ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 882/2024

HOTĂRÂRE

17.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 882/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 07.03.2023 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, care modifică și completează Legea nr. 223/2015, să fie obligat pârâtul Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor la care erau îndreptățiți, prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate din aplicarea Legii nr. 153/2017 la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017, și a H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, să fie obligată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la restituirea sumelor reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea acesteia, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, conform gradului militar deținut de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamanții au invocat și excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și la art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează ordonanța de urgență în ansamblul său.

Prin sentința civilă nr. 592/12.10.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea completelor specializate în soluționarea cauzelor de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civile a Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că raportul juridic dedus judecății nu este unul de drept administrativ și fiscal, ci vizează dreptul la pensie al reclamanților și atrage incidența prevederilor art. 100-103 din Legea nr. 223/2015 și competența de primă instanță a tribunalelor.

Această instanță a considerat că, în aceste condiții, împrejurarea că reclamanții au înțeles să solicite sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017 nu atrage competența jurisdicției administrative.

Astfel învestit, prin sentința civilă nr. 289/29.02.2024, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, suspendând, totodată, cauza.

În motivarea acestei hotărâri, a reținut competența Curții de Apel Timișoara, față de incidența în cauză a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, derivată din împrejurarea că reclamanții, domiciliați în județul Timiș, invocă o vătămare produsă printr-o dispoziție cuprinsă într-o ordonanță de urgență.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, pentru următoarele considerente:

Articolul 126 alin. (6) teza a II-a din Constituție prevede că "instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale", iar Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin art. 9, reglementează exercitarea acestei categorii de acțiuni.

Instanța supremă reține că procesele circumscrise art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt date în competența instanțelor de contencios administrativ atât de norma constituțională, cât și de legea specială, astfel încât natura raportului juridic litigios nu poate determina stabilirea competenței de atribuțiune în favoarea altei jurisdicții.

O acțiune de această natură are drept cauză tocmai neconstituționalitatea ordonanței sau ordonanței de urgență, despre care reclamantul afirmă că i-a produs o vătămare, direct sau prin intermediul actului administrativ al cărui destinatar este; de asemenea, cadrul procesual pasiv al acestor cereri relevă prezența Guvernului - ca legiuitor delegat - și, eventual, a autorităților publice, emitente ale actelor administrative subsecvente.

Întrucât art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dispune că "dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă", esențial pentru a atribui, în acest temei, un litigiu în competența jurisdicției administrative este a decela subordonarea acțiunii față de soluția ce va fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate.

Transpunând considerentele anterioare la conflictul de competență de față, Înalta Curte observă că acțiunea introductivă reflectă subsumarea acesteia categoriei cererilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin capătul de cerere principal, reclamanții pretind că dispozițiile art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 le-au vătămat dreptul de a beneficia de indexarea și actualizarea pensiei, în forma reglementată anterior de art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. De asemenea, invocă excepția de neconstituționalitate a art. VII pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență, ca și a acesteia, în ansamblul său.

Totodată, autorii demersului judiciar solicită suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea, de către Curtea Constituțională, a excepției invocate.

Cererea prin care reclamanții solicită obligarea Guvernului să asigure fondurile necesare pentru plata pensiei în cuantumul corect și cea prin care se solicită restituirea sumelor reținute din pensie sunt accesorii capătului principal și nu sunt apte să atragă învestirea unei alte instanțe, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, în cauză, competența materială procesuală revine instanței de contencios administrativ, iar în raport cu criteriul rangului autorităților publice chemate în judecată - Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne -, autorități publice centrale, curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.