ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/25.04.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, Agenția Naționala a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Casa Județeana de Asigurări de Sănătate Timiș, Direcția de Sănătate Publica a Județului Timiș și Compania Naționala Unifarm S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - obligarea, în solidar, a pârâților să aducă în țară medicamentul Soliris (Eculizumab) pentru reclamant, în mod gratuit, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii; - obligarea, în solidar, a pârâților de a asigura continuitatea tratamentului cu medicamentul Soliris (Eculizumab) pentru reclamant, în mod gratuit, pe toată perioada necesară îmbunătățirii calității vieții; În subsidiar, reclamantul a solicitat: - obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Sănătății, Casa Naționala de Sănătate, Casa Județeană de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, la efectuarea demersurilor necesare în vederea trimiterii reclamantului în străinătate pentru a-i fi administrat medicamentul Soliris (Eculizumab), cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului în străinătate; - obligarea, în solidar, a pârâților de rang 1, 2, 4 și 5 de a întreprinde demersurile necesare în vederea includerii bolii denumită Hemoglobinurie Paroxistica Nocturna (HPN) în programul bolilor rare, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii; - obligarea, în solidar, a pârâților de rang 1,2,4 și 5 de a întreprinde demersurile necesare în vederea includerii pe Lista medicamentelor pentru boli rare, a medicamentului Soliris (Eculizumab), în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii; - obligarea, fiecărui pârât, căzut în pretenții, la plata de penalități de întârziere de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere în care reclamantul nu beneficiază de tratamentul cu Soliris (Eculizumab), începând cu a 30-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii; - aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economic pentru fiecare zi de întârziere în administrarea tratamentului cu Soliris reclamantului și pentru fiecare zi de întârziere în includerea bolii pe lista bolilor rare și a medicamentului Soliris pe lista medicamentelor pentru boli rare, conducătorului fiecărei unități pârâte începând cu a 30-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 835 din data de 26.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului. A declinat competența de soluționare a prezentei cauze, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Naționala a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș și Compania Națională Unifarm S.A., în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 25.07.2019.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 195 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș și Compania Națioanală Unifarm S.A. S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș și Compania Națioanală Unifarm S.A. ca rămasă fără obiect. S-au respins cererile de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu B., C. și D., ca rămase fără obiect. Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3550 RON în favoarea reclamantului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Compania Națională Unifarm S.A., Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș. 3.1. Recurenta - pârâtă Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș a solicitat admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. S-a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei – pârâte, singura legătură a acesteia cu cererea de chemare în judecată fiind reprezentată de cererea reclamantului cu nr. x/06.05.2017 privind suportarea costurilor efectuării tratamentului în străinătate. Or între reclamant și recurenta – pârâtă nu există un raport juridic, întrucât aceasta nu are atribuții în ceea ce privește decontarea medicamentului în străinătate, sau în ceea ce privește extinderea medicamentelor din Lista aprobată prin H.G. nr. 734/2010. Totodată, hotărârea a fost pronunțată și cu încălcarea normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât OMS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate nu reglementează decontarea cheltuielilor aferente procurării medicamentelor în străinătate. Cauza nu a rămas fără obiect ca urmare a îndeplinirii unor obligații ce reveneau și DSPJ Timiș, cum greșit a reținut prima instanță. Pe cale de consecință, în mod nefondat s-a dispus obligarea la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea acțiunii în tot față de pârâta DSPJ Timiș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă și respingerea capătului de cerere privind obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată. 3.2. Recurenta – pârâtă Casa de Aigurări de Sănătate Timiș a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive. 3.3. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu aceasta. S-a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la atribuțiile recurentei care nu are competență și nici temei legal în baza căruia să poată proceda la decontarea în mod direct a contravalorii medicamentului Soliris cu indicația terapeutică "hemoglobinurie paroxistică nocturnă". Competența de evaluare a tehnologiilor medicale și a medicamentelor propuse Ministerului Sănătăți pentru compensare aparține Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în conformitate cu Legea nr. 95/2006. 3.

Recurenta – pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 8 din C. proc. civ. Referitor la obligarea recurentei, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că această măsură nu are acoperire în realitatea de fapt și de drept a speței în condițiile în care chiar prin cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond s-a prezentat situația deosebită a medicamentului Soliris, care nu era autorizat pentru punere pe piață în România datorită lipsei interesului financiar din partea companiei E.. Astfel, nu se poate reține, față de lipsa atribuțiilor pârâtei, o pasivitate a acesteia, sau un refuz nejustificat care să atragă obligarea la plata cheltuielilor de judecată. S-a apreciat întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., instanța de fond depășind competența conferită puterii judecătorești. Totodată, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție intre textele de lege indicate și soluția pronunțată, cu referire la art. 1 și art. 4 din Legea nr. 134/2019. S-a mai arătat că hotărârea a fost pronunțată și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material instanța nerealizând o analiză a culpei fiecărei părți litigante. Recurenta – pârâtă Compania Națională Unifarm S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, În acest sens a invocat procedura prevăzută de Ordinul nr. 861/2014 privind autorizarea de punere pe piață, apreciind că legitimare procesuală pasivă are deținătorul de autorizație. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul – reclamant F. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursurilor, excepție respinsă de instanță în ședință publică. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursurilor, arătându-se că recurenții – pârâți au calitate procesuală pasivă în raport de petitele acțiunii, aducerea în țară a medicamentului și acordarea, în mod gratuit, reclamantului.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile pârâților sunt nefondat, pentru următoarele considerente: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin demersul judiciar inițiat reclamantul a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților, să aducă în țară medicamentul Soliris (Eculizumab) pentru reclamant, în mod gratuit, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; - obligarea, în solidar, a pârâților de a asigura continuitatea tratamentului cu medicamentul Soliris (Eculizumab) pentru reclamant, în mod gratuit, pe toată perioada necesară îmbunătățirii calității vieții; În subsidiar, reclamantul a solicitat: - obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Sănătății, Casa Naționala de Sănătate, Casa Județeană de Sănătate Timiș și Direcția de Sănătate Publică Timiș, la efectuarea demersurilor necesare în vederea trimiterii reclamantului în străinătate pentru a-i fi administrat medicamentul Soliris (Eculizumab), cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului în străinătate; - obligarea, în solidar, a pârâților de rang 1, 2, 4 și 5 de a întreprinde demersurile necesare în vederea includerii bolii denumită Hemoglobinurie Paroxistica Nocturna (HPN) în programul bolilor rare, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii; - obligarea, în solidar, a pârâților de rang 1,2,4 și 5 de a întreprinde demersurile necesare în vederea includerii pe Lista medicamentelor pentru boli rare, a medicamentului Soliris (Eculizumab), în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. Ulterior, prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de 14.12.2020, reclamantul a precizat că înțelege să își restrângă acțiunea formulată, în ceea ce privește solicitarea privind trimiterea în străinătate pentru a beneficia de tratamentul necesar. Prin adresa nr. x din data de 13.01.2022 a Ministerului Sănătății s-a comunicat faptul că s-a completat anexa la H.G. nr. 720/2008 și s-a introdus în lista medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100% medicamentul Eculizumab, pt. boala hemoglobinurie paroxistică nocturnă-fila x, vol. II. Totodată, prin adresa Reg. nr. x/21.03.2022, Ministerul Sănătății a comunicat împrejurarea că în Mof. 242 bis din 11.03.2022 a fost publicat Ordinul comun nr. 702/133/2022 al MS si CNAS, privind completarea Anexei 1 a Ordinului nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor, iar la punctele 13, 14 din anexă, a fost introdus medicamentul Eculizumab, pentru boala hemoglobinurie paroxistică nocturnă-fila x, vol. II. Față de aceste relații, instanța de fond a constatat că la data soluționării cererii de chemare în judecată, în legătură cu medicamentul Eculizumab a fost emisă o decizie a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale privind includerea în listă, precum și o decizie finală din partea Ministerului Sănătății, a CNAS și a Guvernului României, raportat la disp. art. 231 și urm. din Legea nr. 95/2006 rep., fiind definitivată procedura, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamant a rămas fără obiect. 5.2. Analizând cu prioritate excepția netimbrării invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Recurentei – pârâte i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON conform O.U.G. nr. 80/2013, adresa instanței fiind comunicată acesteia la data de 20 iulie 2023, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar. Recurenta - pârâtă nu a înțeles să acopere lipsa taxei judiciare de timbru până la termenul acordat în cauză. Potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Astfel, deși i s-a adus la cunoștință, prin citația pentru termenul de față, obligația achitării taxei judiciare de timbru conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării recursului, recurenta - pârâtă nu s-a conformat dispoziției instanței. Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat iar, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, va anula recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, ca netimbrat. 5.3. Recurenții pârâți Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș au invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii. Din perspectiva acestor critici, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele. În privința lipsei motivelor pe care se întemeiază sentința recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea răspunzând chestiunilor de fapt și de drept care au fost supuse judecății în fața sa. Totodată, criticile recurenților sub aspectul existenței unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursurilor în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. 5.4. Aceeași concluzie se constată și în cazul criticilor vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță, în condițiile în care criticile recurentei – pârâte Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale se referă doar la motivarea sentinței asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, iar nu la acte de dispoziție ale instanței. 5.5. Referitor la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților – pârâți (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), motiv de recurs comun, Înalta Curte reține bogata jurisprudență a instanței supreme în acest tip de cauze. Având în vedere că reclamantul urmărește recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament care nu se află pe lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, rezultă că toate autoritățile cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă. Din verificarea textelor legale și având în vedere și capetele de cerere privind obligarea, în solidar, a pârâților de a întreprinde demersurile necesare în vederea includerii pe Lista medicamentelor pentru boli rare, a medicamentului Soliris (Eculizumab), Înalta Curte constată că în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind astfel partajată între Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre. Totodată, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective. Totodată, recurenta - pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș are în atribuții centralizarea datelor privind necesarul de estimat referitor la medicament, iar recurenta – pârâtă S.C. Unifarm S.A. competența de a iniția demersurile necesare în vederea obținerii unei autorizații de nevoi speciale pentru aducerea în țară a medicamentului Soliris, în temeiul atribuțiilor reglementate de H.G. nr. 892/1998. Astfel, în opinia instanței de control judiciar, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză. Pe cale de consecința, Înalta Curte constată că sub acest aspect, hotărârea primei instanțe este legală. 5.

Recursul pârâtelor supune atenției Înaltei Curți de Casație și Justiție modul în care prima instanță a soluționat capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea acestora în solidar la plata cheltuielilor de judecată, cu precizarea că în ceea ce privește cuantumul acestora, devin incidente considerentele deciziei nr. 3/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit cărora o solicitare de reapreciere a acestuia nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de casare. Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului, aflat pe rolul instanței. Așa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Este adevărat că potrivit 453 din C. proc. civ. (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, însă jurisprudențial s-a consacrat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte, prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar, pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți. Prima instanță a constatat că prin a emiterea unei decizii din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale privind includerea în listă, precum și a unei decizii finale din partea Ministerului Sănătății, a CNAS și a Guvernului României, cererea de chemare în judecată a fost soluționată în mod favorabil, rămânând fără obiect la momentul pronunțării sentinței, deși acesta exista la data sesizării instanței. În ceea ce privește culpa recurenților - pârâți, aceasta se desprinde tocmai din depășirea termenelor de evaluare și negociere stabilite prin Ordinele ministrului sănătății nr. 861/2014 și nr. 3/2015, respectiv a termenului total de adoptare a unei decizii în ce privește cererea de includere a medicamentului în listă, având în vedere și limita instituită prin art. 6 din Directivă, aceasta fiind de 90 de zile de la data cererii, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 90 de zile, norma europeană fiind clară și precisă sub acest aspect, lămurit de altfel în jurisprudența instanței din Luxemburg. (cauza C-245/03 Merck, Sharp & Dohme c. Belgia). Având în vedere că pretenția dedusă judecății a fost recunoscută de autoritățile pârâte prin includerea în lista medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100%, cel puțin din perspectiva cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, depășirea termenului de adoptare a deciziei, având în vedere că demersul reclamantului a fost demarat în anul 2017, poate sta la baza aplicării dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 5.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimatul – reclamant, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. de și soluția adoptată, caracterul întemeiat și dovedit al cererii (chitanța nr. x din 01.08.2022), urmând a o încuviința și a obliga pe recurenții – pârâți, în solidar, la plata sumei de 1500 de RON, reprezentând onorariul de avocat în recurs. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, ca netimbrat, iar în ceea ce privește recursurile celorlalte recurente – pârâte, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 sau 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., le va respinge ca nefondate, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.