ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2507/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, secția Civilă la data de 30.03.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumelor de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 aferente contractului subsecvent de servicii pentru circumscripția sanitar-veterinară de asistență Grădina nr. 6/13.01.2020, și de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 aferente contractului subsecvent de servicii pentru circumscripția sanitar-veterinară de asistență Cogealac nr. 14/13.01.2020, conform art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin Legea nr. 236/2019 și în temeiul O.U.G. nr. 117/2020.

La 16.09.2021, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Prin sentința civilă nr. 11824/28.10.2021, Judecătoria Constanța, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția II-a civilă.

Prin încheierea din 03.02.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a calificat cererea de lărgire a cadrului procesual a reclamantei drept o cerere de completare a acțiunii și a introdus-o în cauză pe Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 583/11.05.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumelor de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 pentru contractul subsecvent de servicii pentru circumscripția sanitar-veterinară de asistență Grădina nr. 6/13.01.2020, și de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 pentru contractul subsecvent de servicii pentru circumscripția sanitar-veterinară de asistență Cogealac nr. 14/13.01.2020; a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtele au declarat apel, fiecare criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 57/08.02.2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs, fiecare solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În expunerea motivelor recursului său, recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a susținut că, în raport cu art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 și pct. 4 din Anexa 2 la H.G. nr. 1415/2009, direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București sunt instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A, fiind finanțate din venituri poprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

În continuare, recurenta a evidențiat statutul juridic al Direcțiilor Sanitare Veterinare pentru Siguranța Alimentelor, subliniind subordinea acestora față de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și modalitățile de finanțarea acestora, inclusiv din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, context în care a susținut că acestea au capacitate procesuală.

Recurenta, subliniindu-și calitatea de ordonator principal de credite, a susținut că a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar dispoziția curții de apel cu privire la această excepție este considerată a fi dată cu aplicarea greșită a textelor de lege menționate anterior.

O altă critică adusă se referă la dispoziția dată asupra fondului cauzei, context în care recurenta a afirmat că, în contradicție cu concluziile reținute de instanța de apel, nu era suficient ca reclamanta să fie beneficiară a contractelor de concesiune și/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de drepturile prevăzute de această lege.

De asemenea, a mai evidențiat că beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 vor primi suma de 10.000 RON doar dacă au încheiat, în conformitate cu prevederile legii, un act adițional cu D.S.V.S.A. județene sau a municipiului București. Aceasta se aplică numai în temeiul decontului și documentelor justificative stipulate în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

În acest context, recurenta a învederat instanței că, după aprobarea normelor metodologice și încheierea de către medicii veterinari a actelor adiționale, a procedat la alocarea sumelor către direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene în vederea efectuării plății, începând cu luna septembrie 2020, având în vedere data la care au fost încheiate actele adiționale, respectiv 31.08.2020. Așadar, în lipsa prevederii bugetare și a actelor adiționale nu se putea proceda la efectuarea plății pentru luna august 2020.

Recurenta a subliniat faptul că intimata nu a depus la dosarul cauzei actul adițional ce trebuia încheiat cu D.S.V.S.A. Constanța, în conformitate cu art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. Or, la dosarul cauzei a fost depusă doar factura și decontul justificativ, fără a fi însoțite de documentele justificative prevăzute de art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. A mai subliniat că aceste înscrisuri sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la registratura D.S.V.S.A. județene, respectiv a municipiului București. Așadar, dreptul intimatei este unul sub condiție, întrucât acordarea sumei de 10.000 RON lunar este circumscrisă îndeplinirii de către aceasta a obligațiilor prevăzute la art. 2 și art. 5 alin. (1)-art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

Potrivit recurentei, nu este suficient ca intimata să fie beneficiara unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 RON pe lună.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul său de recurs, recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a susținut că instanța de apel a ignorat faptul că obligația stabilită prin Legea nr. 236/2019 este a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care asigură bugetul în acest sens.

Recurenta a mai afirmat că intimata și nici A.N.S.V.S.A nu au dovedit că sumele respective ar fi fost primite și că ea le-ar fi refuzat să le plătească.

Evocând practica judiciară, recurenta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere calitatea de ordonator terțiar de credite și faptul că pentru perioada solicitată cealaltă pârâtă nu a făcut nicio deschidere sau alocare bugetară cu sumele pe care le-a solicitat reclamanta, în temeiul Legii nr. 236/2019.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 19.07.2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor.

La 03.08.2023, recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 30.03.2021, instanțele cu un litigiu generat de executarea unor contracte administrative, respectiv Acord-Cadru de servicii pentru circumscripția sanitară-veterinară de asistență Grădina nr. 69/28.09.2019, în subsecvența căruia a fost încheiat contractul de servicii nr. x/13.01.2020, și Acord-Cadru de servicii pentru circumscripția sanitară-veterinară de asistență Cogealac nr. 85/28.10.2019, în subsecvența căruia a fost încheiat contractul de servicii nr. x/13.01.2020, în temeiul Legii nr. 98/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 30.03.2021, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia civilă nr. 57/08.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentele au exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și de recurenta-pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța împotriva deciziei civile nr. 57/08.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.