ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 89/2024

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, la data de 21.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

- să oblige pârâtul Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate din aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023;

- să oblige pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să-i restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea acesteia raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificarile aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicate în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. I și art. 2, conform gradului de colonel, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și alin. (5), precum și ale art. 79 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție, care afectează ordonanța menționată, în ansamblul său.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum și pe considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 95/2018.

2.1. Prin sentința nr. 613 din 08.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul Guvernul României, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect pretenții derivate dintr-un act administrativ, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție a reținut, în esență, față de obiectul cererii deduse judecății, că aceasta nu poate fi supusă jurisdicției de asigurări sociale, fiind vorba despre o cerere în contencios administrativ prin care se contestă un act administrativ cu caracter normativ emis de o autoritate publică centrală. Astfel, având în vedere că au fost indicate în mod expres, în cuprinsul acțiunii, prevederile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că diferențele de prestații de drepturi de asigurări sociale sunt solicitate nu ca o consecință a nerespectării vreunui contract de asigurare socială sau a recalculării pensiei, după anularea unei decizii de pensionare, ci cu titlu de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin O.U.G. nr. 59/2017.

2.2. Prin sentința nr. 112 din 19.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei în materia contenciosului administrativ, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne; a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Neamț; a constatat intervenit conflictul negativ de competență; în baza art. 134 C. proc. civ. a suspendat soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței.

În motivare a reținut că, în esență, chiar dacă reclamantul a invocat ca temei în drept al acțiunii sale prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluționarea prezentei cauze nu este de competența instanțelor de contencios administrativ. Astfel, a apreciat că este un litigiu referitor la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, invocând în acest sens prevederile art. 100, art. 102 și art. 104 din Legea nr. 223/2015, care se judecă conform procedurii determinate prin legea menționată, de către completul specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 și art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente.

Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de față reclamantul urmărește să obțină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, invocând totodată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile.

Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.

Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esență, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituționalitate a invocat-o, precum și acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate supra, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În speță, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorității pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, în stabilirea competenței materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorității publice pârâte, respectiv Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei de față revenind, în concluzie, secției de contencios administrativ a curții de apel.

Pe cale de consecință, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.