ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

(i) anularea în tot a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. x/24.02.2020 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, urmare a soluționării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care a fost retras titlul său de doctor;

(ii) anularea în tot a deciziei CNATDCU nr. x/17.12.2019 de admitere a sesizării și de retragere a titlului de doctor al reclamantului acordat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. xMD/03.12.2013;

(iii) anularea tuturor actelor subsecvente ce au stat la baza emiterii actelor menționate la punctele precedente;

(iv) obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii privind anularea OMEC nr. x/24.02.2020 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011și excepția tardivității plângerii prealabile împotriva deciziei CNATDCU nr. x/17.12.2019 care a fost înregistrată la MEC cu nr. x/31.08.2020.

Reclamantul a formulat cerere modificatoare a capătului trei din acțiune, solicitând anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii actelor menționate la punctele precedente, respectiv: Hotărârea Comisiei de etică universitară a Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul din data de 31.01.2019 înregistrată sub nr. x/01.02.2019, Raportul Comisiei de analiză înregistrat sub nr. x/21.01.2019. De asemenea, a invocat două motive de nelegalitate suplimentare a actelor administrate contestate privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile, astfel cum este prevăzut de art. 6 din C. civ., precum și încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâtul Ministerul Educației a invocat excepția lipsei plângerii prealabile în ceea ce  privește capătul al treilea de cerere modificat, arătând, totodată că nu este de acord cu modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 21.12.2021, Curtea de apel a respins excepția lipsei plângerii prealabile în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere și excepția decăderii reclamantului din dreptul de a-și modifica acțiunea.

Prin încheierea de ședință din data de 01.03.2022, Curtea de apel a respins excepția  tardivității acțiunii.

Prin sentința nr. 674 din 29 martie 2022, Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 674 din 29 martie 2022 a Curții de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.(1) pct.5, pct.6 și pct.8 C. proc. civ., solicitând  admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterera acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs astfel invocate, recurentul arată următoarele:

În primul rând, instanța de fond a respins greșit motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al autorului tezei de doctorat.

Deși instanța reține că nu s-a făcut dovada că Academia Națională de Informații (IOSUD) a informat pe recurent cu privire la existența sesizării, concluzionează că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare și contradictorialității, întrucât Regulamentul de funcționare a CNATDCU nu prevede o procedură de contestare a sesizării. Aceeași concluzie este aplicată și în ceea ce privește Ordinul de retragere a titlului de doctor. Instanța aplică raționamentul Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauzele C-129/13, C-130/13 și C-430/19, reținând că procedura de soluționare a sesizării nu ar fi avut un rezultat diferit, dacă recurentului i-ar fi fost comunicate actele aferente.

În al doilea rând, instanța a respins eronat motivul de nelegalitate privind nerespectarea de către CNATDCU a termenelor imperative.

Instanța reține că nu există o sancțiune prevăzută de Regulament pentru nerespectarea termenelor de către CNATDCU (aceasta având obligația efectuării actului și după depășire), dar și că depășirea acestora nu este aptă de a produce subsemnatului o vătămare.

În al treilea rând, a fost respinsă nelegal critica privind nemotivarea raportului comisiei de lucru și a punctelor de vedere ale membrilor comisiei.

Instanța a apreciat că art. 17 din Anexa 2 la Regulament nu prevede un anumit conținut al raportului, ci doar propunerea motivată de menținere sau, după caz, de retragere a titlului. Se apreciază că punctele de vedere cuprind analiza proprie a tezei de doctorat și raportul conține propunerea de retragere și motivarea, toate acestea făcând referire la raportul de analiză al IOSUD care include raportul de similitudine al tezei de doctorat.

În al patrulea rând, instanța a respins cu încălcarea prevederilor legale motivul privind nerespectarea obligației Ministerului de a efectua o analiză proprie a documentelor privind sesizarea împotriva tezei de doctorat. Instanța a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 69 alin. (6) din Codul studiilor universitare de doctorat și cele ale art. 36 din Anexa 2 a Regulamentului din care rezultă că Ministerul are obligația de a lua măsurile prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011. Se mai reține că actul nu trebuie să aibă alte mențiuni decât referirile la analiza sesizării realizată de CNATDCU.

Tot astfel, instanța de fond a respins greșit critica privind faptul că teza nu este plagiată și că nu a fost utilizat un program de specialitate pentru determinarea existenței plagiatului. Instanța a reținut că s-a utilizat un astfel de program informativ și că 6 evaluatori și-au exprimat opinia cu privire la teza de doctorat, precum și motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Recurentul susține că sentința recurată încalcă decizia Curții Constituționale nr. 364/08.06.2022.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale doar în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Hotărârea este incidentă în cauză întrucât articolul a cărui constituționalitate a fost verificată reprezintă temeiul Ordinului MEC nr. x/24.02.2020.

Rcurentul redă considerentele relevante ale deciziei.

În cauză, analizând motivul de nelegalitate privind încălcarea principiului irevocabilității actelor administrative reglementat de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reține doar că emiterea ordinului nu a avut ca efect intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice.

Motivarea instanței se remarcă prin superficialitate, echivalând cu o lipsă totală a motivării asupra acestui motiv de nelegalitate, deși principiul irevocabilității actelor administrative este unul dintre principiile esențiale ale dreptului administrativ.

Așadar, sentința recurată este pronunțată cu încălcarea atât a deciziei Curții Constituționale, cât și a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevede principiul irevocabilității.

Conform acestui principiu:

i. Actul administrativ unilateral care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, nu mai poate fi revocat tot printr-un act administrativ unilateral al autorității administrative emitente;

ii. Actul administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice va putea fi anulat doar de către o instanță judecătorească, caz în care acțiunea va trebui introdusă în termen de 1 an de la data emiterii acestuia;

iii. Dacă acțiunea în anulare nu a fost introdusă în termenul de 1 an, actul administrativ nu mai poate fi anulat.

Curtea Constituțională, atât în decizia nr. 364/08.06.2022, cât și în decizia nr. 624/26.10.2016, reține că odată intrat în circuitul civil, titlul de doctor produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale și nepatrimoniale. Analiza instanței de fond se dovedește a fi una formală, instanța impunând în mod nelegal condiția ca pe baza titlului de doctor titularul acestuie să fi intrat în raporturi juridice distincte, în dezacord cu specificul acestui act și pe fondul neobservării implicațiilor realizate de acordarea acestui titlu.

Totodată, instanța avea obligația de a analiza în detaliu și cu atenție noțiunea de intrare în circuitul civil și potențialele efecte ce pot fi produse de către un astfel de act, mai ales în contextul perioadei semnificative dintre data acordării și data retragerii, respectiv în raport de funcția deținută în aparatul de stat. De altfel, după cum reține și Curtea Constituțională, efectele produse sunt atât patrimoniale, dar mai ales nepatrimoniale, în acest din urmă caz, proba fiind imposibil de realizat.

În al doilea rând, instanța a încălcat principiul irevocabilitatii actelor administrative și din perspectiva ignorării rolului avut de către CNATDCU în acordarea titlului de doctor.

Conform art. 168 alin. (8) din Legea educației naționale nr. 1/2011, CNATDCU are obligația ca, anterior acordării titlului de doctor, să verifice teza de doctorat (inclusiv cu privire la respectarea standardelor de calitate și de etică) și de a valida/invalida teza.

Odată ce CNATDCU a verificat și validat teza de doctorat, este rezonabil că persoana vizată își va crea speranța legitimă că teza a fost supusă deja unui control din partea autorităților publice, control ce nu va fi reluat peste o anumită perioadă de timp, pentru a se ajunge la o concluzie total opusă. Cel mult, ar fi fost admisibilă o astfel de revenire doar dacă ar fi fost justificată de elemente obiective și nu fără nicio distincție, astfel cum permite alin. (1) al art. 50 Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011.

Arată recurentul că, în cazul său, în anul 2013 CNATDCU a verificat teza de doctorat și a constatat că aceasta nu încalcă nicio normă de etică, astfel că a validat teza și a propus acordarea titlului de doctor.

Având în vedere acest proces, recurentului i s-a consolidat convingerea în ce privește imposibilitatea revenirii de către CNATDCU asupra propriei decizii de validare a tezei.

Or, la aproximativ 7 ani de la data acordării titlului de doctor, CNATDCU a apreciat că teza recurentului nu respectă „standardele de calitate sau de etică profesională” și a propus retragerea titlului.

Prima instanță a încălcat principiul neretroactivității legii.

In primul rând, potrivit principiului neretroactivitații legii, sesizarea împotriva tezei de doctorat trebuie analizată în acord cu legislația în vigoare la data acordării titlului de doctor, respectiv decembrie 2013.

Or, sesizarea a fost analizată prin prisma prevederilor Ordinului nr. 3482/2016 și nr. 3485/2016, ce reglementează raportul de similitudine, niciunul dintre aceste ordine nefiind în vigoare în anul 2013. Analiza unei teze de doctorat nu se poate realiza decât prin prisma criteriilor de apreciere și evaluare în vigoare la data respectivă precum și prin prisma mijloacelor de control disponibile la acel moment, regulă ce a fost încălcată în speță.

Eroarea în care se află instanța de fond este evidentă și prin faptul că citează dispozițiile H.G. nr. 37/1999 care, de asemenea, nu erau în vigoare la data acordării titlului de doctor în 2013. Hotărârea Guvernului nr. 37/1999 privind organizarea și desfășurarea doctoratului a fost abrogată în anul 2005, iar recurentul a obținut titlul în anul 2013.

De asemenea, considerentele deciziei Curții nr. 624/2016 nu au nicio legătură cu motivul de nelegalitate legat de nerespectarea principiului neretroactivitații, ci era vorba despre competența controlului unui act administrativ care ar aparține unei entități independente (MEC este chiar autoritatea emitentă a actului, nu este o entitate independentă).

Recurentul susține și faptul că prima instanță a respins greșit motivul de nelegalitate legat de încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, reținând, în esență, că reclamantul nu a dovedit o vătămare.

Instanța încalcă art. 13, 22 și 24 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3482/2016 care stabilesc că IOSUD are obligația de a informa oficial autorul tezei de doctorat despre existența unei sesizări, iar decizia motivată a Consiliului General CNATDCU se comunică autorului. În același sens sunt și prevederile art. 69 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011, de asemenea, încălcate.

Dreptul la apărare este reglementat de art. 24 din Constituția României și a fost definit ca „totalitatea drepturilor și regulilor procedurale ce permit părților implicate în procese să se apere împotriva acuzațiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăției lor și justețea propriilor afirmații, precum și contestând învinuirile ce li se aduc.”

Recurentul avea dreptul, înainte de toate, de a fi informat cu privire la existența unei sesizări împotriva tezei de doctorat, dar și de a se apăra prin formularea punctelor de vedere, solicitarea de audiere și prin formularea căilor de atac specifice. Or, recurentul nu a putut să își exercite niciunul dintre aceste drepturi, neavând cunoștință despre existența unei sesizări.

Vătămarea rezultă chiar din imposibilitatea de exercitare a apărării față de sesizarea formulată și care a condus la retragerea titlului de doctor. Lipsirea recurentului de un titlu pentru care a depus un efort academic o perioadă îndelungată de timp este dovada evidentă a vătămării.

Privind încălcarea termenelor imperative pentru soluționarea sesizării, aspect invocat de recurent prin acțiune, recurentul arată că motivarea instanței este contradictorie și încalcă prevederile legale

Instanța recunoaște că toate termenele prevăzute în legislația specifică au fost încălcate de către CNATDCU în soluționarea sesizării, însă reține că termenele nu sunt absolute, astfel încât să atragă nulitatea actelor întocmite.

Această interpretare lasă fără absolut niciun efect toate termenele prevăzute de către Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3482/2016, devenind cel mult, termene orientative/de recomandare.

Motivarea instanței este contradictorie, pentru că, pe de-o parte reține că termenele procedurale prevăzute de Regulament sunt imperative, ceea ce înseamnă că există obligația de a întocmi un act într-un interval de timp, iar, pe de altă parte, le transformă în veritabile termene de recomandare, lipsite de orice efect și consecințe.

Un termen legal imperativ nu poate fi un termen a cărui nerespectare să nu atragă nicio consecință de validitate în privința actului efectuat cu depășirea sa.

În speță, suntem în situația în care absolut toate termenele au fost încălcate în cadrul procedurii de soluționare a sesizării, ajungându-se în punctul în care decizia CNATDCU trebuia luată în 45 de zile de la data înregistrării sesizării și a fost luată în 361 de zile.

Recurentul critică și faptul că prima instanță nu a observat că, prin prisma deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, controlul tezei de doctorat se poate exercita doar pentru motive de legalitate

Totodată, prima instanță încalcă și prevederile art. 17 din Regulament (articol încadrat în secțiunea „Analizarea sesizării la nivelul CNATDCU”), conform cărora fiecare membru din comisia de lucru formulează un punct de vedere scris și motivat, iar, în cadrul unei reuniuni de lucru, agreează asupra unui raport comun care cuprinde și propunerea motivată de susținere/retragere a titlului.

În speță, punctele de vedere ale membrilor și raportul comisiei de lucru sunt total nemotivate, limitându-se la afirmații generale și care dovedesc o lipsă totală de analiză a lucrării și a documentelor relevante.

De asemenea, art. 170 din Legea nr. 1/2011 prevede că Ministrul Educației are posibilitatea de a lua diverse măsuri, alternativ sau simultan, inclusiv retragerea titlului, iar art. 69 din Codul studiilor de doctorat prevede că CNATDCU va propune Ministerului măsurile, iar Ministrul, în baza avizului juridic al Ministerului, va avea obligația de a lua măsura propusă.

Prin urmare, ne aflăm în situația în care Legea nr. 1/2011 se contrazice cu prevederile H.G. 681/2011, iar instanța oferă prioritate H.G. 681/2011.

Instanța încalcă principiul ierarhiei actelor normative conform căruia norma superioară înlătură de la aplicare norma inferioară.

Este clar că Ministerul este obligat să efectueze o proprie analiză a sesizării, întrucât decizia de revocare a aparținut acestuia, la fel cum îi aparține și răspunderea.

Recurentul susține în continuare încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 206/2004.

Conform acestui text de lege, pentru a determina existența plagiatului, trebuie demonstrată îndeplinirea a două condiții cumulativ și anume:

i.    Preluarea  unor informații din categoriile enumerate din alte opere anterior publicate, și

ii.   Fără menționarea acestui lucru și fără a face trimitere la sursele originale preluate.

Așadar, este necesară o analiză temeinică și obiectivă a tezei de doctorat, în acest sens fiind implementate programe informatice de specialitate care pot determina, cu o marjă de eroare, procentajul de plagiat al unei lucrări.

După cum rezultă din rapoartele de lucru și punctele de vedere, un astfel de program nu a fost utilizat la nivelul CNATDCU, întreaga procedură desfășurată este nelegală.

Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, reluând apărările prezentate instanței de fond și argumentele din sentința recurată.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimat.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant și poziția procesuală a părții adverse

La data de 21.02.2024, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

III. Analiza cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă,  pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 519 C. proc. civ., „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 519 din C. proc. civ., au fost decelate următoarele condiții de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:

Existența unei cauze aflate în curs de judecată, condiție care, evident, este întrunită în cauză.

Este îndeplinită și cea de-a doua condiție, respectiv aceea conform căreia completul care uzează de mecanismul instituit de dispozițiile art. 519 din C. proc. civ. să judece cauza în ultimă instanță.

Nu este însă îndeplinită condiția privind existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu în vederea înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

Această condiție presupune dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare, contradictorii sau necorelate cu alte dispoziții legale, o dificultate a problemei de drept suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu, iar problema de drept să fie susceptibilă de interpretări diferite și controversate.

Interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a unei situații de fapt concrete.

Înalta Curte reține că nu este îndeplinită nici condiția noutății chestiunii de drept ce face obiectul întrebării preliminare.

Această condiție este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Or, chestiunea de drept ce se solicită de către recurent a fi interpretată decurge dintr-un act normativ adoptat în anul 2011 și a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată.

Față de acestea, nefiind întrunite condițiile legale, cererea de sesizare urmează a fi respinsă.

IV. Soluția și considerentele instanței de recurs

1.Motivele de fapt și de drept relevante

Prin Ordinul Ministerului Educației nr. xMD/03.12.2013, recurentului-reclamant i-a fost atribuit titlul de doctor în domeniul științe militare și informații cu teza de doctorat intitulată „(...)”.

În baza acestui Ordin, i-a fost eliberată Diploma de Doctor seria (...) de către Academia Națională de Informații Mihai Viteazul.

La data de 13.07.2020, Serviciul Român de Informații - Academia Națională de Informații Mihai Viteazul - UM x București a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva recurentului, înregistrată sub nr. de dosar y/2/2020 pe rolul Curții de Apel București, prin care solicită constatarea nulității absolute a diplomei sale de doctor, motivat de faptul că a fost formulată o sesizare privind suspiciunea de plagiat a lucrării de doctorat a recurentului.

Prin Ordinul Ministerului Educației nr. x/24.02.2020, contestat în prezenta cauză, s-a dispus retragerea titlului recurentului de doctor.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind înlăturate criticile recurentului-reclamant.

Aceste critici sunt reiterate în recurs.

Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile recurentului privind încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text legal, actele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autoritățile emitente, constatarea nulității sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanța judecătorească competentă prin introducerea unei acțiuni în termen de un an de la data emiterii actului.

Cu privire la aceste prevederi legale, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională, sesizată fiind cu o obiecție de necostituționalitate, a reținut, la paragraful 49, că, potrivit jurisprudenței instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 constituie consacrarea legislativă a principiului revocabilității actelor administrative, conținând norme de procedură ce instituie calea prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorității emitente, actele administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

Principiul revocabilității actelor administrative este, alături de principiul legalității, un principiu de bază al regimului juridic al actelor administrative, având consacrare constituțională implicită (art. 21 și 52 din Constituție) și suport legal [art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004].

Jurisprudența a statuat că, în principiu, toate actele administrative pot fi revocate, cele normative oricând, iar cele individuale cu unele excepții, iar printre actele administrative individuale exceptate se regăsesc și actele administrative care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege.

Or, titlul științific de doctor este un act administrativ individual care, odată intrat în circuitul civil, produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale și nepatrimoniale.

S-a mai reținut că posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil și lasă la dispoziția subiectivă a autorității emitente existența unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul științific (paragraful 50) .

La paragraful 51, Curtea precizează că dacă există suspiciuni cu privire la nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională, actul administrativ poate fi supus controlului unei entități independente față de entitatea care a emis titlul de doctor, cu competențe specifice în acest domeniu, care poate lua măsuri sancționatoare cu privire la retragerea titlului în cauză.

Însă, dacă opțiunea legiuitorului este pentru revocarea sau anularea actului administrativ, aceasta nu poate opera decât în condițiile stipulate de lege, respectiv măsura nu poate fi dispusă decât de o instanță judecătorească, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

De altfel, aceasta este și soluția consacrată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea decizia nr. 3.068 din 19 iunie 2012 sau decizia nr. 4.288 din 23 octombrie 2012), potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 1/2011 nu constituie excepții de la regula irevocabilității actelor administrative individuale, reglementată de dreptul comun în materie, respectiv de Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în cauză, față de statuările Curții Constituționale mai sus citate, Înalta Curte reține că dacă au apărut suspiciuni privind nerespectarea procedurilor sau a standardelor de calitate sau de etică profesională la emiterea Ordinului de atribuire a titlului de doctor pentru recurent, actul administrativ în discuție poate fi supus controlului unei entități independente față de entitatea care a emis titlul de doctor, iar măsura retragerii titlului de doctor nu poate fi dispusă decât de o instanță judecătorească, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Așa fiind, intimatul-pârât Ministerul Educației nu avea posibilitatea legală de a revoca propriul Ordin, actul contestat în prezenta cauză fiind, din acest punct de vedere, nelegal, cât timp încalcă principiul stabilității raporturilor juridice și lasă la dispoziția subiectivă a autorității emitente existența unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul științific.

În al doilea rând, Înalta Curte constată ca întemeiate și criticile recurentului privind încălcarea de către prima instanță a deciziei Curții Constituționale nr. 364/08.06.2022.

În acest sens, Înalta Curte constată că posibilitatea retragerii titlului de doctor este reglementată prin dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011,  prevederi legale care constituie temeiul de drept al Ordinului în litigiu și care au următorul cuprins: „(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management  universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: [...] b) retragerea titlului de doctor”.

Prin decizia nr. 364/08.06.2022, Curtea Constituțională, făcând referire și la considerentele deciziei sale nr. 624 din 26 octombrie 2016,  a decis că prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, mai sus citate, sunt constituționale doar în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Prin această decizie, Curtea a statuat asupra mai multor aspecte care au incidență în prezenta cauză, respectiv:

Rezultă, astfel, că desființarea diplomei de doctor se realizează prin revocare atunci când aceasta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte, iar prin anulare atunci când aceasta a intrat în circuitul civil și a produs efecte.

Prin urmare, este exclusă competența autorității publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, această competență revenind instanței judecătorești sesizate în condițiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004.

În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanța va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor și de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competența de a evalua ea însăși calitatea lucrării, nivelul științific al acesteia sau caracterul științific al activității deținătorului titlului de doctor (considerentul 32).

Se mai reține în decizia menționată că, după cum nici instanța judecătorească nu are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competența de a reaprecia fondul științific al acesteia.

Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum și a condițiilor de legalitatea în vigoare de la momentul acordării lor. Astfel, s-ar ajunge la arbitrar și la o insecuritate juridică permanentă în privința deținerii titlului de doctor (considerentul 37).

Se remarcă, așadar, că instanța constituțională face distincție după cum titlul de doctor și diploma aferentă au intrat ori nu în circuitul civil și au produs efecte juridice, stabilind că actele menționate pot fi revocate numai dacă nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice, în caz contrar ele neputând fi revocate, ci doar anulate de instanța de judecată.

Cum, în cauză, prin Ordinul contestat intimatul-pârât a procedat la revocarea titlului recurentului, prima instanță avea obligația de a analiza cu atenție, în primul rând, noțiunea de intrare în circuitul civil, precum și potențialele efecte ce pot fi produse de către un astfel de act, mai ales în contextul perioadei semnificative dintre data acordării și data retragerii (circa 7 ani), respectiv în raport de funcțiile deținute de recurent.

Or, cu privire la acest aspect, judecătorul fondului reține doar că emiterea ordinului nu a avut ca efect intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice, fără însă a face vreo analiză suplimentară.

Înalta Curte apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că titlul de doctor acordat recurentului-reclamant a intrat în circuitul juridic și a produs efecte juridice.

În acest sens se observă că, în perioada ce a succedat acordării titlului de doctor, recurentul a deținut funcția de consilier de stat în cadrul B.

În continuare, în perioada 2005-2015, recurentul a deținut funcția de consilier de stat în C. al B. și director al D. din cadrul E., ambele funcții fiind în domeniul în care a fost obținut titlul de doctor.

Or, este evident că obținerea titlului de doctor a creat, în mod imediat, un impact reputațional, consolidând experiența și anvergura profesională a deținătorului său.

Așa fiind, simplul fapt că deținerea titlului de doctor nu a fost o condiție pentru obținerea unei funcții profesionale, nu înseamnă că titlul de doctor nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice cât a fost deținut.

Înalta Curte mai constată că, așa cum a reținut instanța de fond, prin decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 55, Curtea Constituțională a reținut, privitor la intrarea în circuitul civil și la producerea de efecte juridice, că deținerea titlului de doctor poate constitui o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicații inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înțeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri științifice.

Cu toate acestea, este evident, în context, că aceste ipoteze în care se poate considera că titlul de doctor a produs efecte juridice nu sunt limitativ, ci exemplificativ expuse.

După cum reține și Curtea Constituțională, efectele produse de deținerea titlului de doctor sunt atât patrimoniale, dar mai ales nepatrimoniale, caz în care, astfel cum arată și recurentul,  proba este imposibil de realizat.

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate susținerile recurentului conform cărora deținerea titlului a avut ca urmare creșterea reputației sale în perioada ce a succedat acordării titlului de doctor, perioadă în care recurentul a continuat să dețină funcția de consilier de stat în cadrul B., funcție de demnitate publică în exercitarea căreia a intrat în raporturi de conducere/coordonare/colaborare cu personalul din cadrul B. și din alte instituiții publice.

Or, în cadrul acestor raporturi i-a fost recunoscută și valorizată calitatea de doctor în domeniul științelor militare și informațiilor.

Celelalte critici ale recurentului sunt neîntemeiate.

Astfel, privind faptul că prima instanță a încălcat principiul irevocabilitatii actelor administrative și din perspectiva ignorării rolului avut de către CNATDCU în acordarea titlului de doctor, Înalta Curte apreciază ca judicioasă aprecierea judecătorului fondului asupra acestui aspect.

Deși este adevărat că, potrivit art. 168 alin. (8) din Legea educației naționale nr. 1/2011, CNATDCU are obligația ca, anterior acordării titlului de doctor, să verifice teza de doctorat și de a valida/invalida teza, totuși dispozițiile art. 50 alin. (2) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. nr. 681/2011, prevăd posibilitatea sesizării Consiliului general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia, și de data acordării titlului de doctor.

Tot astfel, este neîntenmeiată critica recurentului privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile, având în vedere că teza de doctorat este analizată prin prisma legislației ulterioare.

Contrar criticilor recurentului, în mod judicios a reținut prima instanță că Ordinul contestat a fost emis în baza prevederilor art. 69 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011 și cele ale Regulamentului de organizare și funcționare al CNATDCU aprobat prin Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016.

La rândul ei, lista programelor recunoscute de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și utilizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice a fost aprobată prin Ordinul nr. 3485/2016.

Cât timp dispozițiile actelor normative sus-menționate nu au fost anulate, ele își produc efectele, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect nu pot fi reținute.

Sunt neîntemeiate și criticile recurentului privind soluția primei instanțe referitoare la nelegalitatea deciziei CNATDCU nr. x/17.12.2019 și a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. x/24.02.2020 determinată de încălcarea principiului  contradictorialității și a dreptului la apărare al autorului tezei de doctorat.

În acest sens, Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reținut și prima instanță, prin adresa din data de 3.01.2019 s-a solicitat rectorului Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” din București (IOSUD) informarea titularului diplomei de doctor asupra existenței sesizării.

Cu toate acestea, nu rezultă că această informare ar fi fost realizată de către IOSUD.

În schimb, Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare nu prevede o procedură de contestare cu privire la sesizare.

Mai mult, recurentul a formulat contestație împotriva procedurii de analiză a sesizării, prin care a solicitat anularea deciziei CNATDCU nr. x/17.12.2019 și reluarea procedurii de analiză a sesizării împotriva tezei de doctorat.

Contrar criticilor recurentului, în cauză nu rezultă că, în lipsa neregularității privind comunicarea actelor, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit.

Tot astfel, în ceea ce privește necomunicarea ordinului de retragere a titlului de doctor, se observă că Regulamentul nu instituie o procedură de contestare a acestuia, astfel că eventuala vătămare produsă a fost înlăturată prin formularea acțiunii în cauza de față.

În ceea ce privește critica privind nelegalitatea desfășurării procedurii de către CNATDCU privind soluționarea sesizării, prin raportare la încălcarea termenelor imperative, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că Regulamentul nu instituie un caz de nulitate determinat de intervenția decăderii pentru nerespectarea termenelor procedurale prevăzute în cuprinsul său.

Depășirea termenelor prevăzute de Regulament nu este de natură să producă autorului tezei de doctorat o vătămare.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, nerespectarea termenelor legale pentru organizarea activității administrative și emiterea unui act administrativ nu conduce la nulitatea actului emis, în lipsa unei stipulări legale exprese în acest sens.

Prin urmare, corect a reținut prima instanță că nerespectarea termenelor prevăzute de Regulament pentru fiecare etapă a procedurii nu afectează legalitatea actului și nu conduce la anularea lui.

Cât despre critica privind ignorarea de către prima instanță a nemotivării raportului comisiei de lucru și punctelor de vedere scrise ale experților membri în comisia de lucru, cu încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 17 din Regulament, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 17 din Anexa 2 la Regulament: „(1) Din data constituirii comisiei de lucru, membrii acesteia analizează independent sesizarea și documentele încărcate pe platforma națională și formulează un punct de vedere scris cu privire la sesizare, apoi convin în cadrul unei reuniuni de lucru, care poate fi organizată și electronic, asupra unui raport comun. (2) Raportul va cuprinde și o propunere motivată de menținere sau, după caz, de retragere a titlului de doctor. (...). (4) Raportul comun, semnat electronic, cuprinzând ca anexe și punctele de vedere scrise ale fiecărui membru în parte, este transmis președintelui comisiei de specialitate a CNATDCU în termen de maximum 40 de zile de la înregistrarea sesizării. În cazul în care, la expirarea acestui termen, raportul comun nu a fost transmis președintelui comisiei de specialitate a CNATDCU, acesta îl va informa de îndată pe președintele CNATDCU, care va decide convocarea Consiliului general al CNATDCU, dispozițiile art. 19 alin. (2) fiind aplicabile. (…)”.

Or, în cauză, prin raportul de analiză din data de 21.01.2019, membrii Comisiei de analiză au constatat următoarele:

Referitor la celelalte situații de similitudine identificate în lucrarea de doctorat analizată, au constatat preluarea parțială din textul sursă fără citarea sursei și menționarea autorului a unui număr de 10442 cuvinte (prezentarea detaliată a textului în tabelul alăturat).

Prin raportul comun al membrilor Comisiei de Științe Militare, Informații și Ordine Publică CNATDCU din 29.11.2019 se menționează că, potrivit concluziilor reieșite din documentele prezentate și constatărilor membrilor Comisiei, se confirmă suspiciunile de plagiat.

Contrar criticilor recurentului, textul art. 17 din Anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare nu prevede un anumit conținut al raportului ce se întocmește de către comisie, ci doar obligativitatea ca acesta să cuprindă propunerea motivată de menținere sau, după caz, de retragere a titlului de doctor.

În speță, Raportul Comisiei conține propunerea de retragere a titlului de doctor și motivarea acesteia, prin raportare la documentele analizate, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 17 din Anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului.

Tot contrar criticilor recurentului, sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, punctele de vedere întocmite de membrii comisiei cuprind analiza proprie a tezei de doctorat realizată de către aceștia, toate punctele de vedere și raportul comun făcând referire la raportul de analiză al IOSUD care include raportul de similitudine al tezei de doctorat, generat de un program informatic utilizat la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice.

În consecință, corect a apreciat prima instanță că nu pot fi reținute criticile privind nemotivarea punctelor de vedere exprimate de către membrii comisiei și a raportului comun al acestora.

De asemenea, privind critica recurentului legată de nelegalitatea ordinului Ministerului Educației nr. x/24.02.2020 din perspectiva nerespectării obligației de a efectua o proprie analiză a documentelor privind sesizarea împotriva tezei de doctorat, Înalta Curte o găsește neîntemeiată.

Astfel cum a reținut prima instanță, în cuprinsul ordinului nr. x/24.02.2020 se menționează cui aparține sesizarea, faptul că admisă și notificată Ministerului Educației Naționale și președintelui Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și că a fost înregistrată la MENCS cu nr. x/20.12.2018.

Totodată, se menționează că a fost avută în vedere analizarea sesizării la nivelul CNATDCU conform prevederilor Anexei 2 a Regulamentului de organizare și funcționare al CNATDCU, aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016.

Se mai arată, în cuprinsul ordinului, că acesta a fost emis în baza prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevederilor art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare, raportului comisiei de lucru, validat de Consiliul general al CNATDCU în ședința din 13.12.2019, deciziei CNATDCU nr. x/17.12.2019 prin care Consiliul general al  CNATDCU a validat prin vot rezoluția de retragere a titlului de doctor în domeniul Științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFISCDI nr. x/17.12.2018 și înregistrată la MEN cu nr. x/20.12.2018, prevederilor art. 25 din Anexa nr. 2 la Regulamentului de organizare și funcționare al CNATDCU, aprobat prin ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016, cu modificările ulterioare.

Prin raportare la dispozițiile art. 69 alin. (6) din Codul studiilor universitare și cele ale art. 35 din anexa 2 a Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 3482 din 24 martie 2016, potrivit cărora, în baza deciziei CNATDCU, avizate juridic, ministrul educației naționale și cercetării științifice are obligația de a lua măsurile prevăzute la art. 170 din Legea nr. 1/2011, în mod judicios a reținut prima instanță că nu se impunea ca actul contestat să cuprindă alte mențiuni în afara celor privind actele normative incidente, existența deciziei CNATDCU și a avizului juridic.

În  consecință, critica nu poate fi reținută.

Referitor la susținerile în sensul că teza nu este plagiată și că nu a fost utilizat un program de specialitate/mijloc tehnic obiectiv pentru determinarea existenței plagiatului, Înalta Curte observă că un astfel de program a fost utilizat, raportul de analiză efectuat în cauză bazându-se pe raportul de similitudine al tezei de doctorat, generat de un program informatic utilizat la nivelul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat și al Academiei Române, în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice.

Așadar, concluzia primei instanțe este întemeiată pe  opiniile științifice exprimate și pe rezultatul verificării prin intermediul programului informatic, care nu au fost combătute prin mijloace cu o valoare probatorie similară.

2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Față de acestea, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării în parte a sentinței atacate și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A.

Va anula Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. x/24.02.2020 și va menține sentința în ceea ce privește respingerea celorlalte petite ca neîntemeiate.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., intim