ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Asupra revizuirii de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 07.04.2015, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2010/a5, acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta A. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.A., în contradictoriu cu pârâții: C., D. și Orașul Năvodari prin Primar, prin care s-a solicitat obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei B. S.A., în cuantum de 43.184.705,42 RON.

Prin încheierea interlocutorie nr. 653 din 17 martie 2016, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru considerentele cuprinse în încheierea menționată.

Prin sentința civilă nr. 274 din 19 februarie 2019, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta A. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.A., în contradictoriu cu pârâții: C., D. și Orașul Năvodari prin Primar.

A dispus ca suma de 43.184.705,42 RON, reprezentând pasivul societar, conform tabelului definitiv de creanțe aparținând debitoarei B. S.A., să fie suportată în solidar de pârâții C., D. și Orașul Năvodari prin Primar.

A admis cererea de majorare onorariu, formulată de dl. expert E..

A obligat în solidar pârâții la plata sumei de 6.500 RON, reprezentând diferență onorariu expert, în favoarea Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Constanța (în favoarea dl. expert E.).

A obligat în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu provizoriu expert).

A obligat pârâții C. și D. la plata a câte 650 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (conform delegațiilor pentru asistență judiciară gratuită nr. 115/28.10.2015, respectiv nr. 16/27.01.2016).

Prin sentința civilă nr. 5255 din 14 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2008, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței și a fost admisă contestația debitoarei.

Prin decizia civilă nr. 546/com din 08 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2008, s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea B. S.A., dosarul fiind trimis instanței de fond pentru continuarea procedurii și desemnarea unui administrator judiciar.

Prin sentința civilă nr. 6461/com din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, s-a constatat deschisă procedura generală a insolvenței și a fost desemnat administrator judiciar F..

Prin decizia civilă nr. 2142/com din 15 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost modificată în tot sentința civilă nr. 6461/com din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, a fost desemnat în calitate de administrator judiciar G. și s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea.

Prin sentința civilă nr. 149 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, în temeiul art. 107 lit. A) (c) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei B. S.A., fiind desemnat lichidator judiciar (provizoriu) G..

Împotriva sentinței civile nr. 274/19.02.2019, precum și împotriva încheierii interlocutorii nr. 653/17.03.2016, a declarat recurs ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR.

De asemenea, împotriva sentinței civile nr. 274/19.02.2019 a declarat recurs C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 155 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de recurentul creditor ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 274/19.02.2019 și a Hotărârii interlocutorii nr. 653/17.03.2016 pronunțate de Tribunalul Constanța și de recurentul pârât C., împotriva sentinței civile nr. 274/19.02.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata A. IPURL – lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. și intimatul pârât D., ca nefondate.

În motivarea acestei decizii, instanța a reținut că recurentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR a susținut că sentința civilă nr. 274/19.02.2019 este vădit netemeinică și nelegală, arătând într-o primă critică lipsa de calitate procesuală pasivă a Orașului Năvodari.

Curtea de apel a reținut dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, precum și art. 21 alin. (1) din lege și considerentele Curții Constituționale expuse în decizia nr. 574/16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 889/08.12.2014, arătând că un consiliu local reprezintă o autoritate deliberativă ale cărei hotărâri, adoptate potrivit legii, produc efecte atât în favoarea cât și pe seama unității administrativ teritoriale, actele emise de consiliul local fiind acte emise de unitatea administrativ teritorială, fiecare dintre acestea angajând, dacă este cazul, patrimoniul acesteia.

Prin urmare, faptul că un consiliul local figurează în raporturi juridice, inclusiv de natura celor asociative reglementate de legea nr. 31/1990, nu presupune o disociere a responsabilităților asumate în numele și pe seama unităților administrative respective a căror personalitate juridică implică inerent existența unui patrimoniu.

Astfel, curtea de apel a reținut că excepția invocată de recurent este nefondată, raționamentul de mai sus fiind aplicabil indiferent de ipoteza urmărită de reclamant în susținerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale întrucât chiar și pentru actele administrative emise după înființarea societății debitoare, efectele acestora se produc pe seama orașului Năvodari, iar exercitarea eventuală a atribuțiilor proprii de către consilierii care au adoptat hotărârile respective poate implica răspunderea acestora față de unitatea administrativ teritorială dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, care de altfel a fost invocată în instanța de fond de pârâtul C..

Recurentul a susținut incidența instituției prescripției dreptului material la acțiune relativ la antrenarea răspunderii materiale prevăzută de art. 138 din legea nr. 85/2006, având în vedere faptul că societatea a intrat în insolvență la data de 15.11.2010 și întemeiat pe atribuțiile administratorului judiciar, așa cum acestea sunt enumerate la art. 20 din lege și art. 59 potrivit căruia administratorul trebuie să întocmească un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

În opinia recurentului termenul de prescripție ar începe să curgă de la expirarea termenului menționat de sindic în hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, dar cel mai târziu de la expirarea termenului de 40 de zile prevăzut de art. 59 alin. (1) din legea nr. 85/2006.

Curtea de apel a apreciat că, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit, având în vedere că unul dintre pârâți a invocat apărarea respectivă, că momentul subiectiv al cunoașterii persoanelor față de care se dispune antrenarea răspunderii și al prejudiciului cauzat de acestea se situează anterior datei la care se împlineau 2 ani de la deschiderea procedurii, în mod corect judecătorul sindic a reținut momentul obiectiv de la care reclamantul trebuia să cunoască îndeplinirea condițiilor privind posibilitatea antrenării răspunderii, și anume data la care s-a împlinit termenul de 2 ani. Prin urmare, termenul de prescripție a începută să curgă de la data de 08.04.2012 și s-ar fi împlinit la data de 08.04.2015. Cum, însă cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 07.04.2015, termenul de prescripție nu se împlinise încă, excepția fiind, așadar nefondată.

În referire la fondul cererii de chemare în judecată, recurentul a arătat că, în ce privește incidența dispozițiilor art. 138 lit. a) din legea nr. 85/2006, deși instanța a constatat că numai pârâtul C. a săvârșit faptele penale pentru care a și fost condamnat la închisoare cu executare, nu identifică probele cu care se dovedește îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale în temeiul disp. 138 din Legea 85/2006, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătură de cauzalitate și culpa, care au condus la intrarea in insolvență a societății debitoare și, mai mult, este greșită soluția instanței de fond, de obligare în solidar a tuturor pârâților, inclusiv a recurentului Orașul Năvodari pentru fapte personale ale altcuiva și neimputabile acestuia.

Curtea de apel a reținut că suportarea pasivului societății intrate în insolvență de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului este, în cazul pluralității o răspundere solidară în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (4) din legea nr. 85/2006 astfel încât, chiar dacă persoanelor cărora li se poate imputa stare de insolvență nu li se poate atrage răspunderea în baza acelorași temeiuri pentru fiecare dintre aceste persoane.

Prin urmare, faptul că în ce privește Orașul Năvodari, judecătorul sindic nu a reținut expres și incidența prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) din lege, nu atrage necesitatea stabilirii suportării pasivului proporțional cu prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor pentru care s-a reținut incidența altor motive de atragerii răspunderii. De asemenea, celelalte aspecte invocate de recurent, nu au fost reținute întrucât acestea se referă la situația celuilalt recurent, urmând a fi analizate numai în măsura în care acesta, prin cererea sa de recurs, le-a invocat la rândul său.

În ce privește prevederile art. 138 alin. (1) lit. c) din legea nr. 85/2006, s-a reținut că, continuarea activității este vătămătoare pentru creditori, iar proba îndeplinirii cerințelor lit. c), inclusiv cu privire la interesul continuării activității, deși aceasta ducea la acumularea de noi datorii, reiese fără dubiu din preluarea activelor debitorului în incapacitate de plată, active care astfel, nu mai puteau servi la îndestularea creanțelor creditorilor, și apoi la închirierea acestora societății la prețuri nejustificat de mari; din considerentele hotărârii recurate, aspectele menționate reies nemijlocit având în vedere atât chestiunile de fapt și relevanța acestora, reținute de instanța de fond, cu titlu general, aplicabile pentru toate temeiurile reținute, care au fost dezvoltate specific, subsecvent celor dintâi.

Referitor la argumentul recurentului în sensul că preluarea activelor de la debitoarea S.C. B. a fost decizia Consiliului Local (organ colectiv decizional constituit la nivelul autorității publice locale Orașul Năvodari) și nu a Orașului Năvodari, acesta din urma neavând niciun beneficiu personal, direct, sau indirect, considerent pentru care apreciază că Orașului nu i se poate imputa existența acestei fapte prejudiciabile, curtea de apel a reținut că satisfacerea unui interes colectiv, public ce ar consta în continuarea furnizării energici termice către populația Orașului Năvodari, și în raport de dispozițiile art. 60 alin. i lit. i) din Regulamentul privind acordarea licențelor în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice din 11.07.2007, aprobat conform art. 21 alin. (3) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice 51/2006, potrivit cu care ANRSC —ul ar fi retras din oficiu licența de furnizare agent termic urmare a deschiderii procedurii reorganizării sau falimentului, nu se poate realiza pe seama creditorilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, interesul invocat de recurent confirmă încă o dată argumentul continuării activității în interes personal întrucât dispozițiile art. 138 lit. c) nu instituie și excepții sau situații de natura celor invocate de recurent ce ar putea fi considerate exoneratoare.

În referire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. e) din Legea 185/2006, curtea de apel a reținut că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică cu privire la aspectul analizat, argumentele tribunalului fiind în concordanță cu situația de fapt, încadrarea în prevederile evocate fiind corespunzătoare scopului și sensului normei respective.

S-a arătat că luarea unor măsuri în scopul asigurări continuității furnizării către populația Orașului Năvodari a agentului termic (căldură și apă caldă) și de a nu produce sub acest aspect vreo vătămare interesului public, efectuarea de către Consiliul Local al Orașului Năvodari, în calitatea de acționar unic al debitoarei de acte în interesul public, în vederea împiedicării privării cetățenilor Orașului Năvodari de a beneficia de serviciile de utilitate publică, pe care numai debitoarea le presta în perioada aceea la nivelul acestei localități, nu exclud răspunderea în temeiul unuia dintre criteriile prevăzute la art. 138 din legea nr. 85/2006, dacă măsurile respective sunt păguboase pentru societate și, implicit, pentru creditorii săi.

De asemenea, posibilitatea exercitării unor acțiuni în anularea actelor frauduloase, potrivit dispozițiilor art. 70 și 80 din Legea nr. 85/2006, nu exclude aplicarea prevederilor art. 138 din lege, acțiunile respective putând fi exercitate independent, cu atât mai mult cu cât acțiunea în antrenarea răspunderii este supusă unui termen de prescripție, iar exercitarea ei nu este condiționată de eventuala încheiere a unor acte frauduloase care trebuie să fie constatată de instanța de judecată. Judecătorul sindic a analizat numai influența actelor respective asupra societății debitoare din perspectiva creării stării de insolvență, suficient din perspectiva prevederilor art. 138 din legea nr. 85/2006.

Recurentul a criticat hotărârea judecătorului sindic și în ce privește sumele pentru care s-a dispus antrenarea răspunderii Orașului Năvodari. Întrucât, prejudiciul creat societății debitoare prin actele la care face trimitere recurentul este analizat ca și premisă a stării de insolvență, pasivul ce a urmează a fi suportat fiind acela reclamat de creditori, curtea de apel a constatat că hotărârea judecătorului sindic este temeinică și sub acest aspect criticat de recurent.

Constatând că antrenarea răspunderii se realizează pentru pasivul societății debitoare așa cum acesta este determinat în urma operațiunilor de înscriere în tablourile în care se înscriu creanțele, dacă au fost săvârșite fapte dintre cele enumerate în prevederile art. 138 din legea nr. 85/2006, curtea a respins criticile recurentului.

În ce privește raportul de cauzalitate între faptele reținute potrivit art. 138 din lege și pasivul la a cărui acoperire pot fi obligați cei vizați de textul de lege, s-a reținut că doar întinderea răspunderii poate fi limitată la acoperirea doar a unei părți în funcție de împrejurările concrete constatate de judecătorul sindic. Prin urmare, nu se poate susține că aplicarea prevederilor art. 138 se limitează doar la pasivul existent la momentul la care s-a instalat starea de insolvență în condițiile în care continuarea activității și efectuarea de operațiuni juridice făcând abstracție de incapacitatea de plată poate contribui la sporirea pasivului.

Recurentul a mai arătat că atragerea răspunderii s-a făcut în solidar pentru întreaga suma prinsă în Tabel la data depunerii cererii de antrenare de răspundere, fără a se actualiza tabelul definitiv consolidat de creanțe și fără a fi prezentat un raport de către lichidatorul judiciar întocmit în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Critica nu a fost reținută de instanța de recurs având în vedere că antrenarea răspunderii în temeiul dispozițiilor art. 138 privește pasivul societății insolvente, iar executarea dispozițiilor privind acoperirea din hotărârea judecătorului sindic se va realiza numai în măsura în care pasivul nu este acoperit din averea debitorului în faza de reorganizare sau prin lichidarea patrimoniului acestuia presupunând că lipsa oricăror elemente de activ nu este evidentă. Prin urmare, faptul că în averea debitorului au intrat sume de bani ce au fost distribuite creditorilor, inclusiv în faza de lichidare implică reducerea corespunzătoare a obligațiilor instituite prin hotărârea de antrenare a răspunderii cu sumele astfel distribuite întrucât creditorii își vor satisface creanțele în limitele în care au fost înscrise în tabelul creanțelor și în limitele prevăzute de lege neexistând posibilitatea distribuirii unor sume mai mari în condiții de legalitate.

Criticilor subsecvente referitoare la faptul că recurentul nu a fost obligat la acoperirea pasivului "în parte" sau proporțional li s-a răspuns prin argumentele expuse cu privire la solidaritate, iar celor cu privire la existența stării de insolvabilitate anterior actelor prin care s-a transferat patrimoniul societăți debitoare li s-a răspuns prin considerentele afectate prevederilor art. 138 lit. e) din legea nr. 85/2006.

Referitor la recursul declarat de pârâtul C., acesta a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind întrunite condițiile premisă ale motivului de recurs reglementat de disp. art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. 1865.

Recurentul arată că, în ceea ce îl privește, s-a reținut întrunirea condițiilor prevăzute de art. 138 al 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006și că instanța de fond nu a înțeles să arate, în concret, motivele care au determinat-o să considere că acțiunile/inacțiunile presupus imputabile recurentului au fost de natură a genera starea de insolvență a debitoarei B., respectiv de a sublinia eventuala legătură de cauzalitate existentă între faptele ce îi sunt imputate și aducerea societății debitoare în stare de insolvență.

Tribunalul a reținut că un dintre principale două cauze care au dus la insolvența debitoarei este reprezentată de faptele reținute în dosarul penal nr. x/2009; în ce privește pe acest recurent, judecătorul sindic a constat că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, iar acest aspect reiese fără dubiu din hotărârea penală pronunțată, aspectele dezlegate de instanța penală nemaiputând fi repuse în discuție, pe de o parte, iar pe altă parte, orice analiză ar fi fost de prisos în condițiile în care judecarea pricinii a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal tocmai datorită înrăuririi pe care o aveau asupra antrenării răspunderii chestiunile de fapt și de drept ce urmau a fi dezlegate de instanța penală, fiind în legătură de cauzalitate cu instalarea stării de insolvență, legătura respectivă devenind mai mult decât evidentă în urma pronunțării sentinței penale de condamnare.

În contextul dat, "modalitatea în care asemenea fapte au fost de natură a genera starea de insolvență a societății debitoare" este reprezentată de chiar faptele respective.

Recurentul a susținut și incidența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 arătând că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a recurentului pentru pasivul societății debitoare B., câtă vreme nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

După expunerea aspectelor de fapt considerate relevante în situația sa și trimiterea la consecințele hotărârii penale de condamnare, recurentul a susținut că faptele invocate în susținerea faptei ilicite ce i-ar fi imputabilă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale în condițiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 sunt aceleași fapte pentru care, în fata instanței penale, s-a dispus sancționarea penală și civilă a recurentului astfel că, nu s-ar putea antrena răspunderea patrimoniala a recurentului, în două rânduri, pentru aceeași fapte fără nesocotirea principiului "ne bis idem".

Criticile recurentului s-a reținut că sunt vădit nefondate întrucât, în eventualitatea în care suma la care a fost condamnat în soluționarea laturii civile a procesului penal ar intra în averea debitorului și ar fi distribuită creditorilor ori pentru plata datoriilor curente, aceasta va reduce corespunzător pasivul ce urmează să fie acoperit de pârâți în solidar, potrivit sentinței recurate. Argumentul obținerii a două titluri executorii diferite nu poate fi primit ca și motiv de recurs, iar eventuala executare silită pentru o sumă al cărui cuantum depăși valoarea celor două titluri executorii, deși această eventualitate este improbabilă în condițiile în care creditorii nu pot primi mai mult decât sumele cu care s-au înscris la masa credală, constituie motiv de contestație la executare sau de contestare a actului corespunzător emis de practicianul în insolvență ce poate fi analizat de instanța competentă.

Recurentul mai arată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, câtă vreme nu a folosit, în folosul propriu sau în folosul altei persoane, creditul societății debitoare, în scopul creării stării de insolvabilitate.

Această afirmație, deși probabil se dorește fi o critică de nelegalitate a sentinței recurate, nu este continuată cu raționamentul critic care să permită identificarea greșelii de interpretare sau aplicare a legii de către judecătorul sindic.

În referire la argumentul în sensul că nu vreo faptă imputabilă recurentului a generat starea de insolvabilitate a societății debitoare, ci eventual acțiunile/inacțiunile asociatului unic al societății debitoare, prin politica managerială adoptată ulterior, curtea de apel a reținut că antrenarea răspunderii s-a dispus de judecătorul sindic în solidar, dar cu analiza faptelor ce au fost puse în sarcina fiecăruia dintre pârâți.

Având în vedere că faptele recurentului însuși au contribuit la instalarea stării de insolvență, acesta va răspunde proporțional acțiunilor sale, însă pasivul ce ar urma să fie acoperit efectiv de recurent rămâne o chestiune de adresat în raporturile dintre debitorii solidari întrucât, față de patrimoniul debitorului care trebuie întregit cu suma menționată în hotărârea recurată, aspectul relevant în constituie doar solidaritatea.

Criticile subsecvente au fost primite în condițiile în care acestea priveau, în fapt, raporturile dintre debitorii obligați în solidar prin hotărârea recurată.

Împotriva acestei decizii, la 23 iulie 2020, revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020.

La 28 august 2020, revizuentul a depus motivele cererii de revizuire, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei nr. 155 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul susține că există hotărâri potrivnice, respectiv sentința penală nr. 741 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia nr. 216 din 2 aprilie 2014 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2009, care este contradictorie sentinței civile nr. 274 din 19 februarie 2019 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia nr. 155/2010 a Curții de Apel Constanța (decizia atacată), pronunțată în dosarul nr. x/2010.

După o prezentare a soluțiilor pronunțate în cauză, revizuentul susține că în vechea doctrină și jurisprudență, pentru a verifica motivul de revizuire era suficient să se constate contradictorialitatea între dispozitivele hotărârilor sau posibilitatea executării acestora concomitent, legea procesual civilă reglementând două aspecte ale autorității de lucru judecat, respectiv efectul negativ și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Revizuentul arată că, în speță, există contradictorialitate atât sub aspectul vinovăției și atragerii răspunderii civile în acest context, cât și sub aspectul prejudiciului, deoarece atât în cauza civilă nr. x/2010/a5, cât și în cauza penală nr. x/2009, organele de conducere ale debitoarei B. au fost "cercetate" atât pentru stabilirea prejudiciului, cât și a existenței vinovăției pentru producerea acestui prejudiciu.

Din analiza dispozițiilor art. 28 C. proc. pen., rezultă că cele statuate prin hotărârea penală cu privire la vinovăție și prejudiciu constituie autoritate de lucru judecat în fața civilului, iar persoana vinovată de intrarea în insolvență nu poate fi obligată de două ori la suportarea prejudiciului produs debitoarei B., o dată în procesul penal și o dată în procesul civil.

În concret, susține că în dosarul penal s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că persoanele care se fac vinovate de intrarea în insolvență a B. sunt C. și D., care au produs prin infracțiunile săvârșite un prejudiciu cert de 1.965.224,59 RON pentru care instanța penală a luat toate măsurile asiguratorii necesare stingerii acestui prejudiciu și repararea ordinii de drept.

Instanța civilă (dosarul nr. x/2010), încălcând autoritatea de lucru judecat, principiul securității raporturilor juridice și principiul ne bis in idem (dubla incriminare pentru aceeași faptă prejudiciabilă) a stabilit o dublă vinovăție a lui C. și D., dar și vinovăția Orașului Năvodari, deși acesta prin niciun act nu a cauzat starea de insolvență a debitoarei B., stabilind prejudiciul ca fiind de 43.184.705,42 RON.

Revizuentul reia identic argumentele prezentate în cererea de recurs, susținând în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile necesare atragerii răspunderii patrimoniale prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Intimata A. IPURL - lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, de asemenea, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, precum și excepția tardivității.

Prin decizia civilă nr. 197 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 155 din 1 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2010, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 23 iunie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire și asupra admisibilității cererii de revizuire.

Analizând excepția tardivității formulării cererii de revizuire, se reține că potrivit art. 324 C. proc. civ. din 1865, termenul de revizuire este de o lună, iar, în cazul în care revizuirea se solicită în temeiul pct. 7 din art. 322 C. proc. civ. din 1865, acest termen se socotește de la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în situația în care această hotărâre este pronunțată de instanța de recurs, după evocarea fondului.

În același sens, art. 266 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 prevede că hotărârea se va comunica părților în copie, în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau a recursului; per a contrario, nu este necesară comunicarea, în cazul hotărârilor irevocabile, în sensul art. 377 alin. (2) C. proc. civ. din 1865.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că termenul pentru introducerea căii de atac extraordinare a revizuirii este de o lună și acest termen legal, imperativ, de decădere curge de la pronunțarea hotărârii ce se atacă pe această cale, neexistând, în această materie, nicio derogare legală.

În acest context, Înalta Curte apreciază că revizuentul s-a conformat acestor imperative legale, exercitând calea extraordinară de atac, chiar dacă nu a precizat expres temeiul de drept, prin introducerea în termen a cererii de revizuire, respectiv la 23 iulie 2020, dată la care cunoștea soluția instanței de recurs pronunțată la 1 iulie 2020, doar pentru motivarea acestei cereri fiind necesară redactarea hotărârii ce se ataca.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata A. IPURL –lichidator judiciar al debitoarei S.C. B..

Analizând cererea de revizuire formulată, din perspectiva susținerilor revizuentului și a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-10 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea de revizuire, ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR s-a prevalat de ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căreia: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere ... (7) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Dintre aceste cerințe, două sunt de interes pentru speța dedusă judecății: cea referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză, precum și cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu al excepției puterii de lucru judecat, celelalte două fiind în mod evident întrunite: hotărâri definitive, chiar irevocabile, pronunțate în dosare diferite.

Astfel, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac de retractare, revizuentul pretinde caracterul potrivnic al dezlegării date de instanțe în două cauze diferite în ce privește prejudiciul suportat de acesta printr-o dublă impunere la plată, atât prin sentința penală, cât și prin sentința de atragere a răspunderii în baza Legii nr. 85/2006.

Prin revizuirea de față se invocă contrarietatea între sentința penală nr. 741 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia nr. 216 din 2 aprilie 2014 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2009 și sentința civilă nr. 274 din 19 februarie 2019 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia nr. 155/2010 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2010.

Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități, pentru a exista autoritate de lucru judecat, respectiv identitate de obiect, cauză și părți.

Examinând prima hotărâre (pronunțată în dosarul nr. x/2009 având ca obiect fapta de abuz în serviciu săvârșită de H. și D. în perioada 2002-2005 în exercitarea atribuțiilor de serviciu, alături de alți inculpați și părți responsabile civilmente), respectiv sentința penală nr. 741 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia nr. 216 din 2 aprilie 2014 a Tribunalului Constanța, se constată că instanța a stabilit strict prejudiciul cauzat prin achitarea unor facturi către alte persoane juridice (nefiind executate lucrări sau prestate servicii în baza acestora), apreciind că aceste sume trebuie restituite societății S.C. B., prejudiciul total fiind în cuantum de 1.965.224,59 RON cu titlu de daune materiale.

În cea de a doua hotărâre (pronunțată în dosarul nr. x/2010 având ca obiect acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale), respectiv prin sentința civilă nr. 274 din 19 februarie 2019 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia nr. 155/2010 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus ca suma de 43.184.705,42 RON reprezentând pasivul societar să fie achitată în solidar de H., D. și Orașul Năvodari prin Primar.

Prin urmare, pasivul ce urmează a fi achitat în baza sentinței de atragere a răspunderii are un alt scop, respectiv doar achitarea creditorilor înscriși la masa credală, urmând ca suma să fie determinată strict prin tabelul creditorilor ca urmare a distribuțiilor tuturor sumelor încasate în contul unic al debitoarei.

Totodată, cauza avută în vedere de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 se referă la temeiul juridic pe care s-a întemeiat cererea. Analizând cele două dosare, se constată că temeiul juridic este total diferit.

Nu este îndeplinită nici condiția de identitate a părților, deoarece în dosarul penal, calitate de părți au avut C., D., I., J. și K.-inculpați, S.C. B.-parte vătămată și L. S.R.L.; M. S.R.L. și N.-părți responsabile civilmente, iar în dosarul de insolvență privind cererea de atragere a răspunderii, părțile au fost A. IPURL-lichidator judiciar al debitoarei S.C. B., C., D. și Orașul Năvodari prin Primar.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de revizuire promovate, reprezintă remediul procedural al nesocotirii autorității de lucru judecat al unei hotărâri, respectiv ca o instanță ulterioară să nesocotească cele statuate jurisdicțional de o primă instanță învestită cu judecata aceluiași litigiu.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște o dublă manifestare și are un dublu efect – acela extinctiv, negativ care interzice o a doua judecată, în condițiile identității de părți, obiect, cauză (non bis in idem) rezultată din coroborarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. cu art. 166 C. proc. civ., și efectul pozitiv – care permite părții să se prevaleze de un aspect litigios tranșat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (așa – numita prezumție de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.).

În timp ce efectul extinctiv al autorității de lucru judecat este menit să asigure evitarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătorești, efectul pozitiv are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor (și totodată, asigurarea celerității judecății, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional anterior, va fi folosit într-o nouă judecată, fără a mai face obiect al probațiunii și totodată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis).

În speță, revizuentul a pretins că aspecte ale litigiului (așadar, așa– numitul efect pozitiv al autorității de lucru judecat), legate de stabilirea vinovăției, respectiv a atragerii răspunderii civile și a prejudiciului ar fi fost rezolvate diferit și contradictoriu prin hotărârea pronunțată în procesul penal.

Pretinzând în această manieră nesocotirea autorității de lucru judecat, revizuentul ignoră că la fundamentul acestei instituții se află contradictorialitatea dezbaterilor părților asupra aspectelor litigioase și dezlegarea jurisdicțională a instanței.

În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Constanța, analizând recursurile formulate de Orașul Năvodari prin Primar și C. a cercetat problemele de drept dezlegate prin sentința penală nr. 741 din 14.06.2013 pronunțată de Judecătoria Constanța, care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 216/P din 02.04.2014 a Curții de Apel Constanța.

Curtea de Apel Constanța a statuat cu privire la această chestiune că "cele două forme de răspundere civilă delictuală, deși au la bază aceleași premise de fapt și drept, sunt diferite și antrenarea lor concomitentă nu reprezintă o încălcare a principiului "ne bis idem" în condițiile în care, pe de o parte, prin hotărârea de condamnare penală, recurentul a fost obligat la plata unei sume de bani cu titlu prejudiciu cauzat persoanei juridice a cărei conducere i-a fost încredințată, iar pe de altă parte în eventualitatea în care suma respectivă ar fi recuperată de societatea debitoare în insolvență, aceasta ar intra în patrimoniul acesteia și ar constitui activ ce va fi utilizat la stingerea pasivului. Prin urmare, având în vedere aceleași considerente ca și cele expuse în analiza recursului declarat de Orașul Năvodari, curtea va reține că, în eventualitatea în care suma la care a fost condamnat în soluționarea laturii civile a procesului penal ar intra în averea debitorului și ar fi distribuită creditorilor ori pentru plata datoriilor curente, aceasta va reduce corespunzător pasivul ce urmează să fie acoperit de pârâți în solidar, potrivit sentinței recurate. Argumentul obținerii a două titluri executorii diferite nu poate fi primit ca și motiv de recurs având în vedere cele precizate anterior, iar eventuala executare silită pentru o sumă al cărui cuantum depăși valoarea celor două titluri executorii, deși această eventualitate este improbabilă în condițiile în care creditorii nu pot primi mai mult decât sumele cu care s-au înscris la masa credală, constituie motiv de contestație la executare sau de contestare a actului corespunzător emis de practicianul în insolvență ce poate fi analizat de instanța competentă."

Rezultă, contrar susținerii revizuentului Orașul Năvodari prin Primar, că în dosarul de insolvență, judecătorul sindic a avut în vedere efectele puterii de lucru judecat ale sentinței penale, iar dispozitivul celor două sentințe invocate nu este contradictoriu și poate fi pus în aplicare.

În consecință, față de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 155 din 1 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2010.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului intimatei A. IPURL –lichidator judiciar al debitoarei S.C. B., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligat revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către această intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata A. IPURL –lichidator judiciar al debitoarei S.C. B..

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 155 din 1 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2010.

Obligă revizuentul ORAȘUL NĂVODARI - PRIN PRIMAR la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A. IPURL –lichidator judiciar al debitoarei S.C. B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.