ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 608/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 28 februarie 2023, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. Sucursala Otopeni la plata sumei reprezentând compensație întârziere/anulare zbor și a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 C. civ. și jurisprudența relevanta a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauzele C-402/07, C-432/07 și C-394/14).

La termenul de la 19 iunie 2023, Judecătoria Buftea a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 6553 din 4 iulie 2023 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În esență, Judecătoria Buftea a reținut statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-204/08 potrivit cărora "în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului." Față de faptul că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Birmingham, iar ca punct de sosire Aeroportul din Craiova, s-a constatat că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Craiova.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Judecătoriei Craiova.

La termenul de la 14 februarie 2024, Judecătoria Craiova a invocat excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1536 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționarea conflictului.

În esență, Judecătoria Craiova a reținut că obiectul cauzei este o cerere de valoare redusă, în care competența teritorială urmează regulile dreptului comun, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.. A mai reținut că nu este incidentă o competență teritorială exclusivă, ci una de ordine privată, întrucât reclamanta exercită o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor care constau în indemnizații de asigurare, pe care le dobândește în baza unor contracte de cesiune. Instanța a constatat că, potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din același cod, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-art. 112 din același act normativ, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Față de caracterul alternativ al competenței teritoriale, Judecătoria Craiova a reținut că alegerea instanței aparține reclamantei, care a înțeles să sesizeze Judecătoria Buftea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Judecătoria Buftea și Judecătoria Craiova, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că obiectul litigiului vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei B., societate străină având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata compensației pentru întârzierea zborului, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunțată în Cauza C-204/08 s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanța din statul unde se află locul de plecare sau instanța din statul locului de sosire a avionului deoarece rațiunea regulamentului este de a stabili instanța cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, reclamanta A. S.A. este cesionara pretențiilor reprezentând indemnizații de asigurare, și nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfășurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanțelor.

În aceste condiții, competența teritorială se stabilește potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât creanța cedată derivă dintr-un contract de transport, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației sau, în cazul contractelor de transport, instanța locului de plecare sau de sosire.

Ca urmare, fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. stabilește caracterul său de ordine privată, aceasta putând fi invocată în condițiile stabilite de art. 130 alin. (3) din același cod, numai de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

În prezenta cauză pârâta nu a invocat necompetența instanței în termenul reglementat de lege, astfel că instanța inițial sesizată, Judecătoria Buftea, nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu această excepție și a rămas învestită în mod legal să judece litigiul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2024.