ÎCCJ, decizie (scj.ro #216850)

.

Recurs la încheierea de recuzare. Cazurile de incompatibilitate relativă prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic

:

- Încheiere de recuzare

- Incompatibilitate relativă

- Aparența de imparțialitate a instanței

C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13

Judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. numai dacă și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept sau când și-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea dedusă judecății în cauza învestit să o soluționeze.

Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul și-a exprimat părerea într-un act oficial și în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, în timp ce în cazul de incompatibilitate relativă prevăzut de articolul anterior menționat, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care este chemat să o soluționeze, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia.

Criteriul general pentru excluderea unui judecător de la soluționarea unei cauze, pentru motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., este o anumită percepție rezonabilă de subiectivism, care se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, important fiind dacă din perspectiva acestuia temerile că un anumit judecător ar fi lipsit de imparțialitate ar fi considerate ca justificate.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 965 din 20 februarie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Petenta A. S.R.L. a formulat, la data de 24.05.2023, cerere de recuzare împotriva doamnei judecător B., membră a completului de judecată învestit cu soluționarea prezentei cauze, invocând existența cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Cererea a fost formulată într-un litigiu privind achizițiile publice, înregistrat sub nr. dosar x/2/2023 pe rolul Curții de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, ce are ca obiect plângerea formulată de petenta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 919/C9/637,747,807 din 25.04.2023 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul General al Poliției de Frontieră („Autoritatea contractantă”) și C. S.R.L.

I.2. Soluția pronunțată asupra cererii de recuzare

Prin încheierea din data de 26.05.2023, Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a respins cererea de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată x., respectiv a domnilor judecători D., E. și F., ca inadmisibilă și cererea de recuzare a doamnei judecător B., ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea încheierii, cu consecința casării deciziei civile nr. 194/07.06.2023 și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În motivarea cererii s-a arătat că cererea de recuzare a fost în mod greșit respinsă, întrucât doamna judecător B. s-a pronunțat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecății în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare. Completurile de judecată din care a făcut parte anterior și doamna judecător B. au avut deja acces la argumentele formulate de către A. S.R.L. față de părtinirea și gradul de subiectivism de care CNSC s-a făcut vinovat, inclusiv prin raportare la faptul că Instrucțiunea ANAP nr. 2/2016 a fost invocată de către Consiliu din oficiu, deși aceasta este inaplicabilă în Procedură.

Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparțialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și motivul de la pct. 13.

- Arată petenta că, prin raportare la deciziile pronunțate în ciclurile procesuale anterioare, hotărârea pronunțată în prezentul dosar nu aduce niciun element de noutate în cuprinsul motivării, instanța achiesând în totalitate la concluziile CNSC sau instanței din ciclurile procesuale anterioare. Cu titlu de exemplu, instanța a reținut faptul că presupusa incidență a autorității de lucru judecat nu poate fi înlăturată prin invocarea unor puncte de vedere emise ulterior de către ANAP, întrucât reprezintă un act nou care nu mai poate fi supus verificării. Deși instanța ar fi avut oportunitatea de a motiva de ce consideră ca fiind desfășurată conform prevederilor legale o procedură în care s-a făcut aplicarea unor acte normative inaplicabil, aceasta s-a mărginit la a prelua aceleași considerente lipsite de substanță ale deciziilor anterioare.

Astfel, se perpetuează și se legitimează situații în care același complet din cadrul CNSC judecă același aspect în moduri diferite de la o speță la alta, iar două treimi din membrii aceluiași complet de judecată acordă două interpretări opuse aceleiași stări de fapt.

- Prin încheierea atacată, instanța a respins cererea de recuzare formulată de către petentă în considerarea faptului că speța prezintă elemente de noutate care pot conduce la o soluție diferită. Or, în retrospectivă, se constată faptul că elementele care diferențiază prezentul ciclu procesual de cele anterioare sunt tocmai cele care au fost înlăturate de către instanță cu motivarea că nu mai pot fi introduse elemente de noutate. Contradicția este evidentă cu atât mai mult cu cât atât Încheierea, cât și decizia 194, au fost pronunțate de două treimi din același complet de judecată, care ar fi trebuit să fie consecvent în considerente.

- Petenta invocă vădita contradicție dintre considerentele instanței de la o hotărâre la alta. Pe de o parte, în prezenta speță instanța este chemată să se pronunțe într-o altă etapă a Procedurii, Plângerea vizând modul de reevaluare, iar nu evaluarea inițială, seturi diferite de critici și elemente de fapt care pot naște consecințe diferite asupra dezlegării. Pe de altă parte, în cuprinsul Deciziei 194, instanța invocă de la bun început puterea lucrului judecat, omițând însă în mod convenabil să atragă atenția asupra faptului că presupusul lucru judecat și-a dobândit puterea în urma judecării de către completuri din care a făcut parte și doamna judecător B.

- Deși instanța invocă puterea lucrului judecat prin raportare la deciziile CNSC anterioare, deciziile CNSC invocate au fost supuse căilor de atac prevăzute de lege, soluționate de completuri de judecată, din două dintre ele făcând parte doamna judecător B.

Interpretarea subiectivă, contradictorie și cu dublu standard a legii efectuată de către instanță este de natură a crea o vădită încălcare a drepturilor procesuale ale petentei.

Instanța a analizat strict sub aspect formal cererea de recuzare (nu există identitate totală formală între cauze, deci nu există antepronunțare), dar sub aspect substanțial plângerea (deși sunt atacate acte diferite și sunt formulate critici diferite, iar condițiile prevăzute de lege nu sunt întocmai îndeplinite, există totuși autoritate de lucru judecat).

Cererea de recuzare a fost formulată din certitudinea că acesta va rămâne consecvent în pronunțarea asupra acelorași aspecte de fapt judecate anterior, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit atât în ciclurile procesuale anterioare, cât și prin decizia 194, faptul că modus operandi este acela de a achiesa complet la argumentele prezentate de către părțile adverse și preluate și de către CNSC, fără o analiză proprie.

Prin urmare, reținerile instanței din cuprinsul Încheierii și motivele pentru care doamna judecător B. nu s-ar afla într-o situație de incompatibilitate au fost complet invalidate prin considerentele deciziei 194.

Deși raționamentul doamnei judecător B. și opinia acesteia cu privire la criticile petentei erau deja cunoscute din ciclurile procesuale anterioare - ceea ce elimină orice prezumție de imparțialitate în cauză - este vădit și faptul că formularea unei cereri de recuzare a influențat abordarea doamnei judecător B. față de plângerea formulată de către petentă. Soluția pronunțată și simpla preluare a argumentelor din litigiile anterioare, fără a fi expuse motivele pentru care neregularitățile semnalate de către petenta A. S.R.L. sunt trecute cu vederea denotă o lipsă de interes în aflarea adevărului și față de desfășurarea unei proceduri de atribuire care să respecte rigorile legii.

- Completul de judecată care a soluționat cererea de recuzare avea sarcina riguroasă de a determina în ce măsură soluționarea cauzelor anterioare, atât din prezenta Procedură, cât și din istoricul relației dintre justițiabil și judecător, este de natură a crea suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

În speță, petenta a răsturnat prezumția de imparțialitate a doamnei judecător B., arătând că aceasta s-a pronunțat deja cu privire la criticile deduse judecății, chiar dacă acestea au fost raportate la acte diferite și căile de atac urmăreau alt rezultat. Pct. 13 face referire la elemente care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, fiind suficient ca instanța să inspire față de părți temerea că sunt lipsiți de imparțialitate.

Or, având în vedere faptul că motivarea deciziei 194 este preluată întocmai din deciziile din ciclurile procesuale anterioare, îndoielile petentei se dovedesc a fi pe deplin întemeiate, întrucât reiese fără putință de tăgadă că instanța nu a analizat plângerea independent și fără a fi influențată de toate celelalte rețineri din deciziile anterioare pe care le-a emis însăși doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat.

Instanța a făcut o confuzie în ceea ce privește criticile formulate de către petentă, întrucât aceasta nu a echivalat presupusa autoritate de lucru judecat cu antepronunțarea doamnei judecător B. Soluția sau considerentele doamnei judecător B. din ciclurile procesuale anterioare nu au relevanță în ceea ce privește motivele de recuzare, ci simplul fapt că s-a mai pronunțat în trecut cu privire la aspecte aproape identice generează incompatibilitatea acesteia.

Instanța omite elementul obiectiv care atrage cazul de incompatibilitate și suspiciunile cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului. Doamna judecător B. nu doar că a soluționat plângerea/revizuirea formulate într-o altă etapă, ci s-a pronunțat cu privire la aceleași aspecte de fapt, chiar dacă formal obiectul căilor de atac era diferit.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat  întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării căii de atac a recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în tot a încheierii civile din data de 26.05.2023, ca fiind temeinică și legală, emisă în urma unei analize complete a tuturor motivelor de recuzare invocate.

Mai mult decât atât, în cauzele soluționate de doamna judecător a cărei recuzare s-a solicitat au fost contestate alte decizii ale CNSC, care au avut ca obiect alte acte întocmite de autoritatea contractantă.

Consideră că simplul fapt al judecătorului de a respinge acțiunile având ca obiect alte etape ale procedurii de achiziție publică decât cea care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2/2023 nu poate constitui în sine un motiv de incompatibilitate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate în cadrul recursului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de petenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În motivarea cererii de recuzare  s-a arătat în esență că doamna judecător B. s-a pronunțat deja cu privire la aspecte aproape identice celor deduse judecății în prezentul dosar, în ciclurile procesuale anterioare.

Criticile petentei cu privire la suspiciunea lipsei de imparțialitate a doamnei judecător B. au vizat atât încadrarea în motivul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și motivul de la pct. 13.

Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul este, de asemenea incompatibil de a judeca în următoarele situații: 1) când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil; (…) 13) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu   privire la imparțialitatea sa.

Articolul 42 alin. (1) C. proc. civ. reglementează cazurile de incompatibilitate relativă. În aceste cazuri, strict determinate de lege, una dintre părți poate cere îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluționarea unei anumite cauze.

Astfel, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din modul în care este redactat textul de lege, rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă și-a exprimat opinia în  legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare, nu însă și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept ca aceea din speță sau când și-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speță.

De asemenea, nu poate fi recuzat, pentru motivul privind antepronunțarea, nici judecătorul chemat să se pronunțe din nou în aceeași pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate absolută.

Ipoteza vizată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se confundă cu vreunul dintre cele trei cazuri de incompatibilitate absolută, deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul și-a exprimat părerea într-un act oficial (încheiere interlocutorie, hotărâre judecătorească, depoziție de martor, raport de expertiză, hotărâre arbitrală, acte de procedură îndeplinite ca avocat, procuror sau mediator etc.) și în calitatea (oficială) prevăzută de lege, pe care a avut-o în acea pricină, câtă vreme, în cazul motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurentă, este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care o soluționează, părere exprimată în timp ce litigiul este pendinte, fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia.

Astfel cum a reținut și prima instanță, legiuitorul a definit cu precizie situațiile obiective care generează incompatibilitatea judecătorului pe motivul pronunțării anterioare a acestuia asupra unor chestiuni de fapt și de drept, condiția esențială pentru atragerea stării de incompatibilitate fiind aceea ca dezlegarea dată să se refere la cauza pendinte.

Pronunțarea anterioară asupra unei chestiuni cu privire la o plângere formulată împotriva unei decizii CNSC nu echivalează cu situația în care judecătorul a anticipat nepermis, cu încălcarea principiilor contradictorialității, al dreptului la apărare, al aflării adevărului soluția din prezenta cauză.

Așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, chiar dacă unele critici ar fi reiterate într-o nouă etapă a procedurii de achiziție publică, dar după o nouă evaluare efectuată de către autoritatea contractantă, nu se poate aprecia că este vorba despre o antepronunțare, atâta timp cât ceea ce formează obiectul analizei instanței în noua plângere este tocmai reevaluarea, iar nu tot evaluarea inițială. Situația este una inerentă procedurii de achiziție publică, decurgând din specificul acesteia și din dinamica mecanismului de atribuire, ce poate include etape repetitive, alternative de evaluare din partea autorității contractante, urmate de control jurisdicțional ce se finalizează fiecare cu o soluție distinctă.

Contrar celor susținute de recurentă, nu există nicio contradicție în modul în care instanța de fond a argumentat soluția pronunțată, reținând pe de o parte că este vorba despre cauze diferite, iar pe de altă parte că autoritatea de lucru judecat se impune a fi reținută de orice instanță.

Într-adevăr, faptul că ulterior, prin decizia pronunțată pe fondul cauzei în care s-a solicitat revizuirea, instanța a reținut puterea de lucru judecat a unora dintre aspectele dezlegate în etapele anterioare ale procedurii de achiziție finalizate cu hotărâri definitive nu contrazice cele reținute prin încheierea atacată în sensul că soluționarea de către același complet în etape diferite ale procedurii de atribuire a unor contestații/plângeri diferite nu conduce în sine la situația de incompatibilitate reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba de proceduri judiciare distincte, care vizează etape distincte ale unei proceduri de achiziție publică, nefiind îndeplinită cerința exprimării soluției în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

În acest sens, Înalta Curte arată că un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanță de judecată se impune a fi respectat de orice instanță învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceștia fiind ținuți de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranșate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceștia de apreciat sub acest aspect fiind existența sau nu a aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.

În consecință, nu este vorba despre antepronunțare, în sensul definit de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cele două cauze fiind distincte, având ca obiect decizii diferite ale CNSC și critici diferite, formulate în etape diferite ale procedurii de achiziție.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut prin încheierea atacată că motivul de recuzare întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivele privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 pct. 13 C. proc. civ., Înalta Curtea reține că acest text reglementează un caz de incompatibilitate a judecătorului în care există elemente, altele decât cele reglementate expres prin art. 42 pct. 1-12 C. proc. civ., ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Referitor la cele două dimensiuni ale principiului imparțialității, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că: „imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […] imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47).”

În raport de principiile ce se desprind din jurisprudența C.E.D.O. (dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, prin soluționarea cauzei de o „instanță independentă și imparțială”), Înalta Curte reține că în jurisprudența Curții s-a avut în vedere problema aparenței de imparțialitate în situația în care un judecător participă la două proceduri cu privire la aceleași fapte (Indra împotriva Slovaciei, pct. 51-53), soluția referindu-se, însă, la împrejurarea că unul dintre magistrații care a examinat a doua procedură (privind reabilitarea) se pronunțase deja asupra aceluiași fapt (lipsa nemotivată de la serviciu) cu privire la același reclamant, ipoteză care nu este incidentă în cauză, în care judecătorul nu este chemat să-și reaprecieze propriile dezlegări.

Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluționează litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Concret, faptul că judecătorul a analizat în alte dosare critici similare cu cele ce fac obiectul disputei și în cadrul dosarului în care s-a formulat cererea de recuzare atacată în prezentul recurs, nu poate fi reținut ca motiv de incompatibilitate, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat mai sus,  un aspect dezlegat în mod definitiv de o instanță de judecată se impune a fi respectat de orice instanță învestită ulterior cu judecarea unei cauze, oricare ar fi judecătorii ce intră în compunerea sa, aceștia fiind ținuți de dezlegările definitive date în ciclurile procesuale anterioare tranșate prin proceduri definitive, tot ceea ce au aceștia de apreciat sub acest aspect fiind existența sau nu a aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la respectivul aspect.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 C. proc. civ.: „(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii”, iar potrivit art. 22 alin. (1) din același Cod: „Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile”, obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că  justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, (art. 124-129 din Constituția României).

Așa cum în mod corect s-a reținut de prima instanță, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., criteriul general pentru excluderea unui judecător de la soluționarea unei cauze este o anumită percepție rezonabilă de subiectivism, care se măsoară prin standardul obiectiv al observatorului rezonabil, important fiind dacă din perspectiva acestuia temerile că un anumit

Petenta a susținut că cererea sa nu a avut ca justificare teama sa față de o soluție nefavorabilă, ci certitudinea că judecătorul va rămâne consecvent în pronunțarea asupra acelorași aspecte de fapt judecate anterior, așa cum s-a dovedit în ciclurile procesuale anterioare.

Or, antepronunțarea, ca motiv de recuzare, este reglementată și a fost analizată distinct ca motiv prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., text ce este de strictă interpretare, neputând fi extins la alte ipoteze. Așadar, noțiunea de „antepronunțare” nu poate fi extinsă, prin interpretare, prin eliminarea unor condiții expres prevăzute de lege (cum este cea de la pct. 1 – condiția aceleiași cauze), pentru a fi invocate în temeiul motivului prevăzut de  art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, elementul obiectiv al existenței unei dezlegări date de complet într-o speță cu aceleași părți implicate într-o procedură de achiziție publică, însă într-o etapă anterioară a procedurii, în raport cu alte documente ale procedurii și cu alte decizii ale CNSC nu este suficient pentru a se reține incompatibilitatea judecătorului, în lipsa oricăror alte elemente, de natură subiectivă sau obiectivă, susceptibile să genereze îndoiala justificată a părților cu privire la obiectivitatea sa. Or, în speță, în afara împrejurării că judecătorul s-a pronunțat în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, asupra unei evaluări anterioare, nu există nici un alt indiciu de subiectivism sau imparțialitate în atitudinea judecătorului care să răstoarne prezumția de obiectivitate și imparțialitate pe care statutul și normele de organizare judiciară le garantează magistraților.

Fiind o excepție de la obligația judecătorului de a soluționa cauzele în care a fost desemnat să judece, cazurile de incompatibilitate a acestuia trebuie întotdeauna interpretată restrictiv, ținându-se seama de nivelul rezonabil de încredere în sistemul de justiție, corolar al sistemului de obligații profesionale și deontologice, de recrutare și numire a magistraților, de răspunderi și garanții de care este ținut judecătorul, respectiv de care beneficiază atât judecătorul, cât și justițiabilul, potrivit legii.

Or, recurenta-petentă nu a adus dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate a judecătorilor.

Prin raportare atât la prevederile Codului de procedură civilă referitor la regimul incompatibilităților (art. 41 și urm.), cât și la criteriile proprii de natură să garanteze misiunea judecătorului (independența și imparțialitatea, cea dintâi fiind condiția celei de-a doua) stabilite de Curtea Europeană, în lumina art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că nu se poate reține în cauză dovedirea vreunui caz de incompatibilitate.

Se constată, astfel, că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a  sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.