ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2024

HOTĂRÂRE

23.01.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la 22 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra dispozițiilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și Hotărârea de Guvern nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului de agent șef principal de poliție, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin acțiune, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin întâmpinările formulate, atât pârâtul Guvernul României, cât și pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, au invocat excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de Apel Bacău – secția de contencios administrativ și fiscal.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (26 mai 2023), prima instanță de conflict a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău și a dispus amânarea pronunțării la data de 31 mai 2023.

Prin sentința civilă nr. 60/2023 din 31 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Neamț – secția civilă - complet specializat de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a statuat cu titlu preliminar că stabilirea competenței materiale privind soluționarea prezentei acțiuni depinde de determinarea naturii juridice a cauzei deduse judecății.

În acest sens, a arătat că, din examinarea motivării în fapt a cererii de chemare în judecată, obiectul acțiunii privește dreptul la pensie al reclamantului care solicită recalcularea și restituirea unor sume reținute din pensie ca urmare a intervenirii modificărilor legislative, astfel încât, deși au fost invocate dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanță de conflict a reținut că acțiunea nu este de competența instanțelor de contencios administrativ.

În susținerea celor statuate, Curtea a evocat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, prevederile art. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, dispozițiile art. 100 din Legea nr. 223/2015, potrivit căruia, "jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel", precum și art. 102 din Legea nr. 223/2015 "Cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul."

Totodată, a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 104 din Legea nr. 223/2015 "prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare", iar potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară (care a abrogat Legea nr. 304/2004), "În cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, (…) cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (…)".

Pe cale de consecință, Curtea a statuat în sensul că litigiul referitor la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se judecă conform procedurii determinate prin Legea nr. 223/2015, de către completul specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

Totodată, a mai reținut că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."

De asemenea, a mai arătat că, în jurisprudența sa (Decizia nr. 3526/2011), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut că "(…) din dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 rezultă că acțiunea prevăzută de acest articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, în condițiile în care printr-o astfel de acțiune se cere anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative. De altfel, această interpretare rezultă și din Decizia nr. 414/2010 a Curții Constituționale, în considerentele căreia se face referire la încetarea de drept a efectelor actelor juridice subsecvente emise sau încheiate în baza unor ordonanțe de urgență declarate neconstituționale (contracte de management, alte acte administrative etc.)". De asemenea, a mai reținut că, pe aceeași linie jurisprudențială, există și și Decizia Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal nr. 3792/2011.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale și, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Neamț – secția civilă - complet specializat de asigurări sociale.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ și Fiscal în data de 7 iunie 2023, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată fixat în cauză (13.10.2023), instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale materiale și a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 895 din 13 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Neamț – secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței sale materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Bacău. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata acțiunii și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că, față de obiectul cererii deduse judecății, aceasta nu poate fi supusă jurisdicției de asigurări sociale, fiind vorba de o cerere în contencios administrativ prin care se contestă un act administrativ cu caracter normativ emis o autoritate publică centrală.

De asemenea, evocând atribuțiile pe care le îndeplinesc casele de pensii sectoriale, conform art. 88 din Legea nr. 223/2015, precum și dispozițiile art. 101 din același act normativ, care stabilesc în favoarea tribunalelor competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect stabilirea și plata drepturilor de pensii, cea de a doua instanță de conflict a reținut că în cauza dedusă judecății se solicită în primul rând să se constate că actualizarea pensiei prin aplicarea dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, a cărei neconstituționalitate se invocă, reprezintă o măsură care a condus la vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, precum și, în mod accesoriu, restituirea eventualelor diferențe dintre drepturile de asigurări sociale cuvenite ca urmare constatării neconstituționalității ordonanței de urgență de modificare a legii pensiilor militare de stat, O.U.G. nr. 59/2017, și cele deja încasate.

În continuare, a reținut că, astfel cum a subliniat reclamantul, cererea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar diferențele de prestații de drepturi de asigurări sociale sunt solicitate nu ca o consecință a nerespectării vreunui contract de asigurare socială sau a recalculării pensiei, după anularea unei decizii de pensionare, fiind, așadar, vorba despre despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat reclamantului prin O.U.G. nr. 59/2017, iar nu de o cerere ce vizează strict drepturi de asigurări sociale, astfel cum sunt enumerate anterior, reglementate de legea pensiilor militare de stat. Altfel spus, în accepțiunea celei celei de a doua instanțe de conflict, fundamentul obligației de reparare a vătămării invocate de către reclamant îl reprezintă adoptarea ordonanței considerate neconstituționale, acesta neînvestind instanța competentă în materia asigurărilor sociale cu o contestație împotriva unei decizii de pensionare.

De asemenea, a mai statuat că, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță, iar, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Totodată, a mai reținut că împrejurarea constând în faptul acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, în condițiile în care printr-o astfel de acțiune se cere anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative reprezintă un aspect care privește admisibilitatea cererii, iar nu competența soluționării acesteia.

Totodată, referindu-se la aserțiunile pârâtului Guvernul României conform cărora litigiul este unul în materia asigurărilor sociale, fiindu-i aplicabile considerentele deciziei nr. 3526/16.06.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, respectiv cele ale deciziei nr. 3792/28.06.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului, secția litigii de muncă și asigurări sociale, deși se invocaseră dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în fapt se solicita obligarea autorităților publice recurente la plata, ca despăgubiri, a unor drepturi salariale pretins neacordate ca urmare a adoptării unor ordonanțe de urgență ale căror dispoziții incidente au fost declarate ca fiind neconstituționale, Tribunalul Neamț a reținut că acestea nu pot fi primite. În acest sens, a observat că reclamantul nu solicită diferențe de drepturi de asigurări sociale ca urmare a adoptării unor ordonanțe de urgență ale căror dispoziții incidente au fost declarate deja ca fiind neconstituționale, ci acesta urmărește în primul rând declararea ca neconstituționale a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Evocând, în continuare, dispozițiile art. 129 alin. (1) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cea de a doua instanță de conflict a reținut că O.U.G. nr. 59/2017 este un act administrativ cu caracter normativ emis de o autoritate publică centrală, motiv pentru care a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a cererii revine Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, curțile de apel judecând, potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale.

În încheiere, pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 132 din C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență materială funcțională a Tribunalului Neamț în soluționarea cauzei, sens în care a declinat competența în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata acțiunii și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 29 noiembrie 2023, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe (Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț) s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

În speță, reclamantul, pensionar, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță, corelate cu prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv poziționarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și criteriul valoric, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.

În ce privește capetele accesorii și subsidiare de cerere, care au ca obiect recalcularea pensiei și restituirea diferențelor rezultate, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidență din faptul că modul lor de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere, astfel că instanța supremă va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (1)-(2) C. proc. civ. conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, respectivele dispoziții aplicându-se și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.

Cum, în cauză, așa cum a fost statuat anterior, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ – secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceasta instanță este competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.

Pe cale de consencință, reținând și dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului (aflat în municipiul Roman, județul Neamț).

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.