Decizia nr. 18664/02, de către Igor MAJER împotriva Sloveniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 5 iulie 2007 ca secțiune compusă din: C. Bîrsan, președinte, B.M. Zupančič, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, dna I. Berro-Lefèvre, judecători și dna Dl. Quesada Secțion Grefier având în vedere cererea depusă la 29 aprilie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Igor Majer, este un național sloven care s-a născut în 1970 și trăiește în Podplat. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Bembič, procuror general. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 septembrie 1993, ofițerul de poliție D.M. a împușcat accidental reclamantul, care a fost arestat și încătușat, în piciorul său. Ca urmare a acestui eveniment, au fost instituite trei seturi de proceduri. Convenția a intrat în vigoare în Slovenia la 28 iunie 1994. Procedura penală împotriva reclamantului La 13 noiembrie 1995 a fost înființată o anchetă penală împotriva reclamantului în legătură cu evenimentele din 27 septembrie 1993. La 7 aprilie 1997, procurorul public a inculpat reclamantul pentru infracțiunile de „obstrucționare a unui ofițer în cursul sarcinilor sale”. Audierile au fost desfășurate la 11 ianuarie, 26 mai, 19 iunie, 11 iulie și 20 octombrie 2000. La 20 octombrie 2000, Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) a achitat reclamantul. Hotărârea a devenit finală în aceeași zi. Procesul penal împotriva poliției La 7 aprilie 1997, procurorul public a inculpat, de asemenea, ofițerul de poliție D.M. pentru a provoca un prejudiciu grav reclamantului. La 11 ianuarie 2000, procurorul public a retras acuzarea împotriva poliției. Reclamantul a fost ulterior informat cu privire la posibilitatea de a prelua urmărirea penală în capacitatea unui „procuror subsidiar” (subsidiarni tožilec Deoarece reclamantul nu a preluat urmărirea penală în termenul prescris, Tribunalul de District Celje a întrerupt procedura penală la 22 mai 2000. Această decizie a devenit finală la 28 iulie 2000. Procedura civilă împotriva Ministerului Internului La 2 februarie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva Ministerului Internului ( Ministrstvo za notranje zadeve ) la Curtea de District Celje care solicită daune pentru leziunile suferite ca urmare a incidentului din 27 septembrie 1993. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical care a pregătit două rapoarte. Între 3 februarie 1997 și 7 septembrie 2001, reclamantul a prezentat șapte depuneri scrise. Audiențe au avut loc la 13 decembrie 2000, 18 aprilie 2001 și 12 septembrie 2001. În ultima ședință, instanța a pronunțat o hotărâre, susținând în parte cererea reclamantului. La 16 ianuarie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju. La 30 aprilie 2003, Curtea Supremă ( Vrhovno sodišče ) a permis recursul reclamantului în parte și a sporit daunele acordate. La 11 mai 2005, în urma apelului reclamantului în privința punctelor de drept, Curtea Supremă ( Vrhovno sodišče ) a crescut daunele atribuite. Hotărârea a fost judecată în 15 iulie 2005. Reclamantul s-a plâns că a fost împușcat ilegal în picior de către ofițerul de poliție în 1993 și a susținut, de asemenea, că ofițerul respectiv nu a fost responsabil pentru presupusele maltraturi (în substanța art. 3 din Convenție). În plus, reclamantul s-a plâns că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat de o lungime excesivă a procedurii civile și penale instituite de el (art. 6 din Convenție). În principiu, el s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție, pentru lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește durata excesivă a procedurii. La 23 octombrie 2006, a fost comunicată guvernului contestat o parte a cererii cu privire la presupusa lungime excesivă a procedurii. La 15 ianuarie 2007, au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii, iar reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 9 martie 2007. La 12 februarie 2007, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost primită. Termenul de depunere a observațiilor reclamantului a rămas neafectat. Întrucât observațiile reclamantului nu au fost primite până la 9 martie 2007 și nu s-a solicitat prelungirea timpului, la 19 martie 2007 reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea observațiilor sale ar putea duce la grevarea cererii sale. Pentru a-și facilita înțelegerea, o copie a traducerii slovene a scrisorii a fost închisă. După cum rezultă din recunoașterea cărții de recepție contrasate de către solicitant, scrisoarea a fost primită la 22 martie 2007. Reclamantul nu a răspuns. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea constată că reclamantul a fost recomandat să prezinte observații scrise ca răspuns la cele prezentate de Guvern. El a primit ulterior un avertisment cu privire la aceasta. Nu a fost primit niciun răspuns până în prezent. Curtea consideră că reclamantul nu intenționează să își continue cererea, în plus, că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită să continue examinarea cazului. În consecință, art. 29 § 3 din Convenția nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă în conformitate cu articolul § 1 a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista cazurilor sale.
Application no. 18664/02
by Igor MAJER
against Slovenia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5
July
2007 as a Chamber composed of:
Mr
President,
Mr
B.M. Zupančič,
Mrs
E. Fura-Sandström,
Mrs
Mr
David Thór Björgvinsson,
Mrs
Mrs
judges,
and Mr
S.
Quesada
,
Section Registrar
Having regard to the above application lodged on 29 April 2002,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Igor Majer, is a Slovenian national who was born in 1970 and lives in Podplat. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
L.
Bembič, State Attorney-General.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 27 September 1993 the police officer D.M. accidentally shot the applicant, who was under arrest and handcuffed, in his leg. As a result of this event, three sets of proceedings were instituted.
The Convention entered into force in respect of Slovenia on 28
June
1994.
The criminal proceedings against the applicant
On 13 November 1995 a criminal investigation was instituted against the applicant in relation to the events of 27 September 1993.
On 7 April 1997 the Public Prosecutor indicted the applicant for the criminal offence of “obstructing an officer in the course of his duties”.
Hearings were held on 11 January, 26 May, 19 June, 11 July and 20
October 2000.
On 20
October 2000 the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) acquitted the applicant. The judgment became final on the same day.
The criminal proceedings against the police officer
On 7 April 1997 the Public Prosecutor indicted also the police officer D.M. for causing a grave injury to the applicant.
On 11 January 2000 the Public Prosecutor withdrew the indictment against the police officer.
The applicant was subsequently informed about the possibility to take over the prosecution in the capacity of a “subsidiary prosecutor” (
subsidiarni tožilec
).
Since the applicant had not taken over the prosecution in the prescribed time-limit, the Celje District Court discontinued the criminal proceedings on 22 May 2000. This decision became final on 28 July 2000.
The civil proceedings against the Ministry of Interior
On 2 February 1996 the applicant instituted civil proceedings against the Ministry of Interior (
Ministrstvo za notranje zadeve
) in the Celje District Court seeking damages for the injuries sustained as a result of the incident of 27 September 1993.
During the proceedings the court appointed a medical expert who prepared two reports.
Between 3 February 1997 and 7 September 2001 the applicant submitted seven written submissions.
Hearings were held on 13 December 2000, 18 April 2001 and 12
September 2001.
At the last hearing, the court delivered a judgment, upholding the applicant’s claim in part.
On 16 January 2002 the applicant appealed to the Celje Higher Court (
Višje sodišče v Celju
). The Ministry of Interior also appealed.
On 30 April 2003 the court allowed the applicant’s appeal in part and increased the damages awarded.
On 11 May 2005, further to the applicant’s appeal on points of law, the Supreme Court (
Vrhovno sodišče
) increased the damages awarded to him.
The judgment was served on the applicant on 15 July 2005.
1.
The applicant complained that he had been unlawfully shot in his leg by the police officer in 1993. He further alleged that the respective officer had not been held accountable for the alleged ill-treatment (in substance, Article 3 of the Convention).
2.
Moreover, the applicant complained that his right to a fair trial had been violated by an excessive length of the civil and criminal proceedings instituted by him (Article
6 of the Convention). In substance, he also complained under Article 13 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings.
On 23 October 2006 the part of the application concerning the alleged excessive length of the proceedings was communicated to the respondent Government.
On 15 January 2007 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received and the applicant was invited to submit his written observations in reply by 9 March 2007.
On 12 February 2007 the English version of the Government’s observations was received. The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected.
As the applicant’s observations had not been received by 9
March
2007 and no extension of time had been requested, on 19
March
2007 the applicant was advised by registered mail that the failure to submit his observations might result in the strike-out of his application. In order to facilitate his comprehension, a copy of the Slovenian translation of the letter was enclosed.
As it appears from the acknowledgement-of-receipt card countersigned by the applicant, the letter was received on 22 March 2007.
The applicant has not replied.
The Court recalls Article
37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:
“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a) the applicant does not intend to pursue his application;
...
However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The Court notes that the applicant was advised that he was to submit written observations in reply to those submitted by the Government. He subsequently received a reminder thereof. No response has been received to date. The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, it considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.
Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article
37
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Santiago
Quesada
Corneliu
Bîrsan
Registrar
President