ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 649/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, petenta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.334,84 RON, reprezentând diferența de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună nr. x, penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data de 30.04.2020, până la data plății efective a creanței principale și cheltuieli arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 141 din 18 mai 2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., sub aspectul perioadei privind calculul penalităților de întârziere.

Astfel, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2334,84 RON, reprezentând diferența de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună x, penalități de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 2334,84 RON, calculate începând cu data de 07.08.2020 și până la plata integrală a debitului principal și, de asemenea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.230,73 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 930,73 RON și taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub număr de dosar x/2023, B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 141 din 18 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2023 și suspendarea executării acestei hotărâri.

A apreciat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale nr. 8 din 9 ianuarie 2023, precum și suspendarea acesteia.

Prin sentința nr. 71 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea în anulare, formulată de reclamanta B. S.A. prin C., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împotriva acestei sentințe, reclamanta B. S.A. prin C. a declarat recurs.

În opinia recurentei, instanța a pronunțat o decizie prin aplicarea greșita a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Aceasta întrucât, instanța nu a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017 constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă si mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrate încheiate între părți cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrală sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

Precizează că prin cererea în anulare, B. S.A. a arătat faptul că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice și/sau fizice, cu condiția ca acestea să fi încheiat în prealabil o convenție arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă și societatea reclamantă nu există o convenție arbitrară în vederea soluționării pe cale amiabilă.

Cu toate acestea, mai susține recurenta, instanța a apreciat faptul că, din interpretarea coroborată a art. 542 alin. (1) C. proc. civ., a art. 7 alin. (3) și (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, ca litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluționarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiționată de acordul societăților de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Or, această interpretare apreciază recurenta, este eronată, întrucât instanța nu a ținut cont de prevederile C. proc. civ. care reglementează instituția arbitrajului, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului.

O interpretare contrară a acestor dispoziții, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terțul păgubit și asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluționate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiului autonomiei de voință a acestuia din urmă.

Potrivit opiniei recurentei, instanța, în lumina prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., trebuia să constate incidența textului de lege mai sus-menționat și să dispună anularea hotărârii arbitrale atacate, hotărâre dată cu nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale C. proc. civ. și principiilor avute în vedere de legiuitor.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea acestuia.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, invocată de către intimata A. S.R.L., prin întâmpinare, se constată că excepția este neîntemeiată motiv pentru care o va respinge pentru considerentele care succed.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată recurentei-reclamante (pârâta din acțiunea arbitrală) la 10 octombrie 2023, așa încât recursul depus la 3 noiembrie 2023 este declarat și motivat cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În ceea ce privește invocarea inadmisibilității de către intimata A. S.R.L., prin întâmpinare, în raport de prevederile art. 129 C. proc. civ. vizând necompetența, se constată că, în realitate, aceasta nu este o veritabilă excepție, ci o apărare pe fond, ce urmează a fi avută în vedere în cadrul recursului.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, deși recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8), se constată că anumite susțineri pot fi încadrate și în motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 alin. (1) din același cod, care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă criticile nu sunt fondate, pentru considerentele care succed.

În ceea ce privește soluția dată asupra acțiunii în anulare întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., se reține că recurenta impută instanței că nu a ținut cont de faptul că arbitrajul, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, constituie o excepție de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești, invocând, în esență, o greșită interpretare a art. 542 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu a art. 7 alin. (3) și (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, însă criticile recurentei sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei, prin raportare la dispozițiile art. 542 alin. (1) Cod procedură, instanța învestită cu acțiunea în anulare, ținând cont de susținerile petentei, a reținut în mod legal că, pe de o parte, litigiul este unul patrimonial care privește, într-adevăr, materia asigurărilor, dar care nu face parte din categoria de litigii exceptate de legiuitor de la soluționarea pe calea arbitrajului (alin. (1), iar, pe de altă parte, petenta B. S.A. nu se află în niciuna dintre situațiile în care dreptul său de a participa la arbitraj este supus unor condiții restrictive (alin. (2) și (3), aceasta fiind o societate de drept privat (societate pe acțiuni).

Norma nr. 18/2017 stabilește că părțile pot apela la "metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare", fără a le exonera însă de la obligația respectării condițiilor prevăzute de legislația specială, dacă decid să le acceseze.

Înalta Curte constată că instanța a respins acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ca neîntemeiată, reținând, în esență, că pârâta B. S.A. nu a invocat lipsa convenției arbitrale în fața instanței arbitrale, în condițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) din același cod, acest aspect nu mai putea fi invocat ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale.

Or, conform art. 592 alin. (1) C. proc. civ.:

"Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale…până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată,sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen", alin. (2) al aceluiași text legal statuând că:

"Orice cereri și orice înscrisuri noi vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate".

Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că, pentru a nu fi decăzută din dreptul de a invoca existența sau valabilitatea convenției arbitrale sau modul de constituire a tribunalului arbitral, petenta (recurenta în speță), ar fi trebuit să invoce mai întâi astfel de excepții în fața tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, pentru ca mai apoi în ipoteza respingerii acestora, să poată solicita în fața curții de apel, anularea hotărârii arbitrale pentru motivele menționate.

În cauza de față B. S.A. nu a urmat procedura menționată, ci a invocat direct în fața instanței învestită cu acțiunea în anulare incidența dispozițiilor art. 608 lit. b) C. proc. civ. solicitând desființarea hotărârii arbitrale pentru motivele prevăzute de aceste prevederi legale.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală; (…). (2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604. (…)".

Astfel, în condițiile în care în procedura arbitrală B. S.A. nu a ridicat problema inexistenței clauzei arbitrale, conform dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. până la primul termen de judecată în fața tribunalului arbitral, sub sancțiunea decăderii, ci pentru prima dată prin acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale atacată, nerespectarea dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 608 alin. (2) C. proc. civ. a atras decăderea B. S.A. din dreptul de a invoca ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile prevăzute la art. 608 lit. a) și b) C. proc. civ., care nu au fost ridicate în fața tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, aspect reținut în mod legal de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind legală sentința atacată, Curtea de Apel Ploiești procedând corect la analizarea acțiunii în anulare dedusă judecății întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ. în raport cu dispozițiile legale ce guvernează materia arbitrajului, dispoziții incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinței nr. 71 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând sentința recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinței nr. 71 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.