ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 513/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin sentința penală nr. 104 F din 09 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiuni de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, înșelăciune, spălare de bani, iar cu privire la latura civilă a dispus disjungerea acesteia, formându-se dosarul nr. x/2016.

Prin decizia penală nr. 364 din 23 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile inculpaților și a desființat sentința nr. 104 F din 09 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, trimițând cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, formându-se dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea din 27 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus reunirea laturii civile la dosarul nr. x/2013.

Prin sentința penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus, după schimbarea încadrării juridice a faptelor, condamnarea inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., zisă I., J., K., L., N., O., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., GG., HH., JJ., LL., MM., Alexe NN., PP., QQ., RR., SS., zis SS., TT., UU., WW., XX., YY., zis ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., SS., zis SS., KKK., LLL., MMM., NNN., PPP., RRR., TTT. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, inițiere sau aderare la un grup infracțional organizat, înșelăciune, spălare din bani, șantaj, lipsire de libertate în mod nelegal, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată cu privire la o serie de acte contabile.

În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (3) C. proc. pen. și art. 256 C. proc. pen., cu trimitere la art. 1357 și 1382 C. civ., instanța a dispus, raportat la partea civilă UUU. - S.A., următoarele:

3.a desființat contractul de credit nr. x din data de 15 decembrie 2006 obținut de VVV. S.R.L. de la UUU. în valoare de 7.072.000 RON; a obligat pe inculpații A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., D. la plata în solidar în favoarea părții civile a 7.072.000 RON și dobânda legală de la data obținerii creditului;

4.a desființat contractul de factoring încheiat în luna august 2006 de către VVV. S.R.L. prin care obține de la UUU. un factoring în valoare de 1.600.000 RON; a obligat pe inculpații A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y. la plata în solidar în favoarea părții civile a 1.600.000 RON și dobânda legală din luna august 2006 și până la data plății.

8.a desființat contract de credit nr. x din 28 februarie 2007, obținut de ZZZ. S.R.L. de la UUU. în valoare de 2.000.000 RON, valoare suplimentată la data de 20 martie 2008 cu 1.000.000 RON; a obligat pe inculpații A., B., S., F., SS., DD., H., OO., J., EE., J., HHH., III., SS., KKK., K., M., LLL., OOO., WWW., SSS., JJ., N., P., CCC., LLL., EEE., DDD., J., LL., MM., VV., WW., XX., YY., NN., Y., D., T. la plata în solidar în favoarea părții civile a 3.000.000 RON și dobânda legală de la data obținerii creditului.

Împotriva sentinței penale nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, dosarul nr. x/2013, partea civilă UUU. a formulat apel prin care a solicitat desființarea sentinței penale nr. 23 F din 15 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, privind latura civilă în sensul înlăturării dispozițiilor privind desființarea contractelor de credit încheiate de societățile deținute de inculpați cu UUU. și pe cale de consecință, menținerea contractelor de credit.

Prin decizia nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., astfel cum a fost extins în favoarea inculpaților, precum și apelurile declarate de mai mulți inculpați; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile UUU. S.A. și IIII., de inculpata Y. și apelurile declarate de JJJJ., KKKK., LLLL.; a respins cererile formulate de MMMM. și NNNN. de restituire a unor bunuri; a menținut dispozițiile din sentința apelată referitoare la soluționarea laturii civile, la măsurile asiguratorii cu privire la repararea pagubei/restabilirea situației anterioare, precum și celelalte dispoziții care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva sentinței penale nr. 23 F din 15 februarie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2013, UUU. S.A. a formulat cerere de revizuire, cu privire la latura civilă, prin care a solicitat admiterea cererii și schimbarea în parte a sentinței penale nr. 23/F din 15 februarie 2019 privind latura civilă, în sensul înlăturării dispozițiilor privind desființarea contractelor de credit încheiate de societățile deținute de inculpați cu UUU., cu consecința menținerii acestor contracte de credit; obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta UUU. S.A., în contradictoriu cu intimata Y., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 23 F din 15 februarie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel București, secția I penală, formulată de revizuenta UUU. S.A.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva sentinței civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat apel revizuenta UUU. S.A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de CasațieșiJustiție, secția I civilă, la data de 09 martie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 15 martie 2023, a reținut că cererea de apel (înregistrată ca recurs) formulată de reclamantaB.R.D. Group Societe Generale S.A. îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind denumirea și sediul recurentei-revizuente, indicarea hotărârii atacate și semnătura (avocat OOOO., care a reprezentat partea în dosarul de revizuire - împuternicire în copie conformă cu originalul la dosarul curții de apel, volumul II); în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, se constată că recurenta-revizuentă nu a procedat la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - partea a declarat apel; în drept au fost invocate dispozițiile: art. 452 alin. (1) și art. 453 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 510 alin. (1), art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ. și art. 408 alin. (1) C. proc. pen. și art. 410 alin. (1) C. proc. pen., celelalte dispoziții invocate în cuprinsul cererii, precum și principiile de drept incidente în materie; calea de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele căii de atac:

Prin cererea intitulată "apel", recurenta-revizuentă UUU. S.A. a solicitat desființarea sentinței civile nr. 103F din 05 iulie 2022 și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire pe care a formulat-o, precum și obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Susținând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii date asupra revizuirii, recurenta-revizuentă a arătat că, la pagina 22 din sentința atacată, instanța de fond a reținut în mod corect că nu a solicitat desființarea contractelor de credit, dar, cu toate acestea, la pagina 23 din sentință, a condiționat admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de cerința ca eroarea să se fi săvârșit involuntar.

A apreciat că acest aspect reținut de către instanță reprezintă o adăugare la lege, întrucât dispoziția legală nu impune o astfel de cerință și a subliniat și că aceasta nu este acceptată nici de către doctrină.

A menționat că, în urma demersurilor efectuate pentru a identifica sursa acestei condiții neprevăzute de lege, a identificat sentința civilă nr. 233 din data de 4 aprilie 1940 a Tribunalului Olt, însă, opinia unui singur judecător din 1940 nu poate constitui izvor de drept și nici nu poate adăuga la lege, jurisprudența nefiind obligatorie.

Totodată, a susținut că acest considerent al instanței este și neîntemeiat și a arătat că, plecând de la ipoteza de lucru (cu care nu este de acord) potrivit căreia eroarea trebuie să aibă un caracter involuntar, atunci acest caracter trebuie să se raporteze la natura erorii ce face obiectul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., adică încălcarea principiului disponibilității trebuie să fie făcută din eroare involuntară.

A apreciat că raționamentul instanței de fond, în sensul că simpla motivare a unei dispoziții a instanței echivalează cu lipsa caracterului involuntar al erorii, este de natură să conducă la inadmisibilitatea de plano a tuturor cazurilor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât motivarea este o obligație fundamentală a judecătorilor.

Prin urmare, a considerat că raționamentul instanței de fond conduce la concluzia că revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. poate fi îndreptată doar împotriva hotărârilor care sunt nemotivate, or o astfel de condiție nu este prevăzută de legiuitor.

De asemenea, recurenta-revizuentă a susținut că în mod eronat s-a reținut că motivele de revizuire erau aceleași cu cele formulate în apel.

Astfel, a arătat că, în speță, cererea de apel a fost întemeiată pe prevederile art. 19, art. 25, art. 97, art. 198, art. 396, art. 397, art. 409, art. 410 și art. 412 C. proc. pen., invocându-se ca motiv de apel aplicarea greșită a legii (instanța penală nu putea să dispună desființarea, pentru că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru desființare), în timp ce, cauza revizuirii o reprezintă prevederile art. 452 alin. (1) și art. 453 alin. (2) C. proc. pen., art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 510 alin. (1) art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocându-se exclusiv pronunțarea unei soluții extra petita, cu încălcarea principiului disponibilității/limitelor învestirii instanței.

A menționat că, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat între două demersuri care, deși au același scop/aceeași finalitate, sunt întemeiate pe cauze diferite, în sensul de temeiuri de drept diferite ale cererii.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată la data de 06 aprilie 2023, în termen legal, intimații R. și N., combătând susținerile recurentei-revizuente, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Preliminar, au arătat că partea adversă a formulat greșit apel împotriva sentinței nr. 103F din 05 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, calea de atac împotriva acestei hotărâri fiind recursul.

Au mai susținut că recurenta-revizuentă nu a indicat care sunt motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe care înțelege să le susțină, precum și că niciuna dintre criticile formulate de către partea adversă nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege, împrejurare față de care este incidentă sancțiunea nulității reglementată de art. 489 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au menționat că instanța de fond, în mod corect, a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, de vreme ce aceleași motive au fost invocate și în apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 23F din 15 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv contractele de credit încheiate între societățile deținute de inculpați și partea civilă, restabilind situația anterioară, cu consecința restituirii creditelor sau contravalorii contractelor de leasing, cu dobânzile aferente, potrivit dispozițiilor art. 580 și art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen., soluție menținută de instanța de apel prin respingerea apelului declarat de UUU.

La data de 08 mai 2023, prin poștă electronică, în termen legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaților-pârâți în ceea ce privește formularea apelului împotriva sentinței atacate în loc de recurs și neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prin raportare la dispozițiile art. 453 alin. (2), art. 513 alin. (5) și art. 408 C. proc. pen., a susținut că sentința penală se atacă cu apel și nu cu recurs, solicitând astfel respingerea cererii de recalificare a căii de atac din apel în recurs.

Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că trebuia exercitată calea de atac a recursului și în acest caz nu ar putea interveni sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 C. proc. civ., de vreme ce motivele de apel sunt motive de nelegalitate privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

A menționat că întâmpinarea este nefondată, întrucât intimații-pârâți în formularea apărărilor au reluat pasaje din sentința primei instanțe, sens în care a făcut trimitere la argumentele invocate în cererea de apel.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, la data de 12 iulie 2023, la data de 17 iulie 2023, la data de 18 iulie 2023, la data de 19 iulie 2023, la data de 20 iulie 2023, la data de 21 iulie 2023, la data de 14 septembrie 2023 și, respectiv, la data de 20 septembrie 2023, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare și dovezile de comunicare electronică aflate la filele x, respectiv 494-496 din dosarul de recurs.

La data de 31 iulie 2023, recurenta-reclamantă UUU. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a soluționa și cereri de apel, conform art. 97 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ., art. 408 și art. 453 alin. (2) C. proc. pen.

A precizat că recalificarea căii de atac poate avea loc, astfel cum prevede art. 457 coroborat cu art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., doar atunci când partea exercită o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege, fiind o expresie a legalității căii de atac, prevăzută de art. 129 din Constituția României.

Or, calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 103/F/05.07.2022 este cea prevăzută de lege, astfel că nu operează ipoteza de a recalifica această cale de atac câtă vreme este aceeași cu cea stabilită de legiuitor.

În plus, nu este permisă nici deducerea unei căi de atac, inclusiv recalificarea, pe cale de interpretare a prevederilor legale, câtă vreme aceasta este prevăzută în mod expres de lege, cerință impusă de principiul legalității căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 17 octombrie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 21 noiembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, iar prin încheierea de ședință de la acel termen, instanța l-a admis în principiu,stabilind termen pentru judecata pe fond a acestuia, în ședință publică, la data de 27 februarie 2024, cu citarea părților; prin aceeași încheiere, instanța a recalificat drept recurs calea de atac intitulată apel" declarată împotriva sentinței civile nr. 103 F din 05 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând trebuie precizat că ceea ce invocă recurenta-revizuentă, prin cererea de recurs, privește încălcarea normelor de procedură ce reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și principiul disponibilității părților în procesul civil, critici ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat de către parte prin răspunsul la întâmpinare, ulterior formulării cererii de recurs.

Cât privește incidența în cauză a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se impune nicio analiză în condițiile în care textul legal a fost invocat doar formal de către recurenta-revizuentă, nefiind dezvoltată nicio critică concretă care să poată fi subsumată acestuia.

În speța supusă examinării, revizuenta UUU. S.A. și-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Ipoteza reglementată prin acest caz de retractare a unei hotărâri definitive vizează, în realitate, trei situații în care instanța a statuat în afara limitelor sale. În primul caz, instanța a cărei hotărâre se atacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluționând cauza extra petita. Al doilea caz este reprezentat de pronunțarea minus petita, în sensul că a fost omisă soluționarea unuia sau mai multor capete de cerere. Ultimul caz este cel de plus petita în care instanța de judecată a acordat mai mult decât a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Aceste ipoteze sunt construite de legiuitor în legătură cu "lucrul cerut", înțeles ca pretenții deduse judecății prin cererile care învestesc instanța, anume cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională, cererea de intervenție etc., rațiunea fiind aceea de pro­tecție a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil și care este prevăzut expres la art. 9 C. proc. civ.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, verificând legalitatea sentinței pronunțate de instanța penală, în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, a reținut că aspectele reclamate de revizuentă, astfel cum au fost prezentate, nu pot constitui o depășire de către instanță a limitelor învestirii sale și nici nu se pot circumscrie aceste susțineri motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sens în care a apreciat că este inadmisibilă cererea de revizuire și a respins-o în consecință.

Ipoteza la care recurenta-revizuentă a făcut trimitere vizează existența unei situații de extra petita (instanța s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut), susținând, în esență, că prin sentința penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, cu ocazia soluționării laturii civile, Curtea de Apel București, secția I penală s-a pronunțat cu privire la desființarea contractelor de credit încheiate între UUU. și societățile comerciale deținute de inculpați, în absența unei astfel de solicitări din partea părții civile UUU., nici prin cererea de constituire ca parte civilă și nici prin adresele ulterioare de actualizare a prejudiciului.

Criticile recurentei-revizuente, deși pertinente, sunt nefondate.

Potrivit art. 513 C. proc. civ., cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată, iar dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie privite ca expresie a aplicării principiului disponibilității părților în procesul civil, în sensul că judecătorul este ținut să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, iar în aceste limite să soluționeze pricina în întregul ei.

În acest sens sunt și prevederile art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care menționează expres obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății și de a nu acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Tot astfel, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce face obiectul judecății, însă referitor la ipoteza în care instanța s-a pronunțat extra petita, acordând ceea ce nu s-a cerut, este necesar a se aprecia că această pronunțare nu trebuie privită exclusiv cantitativ, ci și calitativ, neverificându-se atunci când circumstanțele legale impun pronunțarea instanței peste ceea ce a cerut partea, situație ce se regăsește în speță.

Astfel, Înalta Curte constată că revizuenta s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția I penală împotriva persoanelor care s-au dovedit vinovate de producerea prejudiciului băncii, prejudiciu care a fost cuantificat inițial la suma de 61.799.850,64 RON și, ulterior, la suma de 70.812.586,26 RON.

Deși cererile deduse judecății acțiunii civile nu au vizat și desființarea contractelor de credit încheiate între UUU. și societățile comerciale la care unii dintre inculpați erau asociați, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus, prin sentința penală nr. 23F din 15 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, drept soluție rezonabilă și echitabilă de reparare a prejudiciului pe latură civilă, aplicarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen., restabilind situația anterioară prin desființarea contractelor încheiate fraudulos, urmând ca inculpații să fie obligați la restituirea creditelor sau contravalorii contractelor de leasing, inclusiv dobânzile aferente", soluție menținută prin decizia penală nr. 353A din 18 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în urma respingerii apelului declarat de revizuentă.

În ceea ce privește desființarea înscrisurilor falsificate, se reține că potrivit art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen. Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris (…).

Având în vedere cuprinsul textului de lege menționat și denumirea marginală a art. 25 C. proc. pen. - Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal -, rezultă că desființarea unui înscris este o formă de reparare în natură a pagubei generată de săvârșirea infracțiunii. Totodată, în această ipoteză normativă, legea de procedură penală impune instanței penale să pronunțe o atare soluție chiar și din oficiu, în lipsa unei constituiri de parte civilă ori, pentru identitate de rațiune, chiar dacă partea vătămată constituită parte civilă nu a solicitat luarea acestei măsuri.

Ca urmare, prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. derogă de la principiul disponibilității acțiunii civile și impun instanței, chiar în lipsa manifestării de voință a persoanei păgubite, să se pronunțe cu privire la desființarea înscrisului falsificat.

Așadar, instanța penală nu s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, ci a dat eficiență prevederilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., restabilind situația anterioară prin desființarea contractelor încheiate fraudulos.

În acestă privință, la punctul VI. Latura civilă și măsurile asiguratorii cu privire le repararea pagubei/prejudiciului, conform sentinței atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut, printre altele, că Modalitatea de soluționare a acțiunilor civile de către instanța de fond (restabilirea situației anterioare), modalitate prevăzută de art. 25 alin. (3) C. proc. pen., este una legală și temeinică în condițiile în care toate contractele au fost încheiate în mod fraudulos; în aceste condiții, corect a apreciat instanța de fond că nu mai pot fi menținute ca fiind legal încheiate, toate criticile din apel referitoare la lipsa în prezent a temeiului contractual, la executarea parțială sau totală a unor contracte, precum și la posibilitatea executării garanțiilor de diferite categorii, sunt lipsite de relevanță juridică, aceste aspecte urmând a fi invocate și examinate în faza de executare a hotărârii penale.

În acele situații în care legea însăși obligă instanța – penală ori civilă – să se pronunțe chiar din oficiu asupra unor aspecte, apare cu evidență că statuarea respectivă nu poate fi atacată pentru extra petita, întrucât nu este vorba despre o încălcare a principiului disponibilității, ci despre o situație în care legea însăși limitează incidența acestui principiu.

Rezultă din considerentele deciziei a cărei revizuire se cere că instanța penală de prim grad s-a considerat legal învestită cu problematica juridică a desființării înscrisurilor falsificate, în temeiul unui raționament juridic explicit, iar instanța de apel a confirmat această soluție și a răspuns criticilor formulate pe calea apelului de către revizuenta UUU. S.A..

A examina raționamentul în temeiul căruia instanța penală a judecat ca fiind legală soluția desființării din oficiu a însrisurilor constatatoare ale contractelor de credit ar însemna, în realitate, a efectua un control judiciar cu rol de reformare a hotărârii și implicit a considerentelor ce au fundamentat-o, ceea ce nu mai este posibil, respectiva sentință fiind definitivă, prin respingerea apelului de către instanța supremă, revizuirea neputând fi transformată, pe această cale, într-un apel deghizat.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție (cauza Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa.

Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Riabykh c. Rusiei, par . 52), în care revizuirea dedusă judecății primei instanțe nu se încadrează.

Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că prin lucru cerut, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se înțelege o pretenție formulată, respectiv un veritabil capăt de cerere. Totodată, s-a arătat constant în doctrină că acest caz de revizuire nu este operant atunci când instanța este ținută să se pronunțe din oficiu asupra unor chestiuni conexe cererilor cu care a fost învestită.

Or, ceea ce face revizuenta în prezenta cauză este să conteste legalitatea măsurii luate de instanța penală cu privire la desființarea înscrisurilor, arătând că nu erau îndeplinite premisele acestei măsuri, între altele prin raportare la tipul infracțiunii săvârșite; această chestiune este însă o veritabilă critică de nelegalitate, care excede cadrului procesual al revizuirii, cum în mod pe deplin legal și cu ample argumente a arătat și prima instanță.

De aceea, nu este necesar a statua asupra criticilor formulate cu privire la condiția statuării involuntare; în tot cazul, nu este posibil ca pe calea revizuirii să fie ridicate aspecte care privesc însuși fondul raționamentului judiciar cu privire la problemele de fapt și de drept ridicate în speță, și aceasta chiar dacă consecința reformării acestor raționamente ar influența concluzia dacă instanța penală trebuia să statueze din oficiu sau nu.

Altfel spus, deși pe calea revizuirii nu se corectează neapărat doar erori involuntare, revizuirea nu se tranformă prin aceasta într-o cale de atac de reformare, nefiind un nou apel. Sunt, din această perspectivă, vădit nefondate argumentele recurentei întemeiate pe existența unei cauze juridice diferite, atunci când se invocă un nou temei de drept; pe lângă faptul că discuția evocată comportă multe nuanțări, ea se referă la cu totul altă ipoteză, anume a unor acțiuni în justiție diferite, succesive, iar nu la raportul dintre căi de atac de reformare și cele de retractare.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta UUU. sentinței civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta UUU. sentinței civile nr. 103 F din 05 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.