ÎCCJ, decizie (scj.ro #213646)

Restricții și limitări impuse, prin acte de autoritate publică, activităților din domeniul HoReCa pe perioadă stării de alertă instituite pe teritoriul României în contextul pandemiei Covid 19. Criterii de calcul al remunerațiilor datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în interiorul unei unități de cazare și alimentație publică

Cuprins pe materii: Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi de autor și drepturi conexe

Index alfabetic: fonograme de comerț/publicate în scop comercial

comunicare publică

remunerații datorate artiștilor interpreți sau executanți

unitate de alimentație publică

unitate de cazare

stare de alertă

stare de urgență

Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, Anexă, pct. A

Legea nr. 55/2020, art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8,

Deși, Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 nu prevede că remunerațiile datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial se calculează în funcție de gradul de ocupare ori de utilizare efectivă a spațiilor, ci, în cazul unităților de alimentație publică în raport de suprafață, exprimată în metri pătrați, iar în cazul unităților de cazare în funcție de numărul de camere, aceste criterii nu pot fi avute în vedere pentru perioada stării de alertă sau în orice alt interval în care, prin acte de autoritate publică, obligatorii pentru operatorul economic, gradul de utilizare a spațiilor de alimentație publică și, eventual, chiar și al celor de cazare a fost limitat.

Or, este de notorietate că, în contextul pandemiei de Covid-19, măsurile de limitare a contagiunii cu virusul transmis în mod facil pe cale respiratorie, mai ales în spații aglomerate, au cuprins limitări legale severe a funcționării unităților de alimentație publică. În aceste coordonate, restricțiile respective trebuie valorificate pentru determinarea în concret a suprafeței restaurantului, barului ori a altor unități similare care putea fi utilizată în condiții licite, în sensul că  doar pentru acea parte din suprafață care putea fi efectiv utilizată sunt datorate remunerații.

Metodologiile nu fac altceva decât să pună în aplicare dispozițiile Legii  nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nefiind posibil ca metodologia să deroge de la prevederile legale cu forță juridică superioară. Or, din prevederile legii rezultă că remunerația este datorată de utilizatori pentru acte de comunicare publică, neputându-se avea în vedere pentru stabilirea utilizării acele suprafețe (camere etc.) care nu puteau fi ocupate în mod legal cu public, căci în acest caz lipsește însăși starea premisă a comunicării publice.

Dimensionarea uzuală a remunerațiilor cuprinse în metodologie prin raportare la o anumită capacitate a spațiului în care se face comunicarea are în vedere numărul potențialilor destinatari ai respectivei comunicări publice. Interdicția folosirii spațiilor, în tot sau în parte, relevă însă diminuarea sau chiar inexistența unui astfel de public țintă.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1735 din 24 octombrie 2023

I. Circumstanțele cauzei.

1.Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă la data de 11.12.2020, reclamantul CREDIDAM a chemat în judecată în calitate de pârâtă, societatea A., solicitând în urma dezbaterilor și a probelor care vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la: plata sumei de 12.533,09 lei (10.532 lei fără TVA) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2018 - 31.12.2020; plata penalităților de întârziere în cuantum de 5.460,60 lei reprezentând penalități de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 20.10.2020 și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remunerației de mai sus; plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C.proc.civ.

2.Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 1037 din 23.06.2021, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM și a obligat pârâta la plata sumei de 12.533,09 lei – remunerații cu TVA aferente perioadei 1.01.2018-31.12.2020 plus 4868,34 de lei – penalități calculate până la data de 20.10.2020 și în continuare, până la plata datoriei principale și la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată.

3.Hotărârea pronunțată în apel.

Prin decizia civilă nr. 408A din data de 9.03.2023,  Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1037/2021, pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, ca nefondat.

A obligat apelanta la plata către intimata pârâtă a sumei de 900 lei cheltuieli de judecată în apel.

4.Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva  deciziei civile nr. 408A/2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta.

După expunerea cursului procesului, recurenta susține că decizia civilă nr. 408A/2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă este nelegală, pentru motivele care urmează.

Prin decizia civilă nr. 408A/2023 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv art. 9 din C.proc.civ., coroborat cu art. 204 alin. 2 pct. 2 din C.proc.civ., prin raportare la notele scrise depuse de intimata - reclamantă la termenul de judecată din data de 28.09.2022 (art. 488 alin. 1 pct. 5 din C.proc.civ.).

Prin notele scrise depuse de intimata - reclamantă la termenul de judecată din data de 28.09.2022, pretențiile inițiale sunt recalculate și diminuate de la suma de 12.533,09 lei (debit principal) la suma de 12.393,86 lei (debit principal), urmare a excluderii remunerațiilor calculate pentru restaurantul X, care a fost închis din martie 2020.

Or, instanța de apel nu a avut în vedere calculația efectuată de intimată la data de 28.09.2022, reducerea pretențiilor prin excluderea remunerațiilor calculate pentru restaurantul X, care a fost închis din martie 2020, respingând apelul formulat de către pârâtă.

Procedând în acest fel, apreciem că instanța de apel a încălcat dreptul de dispoziție al intimatei-reclamante, precum și modificarea pretențiilor acesteia, așa cum a fost exercitată prin notele scrise depuse de intimata - reclamantă la termenul de judecată din data de 28.09.2022.

Prin decizia civilă nr. 408A/2023 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, instanța de judecată a interpretat greșit Metodologia privind comunicarea publica a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți ori  executanți aprobată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019, coroborat cu art. 1351 C.civ. (art. 488 alin. 1 pct. 8 din C.proc.civ.).

Potrivit considerentelor instanței de apel, tabelul anexă la Metodologie enumera activitățile vizate de aceasta și care constituie, potrivit metodologiei, utilizare, referindu-se la pct.A (A 1 și A2) la spații închise în orașe, stațiuni turistice, respectiv în mediul rural - „Unități de alimentație publică - restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri, rotiserii, pizzerii, shaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli pentru nunți și asimilate", precum și la alte activități fără legătură cu restaurantul/sala de mic dejun. Pentru aceste spații se datorează o remunerație stabilită în funcție de suprafața spațiului unde se desfășoară activitățile enumerate.

Cu toate acestea, instanța de apel a concluzionat că în metodologie nu există o modalitate de calcul a remunerației prin raportare la gradul de ocupare a spațiilor sau la capacitatea de utilizare a acestora.

O astfel de interpretare a dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 și a Deciziei ORDA nr. 60/2019 este eronată, deoarece remunerația a fost stabilită în funcție de suprafața spațiului, iar urmare a Hotărârilor Comitetului Județean Dolj pentru Situații de Urgență enumerate de apelantă și depuse la dosarul cauzei, pârâta a funcționat cu restrângeri de 30%-50% din capacitatea maximă a spațiului.

Capacitatea maximă a spațiului este evident legată de suprafața spațiului unde se desfășoară activitățile enumerate, criteriu care a fost avut în vedere la stabilirea remunerațiilor.

Or, în condițiile restrângerii activității operatorului economic impuse de instituțiile publice, este inechitabil ca acesta să datoreze remunerație în funcție de suprafața integrală, deși nu i s-a permis să folosească decât 30% din capacitatea locației.

De exemplu, pentru restaurantul Pensiunii Y, reținându-se restrângerea activității la 30%, s-ar ajunge de la o încadrare de la poziția A.2.3 din Metodologie la poziția A.2.1.

În  consecință, considerăm că interpretarea instanței de apel este una eronată, deoarece între suprafața spațiului și capacitatea maximă a spațiului există interdependență, dacă nu similitudine.

Potrivit disp. art. 1351 C.civ: (1) Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit (2) Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Din art.1351 C.civ. sus redat rezultă că, atunci când o obligație contractuală nu mai poate fi executată din cauza unui eveniment de forță majoră și în situații speciale de caz fortuit, ea se stinge și debitorul este liberat de obligație, forța majoră fiind o cauză care înlătură cauzalitatea și vinovăția, adică o cauză exoneratoare de răspundere civilă. Forța majoră operează în temeiul legii, fără a fi nevoie de o clauză expresă, cu condiția că părțile să nu fi convenit prin contract contrariul. Partea care invocă forța majoră pentru imposibilitatea de a executa o obligație contractuală trebuie să dovedească însă legătura de cauzalitate dintre evenimentul de forță majoră invocat și neexecutarea obligației, întrucât nu orice împrejurare imprevizibilă poate fi calificată drept forță majoră.

Prin urmare, neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de plata s-a datorat incidenței unui caz de forță majoră, respectiv răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2 la nivelul a peste 150 de țări și declararea "Pandemiei" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, cu consecința promulgării în România a Decretelor nr. 195/2020 și respectiv nr. 240/2020. Așadar, în executarea contractelor, pârâta este exonerată de răspundere civilă, datorită intervenției forței majore, astfel că nu poate fi obligată la plata prejudiciului pretins de reclamantă.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488, pct. 5 și pct. 8 și următoarele din C.proc.civ.

Asociația Centrul Român Pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 490 alin. 2 C.proc.civ., a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținând astfel decizia nr. 408/2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, ca fiind legală, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

În esență, s-a arătat că neluarea în considerare a reducerii câtimii pretențiilor nu constituie o neregularitate procedurală, iar pe fondul criticilor de nelegalitate substanțială, s-a arătat că metodologia aplicabilă nu prevede drept criteriu de stabilire gradul de ocupare al unităților administrate de pârâtă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte  constată că excepția nulității este lipsită de temei, iar recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În prealabil, urmează a fi respinsă excepția nulității, întrucât criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt susceptibile de a fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin.1 pct. 5 și 8 C.proc.civ., astfel cum rezultă din cele ce succed.

În ceea ce privește prima critică formulată, referitoare la încălcarea principiului disponibilității consacrat de art. 9 și de art. 397 alin.1 C.proc.civ., aceasta este fondată, având în vedere că la termenul de dezbateri în apel, intimata-reclamantă a depus note scrise și calcule (prin care și-a restrâns pretențiile la suma de 10.346 lei. În această privință, Înalta Curte constată că regulile cu privire la micșorarea câtimii obiectului cererii sunt aplicabile și în apel, în raport de art. 482 C.proc.civ. Doar majorarea câtimii pretențiilor este, în principiu și sub rezerva regulilor enunțate de art. 478 alin.5 C.proc.civ., incompatibilă cu regulile speciale edictate în materia apelului, în vreme ce micșorarea aceleiași câtimi este pe deplin admisibilă.

Instanța de apel a omis însă să dea eficiență acestei manifestări de voință a reclamantei, prin menținerea soluției de obligare a apelantei-pârâte la 12.533, 09 lei remunerații. În temeiul soluției de respingere a apelului, intimata-reclamantă era în drept să înceapă executarea silită în temeiul sumei enunțate în dispozitivul sentinței tribunalului, fără ca apelanta să fie în măsură să invoce pe calea contestației la executare apărarea de fond referitoare la reducerea pretențiilor, o atare apărare fiind o chestiune care trebuie invocată și soluționată în apel (cf. art. 713 alin.1 C.proc.civ.).

Așa fiind, omisiunea de schimbare în parte a sentinței apelate în sensul reducerii sumei acordate conturează incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 5 C.proc.civ.

În al doilea rând, Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor, interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, stabilită prin dec.civ. nr. 748A/26.10.2016 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, și publicată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, prevede în tabelul anexă, la  pct.A (A 1 și A2) cu privire la spații închise în orașe, stațiuni turistice, respectiv în mediul rural - „

Unități de alimentație publică - restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri, rotiserii, pizzerii, shaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli pentru nunți și asimilate

", că remunerațiile se calculează în raport de suprafața unității de alimentație publică, exprimată în metri pătrați.

Mutatis mutandis

, același criteriu este enunțat de pct. A 2.2 din tabelul anexă la metodologie, în vreme ce în cazul unităților de cazare (pct. D 7 și D 19) se utilizează criteriul numărului camerelor.

Astfel cum în mod pertinent învederează intimata-reclamantă Asociația CREDIDAM, criteriile relevante cuprinse în metodologie nu cuprind gradul de ocupare ori de utilizare efectivă a spațiilor pentru care se datorează remunerații pentru comunicarea publică. Rațiunea metodologiei este de altfel decelabilă, constând în dificultățile probatorii majore care ar interveni dacă ar trebui dovedită proporția utilizării efective a unui bar, restaurant ori a altui spațiu similar în perioadele deduse judecății, gradul de ocupare fiind fluctuant chiar și pe parcursul unei singure zile.

Pe de altă parte, această modalitate paușală de stabilire a remunerației, în funcție de numărul de camere (în cazul spațiilor de cazare) ori a suprafeței utile (în cazul unităților de alimentație publică precum restaurante și baruri) are la bază o prezumție subînțeleasă, potrivit căreia legile de poliție și siguranță publică permit utilizarea respectivelor spații de cazare ori de alimentare la capacitatea lor nominală, fiind așadar posibilă utilizarea licită la capacitate maximă a respectivelor spații.

Or, după cum este de notorietate, în contextul pandemiei de Covid-19 (Sars-Cov 2), măsurile de limitare a contagiunii cu virusul transmis în mod facil pe cale respiratorie, mai ales în spații aglomerate, au cuprins limitări legale severe a funcționării unităților de alimentație publică.

În ceea ce privește starea de alertă, potrivit Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cunoscută și ca Lege de instituire a stării de alertă,

Art. 8 (1)

Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora

.

(2)

Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la

alin. (1)

, cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară

.

De asemenea, potrivit art. 5 alin.3 lit.f) din această lege, măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: f)

limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economic

i.

Cu toate că efectele de notorietate ale pandemiei de Covid 19 au fost invocate de recurentă și în fața primei instanțe, tribunalul a omis nejustificat și contrar dispozițiilor art. 425 alin.1 lit.b) C.proc.civ. să se pronunțe asupra acestei apărări esențiale a pârâtei.

În apel, criticile corespunzătoare au fost înlăturate de Curtea de Apel în considerarea inexistenței în metodologii a remunerației prin raportare la gradul de ocupare a spațiilor sau la capacitatea de utilizare a acestora.

Acest raționament, justificat în perioade normale, nu poate fi însă primit pentru perioada stării de alertă și în orice alt interval în care, prin acte de autoritate publică, obligatorii pentru operatorul economic, gradul de utilizare a spațiilor de alimentație publică și, eventual, chiar și al celor de cazare a fost limitat; în aceste coordonate, restricțiile respective trebuie valorificate pentru determinarea în concret a suprafeței restaurantului, barului ori a altor unități similare care putea fi utilizată în condiții licite, în sensul că  doar pentru acea parte din suprafață care putea fi efectiv utilizată sunt datorate remunerații.

Trebuie observat că metodologiile nu fac altceva decât să pună în aplicare dispozițiile Legii  nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nefiind posibil ca metodologia să deroge de la prevederile legale cu forță juridică superioară. Or, din prevederile legii rezultă că remunerația este datorată de utilizatori pentru acte de comunicare publică, neputându-se avea în vedere pentru stabilirea utilizării acele suprafețe (camere etc.) care nu puteau fi ocupate în mod legal cu public, căci în acest caz lipsește însăși starea premisă a comunicării publice. Dimensionarea uzuală a remunerațiilor cuprinse în metodologie prin raportare la o anumită capacitate a spațiului în care se face comunicarea are în vedere numărul potențialilor destinatari ai respectivei comunicări publice. Interdicția folosirii spațiilor, în tot sau în parte, relevă însă diminuarea sau chiar inexistența unui astfel de public țintă.

Totodată, nu poate fi primită apărarea intimatei Asociația Credidam, potrivit căreia doar în ipoteza prezentării de documente care relevă sistarea activității este posibilă exceptarea de la plată a remunerațiilor pentru perioada stării de alertă. Un atare raționament poate fi uzitat și primit doar în perioade normale, în care nu există restricții statale cu privire la activitățile turistice și de servicii de restaurant, petreceri ori altele asemenea, situație în care, desigur, agentul economic care invocă suspendarea temporară a activităților sale trebuie să facă dovada corespunzătoare. Concluzia este diferită în cazul restricțiilor adoptate prin reguli de ordine publică în considerarea pandemiei de Covid – 19 sau a oricărei alte împrejurări similare, caz în care sarcina probei incumbă, dacă este cazul, organismului de gestiune colectivă care afirmă că limitările impuse de autoritățile publice nu ar fi fost respectate.

Constatându-se greșita aplicare a regulilor de drept material, astfel cum acestea trebuie interpretate în lumina regulilor speciale și exorbitante aplicabile în perioada stării de alertă, Înalta Curte a reținut că sunt incidente prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ., a admis recursul, cu consecința casării deciziei recurate și, în coordonatele prescrise de art. 497 C.proc.civ., a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.

Cu ocazia rejudecării, se va avea în vedere că, în contextul stării de alertă, restricțiile au fost instituite, pe temeiul legii, prin acte administrative publicate, așa că nu se poate cere părții să facă individual dovada acestor măsuri cu impact general. Dimpotrivă, potrivit art. 252 alin.1 C.proc.civ., instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România.

În măsura în care va aprecia necesar, instanța de trimitere este în drept să solicite autorităților competente lămuriri și explicații cu privire la restricțiile concrete aplicabile în localitățile în care se află spațiile pentru care au fost cerute remunerații, cu precizarea intervalelor de timp aferente, urmând ca apoi intimata-reclamantă să-și cuantifice în mod corespunzător pretențiile, prezentând un mod de calcul care să ia în considerare gradul de ocupare permis de actele administrative incidente pentru fiecare perioadă în parte, exceptând totodată în totalitate starea de urgență, în care unitățile de cazare și de alimentație publică de natura celor avute în vedere în cauza de față au fost închise publicului.