ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 8 iunie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.07.2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat instanței reexaminarea încheierii civile din data de 13.07.2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, și revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pentru faptul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
I.2. Prin încheierea nr. 258/29.09.2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petent împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite în vederea soluționării acțiunii îndreptate împotriva încheierii de anulare a cererii sale de chemare în judecată înregistrate în dosarul nr. x/2022.
I.3. Prin încheierea nr. 278 din 19 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererii, ridicată din oficiu, și a anulat ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 29.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022.
I.4. Încheierea menționată la punctul anterior a fost atacată de reclamantul A., considerând-o nelegală pentru motivele arătate în cererea formulată, și a solicitat anularea acesteia în totalitate cu consecința rejudecării cauzei.
I.5. La termenul de dezbateri din 8 iunie 2023, constatând că partea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra acesteia.
II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată și o va admite, urmând să anuleze recursul reclamantului pe acest temei pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 248 din C. proc. civ.: "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."
În cauză, în aplicarea prevederilor alin. (2) al textului de lege anterior citat, Înalta Curte va analiza, așa cum s-a arătat în precedent, excepția netimbrării căii de atac exercitate de reclamant, constatând în acest sens că sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată (.....)
Partea a criticat pentru nelegalitate încheierea nr. 278 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis excepția netimbrării cererii, ridicată din oficiu, și a fost anulată ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 29.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022.
În conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege", iar alin. (2) al aceluiași text legal prevede: "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței". Totodată, la art. 32 din același act normativ legiuitorul a prevăzut că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora: "Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și cele cuprinse la art. 197 din același act normativ, care stipulează în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Totodată, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Din analiza textelor de lege enunțate supra rezultă obligația părții de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
În cauză, recurentul-reclamant nu a atașat cererii de declarare a căii de atac dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar prin adresa comunicată la 9 decembrie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferentă căii de atac exercitate împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că recurentul-reclamant nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat sau până la închiderea dezbaterilor, recurentul neconformându-se obligației de timbrare comunicate de instanță, și că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., să admită excepția netimbrării și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii atacate, pe care o va menține.
Totodată, având în vedere modalitatea de soluționare a excepției de netimbrare a recursului, Înalta Curte reține că analizarea excepției inadmisibilității căii de atac, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, a devenit inutilă.
Temeiul legal al instanței de recurs
Pentru considerentele arătate la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2), art. 197 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 25 alin. (1) lit. c) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 278 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 278 din 19 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.