Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2023

HOTĂRÂRE
21.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii civile nr. 24/2023 din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin cererea înregistrată, la
ÎCCJ 2023-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5284/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iulie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, s
ÎCCJ 2024-02-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la da
ÎCCJ 2023-04-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2023
Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin încheireea din camera de consiliu din data de 27 mai 2022 a dispus anularea cererii de chemare în judecată. Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare. 2. Cererea de re
ÎCCJ 2023-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2023
Ședința publică din data de 5 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2022, pe rolul Cur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă