ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4936/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4936/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 31 octombrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă în data de 28.02.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și Hotărârea de Guvern nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 549 din 19 mai 2023, Tribunalului Neamț, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Bacău, spre competentă soluționare.
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Neamț a reținut că, în raport de temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004, de calitatea pârâților de autorități publice centrale și de prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Bacău este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății.
2.2. Prin sentința nr. 87 din 15 septembrie 2023, Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, a constatat ivit conflict negativ de competență materială și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bacău a reținut, în esență, că nu îi aparține competența materială procesuală de soluționare a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 întrucât obiectul acțiunii nu este reprezentat de anularea/contestarea unui act administrativ propriu - zis sau asimilat emis de o autoritate publică centrală, ci plata unor despăgubiri.
În speță obiectul acțiunii introductive privește dreptul la pensie al reclamantului care solicită recalcularea și restituirea unor sume reținute din pensie ca urmare a intervenirii modificărilor legialative.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
În speță, reclamantul se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, pe care o consideră neconstituțională, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.
În consecință, în raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.