ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2384/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrată sub nr. x/23.05.2017.

Prin sentința civilă nr. 2315 din 16 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților prin emiterea unei decizii.

Împotriva sentinței civile nr. 2315 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-pârât susține că termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015. Sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât dispozițiile legii speciale, Legea nr. 213/2015, nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată, iar în cauză nu a fost depășit un termen rezonabil de soluționare a cererii formulate de reclamanți. 4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimații-reclamanți au invocat excepția tardivității formulării recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată formulată de reclamanți, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a efectuat plata despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, aspect confirmat și de intimații-reclamanți prin concluziile depuse în dosarul instanței de recurs.

În raport cu această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, din perspectiva caracterului actual al interesului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2315 din 16 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.