ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2876/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, după declinarea de competență de la Curtea de Apel Pitești, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea acestuia din urmă la soluționarea cererii de plată formulate la data de 26.05.2016, de reclamanți și de autorul acestora, E., decedat ulterior, la data de 07.09.2016.

1.2 Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2701 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității.

A admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A., B., C., F. și D., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "obligația de a face".

A obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamanților.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 2701 din 28 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul critică mai întâi sentința instanței de fond pentru încălcarea normelor procedurale referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentate de art. 194 din C. proc. civ., susținând că prima instanță nu a luat în considerare faptul că cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul cererii și valoare lui.

Afirmă recurentul că reclamanții nu au indicat numărul de înregistrare al cererii de plată adresate FGA, instanța de fond interpretând generic obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin criticile referitoare lasoluția pronunțată asupra fondului acțiunii, recurentul-pârât susține că potrivit art. 20 alin. (3) și (4) din Norma nr. 16/2015 emisă de ASF și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe sunt certe, lichide și exigibile se întocmesc pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată, listele fiind supuse aprobării comisiei speciale, iar plata se face ulterior aprobării din disponibilitățile recurentei-pârâte.

În opinia recurentului-pârât, îndeplinirea operațiunilor administrative care se realizează în cadrul procedurii necontencioase de soluționare a cererilor de plată este incompatibilă cu termenul de 30 de zile raportat și la gradul de complexitate al fiecărui dosar de daună în parte.

A învederat, de asemenea, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de plată în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, impunându-se a se avea în vedere un termen rezonabil, conform Recomandării CM/Rec 2007 a Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data 17 aprilie 2018, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil pentru nemotivare și, în subsidiar, ca nefondat.

La termenul de judecată din 26 iunie 2020, Înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității recursului ca fiind excepția nulității recursului pentru nemotivare și a respins-o, în ședință publică, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt și de drept

Intimata-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorității recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluționarea cererii de plată înregistrate la data de 26.05.2016, ca urmare a producerii unui accident rutier soldat cu decesul autoarei acestora.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea, intimații-reclamanți au solicitat constrângerea autorității recurente pe calea acțiunii în justiție.

În ceea ce privește critica referitoare la neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 194 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece acest text legal vizează încălcarea normelor de drept material incidente speței și nu pe cele procedurale.

Pe de altă parte, invocarea unei neregularități a cererii de chemare în judecată, direct în fața instanței de recurs, nu poate fi suspusă analizei judecătorești, având în vedere că recurentul-pârât nu a formulat o astfel de apărare prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, dispozițiile art. 194 C. proc. civ., vizând etapa prealabilă începerii cercetării judecătorești.

Referitor la criticile de nelegalitate dezvoltate asupra soluției pronunțate asupra fondului cauzei, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe, de admitere a cererii și obligare a recurentului să soluționeze cererea de plată, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situația de fapt reținută, sentința analizând punctual cu argumente de fapt și de drept atât refuzul autorității de a rezolva cererea de plată, cât și necesitatea de a răspunde intimaților într-un termen rezonabil, soluție însușită și de instanța de control judiciar.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează termenul de soluționare a cererii de plată, Înalta Curte reține că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluționarea cererilor de plată depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanța de fond nu respectă exigențele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate și necesitatea soluționării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităților publice naționale.

În raport de circumstanțele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, deși evenimentul a avut loc la data de 31.10.2012, practic recunoașterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administrației, după un parcurs administrativ care datează din data de 26.05.2016, când a fost înregistrată cererea de obligare a autorității la soluționarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorității recurente, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține ca fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Conchizând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluționare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cereri de plată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2701 din 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.