ÎCCJ, decizie (scj.ro #213658)

Conflict negativ. Contract de împrumut. Acțiune în rezoluțiune. Lipsa unui înscris în care să fie menționat locul executării obligației de plată. Competență teritorială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești

Index alfabetic: contract de împrumut

competență teritorială alternativă

locul plății

C.proc.civ., art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3

Deși acțiunea în rezoluțiunea contractului de împrumut și obligarea pârâtului la restituirea sumei împrumutate se circumscrie ipotezei reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., în ipoteza în care părțile nu au încheiat un înscris din care să rezulte locul pentru executarea, chiar și în parte, a obligației nu operează competența teritorială alternativă.

Dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ., nu sunt de natură a antrena aplicarea art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., având în vedere că norma de drept procesual nu vizează în mod generic instanța locului plății, ci se referă în mod expres la instanța locului desemnat de părți pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. Astfel, interpretarea extensivă a prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., în sensul că norma ar viza instanța locului plății și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ., echivalează cu o adăugare nepermisă la textul de lege.

Drept urmare, în ipoteza în care nu există un înscris din care să rezulte locul pentru executarea, chiar și în parte, a obligației, nu sunt întrunite condițiile de aplicare a art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., fiind incidentă regula generală instituită de art. 107 alin. (1) din același cod.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 692 din 2 mai 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 8.06.2022, pe rolul Judecătoriei Timișoara, Secția I civilă, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va  pronunța, să se dispună: desființarea (rezoluțiunea) contractelor de împrumut de consumație intervenite între părți și repunerea părților în situația anterioară; obligarea pârâtului la plata de îndată sau într-un termen stabilit de instanță a sumei de 62.610 lei reprezentând împrumut nerestituit, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la această sumă începând cu data de 13.04.2022, când pârâtul a fost pus în întârziere și până la data plății efective a datoriei; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 19820 din 11.10.2022, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate prin întâmpinare de către pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că art. 113 alin. (1) pct. 3 și pct. 9 C.proc.civ., instituie o competență teritorială alternativă a instanțelor judecătorești în favoarea instanței de la locul executării prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, respectiv în favoarea instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. Cu toate acestea, a reținut că nu este incident niciunul dintre cele două cazuri de competență teritorială alternativă, invocate de reclamant, prevăzute la art. 113 alin. 1 C.proc.civ., întrucât, între părți nu s-a întocmit un act scris în care să fie menționat locul executării, iar în lipsa prevederii în contract a locului executării, nu se poate aprecia că este incident pct. 3 al art. 113 alin.(1) C.proc.civ. De asemenea, în cauză nu este aplicabilă nici prevederea de la pct. 9 al aceluiași articol, în condițiile în care aceasta se referă la litigiile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, or, reclamantul se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală.

2.2.Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Zimnicea, Secția mixtă fond, prin sentința civilă nr. 98/2023 din 15.02.2023 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, declinând competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Timișoara; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că deși de principiu competentă să soluționeze cererea reclamantului era Judecătoria Zimnicea, conform art. 107 C.proc.civ., față de obiectul acțiunii constată că sunt incidente și prevederile art. 113 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. prin care se stabilește o competență teritorială alternativă în soluționarea acestui tip de litigii, și anume în favoarea instanței în a cărei circumscripție se situează locul executării obligației de plată. Cum din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că părțile nu au încheiat un contract scris și implicit părțile nu au menționat expres locul executării obligației, devin incidente dispozițiile art. 1494 alin. 1 lit. a) C.civ., potrivit cărora „obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății”, domiciliul reclamantului fiind în orașul Timișoara.

Atunci când legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate, revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C.proc.civ., iar reclamantul a înțeles să sesizeze inițial Judecătoria Timișoara.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C.proc.civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea, Secția mixtă fond, în considerarea argumentelor ce succed:

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, prima instanță reținând aplicabilitatea regulii generale, în vreme ce a doua instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ., pentru a face astfel aplicabil cazul de competență alternativă reglementat de art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ..

Potrivit art. 107 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Nu întotdeauna însă, reclamantul este ținut de respectarea regulii generale în materia competenței teritoriale, art. 116 C.proc.civ. arătând că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Art. 113 alin. (1) C.proc.civ. reglementează cazuri de competență alternativă, între instanța competentă potrivit regulii generale și instanțele menționate pentru fiecare din ipotezele reglementate, punctul 3 oferind reclamantului posibilitatea de a sesiza instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

În cazul de față, deși natura cererii de chemare în judecată, respectiv o acțiune în rezoluțiunea contractelor de împrumut și obligarea la restituirea sumelor împrumutate, se circumscrie ipotezei reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., nu operează competența alternativă, nefiind întrunită cea de-a doua condiție, având în vedere că părțile nu au prevăzut un loc pentru executarea obligației.

Dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ., care reprezintă norma de drept comun referitoare la locul plății, nu sunt de natură a antrena aplicarea art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., având în vedere că norma de drept procesual nu vizează în mod generic instanța locului plății, ci se referă în mod expres la instanța locului desemnat de părți pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. Astfel, interpretarea extensivă a art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., în sensul că norma ar viza instanța locului plății și că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ., echivalează cu o adăugare nepermisă la textul de lege.

Drept urmare, în cauză este aplicabilă regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C.proc.civ., având în vedere că nu sunt întrunite condițiile de aplicare a art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., între părți neexistând un înscris din care să rezulte locul pentru executarea, chiar și în parte, a obligației, pentru a putea reține incidența cazului de competență alternativă, prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ.

Având în vedere circumstanțele expuse, Înalta Curte a stabilit că aparține Judecătoriei Zimnicea, Secția mixtă fond, competența de soluționare a cererii deduse judecății.

Notă: În același sens, prin decizia nr. 1840 din 11 octombrie 2022, Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că „dispozițiile art. 113 alin.(l) pct.3 din Cod procedură civilă nu sunt aplicabile decât în situația în care părțile au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligației; în caz contrar, competența teritorială nu mai este alternativă, neputându-se stabili care este instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. Astfel, competența de soluționare în aceste cazuri se determină în temeiul art.107 C.proc.civ., conform căruia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”.

Prin urmare, reținând că, în cauză, s-a solicitat restituirea unei sume de bani în baza unui pretins contract de împrumut încheiat verbal între părți, fără a exista un înscris în care să fie prevăzut locul pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, pentru a fi incident cazul de competență alternativă prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii, în raport cu dispozițiile art. 107 din același cod, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se afla domiciliul pârâtului.