ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 14 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, și, ulterior, la 8 mai 2018, pe rolul secției I civile a aceleiași instanțe, sub nr. x/2017*, ca urmare a declinării competenței funcționale, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 6.654.077,46 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a emiterii avizului nr. x/2013 de Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului și a deciziei etapei de încadrare nr. 1327/26 august 2013 (revizuită la 11 septembrie 2014) de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 2151/2004 și ale O.U.G. nr. 57/2007, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea din 7 septembrie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței să dispună introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a S.C. B. S.R.L., succesor cu titlu particular al reclamantei, în temeiul art. 39 alin. (1) coroborat cu art. 78-79 din C. proc. civ., și scoaterea reclamantei inițiale din proces, ca urmare a încheierii contractului de vânzare drepturi litigioase din 1 septembrie 2017.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la 30 ianuarie 2018, reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au formulat cerere de modificare a acțiunii introductive, solicitând introducerea, cauză, în calitate de pârâtă a Unității de Administrare a Parcului Dinozaurilor Țara Hațegului, reprezentată de Universitatea din București, cerere admisă prin încheierea de ședință pronunțată la 31 ianuarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 2112 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în cadrul dosarului nr. x/2017, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată și completată de reclamantele S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 30 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de petenta Universitatea din București, de completare a sentinței civile nr. 2112/2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2017, vizând obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă, în cuantum de 17.362 RON. Fără cheltuieli de judecată în procedura de completare a hotărârii.

Împotriva sentinței civile nr. 2112 din 15 octombrie 2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara au declarat apel principal reclamantele S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L.

Intimata pârâtă Universitatea din București a formulat apel incident împotriva sentinței civile nr. 2112 din 15 octombrie 2020 a Tribunalului Hunedoara, în ceea ce privește acea parte din dispozitivul hotărârii instanței de fond prin care Tribunalul s-a pronunțat fără a-i acorda cheltuielile de judecată în sumă de 17.362,00 RON.

Universitatea din București a declarat apel și împotriva sentinței civile nr. 30 din 20 ianuarie 2021 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în cadrul dosarului nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 2112/2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2017, solicitând obligarea reclamantelor la plata către pârâtă a sumei de 17.362 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, și a sumei de 846 RON, cheltuieli de judecate în cererea de completare a sentinței.

Calea de atac înregistrată în cadrul dosarului nr. x/2020 a fost conexată, prin încheierea de ședință de la termenul din 2 iunie 2021, la apelul principal și apelul incident din prezentul dosar.

Prin decizia nr. 1019 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul principal declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 2112/2020 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2017; a schimbat, în parte, sentința atacată și, rejudecând, a admis, în parte, acțiunea formulată de acestea împotriva pârâtelor Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara și Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, reprezentată de Universitatea din București, așa cum a fost modificată; a dispus obligarea celor două pârâte să plătească reclamantei B. S.R.L. suma de 1.022.778,81 RON, cu titlu de despăgubiri, și suma de 10.521,86 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță.

A admis apelul incident declarat de Universitatea din București împotriva aceleiași sentințe civile; a obligat-o pe reclamanta B. S.R.L. să plătească pârâtei suma de 14.757,7 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

A obligat intimatele Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara și Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, reprezentată de Universitatea din București, să plătească reclamantei B. S.R.L. suma de 5.260,93 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată în apel.

A obligat intimata B. S.R.L. să plătească apelantei Universitatea din București suma de 800,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A respins, ca nefondat, apelul conexat formulat de Universitatea din București împotriva sentinței civile nr. 30/2021 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește criticile aduse de apelantele reclamante cu privire la nemotivarea hotărârii, ca urmare a neanalizării de către prima instanță a unor aspecte care erau de natură să contureze în ce mod are loc atragerea răspunderii civile delictuale a părților pârâte, Curtea a reținut că Tribunalul nu a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate pentru viciul nemotivării, ci prima instanță a considerat că, odată ce a constatat lipsa faptei ilicite și lipsa prejudiciului, nu era necesar să mai cerceteze celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, nu se poate susține că lipsește motivarea sentinței; într-adevăr, considerentele sentinței nu sunt ample, dar raționamentul care a condus la soluția de respingere a acțiunii este unul clar exprimat, starea de fapt și modul în care aceasta a fost încadrată în drept fiind, pe deplin expuse, astfel că nu se poate afirma că nu sunt întrunite exigențele unei motivări adecvate, motivarea nefiind o chestiune care ține de volum, ci de esență, de conținutul în sine al modului în care instanța a tratat cererile și argumentele părților. Din acest punct de vedere nu se poate afirma că motivarea lipsește sau este arbitrară, judecătorul fondului arătând care sunt motivele pentru care nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală și, în mod implicit, odată ce a considerat că nu sunt dovedite fapta ilicită și prejudiciul, nu a mai procedat la analiza tuturor aspectelor invocate de reclamante pentru a evidenția conduita pârâtelor, condițiile răspunderii civile delictuale fiind cumulative, lipsa unora făcând de prisos întrunirea altora.

Ca atare, Curtea nu a reținut că prima instanță nu a intrat în judecata fondului, sentința neputând fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare.

Referitor la celelalte critici, instanța de apel a constatat că A. S.R.L. a încheiat cu B. S.R.L. contractul de vânzare de drepturi litigioase, având data certă 5 septembrie 2017, acordată prin încheierea nr. 19 a Societății Profesionale Notariale "C.". În acest mod, drepturile litigioase ce reveneau vânzătoarei A. S.R.L., din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara, au fost transferate reclamantei B. S.R.L., în condițiile art. 1652 și următoarele C. civ., în timp ce dosarul se afla în procedura scrisă derulată înaintea primei instanțe.

Prin urmare, orice drepturi de creanță izvorâte din drepturile litigioase cumpărate nu pot fi recunoscute pe calea litigiului de față decât în folosul cesionarei B. S.R.L., iar faptul că apelul principal a fost declarat de ambele societăți, de cedenta A. S.R.L. și de cesionara B. S.R.L., nu relevă vreo neregulă, întrucât și cedenta are interesul ca soluția primei instanțe să fie reformată, iar drepturile litigioase cedate să fie unele apte de a fi în concret valorificate.

Din adresa nr. x/20 decembrie 2021 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara reiese că această autoritate a comunicat societății D. S.R.L., devenită A. S.R.L., că, în vederea obținerii acordului de mediu pentru proiectul - Construire și exploatare microcentrale pe râul Alb, documentația trebuie completată cu avizul Administrației Parcului Natural Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Universitatea din București - Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului - Unitatea de Administrare a Geoparcului a emis societății A. S.R.L. avizul nr. x din 21 august 2013, semnat de directorul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, prin care a avizat favorabil construirea și exploatarea unei microhidrocentrale pe râul Alb, sat Coroiești, comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara, condițiile stabilite fiind acelea ca terenurile pe care se realizează construcția să fie incluse în intravilanului satului Coroiești, să fie respectate condițiile și locația de construire a conductei de aducțiune, astfel încât să nu fie afectate habitatele terestre din albia râului, să fie respectat debitul de servitute necesar menținerii habitatelor acvatice existente și să se facă monitorizarea continuă a debitului de servitute și comunicarea rezultatelor administrației Geoparcului.

Din cuprinsul avizului nu rezultă că valabilitatea acestuia este condiționată de întocmirea planului de management al Geoparcului, ci emitentul avizului a menționat, în cadrul actului, că acesta are la bază opiniile exprimate de membrii Consiliului Științific și ține seama de faptul "că în viitorul Plan de management al Geoparcului, zona va fi inclusă în zona de dezvoltare durabilă", cu alte cuvinte referirea la viitorul plan de management nu s-a realizat cu titlu de condiție impusă sau notificată beneficiarului avizului, ci această referire s-a făcut pentru întemeierea și fundamentarea avizului.

Acest aviz este menționat în cadrul deciziei etapei de încadrare nr. 1.327 din 26 august 2013, revizuită la 11 septembrie 2014, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, drept unul dintre motivele care au stat la baza luării acestei decizii a etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată, și nu în procedura de evaluare a impactului asupra mediului; practic, acest aviz și faptul că proiectul urmează a fi amplasat în arii naturale protejate, în situri Natura 2000 (ROSCI 0236 Strei - Hațeg și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului), reprezintă unul dintre cele două motive pentru care Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a menționat, în decizia amintită, că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului, ci se supune evaluării adecvate; ca atare, nu se poate diminua însemnătatea avizului și, indiferent de natura actului în sine, aceea de a fi act administrativ sau simplă operațiune cu caracter administrativ, cert este că avizul a servit, în mod decisiv, pentru eliberarea deciziei etapei de încadrare.

Prin decizia nr. 1728 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința nr. 1129/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara, s-a rejudecat cauza și, ca urmare a admiterii acțiunii formulate de reclamanta E., a fost anulată decizia etapei de încadrare nr. 1.327 din 26 august 2013, revizuită la 11 septembrie 2014, emisă de pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara pentru proiectul "Construire și exploatare microhidrocentrale pe Râul Alb".

A reținut, în recurs, instanța de contencios administrativ că regimul de protecție și zonarea detaliată în zonele de conservare specială se fac odată cu aprobarea planului de management; or, în cauza de față, acest plan nu a fost încă supus dezbaterii Consiliului științific și Consiliului consultativ al Universității București și nici nu a fost aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și a pădurilor, astfel că nu există o definire și delimitare a zonelor de protecție strictă, a zonelor de protecție integrală, a zonelor tampon și a zonelor de dezvoltare durabilă a activităților umane, potrivit art. 22 din O.U.G. nr. 57/2007, zonarea internă a parcurilor naționale și naturale făcându-se prin planul de management. Prin urmare, în lipsa planului de zonare a parcului, nu se poate afirma că zona afectată proiectului se află în zona de dezvoltare durabilă a activităților umane, unde este posibilă efectuarea de investiții.

Instanța de contencios administrativ a stabilit, în recurs, că, pentru partea de proiect care este amplasată în zona parcului natural Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, era obligatorie zonarea prin planul de management prevăzut a fi aprobat prin ordin de ministru, construirea de hidrocentrale neîncadrându-se în niciuna dintre cele opt categorii de activități prevăzute, expres, în art. 3 alin. (5) din H.G. nr. 2151/2004 și nici în cele prevăzute de art. 22 alin. (10) și 11 din O.U.G. nr. 57/2007, o atare construire și exploatare de microhidrocentrale neconstituind o excepție de la interdicția de exploatare și utilizare a resurselor în zonele de conservare specială; "prin urmare, nu este posibilă o astfel de investiție în perimetrul unui parc natural care însă nu are regimul de protecție și zonarea detaliată în zonele de conservare specială prin planul de management așa cum prevede legea" .

În urma acestei decizii a Curții de Apel Alba Iulia, pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a emis dispoziția nr. 9871 din 21 noiembrie 2016, prin care a hotărât încetarea desfășurării proiectului "Construire și exploatare microhidrocentrale pe Râul Alb", dispoziția fiind comunicată și reclamantei A. S.R.L.

Este necontestat că, la data emiterii avizului favorabil și a deciziei etapei de încadrare, administrarea Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului revenea Universității din București, prin Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, în baza contractului nr. x din 22 noiembrie 2005 încheiat cu Ministerul Mediului, după cum este necontestat că elaborarea planului de management, la care a făcut referire instanța de contencios administrativ, revenea, la momentul anilor 2013 și 2014, autorității responsabile cu administrarea Geoparcului, respectiv Universității din București, prin unitatea sa de administrare, în fapt, potrivit art. 4.2 lit. b) din contractul de administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Structura de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, aflată în subordinea Universității din București, având obligația de a realiza "planul de management al ariei naturale protejate, în acord cu reglementările în vigoare, în mod transparent și participativ, prin consultarea și implicarea factorilor interesați, în timp de maxim 2 ani de la încheierea contractului".

Suspendarea avizului nr. x din 21 august 2013 s-a dispus de către Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, în ședința Consiliului de Administrație din 13 mai 2015 și în ședința Senatului Universitar din 20 mai 2015, după care, prin hotărârea nr. 178 din 30 iulie 2015, Universitatea din București a revocat avizul nr. x din 21 august 2013, unul dintre considerentele hotărârii menționând faptul că lipsește planul de management aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor, neexistând, astfel, o delimitare a zonelor de protecție strictă, a zonelor de protecție integrală, a zonelor tampon și a zonelor de dezvoltare durabilă a activităților umane, un alt motiv reținut fiind acela că Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor, aflată în subordinea Universității din București, nu are personalitate juridică, iar emiterea avizului s-a făcut fără acordul prealabil al Rectoratului.

Din această perspectivă, Curtea de Apel a reținut că pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu a avut vreo competență directă în ceea ce privește emiterea deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013 și, în mod implicit, nu putea stabili obligații de îndeplinit în sarcina societății care a solicitat emiterea deciziei, iar existența obligației de informare care revine Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara către forul său superior, respectiv către Agenția Națională pentru Protecția Mediului, nu este de natură să transforme această agenție centrală în coparticipant activ la luarea deciziei etapei de încadrare; cu alte cuvinte, faptul că Agenția Națională pentru Protecția Mediului tutelează Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara nu înseamnă că agenția centrală răspunde pentru activitatea agenției subordonate, dotate cu personalitate juridică proprie, principiul independenței patrimoniale fiind reglementat de art. 222 C. civ. și consacrând regula că persoana juridică care are în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru modul defectuos în care aceasta din urmă își execută obligațiile.

De asemenea, odată ce pârâtul Ministerul Mediului a încheiat contractul de administrare mai sus amintit, a delegat sarcina elaborării planului de management către Administrația Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, structură lipsită de personalitate juridică și reprezentată de Universitatea din București; prin urmare, nici Ministerul nu poate fi făcut răspunzător pentru modalitatea de emitere a avizului favorabil și a deciziei etapei de încadrare, respectiv pentru lipsa planului de management, în condițiile în care, din anul 2005 și până în anul 2015, Geoparcul nu s-a aflat în administrarea sa; pe fondul neelaborării acestui plan de management, obligație care revenea Universității din București, prin unitatea de administrare a Geoparcului, ministerul nu a putut aproba un asemenea plan, cert fiind că nu s-a dovedit existența vreunui ordin al Ministrului mediului prin care să fi fost aprobat un astfel de plan.

În consecință, soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii față de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și față de Ministerul Mediului, este justă, cele două instituții neputând fi autoarele unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, deoarece nu au fost implicate decizional în procedura de emitere a avizului nr. x/2013 și a deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013 și nici nu au ratificat sau confirmat aceste acte.

Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat restituirea cheltuielilor pentru obținerea deciziei nr. 1327/2013, în cuantum de 745.508,01 RON, a cheltuielilor avansate ulterior emiterii deciziei nr. 1327/2013, pentru realizarea proiectului, în cuantum total de 1.022.778,81 RON, și plata beneficiului nerealizat din cauza sistării proiectului, ca urmare a anulării deciziei nr. 1327/2013, în cuantum de 4.885.730,64 RON, reprezentând echivalentul a 1.068.666,75 euro la cursul B.N.R. din 12 iulie 2017, din care 628.627,50 euro reprezintă beneficiile care puteau fi realizate de A. S.R.L. în cele 10 luni ale anului 2016 și suma de 440.039,25 euro o constituie beneficiile pe care proiectul le-ar fi adus reclamantei de la începutul anului 2017 și până la promovarea cererii de chemare în judecată, beneficiul nerealizat fiind calculat prin raportare la concluziile analizei financiare efectuate în cadrul studiului de fezabilitate a proiectului.

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic F. a stabilit că, până la 13 mai 2015, când Universitatea din București a dispus suspendarea avizului nr. x/2013, reclamantele au executat lucrări de investiții în cadrul proiectului avizat în sumă neactualizată de 1.146.022,97 RON, valoarea actualizată a acestora fiind de 1.211.210,07 RON.

Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil G. a stabilit că, pentru obținerea deciziei nr. 1327/2013, cheltuielile înregistrate în evidența financiar-contabilă a societății A. S.R.L. sunt în valoare de 776.417,92 RON și se compun din 557.880,25 RON garanții, 92.745,17 RON cheltuieli de proiectare și 125.792,50 RON cheltuieli de exploatare, în timp ce cheltuielile înregistrate în evidența financiar-contabilă a aceleiași societăți după emiterea deciziei etapei de încadrare sunt de 1.261.968,16 RON, din care 825.902,16 RON sunt cheltuielile efectuate până la pronunțarea, în recurs, a instanței de contencios administrativ care a anulat decizia etapei de încadrare, iar 436.066 RON reprezintă cheltuielile efectuate după pronunțarea deciziei nr. 1728 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel și-a însușit raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic arhitect F., deoarece, în cadrul acestei lucrări, au fost identificate, din punct de vedere fizic, lucrările efectuate de A. S.R.L. până la 13 mai 2015, data suspendării avizului nr. x/2013, din cuprinsul acestei lucrări reieșind că plățile au fost efectuate pentru eliberarea a două avize, cel cu nr. 17/2013 (1.000 RON) și cel cu nr. 4 din 18 iunie 2012 (1.500 RON), cât și în temeiul unor contracte încheiate anterior datei de 13 mai 2015 cu un terț antreprenor, S.C. H. S.R.L., respectiv cu I..

Cu alte cuvinte, ceea ce importă este faptul că acel contract cadru de racordare a fost încheiat cu I. înainte de suspendarea și revocarea avizului de către Universitatea din București, contractul a generat facturile nr. x/14 mai 2015 - valoare 48.761,93 RON și nr. x/29 decembrie 2015 - valoare 429.918,74 RON, iar expertul a identificat, în teren, lucrările în contul cărora s-au emis cele două facturi.

Prin urmare, faptul că aceste ultime două facturi menționate în tabelul aflat la fila x în volum I dosar nr. x/2017, parte integrantă din expertiza tehnică, au fost emise după data de 13 mai 2015 nu afectează raționamentul expertului, deoarece acesta a avut de stabilit contravaloarea lucrărilor executate în beneficiul A. S.R.L., în condițiile în care contravaloarea acestor facturi au fost generate în sarcina reclamantei de un contract cadru de racordare încheiat sub nr. x cu I. la 27 aprilie 2015; ca atare, reclamanta A. S.R.L. este ținută să facă plățile în baza unui contract preexistent suspendării avizului de către Universitatea din București.

În consecință, acest raport de expertiză trebuie să prevaleze, deoarece redă contravaloarea unor lucrări, în mod real, executate de societatea reclamantă și pe care expertul tehnic le-a identificat în teren și le-a descris în lucrarea sa, Curtea neputând acorda valoarea stabilită de expertul constructor, cea de 1.211.210,07 RON, în condițiile în care reclamanta A. S.R.L. a arătat, în cadrul acțiunii, că, după emiterea deciziei de încadrare nr. 1327/26.08.2013, a efectuat cheltuieli de 1.022.778,81 RON, cheltuieli detaliate în cadrul listei aflate la fila x din volumul I al dosarului nr. x/2017 Așadar, ținută fiind de principiul disponibilității în procesul civil, Curtea a apreciat că reclamantei B. S.R.L. i se cuvine exact suma solicitată, care este mai mică decât cea determinată prin expertiza tehnică.

Această din urmă sumă pretinsă de reclamanta B. S.R.L. este corectă, în sensul că nu o depășește pe cea de 1.211.210,07 RON stabilită de expertul tehnic nici în situația în care, din totalul său, se scad costurile anterioare emiterii deciziei etapei de încadrare, respectiv costul avizelor nr. x din 21 august 2013 și nr. 4 din 18 iunie 2012, având o valoare cumulată de 2.500 RON, inclusiv contravaloarea de 21.824,00 RON a facturii nr. x/22 februarie 2013 emise de I..

Nu se poate reține opinia primei instanțe, aceea că este incert prejudiciul constând în contravaloarea investițiilor efectuate după emiterea avizului nr. x/2013 și a deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013, pentru că ar lipsi dovada plății facturilor care se referă la cheltuielile cu executarea acelor lucrări, sub acest aspect trebuind a se observa că facturile detaliate de expertul constructor în tabelul de la dosar nr. x/2017 și care au fost emise după 26 august 2013, data eliberării deciziei etapei de încadrare, sunt menționate ca fiind achitate și în raportul de expertiză contabilă, respectiv în tabelul aflat la fila x din volumul II al dosarului nr. x/2017, cu excepția facturii nr. x/29 decembrie 2015 - valoare 429.918,74 RON.

Chiar dacă, în cadrul raportului de expertiză contabilă, nu se face referire la dovada plății acestei ultime facturi către I., nu se contestă că lucrarea sau serviciile din factură au fost puse în operă în beneficiul reclamantei A. S.R.L.; dimpotrivă, expertul a identificat, în teren, ceea ce s-a facturat de către I.. Așadar, din moment ce reclamanta a cumpărat de la I. acele lucrări sau servicii facturate, tot societatea reclamantă însăși suportă pierderea cauzată de încetarea proiectului, iar despăgubirile pentru lucrările efectuate în folosul său și abandonate i se cuvin tot societății titulare a proiectului sistat, față de care I. poate, eventual, invoca o creanță legată de acea factură.

Prin urmare, ceea ce trebuie avut în vedere, la stabilirea întinderii prejudiciului, este contravaloarea lucrărilor efectiv executate după ce a fost emisă decizia etapei de încadrare; cu alte cuvinte, reclamanta B. S.R.L. trebuie să fie indemnizată cu contravaloarea lucrărilor care își găsesc un corespondent fizic în teren, fiind vorba despre cantitatea de lucrări și servicii care au condus la începerea realizării acelei amenajări hidroelectrice de mică putere pe Râul Alb tronson I amonte; de menționat că, în cadrul sumei de 1.022.778,81 RON, așa cum reiese din expertiza tehnică, nu se regăsesc valori consemnate cu titlu de garanții de bună execuție, care ar fi susceptibile de restituire pe o altă cale.

Cheltuielile generate de obținerea deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013, adică cele pentru pregătirea documentației necesare eliberării avizului și deciziei etapei de încadrare, nu sunt expresia unui prejudiciu real, care provine din lipsa planului de management, deoarece sunt cheltuieli care ar fi fost oricum efectuate indiferent de emiterea sau nu a deciziei, sunt cheltuieli pe care partea era obligată să le avanseze pentru alcătuirea documentației în temeiul căreia a fost eliberată decizia.

Aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina Universității din București sau a Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, deoarece nu izvorăsc din omisiunea întocmirii unui plan de management; or, fapta ilicită a celor două pârâte constă în emiterea avizului și a deciziei etapei de încadrare în condițiile în care, așa cum s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, de instanța de contencios administrativ, lipsa acelui plan constituie un viciu de nelegalitate pe care cele două autorități l-au sesizat, dar nu l-au perceput ca fiind un impediment în emiterea actelor.

Vinovăția Unității de Administrare a Geoparcului Țara Dinozaurilor Hațeg, reprezentată de Universitatea din București, constă în eliberarea acelui aviz pe fondul inexistenței unui plan de management, situație în care orice investiții în zonă nu puteau fi efectuate, avizul având un rol esențial în obținerea deciziei etapei de încadrare eliberate de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara; ca atare, și această din urmă instituție poartă vinovăția, deoarece, din moment ce, în aviz, s-a consemnat că este vorba de un viitor plan de management, este evident că acest plan nu exista la momentul emiteri deciziei. Prin urmare, așa cum a decis instanța de contencios administrativ, decizia a fost eliberată în condiții de nelegalitate, sprijinindu-se pe un aviz căruia îi lipsea temelia - planul de management, acel aviz, practic, neavând nici un conținut legal.

Atât Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, cât și Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, au acționat cu depășirea, cu bună știință, a atribuțiilor care le reveneau, în sensul că lipsa planului de management al acelei arii naturale protejate a fost recunoscută prin însuși cuprinsul avizului; prin urmare, era limpede, pentru orice autoritate publică, că planul lipsește și, în atare condiții, neexistând o împărțire a zonelor de protecție, nu se putea cunoaște dacă zona de amplasare a microhidrocentralei se găsește în perimetrul zonei destinate dezvoltării durabile a activităților umane, în care era posibilă efectuarea investițiilor. Emiterea avizului și a deciziei etapei de încadrare s-a realizat în deplină cunoștință de cauză și în mod asumat, Curtea apreciind că fapta ilicită a celor două pârâte provine din eliberarea avizului și a deciziei în condițiile în care nu era îndeplinită premisa majoră pentru acest demers legal - elaborarea și aprobarea planului de management.

Procedând în acest mod, pârâtele au permis reclamantei A. S.R.L. să angajeze cheltuieli care au condus la edificarea unor lucrări până la suspendarea avizului la 13 mai 2015 de către Universitatea din București, suspendarea avizului a fost cunoscută societății reclamante, dovadă fiind nota de constatare întocmită la 3 iunie 2015 de către Garda de Mediu - Comisariatul General - Serviciul Comisariatul Județean Hunedoara, în cuprinsul căreia se menționează prezența reprezentantului societății A. S.R.L.

Contrar celor afirmate de prima instanță, nu se poate reține că societatea reclamantă A. S.R.L. a acționat pe propriul său risc și a continuat lucrările de investiții, în condițiile în care știa că există o reacție negativă a societății civile referitor la proiectul microhidrocentralei de pe Râul Alb, Curtea apreciind că, atât timp cât avizul a fost unul favorabil și decizia etapei de încadrare a fost eliberată, reclamanta nu poate fi acuzată că a speculat asupra situației create; dimpotrivă, câtă vreme autoritățile implicate i-au acordat suportul și i-au arătat, prin actele emise, că situația are acoperire legală, reclamanta a avut toată îndreptățirea de a începe și continua investițiile sale, aceasta acționând pe propriul său risc numai ulterior datei de 13 mai 2015, când Universitatea din București a suspendat avizul dat de Unitatea de Administrare a Geoparcului Țara Dinozaurilor Hațeg, din acel moment reclamanta putând conștientiza că demersul său este unul pus la îndoială de însuși administratorul Geoparcului, din punct de vedere al legalității actelor administrative care au servit pentru începerea proiectului.

Nici beneficiul nerealizat nu poate fi acordat reclamantei B. S.R.L., deoarece, pentru a fi vorba de un atare câștig rămas nevalorificat, ar fi trebuit ca microhidrocentrala să fie în stare de funcționare la momentul opririi proiectului, să fie în situația de a procesa apa râului și a produce energie electrică. Or, la această etapă tehnică nu s-a putut ajunge, proiectul fiind într-o fază incipientă sau neavansată; ca atare, estimarea profitului pe baza analizei financiare efectuate în cadrul studiului de fezabilitate conduce, în mod categoric, la un prejudiciu eventual, care este imposibil de comensurat și, în consecință, de reparat.

Sub acest aspect, Curtea a reținut și faptul că, în cadrul studiului de fezabilitate, se pleacă de la mulți indicatori variabili, care fluctuează, cum ar fi costul mentenanței, volumul de apă procesat și împrejurarea că încasările de la client vor avea loc în termen de 30 de zile de la data facturării; or, aceste variabile au fost prezentate la un nivel optim în cadrul studiului de fezabilitate, cantitatea de energie livrată depinzând de anul hidrologic și de prețurile stabilite pentru energia electrică și pentru certificatele verzi, incertitudinea volumului de apă procesată în funcție de caracteristicile anului hidrologic conducând la concluzia că nu poate fi vorba nici despre un prejudiciu viitor, susceptibil de reparație, întinderea acestuia fiind îndoielnică.

Împotriva deciziei civile nr. 1019 din 16 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., pârâta Universitatea din București, pentru Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, precum și pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.

4.1. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. au susținut, în esență, următoarele critici:

a. Un prim motiv de recurs privește greșita exonerare a pârâtelor de la rambursarea către reclamante a cheltuielilor efectuate în vederea obținerii deciziei nr. 1327/2013.

Consideră că, neacordând aceste cheltuieli necontestate, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1349 alin. (2) și art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ., privind repararea integrală a prejudiciului cauzat, întrucât componenta de prejudiciu reprezentată de cheltuielile aferente documentației solicitate de autoritate și care a fost considerată ca fiind completă de către aceasta reprezintă o pierdere efectivă și nu poate rămâne nereparată.

De altfel, instanța de apel a reținut, în analiza faptei ilicite, că reclamantelor nu le poate fi imputată nicio neregulă din ceea ce a însemnat anularea deciziei etapei de încadrare pentru nerealizarea de către autorități a planului de management al Geoparcului, apanaj al autorităților.

Arată că, așa cum, corect, a reținut și instanța de apel, reclamantele nu puteau anticipa anularea deciziei emise și nici a avizului care a stat la baza acesteia. Or, în materia actelor administrative, funcționează o prezumție de legalitate a acestora, iar conduita autorităților la emiterea avizului și a deciziei le-a îndreptățit să creadă că actele emise au acoperire legală.

A echivala situația recurentelor cu cea a unui solicitant a cărui documentație este respinsă de autoritate, nefiind conformă, este eronată și dată cu încălcarea nejustificată a principiului reparației integrale.

De asemenea, între cheltuielile efectuate de reclamante (fiind încurajate de autorități în pregătirea documentației) și emiterea unei decizii a etapei de încadrare (ulterior anulată, din rațiuni fără legătură cu documentația pregătită de reclamante) există o legătură directă. Astfel, componenta din prejudiciu, reprezentată de cheltuielile efectuate pentru întocmirea și avizarea documentației depuse, se impune a fi pusă în sarcina pârâtelor intimate trase la răspundere, ca efect al aplicării normelor legale ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului.

Susțin că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 1534 C. civ., întrucât reclamantele nu și-au asumat și, în mod obiectiv, nu-și puteau asuma niciun risc al anulării deciziei etapei de încadrare pentru motive exterioare conduitei lor (în speță, neîntocmirea planului de management).

b. Un al doilea motiv de recurs privește lipsa dezdăunării pentru beneficiul nerealizat, dezlegarea instanței de apel încălcând prevederile art. 1531 alin. (2) și art. 1532 alin. (3) C. civ.

În acest sens, arată că raționamentul instanței de apel - nu se poate acorda beneficiul nerealizat, întrucât proiectul oricum nu era funcțional la momentul sistării acestuia - se îndepărtează de la sensul art. 1531 alin. (2) C. civ.. Aplicarea dispozițiilor art. 1531 alin. (2) C. civ. nu este condiționată de stadiul în care se află proiectul la momentul opririi lucrărilor.

De asemenea, în mod eronat, instanța de apel nu a dat eficiență art. 1532 alin. (3) C. civ., omițând a observa că revine instanței a determina întinderea beneficiului nerealizat, atunci când acesta nu poate fi stabilit cu certitudine. Or, reținând imposibilitatea determinării, cu precizie, a beneficiului nerealizat, instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 1532 alin. (3) și să îl stabilească ea însăși, ordonând o altă modalitate de calcul decât cea la care a recurs expertul contabil, care s-a raportat la studiul de fezabilitate.

c. În ceea ce privește criticile privind soluția de exonerare a Agenției Naționale de Protecție a Mediului de răspundere, consideră că instanța de apel, în mod eronat, nu a făcut aplicarea art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, fiind prioritară aplicarea acestui text de lege în raport cu art. 222 C. civ., reținut de Curtea de Apel.

Din art. 8 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din hotărârea de Guvern menționată, rezultă că A.P.M. Hunedoara funcționează în calitate de reprezentant în teritoriu al A.N.P.M., îndeplinind, în aria teritorială de competență, atribuțiile legale ale acesteia din urmă, care, astfel, trebuie să răspundă în aceeași manieră cu pârâta obligată la despăgubiri.

d. Referitor la soluția de exonerare a Ministerului Mediului de răspundere, apreciază că emiterea avizului favorabil nr. 17/2013 cu încălcarea prevederilor legale este, pe deplin, opozabilă Ministerului Mediului, care răspunde alături de emitent pentru emiterea actului. Astfel, în contractul nr. x/22 noiembrie 2005, încheiat între Administrația Geoparcului și Ministerul Mediului, prin care s-a dat în administrare Geoparcul către Administrație, aceasta din urmă acționează în calitate de reprezentant al Ministerului Mediului, în ceea ce privește emiterea actelor administrative solicitate de terți.

Era necesar ca instanța de apel să observe că, deși a fost încheiat contractul de administrare cu Universitatea București, totuși Ministerul Mediului și-a păstrat prerogativa de a administra ariile naturale protejate, de a elabora planul de management (chiar dacă, în speță, prin Administrația Geoparcului, conform art. 21 alin. (1) și art. 18 alin. (1) pct. b

1

din O.U.G. nr. 57/2007) și de a aproba acest plan prin ordin ministerial. Ca atare, apreciază că se impunea ca instanța de apel să facă aplicarea normelor legale arătate, cu consecința atragerii răspunderii și în sarcina Ministerului Mediului.

Recurentele reclamante au solicitat admiterea căii de atac, casarea, în parte, a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, cât privește cheltuielile efectuate pentru obținerea deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013, în cuantum de 745.508,01 RON; beneficiul nerealizat, în cuantum de 4.885.730,64 RON; menținerea, în litisconsorțiul pasiv, a intimatelor pârâte Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; cu cheltuieli de judecată.

4.2. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Universitatea din București a invocat, în esență, următoarele aspecte:

a. Consideră că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare eronate ale actelor normative din domeniul protecției mediului, acte normative incidente în prezenta cauză.

Interpretarea potrivit căreia avizul nr. 17/21 august 2013 reprezintă un act determinant pentru eliberarea deciziei etapei de încadrare nu este în concordanță cu prevederile legale referitoare la protecția mediului, în cazul derulării unor proiecte, publice sau private, ce ar putea avea un impact semnificativ asupra acestuia. Simplul fapt că acest aviz este enumerat, alături de multe alte înscrisuri, în conținutul deciziei etapei de încadrare nr. 1327/26 august 2013 nu poate duce la concluzia că a fost hotărâtor, determinant la emiterea unei documentații ce implică exclusiv autorizarea/verificarea respectării legalității în domeniul protecției mediului.

În susținerea celor de mai sus, invocă prevederile O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, act normativ ce conține o serie întreagă de reglementări ce definesc și stabilesc drepturi și obligații în privința tuturor autorităților competente în acest domeniu, precum și în privința destinatarilor/beneficiarilor proiectelor publice sau private.

Astfel, art. 21 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2005 prevede că răspunderea pentru corectitudinea informațiilor puse la dispoziția autorităților competente pentru protecția mediului și a publicului revine titularului planului, programului, proiectului sau al activității, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru întocmirea studiului de evaluare adecvată, revine autorului acestora.

Alin. (6) al art. 52 din O.U.G. nr. 195/2005 arată că procedura de evaluare adecvată, în cazul proiectelor ce implică respectarea legislației de mediu, se finalizează cu emiterea avizului Natura 2000 sau a deciziei de respingere a proiectului ori planului, după caz.

De asemenea, art. 75 din O.U.G. nr. 195/2005 menționează că autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are, printre mai multe atribuții și răspunderi, și pe aceea de a aviza normele și reglementările referitoare la activități cu impact asupra mediului, elaborate de alte autorități, precum și controlul aplicării acestora.

Mai mult, O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului definește actele de reglementare în domeniul protecției mediului, respectiv decizia etapei de încadrare, avizul de mediu, acordul de mediu, autorizația integrată de mediu, autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizația privind activitățile cu organisme modificate genetic.

Potrivit aceluiași act normativ, acordul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.

Față de conținutul deciziei etapei de încadrare nr. 1327/26 august 2013, eliberată de A.P.M. Hunedoara, în urma solicitării de revizuire a acordului de mediu a A. S.R.L., respectiv motivele care au stat la baza luării acesteia, consideră că instanța de apel a nesocotit normele juridice eferente legislației de protecție a mediului, apreciind, nefondat, că avizul nr. 17/21 august 2013 emis de Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Tara Hațegului se încadrează în categoria actelor/înscrisurilor privind respectarea normelor de protecție a mediului, deoarece a stat la baza emiterii acestei decizii.

Fără a fi menționate în cuprinsul deciziei etapei de încadrare menționate, pentru demararea proiectului au mai fost emise înscrisuri, printre care și avizul de mediu nr. 10938/10 decembrie 2012.

Așadar, pentru proiectul Construire și exploatare microhidrocentrale pe Râul Alb, a existat, anterior emiterii deciziei etapei de încadrare nr. 1327/26.08.2013, un acord de mediu, act administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.

În plus, la emiterea acestei decizii, au conlucrat și și-au adus aportul atât autoritățile competente în domeniul protecției mediului, cât și titularul/beneficiarul proiectului menționat, în persoana reclamantelor, cărora le revenea o serie întreagă de atribuții, inclusiv cunoașterea și asumarea situației de fapt referitoare la stadiul în care se afla planul de management al Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului.

Spre deosebire de actele administrative prevăzute, în mod imperativ, de legislația protecției mediului și emise de autoritățile cu competențe bine stabilite în acest domeniu, avizul nr. 17/21 august 2013 emis de Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, reprezentată de Universitatea din București, reprezintă un aviz, fără caracter de act administrativ, un aviz ce atestă situația de fapt, în sensul în care planul de management al Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului este în curs de elaborare și care impune respectarea unor condiții, necesare derulării proiectului Construire și Exploatare Microhidrocentrale pe Râul Alb.

De altfel, instanța de apel a reținut că, prin adresa nr. x/20 decembrie 2021 emisă de A.P.M. Hunedoara, s-a comunicat societății D. S.R.L., devenită A. S.R.L., că, în vederea obținerii acordului de mediu pentru proiectul în discuție, documentația trebuie completată cu avizul Administrației Parcului Natural Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Pe acest considerent, se poate observa că avizul nr. x din 21 august 2013, emis de Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, reprezentată de Universitatea din București, nu este un document cerut de normele aferente legislației privind protecția mediului, neavând valoare juridică din punct de vedere al emiterii și avizării proiectelor publice sau private cu impact asupra mediului.

Au fost îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 445/2009, în vigoare până la 8 ianuarie 2019, după cum rezultă din conținutul deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013, în sensul în care A.P.M. Hunedoara, cu ocazia emiterii acestui document, s-a consultat cu o Comisie de analiză tehnică, decizându-se că proiectul Construire și exploatare microhidrocentrale pe Râul Alb nu se supune evaluării impactului asupra mediului, ci evaluării adecvate.

Mai mult, art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 445/2009 prevede că autoritățile publice pentru protecția mediului iau în considerare informațiile furnizate de către titularul proiectului, în cadrul memoriului de prezentare, care conține, cel puțin, descrierea și caracteristicile amplasamentului propus, descrierea și caracteristicile proiectului și ale activităților care urmează a fi desfășurate, descrierea activităților specifice perioadei de realizare a proiectului, descrierea sumară a potențialului impact asupra mediului, inclusiv, după caz, asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Față de cele arătate, rezultă că, atunci când a ales amplasamentul, titularul proiectului, în speță, reclamantele, a cunoscut faptul că acesta este situat pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului și că nu era finalizat planul de management, adică a cunoscut că proiectul se va derula într-o arie naturală protejată, cu privire la care există reglementări specifice.

Tot cu titlu de obligație a titularului proiectului, art. 11 din același act normativ prevede, în sarcina acestuia, obligația de a furniza, în cadrul raportului privind impactul asupra mediului, informații referitoare la proiectul pe care urmează să-1 deruleze.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, această instituție are competențe în implementarea, la nivel național, a politicilor, strategiilor și a legislației în domeniul protecției mediului. Același act normativ, la art. 4 pct. 2 lit. l), prevede că Agenția Națională pentru Protecția Mediului poate delega instituțiilor din subordine, în tot sau în parte, parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, precum și a celei de evaluare adecvată.

Instanța de apel a reținut, contrar prevederilor H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, că această instituție nu a avut vreo competență directă în ceea ce privește emiterea deciziei etapei de încadrare nr. 1327/2013 și, în mod implicit, că nu putea stabili obligații de îndeplinit în sarcina societății care a solicitat emiterea deciziei, iar existența obligației de informare, care revine Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara către Agentia Națională pentru Protecția Mediului, nu este de natură să transforme această agenție centrală în coparticipant activ la luarea deciziei etapei de încadrare.

De asemenea, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu răspunde pentru activitatea agenției subordonate, cu personalitate juridică proprie, raportându-se la art. 222 C. civ., în condițiile existenței H.G. nr. 1000/2012 (art. 4 pct. 2), lege specială, fiind greșită referirea instanței la dispozițiile dreptului comun.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 lit. t), A.N.P.M. monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate și poate delega, în condițiile legii, instituțiilor din subordine activități corespunzătoare managementului ariilor naturale protejate.

Aceleași susțineri privesc și pe pârâtul Ministerul Mediului, cu privire la care instanța de apel a reținut că a încheiat contractul de administrare cu Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, considerând că, în acest fel, a delegat sarcina elaborării planului de management către Administrația Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului și că nici acesta nu poate fi făcut răspunzător pentru modalitatea de emitere a avizului favorabil și a deciziei etapei de încadrare.

Dincolo de atribuțiile de administrare acordate printr-un contract, Ministerul Mediului are atribuții legale referitoare la aprobarea, prin ordin de ministru, a planurilor de management al ariilor naturale protejate.

Ca atare, instanța de apel, ignorând prevederile legale în domeniu, referitoare la atribuțiile organelor centrale ale statului, a constatat că Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului nu au fost implicate decizional și că scoaterea lor din cauză a fost legală.

Având în vedere prevederile H.G. nr. 1000/2012 și ale O.U.G. nr. 57/2007 privind ariile naturale protejate, se impunea, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, ca, cel puțin, să fie puse în discuție aceste aspecte.

Potrivit art. 25 din O.U.G. nr. 57/2007 privind ariile naturale protejate, evaluarea managementului ariilor naturale protejate se face cel puțin o dată pe an, pe baza monitorizării și controalelor efectuate în teren de către autoritățile competente pentru protecția mediului.

Mai mult, potrivit art. 30 alin. (2) din același act normativ, resursele financiare ne