ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5314/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.02.2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. și III., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, au solicitat instanței să dispună următoarele:

- fixarea sumei definitive datorate reclamanților din prezenta cauza, cu titlu de penalități, în temeiul art. 24, alin. (4) din Legea 554/2004, stabilite de către Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia 2370/08.05/2019, în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere, de la data pronunțării și până la data executării efective,

- aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, conform prevederilor art. 24, alin. (3) din Legea 554/2004, conducătorului autorității publice, respectiv, Prim-ministrului Guvernului României.

Prin sentința civilă nr. 601 din data de 6 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamanților și a admis excepția prescripției, respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. și III., în contradictoiiu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României și constatând ca fiind prescris dreptul material de a cere executare silită.

Împotriva sentinței civile menționate anterior, au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției extinctive și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de judecată va arăta în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de către instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care au fost admise sau înlăturate cererile părților.

Aceștia au susținut că, prin încheierea din ședință din cameră de consiliu, din data de 22 martie 2023, instanța a reținut că reclamanții au invocat dispozițiile art. 709 din C. proc. civ., respectiv întreruperea termenului de prescripție ca urmare a emiterii H.G. nr. 746/2022, însă, în considerentele sentinței recurate, nu a analizat sub nicio formă aceste susțineri. În schimb, raportându-se la dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă la data de 8 iunie 2019 și, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare, ar fi expirat în data de 8 iunie 2022, menționând, totodată, că acesta a fost prelungit cu două luni până la data de 8 august 2022, în baza art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020.

Această omisiune vădită atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., reclamanții suferind o vătămare privind dreptul de a obține executarea silită, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea în parte a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că aplicarea normei de drept material a fost restrânsă în mod nejustificat în cauză, instanța de fond nesocotind dispozițiile art. 2537 din C. civ. care reglementează cazurile de întrerupere a prescripției și ale art. 2538 din același act normativ, cu privire la recunoașterea dreptului.

Intimații-pârâți Prim-ministrul României și Guvernul României au formulat întâmpinare, prin care au solicitat anularea cererii de recurs, pe cale de excepție și în subsidiar, respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 601 din data de 6 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate și de apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

În promovarea prezentei căi extraordinare de atac, recurenții-reclamanți s-au prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., astfel:

- subsumat primului motiv de casare, recurenții-reclamanți au susținut faptul că sentința recurată nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond nu a analizat în considerentele sentinței recurate aspectele invocate de către aceștia cu privire la întreruperea termenului de prescripție extinctivă, în conformitate cu dispozițiile art. 709 din C. proc. civ., ca urmare a adoptării H.G. nr. 746/2022, în considerarea deciziei civile nr. 2370 din 8.05.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

- prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea normelor de drept material, reprezentate de dispozițiile art. 2537 și art. 2538 din C. civ., apreciind că, în cauză, contrar celor reținute de către instanța de fond, a intervenit întreruperea termenului de prescripție.

Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

II.1. Primul motiv de recurs invocat de recurenții-reclamanți se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., dată fiind în accepțiunea titularilor căii de atac, pretinsa încălcare a art. 6 din CEDO și ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului."

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României):

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe cuprinde argumentele judecătorului fondului care au stat la baza soluției pronunțate, chiar dacă acestea sunt lapidar exprimate, permițând exercitarea controlului judiciar.

Din lecturarea sentinței recurate rezultă așadar că prima instanță a analizat excepția prescripției dreptului material de a cere executarea silită, expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a avut în vedere circumstanțele cauzei și dispozițiile legale incidente.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate sau străine de natura cauzei, este îndeplinită, fiind respectate astfel garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2. Procedând la examinarea sentinței recurate prin prisma criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, prima instanță a constatat că dreptul reclamanților de a solicita executarea silită este prescris. Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, trebuia executată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia. Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă după expirarea celor 30 de zile și s-ar fi împlinit la data de 08.06.2022, dacă nu ar fi operat suspendarea sa pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României. Astfel, termenul de prescripție a fost prelungit cu 60 de zile, împlinindu-se la data de 08.08.2022. Prin raportare la aceasta dată și la data formulării acțiunii introductive, respectiv 20.02.2023, prima instanță a apreciat că se impune admiterea excepției prescripției, respingând în consecință cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Înalta Curte, contrar argumentelor expuse în sentința recurată în susținerea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, al cărei raționament logico-juridic nu îl împărtășește, reține că acest termen nu era împlinit la data formulării acțiunii introductive de către reclamanți.

În ceea ce privește modalitatea de calcul al termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte are în vedere că, o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect dispunerea măsurilor de constrângere la executarea obligației stabilite în titlul executoriu, constând în aplicarea amenzii și stabilirea de penalități, poate fi formulată "în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită".

În lipsa unor dispoziții speciale contrare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de drept comun, prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani și curge, conform alin. (2) teza întâi a aceluiași articol, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită".

În cauză, titlul executoriu este reprezentat de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 2370/08.05.2019 care nu prevede un anumit termen pentru executarea obligației stabilite în cuprinsul său, astfel că, în temeiul art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, executarea trebuia efectuată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta fiind și momentul la care se naște dreptul creditorului de a obține executarea silită.

În acest sens sunt și considerentele deciziei interpretative nr. 21/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul cărora s-a arătat, la pct. 62:

"Astfel, procedura specială de executare reglementată de Legea nr. 554/2004 se declanșează la cererea creditorului, care poate acționa în cadrul termenului de prescripție a executării silite de 3 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

În litigiul pendinte, având în vedere că titlul executoriu este reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care este definitivă de la data pronunțării sale, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., cele 30 de zile în care debitorul Guvernul României trebuia să execute voluntar obligația stabilită de instanța judecătorească au început să curgă la data de 08.05.2019 și au expirat la data de 10.06.2019. Pe cale de consecință, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă la data de 11.06.2019 și, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare, ar fi expirat în data de 11.06.2022.

Înalta Curte reține că, în baza art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul Președintele României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență și art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul Președintele României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a operat suspendarea termenului de prescripție, pentru intervalul temporal 16.03.2020-14.05.2020, iar conform art. 708 C. proc. civ., prescripția a fost reluată după încetarea suspendării, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare.

În concret, în prezenta cauză, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data de 11.06.2019, a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020 și și-a reluat cursul la data de 15.05.2020, urmând a se împlini la data de 11.08.2022.

Însă, Înalta Curte constată că, la data de 8 iunie 2022, în interiorul termenului de prescripție, Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării și că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, act emis în executarea obligației stabilite în sarcina sa, prin hotărârea judecătorească nr. 2370/08.05.2019.

Fiind o veritabilă punere in executare a titlului executoriu, Înalta Curte apreciază că devin incidente prevederile art. 709 pct. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 2537 din C. civ., potrivit cărora orice act voluntar de executare efectuat anterior executării silite sau în cursul acesteia, întrerupe termenul de prescripție.

Ca urmare, la data de 08.06.2022, când a fost adoptată H.G. nr. 746/2022, a fost întreruptă prescripția anterioară și a început să curgă un nou termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, tot de 3 ani, astfel încât cererea de chemare în judecată introdusă la data de 20.02.2023 este în mod evident, introdusă cu respectarea termenului legal.

În concluzie, constatând că actul procesual a fost formulat în interiorul termenului de prescripție, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, în mod greșit, a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea de chemare în judecată, constatând prescris dreptul material de a solicita executarea silită.

Odată invalidat acest fine de neprimire al acțiunii, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu observația că, întrucât în recurs nu au fost criticate soluțiile pronunțate asupra excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamanților, acestea au căpătat caracter definitiv și nu mai pot fi repuse în discuție.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată în privința soluției de respingere a acțiunii ca prescrisă și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. și III. împotriva sentinței civile nr. 601 din data de 6 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține soluția pronunțată cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.