul (I) din Convenția PIF, fără a mai putea verifica încă o dată existența unui risc sitemic de impunitate.

Aplicând direct normele legale anterior citate, cât și Hotărârea CJUE rezultă că efectul întreruptiv al actelor procedurale încheiate anterior datei de 25 iunie 2018, fiind guvernat de principiul aplicării legii penale mai favorabile, nu de principiul legalității incriminării și al pedepsei se impune a se considera că se produce în continuare și după data de 25.06.2018.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea de Apel Timișoara a reținut că problema de drept ce dezleagă prescripția în prezenta cauză nu este ordinea/ierarhia aplicării hotărârilor Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și CJUE, care au fost pronunțate în materia prescripției răspunderii penale, respectiv asupra dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., ci problema de drept care se pune în discuție este dacă Hotărârea din 24 iulie-2023 pronunțată în Cauza C 107/23 PPU este aplicabilă în cauză în raport cu principiul aplicării legii penale mai favorabile garantat de art. 5 C. pen. român și art. 15 alin. (2) din Constituția României (Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.)

Astfel, s-a apreciat că, în raport cu obiectul cauzei, are incidență directă art. 325 din TFUE și Convenția PIF și pe cale de consecința și Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 pronunțată în cauza C 107/23 PPU, de interpretare a acestor norme suprastatale.

Instanța de apel a considerat că, în situația în care aplicarea articolului 325 TFUE și a normelor care îl pun în practică este deficitară, în România și apare un risc sistemic de impunitate, Uniunea Europeană poate angaja răspunderea Statului Român economic și juridic, având în vedere că, la data dobândirii calității de membru al Uniunii Europene acesta a dobândit o serie de drepturi, dar și-a asumat și anumite obligații pe care trebuie să le respecte, inclusiv prin puterea judecătorească, iar, prevederile art. 5 C. pen. ce reglementează principiul aplicării legii penale mai favorabile nu poate fi interpretat și aplicat în contradicție cu supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii.

Prin raportare la cele menționate în considerente cu privire la jurisprudența Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara a sublilniat că revine instanțelor judecătorești competența de interpretare și aplicare a dreptului național, acestea având obligația să asigure supremația aplicării normelor dreptului comunitar, inclusiv obligația de a aplica Hotărârile CJUE, atunci când acestea se referă la norme infraconstituționale.

Pe de altă parte, principiul aplicării legii penale mai favorabile nu este un drept absolut, așa cum nici principiul legalității incriminării și a pedepselor nu este unul absolut, ambele principii putând suferii ingerințe dacă interese superioare o cer, și, în cazul de față, chiar dacă Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 ar intra în coliziune cu principiul aplicării legii penale mai favorabile, așa cum este reglementat în art. 5 C. pen., prevalență trebuie să aibă aplicarea Hotărârii CJUE, potrivit considerentelor anterior expuse.

În concluzie, instanța de apel, raportat la cele anterior menționate, a constatat că, în cauză, au fost efectuate în cursul urmăririi penale acte procedurale, comunicate inculpaților, care au avut efect întreruptiv al termenului de prescripție, și, prin urmare, nu a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpaților în condițiile noului C. pen., impunându-se, în cauză, examinarea pe fond a acuzațiilor formulate împotriva acestora.

Totodată, în cuprinsul motivelor de recurs în casație, Parchetul a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în soluționarea unor recursuri în casație, respectiv deciziile nr. 567/RC din 05.10.2023 pronunțata în dosarul nr. x/2022, decizia nr. 613 RC din 12.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 615/RC din 12.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020 și decizia nr. 616/RC din 12.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Astfel, s-a menționat că, în considerentele Deciziei nr. 567/RC din 05.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, referitor la incidența ratione materiae a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023) precum și a jurisprudenței anterioare a Curții, s-a precizat că Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște, pe deplin și fără rezerve, supremația dreptului Uniunii, și, în limitele competențelor legitime, aplică cu prevalentă, dispozițiile acestuia.

De asemenea, s-a reținut că instanța supremă urmărește ca, prin valorificarea interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) în deciziile pronunțate, să le asigure eficiența practică, ținând seama, în mod corespunzător, de domeniul de aplicare al acestora.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, așa cum rezultă din cuprinsul Hotărârii CJUE, Curtea de Ia Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infractinea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (paragrafele 1, 79, 97, 98, 99, 116, 121, 124, 125 din Hotărâre), și, prin urmare, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE referitoare la fraudele privind TVA, cum este și infracțiunea de evaziune fiscală și cele aflate în legătură strânsa cu aceasta, intră sub incidența dreptului Uniunii, intră în sfera celor la care se refera Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023).

De asemenea, din interpretarea per a contrario a celor menționate în considerentele Deciziei nr. 613/RC din 12.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018, rezultă că, dacă hotărârea Curții Europene de Justiție, Marea Camera, în cauza C-107/23 PPU, pronunțată la data de 24 iulie 2023, este anterioară deciziei recurate, atunci legalitatea soluției de încetare va putea fi analizată în raport de această hotărâre, întrucât natura juridică a recursului în casație, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât și legislativ.

Tot în conținutul deciziei s-a arătat că elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanță națională a standardului național de protecție care repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, punctul 212).

În ceea ce privește obligativitatea deciziei menționate care impune instanței naționale să lase