ÎCCJ, decizie (scj.ro #213679)

Obiectul cauzei și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2016, la data de 26.02.2016, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 62/02.12.2015 emise de pârât, cu consecința exonerării B. de la plata amenzii aplicate în cuantum de 2.966.516 lei, iar, în subsidiar, reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenței și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 3212 din 25 octombrie 2016, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.05.2017. Recurentele-reclamante și-au întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ. și au solicitat casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, sau, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate B., cu consecința reindividualizării sancțiunii și reducerii amenzii sub nivelul aplicat prin decizia contestată. Prin Decizia nr. 1700 din 23 martie 2020, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamantele C. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) și B. S.R.L., a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de control judiciar a reținut, în esență, că hotărârea atacată este insuficient motivată cu privire la definirea pieței relevante în materia imprimantelor și la divizarea acesteia în funcție de tehnologie și de consumatori, precum și cu privire la definirea pieței relevante în materia consumabilelor și la substituibilitatea acestora. În ceea ce privește motivul de recurs vizând nemotivarea soluției sub aspectul afectării concurenței intra-marcă, în decizia de casare s-a reținut că instanța de fond a analizat susținerile reclamantelor și a reținut, în mod corect, că afectarea concurenței intra-marcă nu este condiționată de afectarea concurenței inter-marcă, aceasta constituind, așadar , o problemă de drept dezlegată.

Al doilea ciclu procesual. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.05.2021, sub nr. x/2/2016*. Prin Încheierea de ședință din 8 februarie 2022, Curtea a încuviințat ,,reclamantelor punctul de vedere al experților contactați de acestea cu privire la modul de definire a pieței relevante din decizia dedusă judecății, punct de vedere materializat în cuprinsul raportului aflat la filele (...) și urm. din dosarul înregistrat după casare”. Prin Sentința civilă nr. 48 din 22 februarie 2022, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C. S.R.L. și B. S.R.L., a anulat Decizia nr. 62/02.12.2015 emisă de Consiliul Concurenței și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.050 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat redus.

Cererea de recurs Împotriva încheierii de amânare a pronunțării și împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, pârâtul Consiliul Concurenței a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.proc.civ., solicitând casarea în totalitate a hotărârii recurate și a încheierii și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii Deciziei nr. 62/02.12.2015 emise de Consiliul Concurenței. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5, recurentul-pârât a arătat, în primul rând, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea de către instanța de fond a normelor de procedură referitoare la propunerea și administrarea probei cu opinia de specialitate, cuprinse în art. 330 alin. (3) C.proc.civ. În esență, critica formulată a vizat împrejurarea că instanța a asimilat acestei probe un înscris întocmit pro-parte, pro-causa și ulterior faptelor supuse analizei, atribuind statut de specialiști în domeniu persoanelor care au întocmit înscrisul respectiv, fără să se fi parcurs, conform normelor procesuale, etapele obligatorii care implicau: propunerea probei, încuviințarea ei, desemnarea experților sau specialiștilor și, în fine, administrarea probei cu expertiza/opinia de specialitate judiciară. Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul-pârât a invocat și nerespectarea, în etapa rejudecării cauzei, a coordonatelor trasate prin decizia de casare nr. 1700/23.03.2023, prin care Înalta Curte a reținut că instanța de fond trebuia să stabilească în concret, în raport cu probele dosarului, situația de fapt reținută și să demonstreze aplicarea normelor de drept incidente, cu indicarea motivelor pentru care a înlăturat susținerile reclamantelor, având posibilitatea, în baza dispozițiilor art. 254 alin. (5) C.proc.civ., să pună în discuția părților și să administreze probele pe care le apreciază ca fiind concludente și utile soluționării cauzei. În opinia recurentului-pârât, prin modul în care a judecat cauza, cu nerespectarea normelor de procedură, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, aspecte care atrag nulitatea sentinței și impun casarea acesteia. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material în definirea pieței relevante și, drept consecință, în analiza legalității deciziei de sancționare a abuzului de poziție dominantă, întemeindu-și soluția pe concluziile eronate ale înscrisului depus la dosarul cauzei cu titlu de opinie a unor specialiști în domeniu și ajungând la concluzii contrare practicii CJUE în domeniu. Pentru argumentele expuse pe larg în cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat casarea sentinței și respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, în privința cărora a cerut să se aplice prevederile art. 451 C.proc.civ., în sensul reducerii onorariului de avocat proporțional cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat.

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimatele-pârâte C. S.R.L. (denumită anterior A. S.R.L.) și B. S.R.L. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1)-(8) C.proc.civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinice și legale, a hotărârii și a încheierii recurate. În cuprinsul întâmpinării, intimatele-reclamante au expus rezumativ elementele relevante ale litigiului și au motivat în fapt și în drept apărările formulate, cu referire la prevederile de drept procesual și material aplicabile în cauză și la jurisprudența în domeniu. Cu privire la cererea de trimitere a cauzei spre rejudecare, a doua oară, la curtea de apel, au arătat că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 497 C.proc.civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Excepția nulității recursului a fost respinsă în ședința publică din 8 februarie 2024, conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea și sentința atacate în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Intimatele-reclamante au supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 62/02.12.2015 prin care Consiliul Concurenței a reținut în sarcina B. încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, pentru care i-a aplicat o amendă în cuantum de 2.966.516 lei. Prin sentința civilă nr. 48 din 22 februarie 2022, pronunțată în etapa rejudecării cauzei după casare, Curtea de apel a admis acțiunea reclamantelor și a anulat decizia Consiliului Concurenței, reținând, în esență, că evaluarea poziției de piață a reclamantei s-a fundamentat pe o piață definită eronat de autoritatea de concurență, motiv pentru care constatarea și sancționarea încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 6 din Legea nr. 21/1996 sunt lipsite de temei legal. Ceea ce s-a reproșat raționamentului urmat de Consiliul Concurenței a fost împrejurarea că a optat pentru analiza pieței relevante din perspectiva ofertei, la nivelul furnizorilor, fără a justifica de ce a considerat că nu ar fi fost util criteriul substituibilității la nivelul cererii, în privința căruia judecătorul fondului a reținut că este principalul criteriu de definire a pieței conform Instrucțiunilor Consiliului Concurenței privind definirea pieței relevante, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 553 din 5 august 2010. Cu alte cuvinte, pornind de la premisa că Instrucțiunile privind definirea pieței relevante emise chiar de Consiliul Concurenței instituie, drept principal criteriu, substituibilitatea la nivelul cererii, instanța de fond a cenzurat modul în care autoritatea de concurență și-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce privește alegerea criteriilor pentru definirea pieței relevante și a înlăturat, ca fiind nelegală, definiția pe care pârâtul a dat-o pieței relevante în cuprinsul deciziei contestate. Analizând argumentele subsumate motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., Înalta Curte constată ca fiind întemeiată critica recurentului din perspectiva încălcării normelor de procedură referitoare la încuviințarea și administrarea probelor, după cum se va dezvolta în cele ce urmează. Prin încheierea din 8 februarie 2022 instanța de fond a încuviințat, la cererea reclamantelor, o probă constând ,,în punctul de vedere al experților contactați de acestea cu privire la modul de definire a pieței relevante din decizia dedusă judecății”, punct de vedere materializat în cuprinsul unui raport scris. Conform celor consemnate în încheierea respectivă, atunci când s-au pus concluzii asupra cererii de încuviințare a acestei probe și, mai departe, asupra fondului, reprezentantul pârâtului, care nu s-a opus încuviințării și administrării probei, a denumit-o ,,expertiză extrajudiciară”, așadar, i-a acordat valența unei probe cu înscrisuri, în timp ce reprezentantul reclamantelor s-a referit la ,,opinia experților în materia concurenței”, fără ca instanța să fi solicitat lămuriri cu privire la semnificația diferită a termenilor folosiți. Or, propunerea probei și punerea acesteia în discuția părților în condițiile art. 254 C.proc.civ. ar fi presupus clarificarea mijlocului de probă propus. În plus, măsura procesuală de încuviințare a probei nu a fost motivată în drept, iar ,,punctul de vedere al experților contactați” de reclamante nu a fost încadrat expres de către instanță într-unul dintre mijloacele de probă prevăzute de art. 250 C.proc.civ., conform căruia dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Dată fiind această ambiguitate a modului în care a fost încuviințată și administrată proba, la ultimul termen de judecată acordat în cauză, nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că invocarea neregularităților nu poate fi făcută direct în recurs, pentru că ar fi intervenit decăderea recurentului-pârât din acest drept, conform art. 178 alin. (3) lit. b), coroborat cu art. 185 alin. (1) C.proc.civ., sau pentru că partea ar fi renunțat la dreptul de a invoca nulitatea relativă, în temeiul art. 178 alin. (4) C.proc.civ. Instanța de control judiciar constată, de asemenea, că în motivarea soluției de admitere a acțiunii și anulare a deciziei autorității de concurență instanța de fond a valorificat proba încuviințată în condițiile expuse mai sus, reținând după cum urmează: ,,De altfel, opinia specialiștilor depusă la dosarul cauzei de B. confirmă definirea eronată a pieței relevante, aceștia subliniind că analiza pieței relevante trebuie să se bazeze în primul rând pe analiza comportamentelor consumatorilor. (…) Împrejurarea evocată de pârât nu este însă de natură a nega justețea concluziei la care au ajuns cei doi specialiști. (…) În plus, specialiștii au arătat că elasticitatea cererii este elementul esențial în definirea pieței relevante, iar o analiză a elasticității ofertei nu e posibilă dacă nu se știe ce bunuri pot substitui consumatorii. (…)” Sub denumirea de ,,Principiul nemijlocirii”, art. 16 C.proc.civ. prevede că: „Probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”, legiuitorul incluzând această normă juridică între principiile fundamentale ce guvernează procesul civil. Potrivit art. 330 C.proc.civ., „(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336. (2) Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3) În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv. (4) Dispozițiile referitoare la expertiză, cu excepția celor privind aducerea cu mandat, sancționarea cu amendă judiciară și obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) și (3). (5) La efectuarea expertizei în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot participa experți aleși de părți și încuviințați de instanță, având calitatea de consilieri ai părților, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relații, să formuleze întrebări și observații și, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.” Prin urmare, C.proc.civ. reglementează expres modalitatea de administrare a probei cu expertiză (inclusiv sub forma punctului de vedere al unor specialiști în domeniu, în lipsa experților autorizați să efectueze expertize judiciare), instituind un set de reguli menite să asigure respectarea principiului nemijlocirii, echitatea procedurii și egalitatea de arme a părților (prin recurgerea la experți autorizați, personalități sau specialiști desemnați de instanță în condiții de contradictorialitate), reguli care în cauza de față au fost ignorate. Administrarea probei cu ,,expertiză extrajudiciară” sau ,,opinie de specialitate extrajudiciară” nu este prevăzută în vreun act normativ ca excepție de la principiul nemijlocirii; așa cum de altfel argumentează și intimatele în întâmpinare, o astfel de probă nu ar putea avea decât semnificația unui înscris, a cărui valoare probantă ar urma să fie apreciată în ansamblul probator al cauzei. Or, considerentele citate anterior din sentința recurată sunt de natură să formeze convingerea că instanța de fond s-a raportat la înscrisul depus la dosar ca la o veritabilă expertiză judiciară sau opinie de specialitate solicitată pe cale judiciară, fundamentându-și soluția exclusiv pe această probă și conferindu-i o valoare probatorie suficient de solidă încât să înfrângă metoda de analiză economică pentru care a optat autoritatea de concurență în vederea definirii pieței relevante. Aceasta, în condițiile în care, așa cum se menționează în pct. 2 din Cap. I (Introducere) al Instrucțiunilor privind definirea pieței relevante, ele ,,reprezintă recomandări și au rolul de a oferi instrumente utile în activitatea de aplicare a legislației în domeniul concurenței. Îndrumările menționate în cele ce urmează sunt doar o bază de plecare în identificarea pieței relevante, iar în analizele sale Consiliul Concurentei nu va urma în mod mecanic fiecare etapă descrisă în prezentele instrucțiuni, ci va analiza doar acele elemente care sunt relevante pentru fiecare caz. Analiza poate fi completată cu alte elemente de fapt și va fi întotdeauna circumscrisă fiecărui caz.” Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță și-a fundamentat soluția pe o probă încuviințată și administrată fără respectarea rigorilor procedurale prezentate mai sus, astfel că se impune casarea încheierii și a sentinței atacate din perspectiva cazului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., motiv pentru care examinarea celorlalte critici formulate în recurs devine de prisos în această etapă procesuală. Cât privește soluția pe care o poate pronunța Înalta Curte în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C.proc.civ., cu toate că în cauză a mai existat o decizie de casare cu trimitere, devin aplicabile statuările cu forță obligatorie cuprinse în decizia nr. 79 din 5 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 25 ianuarie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, atunci când în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496- 497 C.proc.civ, Înalta Curte a admis recursul, a casat încheierea și sentința recurate și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va pune în discuție suplimentarea probatoriului cu respectarea cerințelor ce rezultă din considerentele prezentei decizii și va analiza toate celelalte susțineri și apărări ale părților, inclusiv criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, care nu au mai fost examinate în stadiul actual, urmând să se țină seama, totodată, de problemele de drept dezlegate și de coordonatele trasate în prima decizie de casare.