ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2024

HOTĂRÂRE
15.05.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la 02.08.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Smârdan, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 49.441,91 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de demolare a capelei mortuare - biserică, situată în comuna Smârdan, județul Tulcea, a sumei de 41.533 RON, reprezentând servicii prestate conform contractului de lucrări nr. x/20.07.2017, a penalităților de întârziere, calculate de la data la care suma datorată a devenit exigibilă și până la data pronunțării hotărârii și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 618/05.05.2022, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive cu privire la primul capăt de cerere, a respins ca nefondată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin încheierea din 03.05.2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a calificat, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ., calea de atac ca fiind apelul, pe care, prin decizia civilă nr. 76/10.05.2023, l-a respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală și cuprinde motive contradictorii.

În dezvoltarea motivului de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că lucrările de demolare din care derivă pretențiile aferente primului capăt de cerere au fost efectuate potrivit înțelegerii cu pârâta, iar acest aspect, rezultând din probatoriul administrat în cauză, nu putea fi invalidat prin contestarea acestei împrejurări de către partea adversă la interogatoriu.

Totodată, a arătat că nu putea realiza lucrările de construire contractate fără îndeplinirea operațiunilor de demolare, context în care lipsa acordului pârâtei pentru aceste lucrări este nerelevant.

În continuare, a arătat că proba cu expertiză nu a fost legal administrată.

Cu privire la pretențiile aferente capătului al doilea de cerere, autoarea căii de atac a afirmat că acestea au fost greșit respinse, deși partea adversă a acceptat lucrările de excavare, construcție fundație și ridicare ziduri clădire.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 12.12.2023, intimata U.A.T. Comuna Smârdan a solicitat recalificarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în cel reglementat de pct. 8, obligarea recurentei la plata unei diferențe de taxă de timbru, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și, în urma analizării lui, acesta a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere; niciuna dintre părți nu și-a exprimat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, asupra căreia reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Totodată, în conformitate cu art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line, într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru", al unității administrativ teritoriale în care (…) persoana juridică are sediul social".

În speță, în etapa regularizării cererii de recurs, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Recurenta a depus la dosar chitanța nr. x/26.10.2023, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de către avocatul său, în contul unității administrativ-teritoriale Brăila.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut faptul că acesta nu este legal timbrat, întrucât taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON nu a fost achitată, conform dispozițiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, în contul unității administrativ-teritoriale în care recurenta își are sediul social. Raportul a fost comunicat titularei căii de atac la data de 18.03.2024, însă aceasta nu a formulat punct de vedere și nici nu a achitat taxa judiciară de timbru în contul de venituri al bugetului local al Comunei Salcia, localitate în raza căreia își are sediul social.

Recurenta nu a formulat nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nu a solicitat acordarea unor facilități fiscale, în condițiile art. 42 din același act normativ.

Așa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru examinarea recursului în completul de filtru, 15.05.2024, autoarea căii de atac nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege anterior evocate, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 76/10.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea formulată la 2 noiembrie 2017 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub n
ÎCCJ 2024-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2024
Ședința publică din data de 24 septembrie 2024 Asupra contestației în anulare, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la data de 09.11.2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat
ÎCCJ 2023-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2266/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprin
ÎCCJ 2025-03-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2025
și mai 2021, și 66 de RON, despăgubire corespunzătoare impozitului plătit pentru apartament și pentru terenul aferent acestuia pe anul 2021. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 7.000 de euro, echivalentă în RO
ÎCCJ 2024-12-02
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 247/2024
vențională, ca nefondată. Prin Decizia civilă nr.213/10.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/88/2021, Tribunalul Tulcea a admis apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Județul Tulcea, prin Consiliul Județean Tulcea împotriva Sentinței civile
Sursă