ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 22.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea deciziei nr. 4776/08.03.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care s-a respins cererea de plată nr. x/05.02.2016, depusă pentru dosarul de daună nr. x, asigurat CASCO A. S.R.L., obligarea pârâtului la plata sumei solicitate prin cererea de plată, respectiv la plata sumei de 22.386,35 RON, reprezentând contravaloarea reparației efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către service-ul B. S.R.L. și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârile pronunțate în cauză

Prin sentința civile nr. 4353 din 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Soluționând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, prima instanță a reținut, în esență, că Polița de asigurare CASCO are ca beneficiar pe reclamantă, dar toate drepturile și acțiunile în justiție care derivă din această poliță au fost cesionate de utilizator societății finanțatoare, iar între societatea finanțatoare și reclamantă nu a intervenit o transmisiune convențională a calității procesuale active.

Prin Decizia nr. 4196/09.09.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de către reclamantă și a dispus casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța supremă a arătat că în speță reclamanta are calitate în formularea acțiunii prin raportare la calitatea sa de petentă, respectiv de persoană care a adresat o cerere unei autorități publice, soldată cu emiterea actului administrativ individual contestat.

A mai reținut instanța că Decizia nr. 4776/08.03.2017 a dispus respingerea cererii de plată formulată de reclamantă, soluție față de care aceasta a invocat producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ și obligării autorității pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Așadar, în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 36 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de persoană care a solicitat emiterea actului administrativ individual și care apreciază că a fost vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinită condiția privitoare la identitatea dintre reclamantă și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte a mai reținut că, deși cererea de plată a fost depusă de reclamantă, decizia contestată a fost emisă față de societatea de leasing, părțile prezentând opinii diferite cu privire la persoana care are dreptul să formuleze cererea de plată (finanțatorul sau utilizatorul bunului asigurat), cu privire la calitatea în care reclamanta a formulat cererea de plată (creditor de asigurare ori doar împuternicit al societății finanțatoare), respectiv cu privire la persoana beneficiară a despăgubirii (societatea finanțatoare, utilizatorul ori unitatea reparatoare).

Însă, Înalta Curte a constatat că aceste aspecte privesc fondul cauzei și nu pot fi tranșate prin soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale active, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecății, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanțator-asigurător și a competențelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Dreptul de a formula acțiune aparține, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar și oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept.

Or, reclamanta este titulara cererii de plată adresată FGA, chiar dacă actul administrativ a fost emis față de un alt subiect de drept, iar stabilirea existenței sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, inclusiv din perspectiva destinatarului deciziei contestate, reprezintă un aspect ce ține de analiza fondului litigiului.

Al doilea ciclu procesual

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22. 03. 2021, sub nr. x/2021.

Sentința Curții de Apel București

Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 875 din 4 iunie 2021, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că, în conformitate cu cele stipulate în contractul de leasing financiar, prin polița de asigurare s-a stabilit că beneficiarul este S.C. C., polița fiind și cesionată către aceasta, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamantei, potrivit căreia are calitatea de beneficiar al asigurării doar în cazul daunelor totale sau furt total, nu și în situația daunei parțiale.

Curtea a mai susținut că o atare distincție nu este inserată în cuprinsul poliței de asigurare, acesta fiind actul juridic în funcție de care pârâtul este ținut a soluționa cererea de plată. Astfel, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, FGA procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

Conchide instanța in sesnul că, pârâtul este ținut a analiza cererea de plată prin raportare la condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractul de asigurare.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., în condițiile art. 483 C. proc. civ. și urm., art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., precum și în baza art. 496 și 497, din același cod solicitând admiterea recursului declarat și în consecință casarea deciziei atacate.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând, in esență, că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv interpretarea prevederilor art. 4. lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraților.

Recurenta a arătat că, în situația de față, creditorul de asigurare îndreptățit să primească despăgubirea este utilizatorul A. S.R.L. respectiv deținătorul autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x, pentru care există încheiată asigurare CASCO la E. (polița CASCO nr. x).

Mai susține că, în prezenta cauză pentru auto x s-a încheiat un contract de leasing financiar între A. S.R.L. și C.., iar potrivit prevederilor art. 7.7 din Codul fiscal a) riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte.

Totodată, potrivit contractului de leasing, la art. 9 se stipulează că, în caz de daună parțială, utilizatorul este mandatat să se ocupe cu avizarea dosarului de daună, tot el fiind în măsură să încaseze despăgubirea, respectiv să dispună ca plata indemnizației de asigurare să se facă în contul unității reparatoare.

Practic, utilizatorul este cel care are posesia autovehiculului asigurat, el achită primele de asigurare, si, deși, potrivit contractului, polița de asigurare este cesionată mandatarului, situația daunelor parțiale este o excepție, utilizatorul având dreptul la încasarea despăgubrii.

În concluzie, contrar, celor reținute de prima instanță, utilizatorul A. S.R.L. are calitatea de creditor de asigurare.

1.4. Apărările intimatului FGA

Intimatul-pâârt nu a formulat întâmpinare în cauză.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, la data de 30.05.2015, a fost avariat autoturismul ce face obiectul leasingului financiar, iar urmare avizării a fost constituit dosarul de daună nr. x, reclamanta efectuând reparația autovehiculului x la Service B. S.R.L., care a emis factura de reparație seria x nr. x în cuantum de 22.386,35 RON.

Cu privire la autovehicul cu nr. de înmatriculare x. a fost întocmită polița de asigurare CASCO nr. x din 06.06.2012 cu S.C. E. S.A., privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt, în care se menționează în mod expres că aceasta polița de asigurare este cesionată în favoarea C., având ca principal efect cesionarea drepturilor decurgând din contractul de asigurare în caz de producere a riscului asigurat, indemnizația de asigurare urmând a se plăti cesionarului, indiferent de persoana care a încheiat contractul și, eventual, a achitat primele de asigurare sau o parte din cuantumul acestora.

De altminteri, la data de 11.06.2015 S.C. C. S.A. a acordat o împuternicire , prin care, în calitate de proprietar și finanțator al bunului "confirmă faptul că asiguratul A. S.R.L. are dreptul, în nume propriu, să efectueze orice act juridic în relația cu Fondul pentru Garantarea Asiguraților și/sau cu E. S.A., având calitatea de creditor de asigurare, conform art. 4 lit. b) pct. i) din Legea nr. 213/2015, pentru dosarul de daună parțială, deschis urmare evenimentului asigurat din data de 30.05.2015, în care a fost implicat bunul ce face obiectul leasingului financiar."

Prin cererea de plată, înregistrată sub nr. x/05.02.2016, reclamanta a solicitat FGA plata sumei de 22.386,35 RON, reprezentând contravaloarea reparației efectuate la autovehicul, în baza contractului de asigurare facultativă.

Prin Decizia nr. 4776/08 martie 2017, pârâtul FGA a respins cererea de plată formulată de reclamantă în calitate de împuternicit al S.C. C. S.A., având în vedere că anterior soluționării acesteia, FGA a plătit S.C. C. S.A. suma totală de 450.000 RON, potrivit borderoului anexat la decizia contestată.

De asemenea, pârâtul a mai constatat că, potrivit poliției de asigurare, beneficiarul este S.C. C. S.A., căruia i-a și fost cesionată polița de asigurare.

În acest context, F.G.A. a apreciat că persoana îndreptățită a primi plata despăgubirii nu este reclamanta, ci S.C. C. S.A..

În speța supusă analizei, se constată că polița nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt, încheiată între S.C. A. S.R.L., în calitate de asigurat și E. S.A., în calitate de asigurător, are ca beneficiar pe S.C. C. S.A., astfel că toate drepturile care derivă din cuprinsul acestei polițe au fost cesionate în favoarea S.C. C. S.A..

Așadar, este de necontestat că între finanțatorul C. S.A. și utilizatorul S.C. A. S.R.L. s-a încheiat un contract de leasing financiar, având ca obiect finanțarea, în regim de leasing financiar, în legătură cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x.

Or, polița nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt, încheiată între S.C. A. S.R.L.,în calitate de asigurat și E. S.A., în calitate de asigurător, are ca beneficiar pe S.C. C. S.A., astfel că toate drepturile care derivă din cuprinsul acestei polițe au fost cesionate în favoarea S.C. C. S.A..

În acest context al analizei, este de menționat că interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor legale incidente raportului juridic dedus judecății este corectă având în vedere că S.C. C. S.A. nu a cesionat către S.C. A. S.R.L. toate drepturile care derivă din cuprinsul Poliței nr. x/6.06.2012, privind asigurarea autovehiculelor pentru avarii și furt, încheiată între S.C. A. S.R.L., în calitate de asigurat și E. S.A., având ca beneficiar pe S.C. C. S.A..

Așa fiind, cât privește situația juridică de fapt și de drept a cauzei, în speță creditorul de asigurare este C., beneficiar al poliței de asigurare, iar nu asiguratul, în cauză reclamanta, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-reclamante, potrivit căreia creditorul de asigurare este asiguratul, întrucât din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 rezultă că asiguratul este creditor de asigurare atunci când nu există un beneficiar al asigurării, ceea ce nu este situația în speță.

Este locul aici a aminti faptul că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, FGA procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

Mai mult decât atât, art. 4. – "(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) creanța de asigurări – creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;

b) creditorii de asigurări sunt, după caz:

(i) persoana asigurată – persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;

(ii) beneficiarul asigurării – terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat;

(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) – persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă; (…)" Criticile recurentei reclamante indicate în expunerea motivelor de recurs, cuprind un alt raționament juridic față de cele expuse în cele de mai sus, prezenta instanță confirmând că intimatul- pârât a apreciat în mod corect faptul că cererea de plată este formulată de către reclamantă, în calitate de mandatar al S.C. C. S.A., iar nu în nume propriu.

Ca atare, proprietarul și finanțatorul, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare a împuternicit utilizatorul A. S.R.L., în calitate de asigurat, să efectueze demersurile necesare în relația cu FGA, pentru a pretinde plata indemnizației pe care nu o mai poate obține de la E. S.A., inclusiv a formula cererea de plată.

Prin hotărârea recurată s-a dezlegat problema referitoare la faptul că reclamanta are calitatea de asigurat în contractul de asigurare facultativă încheiat cu E. S.A., dar potrivit clauzelor contractului de asigurare beneficiarul asigurării este S.C. C. S.A., în favoarea căreia a fost, de altfel, cesionată polița de asigurare.

În concluzie, chiar dacă reclamanta în calitate de utilizator a deschis dosarul de daună și a completat cererea de despăgubire nu o face creditor de asigurare, fiind doar împuternicită.

Cum bine a punctatat judcătorul fondului, în calitate de proprietar al autovehiculului finanțatorul C. este titularul Poliței Casco și beneficiar al acesteia, prin urmare, paguba s-a produs în patrimoniul acesteia, având deci calitatea de creditor de asigurări, cum corect s-a reținut în decizia contestată.

Reclamanta, în calitate de utilizator, nu este vătămată prin refuzul achitării sumelor de către FGA către proprietarul autovehiculului, finanțatorul C., întrucât service-ul a facturat c/v reparațiilor către C. și nu către reclamantă, care avea doar obligația de a achita primele de asigurare pentru a beneficia de efectele poliței, iar riscurile falimentului asiguratorului se produc în patrimoniul finanțatorului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 875 din 4 iunie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.