ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 1.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt, cu citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, precum și F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești, cu citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea pârâților la stabilirea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar, corespunzător perioadei lucrate pe ultimii 3 ani, termen regresiv în raport cu data încetării raportului de muncă pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 251/22.02.2023 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă în dosarul nr. x/2022, instanța a disjuns cererea formulată de reclamanta F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Pitești cu privire la care a dispus formarea unui dosar nou separat.

Totodată, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței în privința acțiunii formulate de către restul părților reclamante, A., B., C., D., E., a declinat competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către aceste părți reclamante în favoarea Tribunalului Teleorman.

În fundamentarea excepției necompetenței teritoriale s-au reținut, că, având în vedere natura pricinii, litigiu de muncă, Tribunalul Teleorman este competent teritorial a soluționa cauza potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 (aplicabile raportat la momentul sesizării instanței, în prezent abrogată urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 367 din 19 decembrie 2022) care prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul (o dispoziție similară în ceea ce privește reclamantul angajat regăsindu-se și în art. 269 alin. (1) C.mun.).

În opinia instanței dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

În cauză, reclamanții au calitatea de foști magistrați și deci nici nu se pune problema prin ipoteză ca instanțele pârâte să reprezinte instanța la care aceștia își desfășoară activitatea. Chiar și în ipoteza în care ar fi avut calitatea de magistrați prezenta instanță nu face parte însă nici din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Craiova (care nu se învecinează Curții de Apel Ploiești).

Nu sunt aplicabile nici alin. (2) și (3) ale articolului 127 C. proc. civ., întrucât instanța competentă la care teoretic și-ar desfășura activitatea reclamanții (aceștia fiind în realitate pensionari magistrați) nu figurează ca pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 352/24.05.2023 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2022 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze formulată de reclamanții C., D., B., F., A. și E. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Olt, în favoarea Tribunalului Olt – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială de soluționare a fondului cauzelor având ca obiect acordarea de drepturi salariale de către instanța în raza cărora au domiciliul reclamanții sau reședința ori, după caz sediul, sau locul de muncă (art. 269 din Codul muncii).

Instanța a constatat că, potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."

Tribunalul Teleorman a constatat că instanța competentă material și teritorial a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă.

Tribunalul Teleorman a reținut că în speță, având în vedere că reclamanții sunt pensionari, nu sunt întrunite cerințele art. 127 C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența tribunalului în circumscripția în care aceștia își au domiciliul sau reședința - respectiv Tribunalul Olt.

În judecarea conflictelor de muncă, dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competența tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Cauza a fost înregistrată la data de 09.08.2023 pe rolul Tribunalului Olt, sectia conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința nr. 580/2023 din 6 decembrie 2023, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Olt, secția I civilă – Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., D., C. și E. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Pitești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Olt, secția I civilă – Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus înaintarea dosarului către ÎCCJ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență și a suspendat judecata cauzei.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, prin care Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, redând considerente ale acestei decizii.

Totodată, instanța a constatat că, după pronunțarea Deciziei CCR nr. 290/2018, prin Legea nr. 310/2018 a fost introdus art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârât.

Prin urmare, Tribunalul a reținut că în speță ne aflăm în prezența unei competențe facultative, deoarece Tribunalul Olt are calitatea de pârât, iar reclamanții au ales o altă instanță pentru a le judeca cererea de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, în speță, Tribunalul Teleorman (aflat in circumscripția Curții de Apel Bucuresti - învecinată Curtii de Apel Craiova) este instanță exclusiv competentă în soluționarea cauzei, întrucât odată aleasă instanța competentă de către cel în drept, celelalte instanțe devin necompetente, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul reclamanților este în județul Olt.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanții A., B., C., D., E. - foști magistrați, cu domiciliul în Slatina, respectiv Craiova, iar în cauza de față pârâți sunt, printre alții, și Tribunalul Olt.

În speță, competența de soluționare a cauzei ar aparține, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul reclamanții, respectiv Tribunalului Olt.

Cu toate acestea, alături de ceilalți pârâți, și Tribunalul Olt are calitate de pârât în cauză, fiind instanța de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză, raportat la data introducerii acțiunii - 01.11.2022, dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Olt, rezultă că reclamanții puteau sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel București, în circumscripția căreia se află Tribunalul Teleorman, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Craiova, în circumscripția căreia se află Tribunalul Olt (unul dintre pârâții în cauză), rezultă că Tribunalul Teleorman este competent teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.