ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2206/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 5950/19.05.2017 emise de pârât.

Prin sentința civilă nr. 1603 din 03 aprilie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, anularea deciziei nr. 5950/19.05.2017, cu consecința obligării intimatului la plata sumei de 1820,05 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor pentru autoturismul avariat.

În motivarea recursului, s-a arătat – în esență – că în mod greșit instanța de fond a respins contestația formulată fără a ține seama de faptul că, deși în cuprinsul poliței de asigurare se menționează "service recomandat", în absența individualizării service-lor agreate reclamantul a efectuat reparațiile într-o unitate cu profil service, respectiv S.C. B. S.R.L., și a depus la dosarul cauzei documente justificative pentru suma solicitată de la intimat, respectiv calculație reparație, defalcată pe tipurile de lucrări efectuate, în sistem AUDATEX, precum și facturile aferente.

Recurentul reclamant a invocat și dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și prevederile art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, apreciind că, din interpretarea logică și sistematică a acestor norme, rezultă că intimatul garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a afectuat reparațiile necesare.

Astfel, în lipsa unui temei legal, nu poate fi validat demersul intimatului de a reduce cunatumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază serios, rezonabil, chiar și în contextul în care pentru a efectua această operațiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, și anume prețurile practicate de unitățile service agreate.

Recurentul reclamant a mai arătat că, din decizia contesată și din documentația administrativă ce a stat la baza emiterii acesteia, se observă că diferența respinsă la plată rezultă din reducerea contravalorii manoperei și a pieselor, însă nu reiese modalitatea de determinare în concret a acesteia și nici elementele la care intimatul s-a raportat.

Recurentul a considerat că, în lipsa unor astfel de repere, nu se poate verifica dacă FGA s-a raportat la criterii obiective și echidistante și dacă a asigurat o despăgubire justă și rezonabilă.

Art. 18 din Norma ASF nr. 16/2015 nu poate fi interpretat, în opinia recurentului, în sensul unui temei pentru reducerea cuantumului despăgubirilor până la un prag apreciat just de către intimată.

Totodată, având în vedere că cererea de despăgubire a fost formulată după data efectuării reparațiilor de unitatea reparatoare, intimatul avea obligația să procedeze la soluționarea cererii de plată în baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate, nemaiexistând în legislație o reglementare care să impună analizarea prețurilor practicate în funcție de un anumit statut al unității reparatoare respective, alin. (5) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 fiind abrogat la data de 16 ianuarie 2015 prin Norma ASF nr. 2/2015.

În final, recurentul reclamant a arătat că suma de 1820,05 RON este o creanță de asigurare, astfel cum aceasta este definită de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, derivând din contractul de asigurare casco forfetar încheiat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 5950 din 19 mai 2017 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, prin care a fost admisă cererea de plată formulată de către reclamantul A., pentru suma de 995,56 RON, și a fost respinsă cererea de plată, cu privire la suma de 864,49 RON, reprezentând diferența dintre suma solicitată și cea acordată, cu motivarea că, reparația a fost efectuată de o unitate service nerecomandată de asigurător, despăgubirea fiind calculată în baza sistemului de specialitate AUDATEX, acesta fiind o bază de date acceptată de către toți asiguratorii și de unitățile de reparație și care furnizează informații uniforme pentru toate părțile implicate în procesul prelucrare a daunelor auto.

Pretențiile reclamantului s-au întemeiat pe faptul că, la momentul producerii accidentului, autoturismul avariat, marca x, cu nr. de înmatriculare x, era asigurat Casco la asigurătorul C. S.A. conform poliței de asigurare nr. x/10.12.2014.

Prima instanță a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, reținând că autoritatea pârâtă a procedat corect prin raportare la prevederilor cap. 9 din condițiile de asigurare - clauza "service recomandat".

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că în condițiile de asigurare la clauza "service recomandat" părțile au convenit în mod expres:

Pct. 9.1. "prin menționarea expresă în polița si în schimbul acordării unei reduceri de primă, Asiguratul acceptă ca în cazul unei eventuale daune, reparația autovehiculului să se facă la unitatea reparatoare recomandată de Asigurător."

Pct. 9.2: "dacă Asiguratul a aderat la prezenta clauza, reparația poate fi făcută si în altă unitate reparatoare decât cea recomandată de asigurător, dar în acest caz, cuantumul despăgubirii se va calcula pe baza devizelor estimative de reparație emise potrivit evaluării Asigurătorului, în concordanță cu avariile consemnate în procesele-verbale de constatare (devizele estimative vor cuprinde: piesele, materialele si costurile manoperei practicate de unitatea reparatoare recomandat, necesare readucerii autovehiculul avariat la starea de dinaintea producerii evenimentului asigurat".

Potrivit prevederilor mai sus citate, reclamantul avea obligația de a efectua reparația autovehiculului avariat la o unitate reparatoare recomandată de asigurător, în caz contrar cuantumul despăgubirii determinându-se pe baza unui deviz estimativ întocmit de asigurător, în speță despăgubirea fiind calculată în baza evaluării în sistem Audatex al FGA.

Este adevărată aprecierea recurentului în sensul că intimatul, în aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și prevederile art. 51 alin. (3), (6) și (7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, are obligația de a acorda despăgubirile ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a afectuat reparațiile necesare, însă valoarea despăgubirilor va fi calculată potrivit condițiilor de asigurare semnate și asumate cu ocazia încheierii contractului CASCO.

Întrucât recurentul reclamant nu a reparat autoturismul într-o unitate recomandată de asigurător, sunt incidente prevederile cuprinse la pct. 9.2. - Cap. 9 din contractul CASCO. Potrivit acestor clauze, asigurătorul nu a exclus dreptul asiguratului de a efectua reparația la orice altă unitate reparatoare la alegerea acestuia din urmă, însă valoarea despăgubirii în acest caz se va stabili pe baza devizului estimativ și nu al contravalorii reparației efectuate în concret.

Instanța de recurs reține că art. 51 alin. (5) din Norma ASF nr. 23/2014 invocat de recurentă a fost abrogat înaintea formulării cererii de plată de către reclamantă (prin Norma ASF nr. 2/2015), nefiind incident speței, stabilirea despăgubirilor fiind efectuată conform evaluării în sistem Audatex în baza prevederilor din contractul de asigurare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, în baza cărora sunt formulate cererile de plată.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1603 din 03 aprilie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.