ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5969/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5969/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 24.02.2023 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- să se constate vătămarea drepturilor si intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementata de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;
- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificarile aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, si H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023.
- obligarea pârâtei, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modific[rile aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 si art. 60, din Legea 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.06.2016 si H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicate în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. I si art. 2, conform gradului colonel, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința 944/PI din data de 31 august 2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. .
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timiș, secția I civilă a reținut că, în raport de temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 9 din Legea nr. 554/2004, de calitatea pârâților de autorități publice centrale și de prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății.
Prin sentința civilă nr. 623 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că nu îi aparține competența materială procesuală de soluționare a acțiunii întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 întrucât obiectul acțiunii nu este reprezentat de anularea/contestarea unui act administrativ propriu – zis sau asimilat emis de o autoritate publică centrală, ci plata unor despăgubiri.
În speță reclamantul urmărește asigurarea deplină a dreptului său la pensie, litigiul vizează atribuții ale Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne referitor la pensie, litigiu în cadrul căruia a fost invocată și o excepție de neconstituționalitate.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Bacău, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
În speță, reclamantul se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, pe care o consideră neconstituțională, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.
În consecință, în raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.