ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2023, A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. să-i plătească suma de 9.057,77 RON, reprezentând diferență de sumă neîncasată aferentă reparației autoturismului înmatriculat cu nr. x și penalități de întârziere, conform art. 21 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 130/17.05.2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.057,77 RON, reprezentând diferența de sumă neachitată, și a penalităților de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului, calculate începând cu data de 12.02.2020 până la până la plata efectivă a debitului, precum și a sumei de 2.351,63 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.. a formulat acțiune în anulare, solicitând și suspendarea executării ei.

Prin încheierea din 19.07.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale atacate.

Prin sentința nr. 36/12.09.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală atacată și a trimis cauza, spre soluționare, Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva sentinței menționate, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând desființarea ei și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare.

În motivarea recursului, recurenta a argumentat că instanța a interpretat diferit Norma A.S.F. nr. 18/2017 față de interpretarea avută în vedere de Parlamentul European și Consiliul Europei la momentul emiterii Directivei 2009/138/CE; prin această directivă, legiuitorul european a urmărit eliminarea diferențelor semnificative dintre legislațiile statelor membre în ceea ce privește normele aplicabile întreprinderilor de asigurare și de reasigurare; totodată, s-a dorit instituirea unui cadru juridic care să permită acestor întreprinderi să își desfășoare activitatea pe piața internă, facilitând astfel acoperirea riscurilor și obligațiilor pentru întreprinderile de asigurare și reasigurare cu sediul central în Uniunea Europeană.

Recurenta a mai evidențiat că România a transpus în legislația internă dispozițiile Directivei 2009/138/CE prin Norma A.S.F. nr. 18/2017, un act normativ cu caracter special ale cărui dispoziții au prioritate față de normele generale, cu referire la art. 548 C. proc. civ.

În continuare, a susținut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece legiuitorul a prevăzut ca oricare dintre părți să se poată adresa unei instanțe de soluționare alternativă a litigiului pentru soluționarea diferendului dintre acestea; o astfel de alegere este la latitudinea reclamantului, fără a fi necesar acordul pârâtului, fiind efectiv un atribut exclusiv al reclamantului.

A mai susținut că legiuitorul a prevăzut expres și limitativ, în raport cu art. 542 alin. (1) C. proc. civ., litigiile cu privire la care părțile nu pot să convină referitor la soluționarea pe calea arbitrajului dintre ele, și anume: litigiile privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora părțile nu pot să dispună. Prin urmare, toate celelalte categorii de litigii, inclusiv cel de față, având ca obiect despăgubiri rezultate dintr-un raport juridic de asigurare R.C.A., sunt susceptibile de soluționare pe calea arbitrajului.

Potrivit recurentei, din interpretarea coroborată a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. și art. 7 alin. (3) și (4) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 rezultă că litigiile în materia asigurărilor nu sunt excluse din sfera arbitrajului și că în aceste litigii, consumatorul are posibilitatea de a solicita soluționarea pe calea arbitrajului fără a fi necesar acordul societății de asigurare sau existența unei clauze inserate în contractul de asigurare.

Subliniind că litigiul izvorăște dintr-o asigurare de răspundere civilă obligatorie, recurenta a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile speciale aplicabile, respectiv cele de la art. 2 și art. 7 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 18/2017, precum și cele ale art. 1.568 alin. (1) lit. a) C. civ., referitoare la cesiunea de creanță ce transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată. În acest context, recurenta a evidențiat că un consumator poate solicita soluționarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenție arbitrală, în baza Normei A.S.F. nr. 18/2017.

În final, a evidențiat că, în cazul litigiilor izvorâte din contractul R.C.A., lipsa unei convenții arbitrale în forma scrisă, astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ., este complinită prin art. 7 pct. 3 din Norma A.S.F. nr. 18/2017. De altfel, litigiile izvorâte din contractele R.C.A. nu fac parte din cele prevăzute de art. 541 pct. 1 C. proc. civ. ca fiind exceptate de la soluționarea pe calea arbitrajului, astfel că nu există impedimente legale în ceea ce privește obiectul litigiului supus arbitrajului. De altfel, conform Legii nr. 24/27.03.2000, republicată, Norma A.S.F. nr. 18/2017 reprezintă un act normativ cu caracter special, ale cărui dispoziții au caracter de lege.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând excepția tardivității recursului, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.", iar potrivit art. 185 alin. (1) din același act normativ "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Înalta Curte reține că sentința nr. 36/12.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost comunicată societății recurente, A. S.R.L., la data de 21.09.2023, astfel încât termenul de declarare a recursului s-a împlinit la 22.10.2023, care a fost o zi nelucrătoare, atrăgând incidența art. 181 alin. (2) C. proc. civ., în sensul prelungirii termenului până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv 23.10.2023, care a fost o zi de luni.

Cum recursul a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă la 25.10.2023, rezultă că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., împrejurare care determină incidența art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste și previzibile administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În aceste condiții, dând eficiență dispozițiilor legale sus-enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 36/12.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2024.