ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4893/2023

Ședința publică din data de 27 octombrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 31.01.2018, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), anularea Deciziei FGA nr. 12283/09.01.2018 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 49.420,21 RON; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 453 de la data de 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs recurentul – reclamant A., invocând motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a soluției de la fond, iar în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În esență, în motivare a arătat că hotărârea atacată este afectată de viciul motivării insuficiente, lipsind baza legală a acesteia.

Articolul 425 C. proc. civ. obligă instanța să-și motiveze hotărârea, atât în fapt cât și în drept, or, din simpla examinare a sentinței rezultă că starea de fapt reținută de judecător nu are corespondent într-o norma de drept material/substanțial, contestația fiind respinsă în temeiul unei norme de procedură.

Forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezultă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept material; or, din tot cuprinsul hotărârii, nu rezultă care au fost normele de drept avute în vedere judecător la momentul pronunțării hotărârii.

Judecătorul fondului a calificat oscilantă declarația martorului, deși declarația acestuia s-a coroborat cu restul mijloacelor de probă. Oscilațiile din declarații s-au datorat modului în care judecătorul fondului a înțeles să audieze martorul într-o manieră ostilă, adresând aceeași întrebare în mai multe forme, pentru a încurca martorul-persoană în vârstă, din mediul rural, fără prea multă școală.

La fel, deși judecătorul a apreciat că din fotografii rezultau elemente de tâmplărie recentă pe pereți, nu înseamnă nu s-ar fi putut angaja răspunderea civilă delictuală a intimatului, câtă vreme probele nu s-au exclus reciproc.

Nu este clar ce anume a avut în vedere judecătorul când s-a referit la elementele de tâmplărie de pe pereți, pentru că pe pereți nu se montează tâmplărie, iar aceste aspecte sunt străine de natura cauzei. Mai mult, judecătorul fondului nu înțelegea cum anume martorul putea să vadă din curtea lui, în curtea reclamantului, printr-un gard de fier forjat.

În concluzie, deși aspectele de netemeinicie nu pot forma obiectul cererii de recurs, absența oricărei trimiteri la un text legal de drept material este încadrabilă în motivare lipsită de bază legală.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat faptul că obligația de despăgubire a FGA a luat naștere în temeiul legii (și nu a unui contract, ca în cazul asigurătorului intrat în faliment), astfel că răspunderea intimatei va trebui angajată pe tărâm delictual.

Din probele administrate rezultă că a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului, însă din analiza trunchiată a acestora judecătorul fondului a emis un raționament juridic greșit. Pe aspectele esențiale ale cauzei (perioada renovării casei în 2006; lipsa activităților de renovare înainte de evenimentul meteo din iunie 2016), probațiunea a fost în măsură să facă dovada condițiilor răspunderii civile delictuale.

Criticile cu privire la starea de fapt nu pot face obiect al recursului care, potrivit art. 488 C. proc. civ., poate fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate. Totuși, în măsura în care aprecierea probelor a fost făcută de asemenea natură încât a avut ca efect aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material, recursul este admisibil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind nemotivată, iar pe fondul cauzei, ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

La termenul de judecată din 27.10.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, prin practicaua deciziei de față, excepția de nulitate a recursului, identificând formularea unor critici punctuale de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de plată de la data de 08.07.2016 înregistrată la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, reclamantul A. a solicitat plata sumei de 49.420,21 RON cu titlu de despăgubire.

Pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a emis decizia nr. 12283/09.01.2018 prin care a respins cererea de plată cu motivarea că: imobilul în discuție era la momentele producerii evenimentului și avizării daunei în plin proces de renovare (anvelopare termică, montare uși și ferestre PVC, tencuieli exterioare și zugrăveli exterioare și interioare), fără ca reclamantul asigurat să aducă la cunoștința asigurătorului modificările survenite asupra imobilului asigurat și fără a face dovada că lucrările au fost efectuate de o firmă autorizată; producerea prejudiciului putea fi cauzat de montarea defectuoasă a țiglei, raportat la faptul că toată țigla de pe acoperiș se află prăbușite în mod compact, într-un singur loc, deși țiglele smulse de vânt ar fi trebuit să fie împrăștiate prin toată curtea imobilului; furtuna a afectat numai imobilul cu destinația de locuință aparținând reclamantului, asigurat B., însă anexele gospodăriei sale și imobilele aflate în vecinătatea acestui imobil (imobile care au o vechime asemănătoare și sunt acoperite tot cu țiglă nu au fost avariate); astereala pe care a fost montată țigla este nouă; din compararea pozelor efectuate de petent și a celor efectuate de inspectorul FGA rezultă că țiglele au fost mutate și stivuite, iar astereala a fost demontată, fiind astfel încălcate prevederile art. 11.3 din condițiile de asigurare - astfel, la producerea evenimentului asigurat, asiguratul este obligat să nu modifice starea de fapt rezultată în urma producerii evenimentului asigurat fără acordul asigurătorului, nerespectarea acestei obligații dând dreptul asigurătorului să nu acorde indemnizații.

Nemulțumit de soluția primită de la autoritatea intimată-pârâtă, reclamantul A. a formulat cererea de chemare în judecată, care a fost respinsă de prima instanță de judecată cu motivarea că, din probatoriul administrat în cauză, nu se face dovada că imobilul în discuție era la momentele producerii evenimentului și avizării daunei în plin proces de renovare (anvelopare termică, montare uși și ferestre PVC, tencuieli exterioare și zugrăveli exterioare și interioare), fără ca reclamantul asigurat să aducă la cunoștința asigurătorului modificările survenite asupra imobilului asigurat și fără a face dovada că lucrările au fost efectuate de o firmă autorizată.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul, invocând nemotivarea sentinței civile atacate, respectiv interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că lectura art. 20 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu denotă că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia și soluțiile în caz de admitere a recursului. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 și art. 488 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptățită și la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situației de fapt stabilite de prima instanță, ci doar de legalitate.

De altfel, în jurisprudența sa, prin decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 6 februarie 2015, Curtea Constituțională a României a respins o excepție de neconstituționalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului".

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă-reclamantă prin care se contestă situația de fapt stabilită de prima instanță, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentul-reclamant în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În ceea ce privește motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, anume raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În același sens, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanța de fond a indicat actul litigios și conținutul acestuia sub aspectul motivării soluției dispuse de Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la cererea de plată a recurentului-reclamant, inclusiv enumerarea cauzelor respingerii cererii respective, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale asupra raportului de expertiză, declarației de martor și planșelor fotografice, pentru ca în final să conchidă că au fost aplicate corect de partea pârâtă FGA clauzele art. 6.4, art. 6.6, art. 6.10, art. 11.1 și art. 11.3 din condițiile de asigurare în vederea respingerii pretențiilor asiguratului.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanță, deși nu a indicat punctual texte de lege în motivare, prin argumentația oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept care fundamentează soluția atacată de recurentul-reclamant.

Astfel, Înalta Curtea constată existența raționamentului logico-juridic al primei instanțe care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă-reclamantă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare/nelegalitate în discuție.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârșit, nu sunt în legătură cu aspectele proprii unui astfel de motiv de recurs, vizând faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, afirmațiile recurentului-reclamant privind evaluarea în concret de către judecătorul fondului a probelor administrate, anume declarația testimonială și raportarea acesteia la celelalte mijloace de probă ori planșele fotografice, inclusiv concluziile ce ar fi trebuit formulate în urma coroborării tuturor acestora. Analiza solicitată de reclamantul-recurent cu privire la data efectuării în concret a lucrărilor litigioase, aparența elementelor de tâmplărie în raport de alte elemente ale construcției sau capacitatea martorului de a percepe o anumită realitate factuală în raport de locul unde se afla la momentul relevant presupune verificarea unor împrejurări de fapt, deci un control asupra temeiniciei sentinței recurate, ceea ce nu este compatibil cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

În consecință, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care Curtea de Apel București a pronunțat sentința în discuție. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele dreptului la un proces echitabil.

În continuare, Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material; va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Așadar, de esența unui astfel de motiv de casare/nelegalitate este încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material/substanțial.

Marea majoritate a criticilor dezvoltate de recurentul-reclamant în legătură cu acest motiv de recurs au în vedere situația de fapt reținută de prima instanță. Or, așa cum și recurentul-reclamant a arătat în dezvoltarea criticilor sale din cererea de recurs, modalitatea de apreciere a situației de fapt de către prima instanță este un atribut exclusiv al acesteia și nu poate fi criticată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Mai mult, prima instanță a formulat în cadrul sentinței civile atacate concluzii referitoare la neîntrunirea condițiilor de angajare a răspunderii FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR prin raportare la clauzele poliței de asigurare, aspecte care nu au fost criticate de recurent prin intermediul căii de atac promovate.

Sub acest aspect, recurentul – reclamant a pretins că obligația de despăgubire a FGA a luat naștere în temeiul legii, nu în baza unui contract ca în cazul asigurătorului intrat în faliment, astfel că răspunderea părții intimate se angajează pe tărâm delictual.

Critica de nelegalitate amintită nu are temei, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (forma în vigoare la data deciziei FGA nr. 12283/09.01.2018) dispunând la art. 12 că "(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, ... poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.", respectiv "(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.", iar la art. 13 alin. (3) că "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.". [s.n.]

Așadar, o premisă esențială a efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubire de creditorul de asigurare constă în observarea de către FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul insolvent, iar nu în simpla pretindere a întrunirii condițiilor specifice răspunderii civile delictuale.

În aceste condiții nu se identifică o aplicare sau interpretare greșită a normelor de drept substanțial/material de către prima instanță.

Pentru aceste motive, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-reclamant nu este aptă a conduce la reformarea sentinței civile atacate în sensul pretins de această parte procesuală.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 453 din 18 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.