ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 632/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, solicitând instanței să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și Hotărârea de Guvern nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului de agent-șef principal deținut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin acțiune, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1) Prin sentința nr. 145/2023 din 10 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Iași, secția I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul urmărește să obțină diferența dintre suma de bani încasată cu titlu de pensie și cea de care ar fi beneficiat prin indexarea și actualizarea pensiei, raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, fiind invocată în cauză și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 2 și pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

S-a constatat că modalitatea de indexare și de actualizare a pensiilor militare de stat este reglementată prin dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, aceste dispoziții legale fiind modificate prin O.U.G. nr. 59/2017.

Potrivit art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat "jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel".

Conform art. 102 din același act normativ, "cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul".

Art. 104 din Legea nr. 223/2015 stabilește că: "prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară prevede că: "în cadrul tribunalelor funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauze civile izvorând din exploatarea unei întreprinderi, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

Din dispozițiile legale anterior citate, rezultă că legiuitorul a prevăzut competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului la o secție sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Este adevărat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, însă invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ de soluționare a cauzei câtă vreme ceea ce se pune în discuție, prin acțiunea formulată, este modalitatea de indexare și actualizare a unei pensii militate de stat după modificarea prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.

Cu privire la modalitatea de stabilire a competenței atunci când în cererea de chemare în judecată se face trimitere la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, în cuprinsul deciziei nr. 5684/10.12.2009, a reținut că intră în sfera de aplicare a art. 9 din Legea nr. 554/2004 numai raporturile de drept administrativ născute în aplicarea ordonanței de guvern declarate neconstituționale, raporturi juridice în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică și care sunt supuse unui regim de drept public.

Întrucât natura raportului juridic dedus judecății este cea de asigurări sociale, implicând respectarea sau nu de către autoritate a dreptului reclamantului la asigurări sociale, Curtea de Apel Iași a concluzionat în sensul că verificarea legalității și temeiniciei acestei conduite nu poate intra decât în competența instanței specializate în materia asigurărilor sociale.

2.2) La data de 26 mai 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub numărul de dosar x/2023, care prin sentința civilă nr. 2287/2023 din 27 noiembrie 2023, constatând că este competentă material să soluționeze cauza Curtea de Apel Iași, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, în esență, tribunalul reținând incidența prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 02 februarie 2024.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina și și-au declinat reciproc competența, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din același Cod, va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

În ceea ce privește legalitatea învestirii, Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență, conform următoarelor considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, să se constate existența vătămării drepturilor și intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să desființeze O.U.G. nr. 59/2017 și să asigure fondurile necesare pentru restituirea sumelor privind indexarea și actualizarea pensiei de care ar fi beneficiat dacă nu interveneau modificările legislative, precum și obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul în speță, A., fost militar, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale și pe care le consideră neconstituționale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cererea sa privește, deci, atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

De asemenea, la art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege este definit actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Din dispozițiile legale evocate, rezultă că obiectul litigiului pendinte îl constituie solicitarea unei persoane fizice de anulare a O.U.G. nr. 59/2017, act normativ cu putere de lege, emis de Guvernul României ca autoritate publică.

Totodată, se reține că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".

Prin urmare, fără a intra în analiza condițiilor de admisibilitate a unui astfel de demers judiciar constând în solicitarea de anulare a unei ordonanțe de urgență, reclamantul a avut în vedere sesizarea instanței de contencios administrativ în virtutea dispozițiilor legale evocate.

În justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se mai constată că reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Chiar dacă unul din efectele anulării acestui act normativ se răsfrânge, în concret, asupra drepturilor de pensie, acest aspect nu poate determina asimilarea litigiului cu o cauză de asigurări sociale, întemeiată pe dispoziții din Legea privind sistemul de pensii publice, întrucât reclamantul a învestit instanța cu o cerere de anulare a unui act normativ.

Înalta Curte reține, astfel, existența unei legături directe între vătămarea pretinsă și adoptarea ordonanței de urgență a cărei neconstituționalitate se invocă, instanța competentă să soluționeze cauza fiind tot cea ce contencios administrativ și fiscal, chiar dacă raportul juridic litigios vizează și un drept de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie, de vreme ce în art. 9 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de natura raportului juridic dedus judecății or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Potrivit art. 10 alin. (1) din același act normativ, sunt stabilite două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv poziționarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ astfel că, din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităților pârâte față de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale.

Capătul de cerere privind restituirea sumelor reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei urmare a ordonanței de urgență a cărei desființare este solicitată se apreciază că reprezintă un capăt de cerere accesoriu, aflat tot în competența instanței de contencios administrativ, în conformitate cu art. 123 C. proc. civ., caracterul accesoriu rezultând cu evidență din faptul că modul lor de soluționare depinde de soluția ce se va da asupra capătului principal de cerere.

Instanța supremă va conferi, astfel, aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești.

Totodată, această cerere accesorie se încadrează și în prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Pentru toate considerentele arătate mai sus, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale sunt soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și având în vedere că ordonanța de urgență contestată este emisă de Guvernul României, autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Cum, în cauză, competentă material a soluționa capătul principal de cerere este instanța de contencios administrativ, secția de contencios administrativ a curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., această instanță este competentă material să soluționeze și capetele accesorii de cerere.

Față de domiciliul reclamantului A. din județul Iași, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății este Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2024.