ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5873/2023

HOTĂRÂRE
07.12.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5873/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 23.02.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne,

- a se constata vătămarea drepturilor și intereselor legitime prin măsura adoptată la art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023;

- obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad/salariul gradului profesional, și/sau solda de funcție/salariul de funcție, publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului de colonel deținut, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 79 alin. (1) din Constituție.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2896 din 15 mai 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale ridicată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că intenția reclamantului a fost de formulare a acțiunii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, acțiunea având un obiect principal diferit de excepția de neconstituționalitate invocată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2023.

Prin sentința civilă nr. 1185 din 8 septembrie 2023, Curtea a admis excepția necompetenței materiale ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

A reținut instanța că, deși în susținerea cererii, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017 și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 în prezenta cauză.

Astfel, față de dispozițiile art. 100, art. 102 și art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și de cele ale art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a apreciat Curtea că legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului la o secție sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar, din punct de vedere teritorial, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, însă invocarea acestui text apare ca fiind una pur formală, în condițiile în care reclamantul tinde să obțină, de fapt, restituirea părții din pensie ce i s-ar fi cuvenit dacă nu interveneau modificările referitoare la modalitatea de actualizare a pensiei prin O.U.G. nr. 59/2017 și să obțină emiterea unei noi decizii de pensie cu un cuantum mai mare decât cel stabilit prin decizia emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, reclamantul ar fi putut invoca excepția de neconstituționalitate și în fața instanței de litigii de muncă și asigurări sociale, conform Legii nr. 47/1992.

Curtea, reținând art. 135 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competență, a constatat suspendată judecarea cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Reclamantul este nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, i s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu, astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență menționată, iar, în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004. Cererea de chemare în judecată privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Astfel, în raport cu scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acțiunii și cu obiectul acesteia, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În cauză, acțiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.

În consecință, în raport și cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel București, domiciliul reclamantului aflându-se în circumscripția teritorială a acesteia.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-07
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5877/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate 1.1. Prin cererea înregist
ÎCCJ 2024-04-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2024
Ședința publică din data de 9 aprilie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.02.2023 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios
ÎCCJ 2023-11-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5364/2023
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2023-11-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5569/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cerer
ÎCCJ 2023-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4737/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrat
Sursă