ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3612/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 11.12.2020, astfel cum a fost completată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului-Municipiul București și Guvernul României, anularea HCNSU nr. 53/08.11.2020, OMEC nr. 5972/08.11.2020, HCNSU nr. 57/07.12.2020, OMEC nr. 6122/07.12.2020 HCNSU nr. 2/08.01.2021, în privința art. 1,OMEC nr. 3090/08.01.2021, Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, HCMBSU nr. 15/10.09.2020, în privința art. 2 și art. 3, și HCMBSU nr. 24/2020, în privința art. 1 pct. 6.

De asemenea, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, au solicitat suspendarea executării HCNSU nr. 57/07.12.2020, OMEC nr. 6122/07.12.2020, HCNSU nr. 2/08.01.2021, în privința art. 1, OMEC nr. 3090/08.01.2021, Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, HCMBSU nr. 15/10.09.2020, în privința art. 2 și 3 și HCMBSU nr. 24/2020, în privința art. 1 pct. 6.

Prin sentința nr. 212 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anularea Ordinului comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată;

(ii) a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., ca neîntemeiată;

(iii) a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anularea HCMBSU, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată;

(iv) a respins excepția lipsei de interes a reclamanților, ca neîntemeiată;

(v) a respins excepția lipsei de obiect/inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului MEC nr. 5972/08.11.2020 și a Ordinului MEC nr. 6122/07.12.2020, ca neîntemeiată;

(vi) a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., împotriva pârâților Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgenta, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății;

(vii) a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Instituția Prefectului a Municipiului București și Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgenta, ca rămasă fără obiect;

(viii) a anulat HCNSU nr. 53/08.11.2020, OMEC nr. 5972/08.11.2020, HCNSU nr. 57/07.12.2020, OMEC nr. 6122/07.12.2020, HCNSU nr. 2/08.01.2021, în privința art. 1,OMEC nr. 3090/08.01.2021, Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, HCMBSU nr. 15/10.09.2020, în privința art. 2 și 3 și HCMBSU nr. 24/2020, în privința art. 1, pct. 6;

(ix) a respins cererea de intervenție accesorie a Departamentului pentru Situații de Urgență, formulată în favoarea Comitetul Național pentru Situații de Urgență, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 212 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Instituția Prefectului - Municipiul București.

3.1. Recurentul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și, în urma rejudecării, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurentul a susținut că sentința se întemeiază pe motive străine de natura cauzei, astfel:

Recurentul a susținut că în preambulul HCNSU nr. 53/08.11.2020 privind aprobarea suspendării activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem online sunt menționate actele normative în executarea cărora a fost adoptată hotărârea, respectiv art. 38 alin. (1)

2

din Legea nr. 55/2020 introdus prin Legea nr. 203/2020.

HCNSU nr. 53/2020, a fost adoptată ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 55/2020 prin O.U.G. nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

O.U.G. nr. 192/2020 a produs efecte de la data intrării in vigoare, prin modificarea adusă articolului 38 din Legea nr. 55/2020, astfel încât nu poate fi contestată legalitatea unei ordonanțe de urgență prin care se reglementează în domeniul legilor organice de către judecătorul fondului, care invocă motive străine de cauză, respectiv pct. 75 din Decizia Curții Constituționale nr. 157/2020.

Judecătorul fondului arată în mod eronat faptul că dreptul la învățătură a fost afectat prin adoptarea O.U.G,nr. 192/2020 și implicit a actelor subsecvente, în condițiile în care, din contră, exista posibilitatea suspendării cursurilor pentru protejarea sănătății publice și diminuarea riscului epidemiologic de răspândire a virusului SARS-CoV-2 la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 55/20206. Or, prin ordonanța de urgență și actele subsecvente, inclusiv HCNSU nr. 53/2020, s-a urmărit dimpotrivă asigurarea unui just echilibru între asigurarea dreptului la învățătură și obligația statului de a proteja sănătatea publică prin introducerea posibilității menținerii cursurilor în mediul on-line.

Totodată, sunt străine de natura pricinii și considerentele de la pagina 50 din hotărâre, prin care instanța de fond apreciază fără temei faptul că:

"O.U.G. nr. 192/2020 nu putea constitui temei pentru adoptarea HCNSU nr. 53/2020 și a OMEC nr. 5972/2020. Împrejurarea că în speță nu a fost invocată și evident nici constatată neconstituționalitatea O.U.G. nr. 194/2002 nu împiedică anularea actelor administrative emise în temeiul acestei ordonanțe, dat fiind că un act administrativ trebuie să respecte întregul sistem normativ de nivel superior".

În primul rând, nu există un impediment al legiferării prin ordonanțe de urgență în domeniul legilor organice, domeniul sistemului de învățământ, în contextul modificării unei legi speciale adoptate pentru luarea tuturor măsurilor necesare pe durata stării de alertă cum este Legea nr. 55/2020.

În al doilea rând, nu a fost constatată legalitatea O.U.G. nr. 192/2020 prin controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, astfel încât instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii și străine de cauză:

- prin încălcarea principiului specialia generalibus derogant, atunci când reține argumente din texte normative modificate prin Legea nr. 55/2020, care este cadrul special de reglementare al măsurilor care se pot lua pe durata stării de alertă generată de pandemia de Covid 19 (posibilitatea analizării în consiliile de administrație al unităților de învățământ a măsurilor, deși legiuitorul a conferit analiza factorilor de risc CNSU și ministerului de resort);

- prin încălcarea principiului imediatei aplicări a legii noi (prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 192/2020).

În al treilea rând, precizează că pot exista restrângeri, limitări de la drepturile fundamentale, cu condiția păstrării unui just echilibru între drepturile omului și apărarea intereselor generale ale societății.

Chiar legiuitorul constituțional a prevăzut la art. 53 din Constituție posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, sub condiția ca măsura restrângerii să fi necesară, proporțională, nediscriminatorie si să nu aducă atingere existentei dreptului sau libertății.

Consideră că prin măsurile derogatorii adoptate prin actele administrative care au făcut obiectul cauzei, au fost respectate atât scopul și principiile consacrate de art. 1 din Legea nr. 55/2020, cât și celelalte angajamente internaționale ale României, iar critica privind încălcarea dreptului constituțional la învățătură nu poate fi primită.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, greșita aplicare a legii, arată că judecătorul fondului, nu a aplicat dispozițiile legale stabilite prin Legea nr. 55/2020, ca temei juridic al emiterii hotărârilor CNSU, ci le-a înlăturat fără temei.

Aprecierile judecătorului fondului sunt pur subiective și încalcă dispozițiile legale stabilite de Legea nr. 55/2020, prin care, urmărindu-se scopul legii, s-a conferit posibilitatea luării măsurilor necesare pentru reducerea riscului epidemiologie generat de pandemia de Covid 19 în domeniul educației, inclusiv prin suspendarea cursurilor cu prezență fizică și organizarea lor în sistem online, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Art. 71 din Legea nr. 55/2020 prevede faptul că, în vederea aplicării măsurilor prevăzute de lege, ministerele emit ordine și instrucțiuni, la propunerea C.N.S.U.

Hotărârea C.N.S.U. nr. 53/2020 se bucură de prezumția de legalitate, având în vedere competența legală a C.N.S.U. de a stabili prin hotărâre abilitarea Ministerului Educației în vederea emiterii unui ordin prin care să fie stabilite măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Stabilirea efectivă a măsurilor prin Ordinul ministrului educației nr. 5972/2021 se circumscrie dreptului de apreciere al autorității administrative care, în urma datelor și informațiilor de care dispune și întemeindu-se pe prevederile legale care îi permit să aplice legea și să opteze între mai multe căi posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor, emite acte administrative cu caracter normativ în temeiul legii.

A învederat în continuare recurentul că își menține apărările arătate și în cazul reglementării prin O.U.G nr. 2/2021, în aplicarea căreia a fost emis HCNSU nr. 2/08.01.2021 și OMEC nr. 3090/08.01.2021, pe care - în aceleași condiții de nelegalitate, străine de natura pricinii, instanța de fond le-a înlăturat ca temei juridic, înlocuindu-le cu propriile aprecieri subiective.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Legea nr. 55/2020.

3.2. Recurentul-pârât Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurată și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ce face obiectul acestei cauze.

A opinat că în mod netemeinic a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență în ceea ce privește capetele de cerere 1,2,3,4 și 5, având în vedere următoarele:

În cuprinsul primelor două capete de cerere, reclamantele contestă legalitatea unor acte administrative emise de o altă entitate, respectiv de către Guvernul României și nu legalitatea unor acte juridice de drept administrativ emise de CMBSU, pentru a justifica, astfel, chemarea sa în judecată și cu privire la hotărârile de guvern atacate.

Sub aspect procedural solicită să se constate că nu există identitate între autoritățile emitente a actelor administrative considerate nelegale la punctele 1,2, 3, 4 și 5 ale acțiunii introductive Hotărârea CNSU nr. 53/2020, Ordinul MEC nr. 5972/2020, Hotărârea CNSU nr. 57/2020, Ordinul MEC nr. 6122/2020, Ordinul comun MEC-MS nr. 5487/1494/2020) si autoritatea chemată în instanță pentru a-i fi anulat parțial actul administrativ criticat.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, admițând excepția invocată, casând sentința recurată cu consecința respingerii capetele de cerere 1.2.3,4 și 5 în contradictoriu cu CMBSU, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Totodată, apreciază că în mod incorect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, raportat la faptul că niciunul dintre reclamanții din prezenta cauză nu a formulat plângere prealabilă în temeiul dispozițiilor legii contenciosului administrativ.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, admiterea excepției si pe cale de consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, apreciază că Hotărârile nr. 15/2020 și nr. 24/2020 ale CMBSU sunt temeinice si legale, pentru următoarele motive:

Hotărârile CMBSU nr. 15/2020 și nr. 24/2020 au fost adoptate în aplicarea H.G. nr. 668/2020, 729/2020 și 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020 și ale Ordinului comun nr. 5487/1494/31.08.2020 al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și ținând seama de Adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului București nr. 18719/10.09.2020, înregistrată la Instituția Prefectului Municipiului București, sub nr. x/10.09.2020.

Având în vedere punctul 6 din Ghidul privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 cuprins în Ordinul comun nr. 5487/1494/31.08.2020 al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății, precum și cele comunicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin adresa nr. x/10.09.2020, înregistrată la Instituția Prefectului Municipiului București, sub nr. x/10.09.2020, aprecierea ca nelegală, abuzivă sau neconstituțională a transpunerii acestor măsuri în hotărârile CMBSU atacate, cu aplicabilitate în Municipiul București, nu poate fi primită, atâta vreme cât toate premisele adoptării acestora au fost îndeplinite.

Susține că toate măsurile dispuse atât în perioada stării de urgență, cât și în prezent, în perioada stării de alertă, au fost instituite în limitele permise de art. 53 din Constituția României.

În situația de față, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților în stare de alertă nu este dispusă de CMBSU prin Hotărârile nr. 15/2020 și 24/2020 ci sunt prevăzute în acte normative cu putere superioară.

Măsurile stabilite de autorități în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligației statului de ocrotire a sănătății publice, fiind adoptate și implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just și proporțional echilibru între drepturile și libertățile fundamentale, în ansamblul lor. Acestea au fost dispuse în vederea prevenirii și împiedicării răspândirii la nivel național a virusului SARS-CoV2.

Aprobarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ de pe raza Municipiului București pentru începutul anului școlar 2020-2021, precum și a măsurii suspendării temporare a activităților didactice care presupun prezența față în față, au fost adoptate în temeiul și în limitele legale, având la bază principiul priorității interesului public, iar interesul public legitim, în speță este acela al asigurării sănătății publice, ceea ce a determinat dispunerea unor măsuri restrictive, instituite în vederea protejării cetățenilor, ca cea reclamată în cauză. Astfel, nu se poate discuta despre un exces de putere în impunerea restricțiilor, acestea fiind absolut necesare dată fiind situația de fapt.

In ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 26 din Constituția României, arată că impunerea obligativității măștii de protecție nu afectează dreptul persoanelor la viață privată, fiind totodată o măsură cu caracter temporar, impusă în vederea stopării, sau cel puțin a încetinirii răspândirii virusului

În ceea ce privește Hotărârile nr. 15/2020 și 24/2020, au fost elaborate în urma efectuării unei analize minuțioase a factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României realizată de specialiști în domeniul sănătății publice și a situațiilor de urgență.

Măsurile și grupurile populaționale se stabilesc de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza propunerii Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

CMBSU prin adoptarea hotărârilor atacate a acționat în interes public general în scopul protejării dreptului la viața, la integritate fizică și al ocrotirii sănătății. măsurile legale temporare și graduale luate respectând principiul egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.

În drept, a invocat prevederile art. 488 pct. 8 și următoarele din C. proc. civ., art. 11 lit. a) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1491/2004 și celelalte norme legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

3.3. Recurentul-pârât Ministerul Educației a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut că instanța de fond a admis acțiunea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare statuate de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8, cât și prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a noul C. proc. civ., cu privire la faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut.

Cu privire la excepția rămânerii fără obiect/inadmisibilitatea capetelor de cerere având ca obiect anularea ordinelor emise de Ministerul educației, prin care s-a dispus suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, instanța de fond s-a limitat la "verificarea legalității efectelor produse de aceste două ordine, în perioada în care acestea au fost în vigoare" fără să facă o verificare din punct de vedere al aplicabilității acestora în raport de norma primară, știind că ordinele emise de Ministerul educației au fost date în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1

3

) și (1

4

) din Legea nr. 55/2020.

De asemenea, ordinele de suspendare a activității didactice au fost emise în temeiul prevederilor art. 71 din Legea 55/2020.

Astfel, interpretarea instanței de fond este vădit nelegală constituind o aplicare greșită a normelor de drept material.

În prezenta cauză, ordinele au fost emise de către autoritățile competente, în executarea altor prevederi legale, pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, iar sub aspectul conținutului măsurilor propriu zise nu a fost învederată încălcarea unor prevederi legale, criticile vizând practic oportunitatea și eficiența măsurilor.

Or, în privința unor asemenea critici instanța de contencios administrativ nu se poate substitui autorităților pârâte, limitând dreptul de apreciere al acestora, decât în cazul constatării unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv exercitării dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Astfel, în cazul atacării în justiție a ordinelor de ministru emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, aceasta s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunțată de instanța de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalității actului administrativ atacat și înlăturarea efectelor acestuia, și constatarea nelegalității actului în temeiul căruia a fost date respectivele ordine.

Mai mult instanța de fond, prin anularea ordinelor menționate, creează cadrul necesar formulării de către intimații-reclamanți a unor acțiuni în justiție pentru repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate și-au produs efectele, aspect care intră sub incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (penultimul alineat pag. 37 sentință).

Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise pentru o durată de timp determinată, fiind încadrate în categoria actelor cu caracter temporar, iar împlinirea termenului pentru care au fost emise respectivele acte normative are ca efect încetarea acțiunii normei juridice, încetarea producerii de efecte juridice, încetare care intervine ope legis, de drept.

Instituirea stării de alertă, în condițiile Legii nr. 55/2020, reprezintă decizia Guvernului de a interveni printr-un ansamblu de măsuri, pentru a răspunde situației urgente, de o amploare și intensitate deosebite, în condițiile în care viața și sănătatea persoanelor sunt amenințate.

Astfel, măsurile dispuse în timpul stării de alertă nu pot avea decât caracter temporar și trebuie să fie proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al situației care a impus instituirea stării de alertă, respectiv pandemia de COVID-19.

Cu privire la Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/2020, instanța de fond s-a pronunțat în sensul abrogării în integralitate a acestuia, în situația în care recurenții-reclamanți au solicitat anularea parțială a acestuia numai cu referire la scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line.

Astfel instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, venind în contradicție cu dispozițiile art. 397 alin. (1) Teza a II-a din noul C. proc. civ.

Măsurile luate prin Ordinul comun nr. 5487/1494/2020, au fost dispuse pentru punerea în executare a unor dispoziții legale emise în contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2.

Prevederile Legii nr. 55/2020 sunt concludente în sensul aspectelor criticate de către reclamanți. Unul din scopurile actelor normative menționate este acela de a permite autorităților publice să intervină eficient și cu mijloacele adecvate pentru gestionarea crizei cauzată de pandemie.

Ordinul comun emis de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranța epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 vine să stabilească măsuri și sarcini care trebuie să fie aduse la îndeplinire la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și al instituțiilor centrale din subordine/în coordonare, respectiv la nivelul inspectoratelor școlare, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, precum și de către cadrele didactice.

Ordinul contestat a fost emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale, atât în ceea ce privește condițiile de formă cat și de cele de fond și a reprezentat răspunsul instituțional la obligația/responsabilitatea MEC, ca minister de resort, de a stabili modul de derulare (organizare și desfășurare) a activităților didactice, în contextul epidemiologic actual, în scopul asigurării dreptului la învățătură și a dreptului Ia sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învățătură și personalul din sistemul național de învățământ.

Actul a fost emis de organul competent, în limita competenței sale potrivit art. 94 alin. (2) lit. c) și o) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 24/2020.

Emiterea actului s-a făcut în forma și cu procedura prevăzută de lege cu referire expresă la temeiurile legale menționate, fondate pe situația de fapt referitoare la menținerea contextului excepțional care a determinat instituirea stării de urgență și alertă, interesul public general care a reclamat prelungirea acestei stări excepționale, menținerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum și adoptarea unor noi măsuri care să permită autorităților publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.

Desfășurarea în perioada de aplicabilitate a ordinului a activităților din planurile de învățământ în format online mențin conformitatea ordinului cu scopul legii și oportunitatea acestuia care rezidă chiar din intenția emitentului.

În ceea ce privește reținerea de către instanța de fond a faptului că a fost restrâns dreptul la educație, recurentul susține că, prin realizarea activității didactice în mediul online, nu se poate vorbi de o restrângere a dreptului la educație.

În acest sens, prin Legea nr. 55/2020, au fost instituite, pe durata stării de alertă, unele măsuri temporare în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății. Între respectivele măsuri se numără și măsura privind suspendarea activităților didactice ce impun prezența fizica a ante-preșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ.

Astfel, nu se poate vorbi de restrângerea unor drepturi fundamentale ci, de exercitarea acestora într-o modalitate adaptată la dinamica evoluției situației epidemiologice naționale/zonale, respectiv în modalitatea on-line. Așa zisa limitare a unor drepturi reținută de instanța de fond a fost realizată în considerarea unor drepturi colective, a unor interese publice care vizează dreptul la ocrotirea sănătății atât pentru elevi și cadre didactice cât și pentru familiile acestora și pentru întreaga comunitate.

Astfel, au fost protejate, în mod adecvat și cu prioritate, atât drepturile convenționale și constituționale la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, dar a fost asigurat și interesul superior al beneficiarului direct al sistemului de educație (elevul) și dreptul de a beneficia de educație și de a finaliza un nivel de învățământ parcurs.

În drept a invocat prevederile art. 397 alin. (1) Teza a II-a, art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 8 din noul C. proc. civ., Legea nr. 554/2004.

3.4. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în ceea ce privește anularea Ordinului comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, în baza art. 488 punctul 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, a menționat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului 5487/1494 emis de MEC/MS în data de 31.08.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităților în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispozițiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line.

Or, din considerentele și dispozitivul sentinței atacate rezultă faptul că instanța de judecată a anulat în întregime Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020.

Faptul că reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului iar instanța a anulat ordinul în întregime, conduce la concluzia încălcării de către instanță a limitelor în care putea să se pronunțe, încălcând astfel principiul disponibilității părților.

Față de excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., respinsă de instanță, a arătat următoarele:

În primul rând, în conformitate cu aspectele reținute de instanță, asociația reclamantă are dreptul de a susține dreptul la educație prin acordarea de consultanță și sprijin juridic sau reprezentare în acțiuni colective. Or, în prezenta cauză reclamanta A. "stă" în nume propriu și nu ca reprezentant.

În al doilea rând, scopul asociației se poate realiza, conform statutului asociației, prin acordarea de consultanță și sprijin juridic. Participarea în calitate de reclamant într-o cauză nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste doua activități.

În al treilea rând, instanța a apreciat că dreptul principal pus în discuție în speță îl constituie dreptul la educație și ar exista o strânsă legătură între obiectivele asociației și obiectul cauzei și, in consecință, asociația are calitate procesuală activă

Apreciază recurentul că în prezenta speță nu se află în prezența unei acțiuni privind dreptul la educație. Actele care au fost puse în discuție și, mai ales, Ordinul nr. 5487/1494, nu îngrădesc dreptul la educație, nu au prevederi care să împiedice desfășurarea cursurilor ci, dimpotrivă, au stabilit măsuri/scenarii care au menirea de a asigura desfășurarea cursurilor (și nu sistarea cursurilor), în condiții de prevenție și siguranță a tuturor participanților la actul de învățământ.

Instanța a considerat, fără o analiză în concret și aplicată la prezenta cauză, că simplul fapt că asociația are ca scop susținerea și dreptul la educație este suficient pentru a-i conferi calitate procesuală activă.

Date fiind aceste aspecte solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A..

Referitor la capătul de cerere ce are ca obiect anularea parțială a Ordinului comun nr. 5487/1494, arată următoarele:

Ordinul comun nr 5487/1494/31.08.2020 vizează doar măsuri de organizare a activităților din cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, fără a aduce atingere dreptului la învățătură ci, dimpotrivă, scopul acestuia fiind asigurarea continuității cursurilor chiar în condițiile pandemiei cu virusul Sars CoV 2, dar în condiții de siguranță, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice.

Astfel, măsurile dispuse prin ordin și criticate de reclamanți vizează efectuarea orelor în sistem online (și nu sistarea cursurilor) doar pentru anumite situații concrete, prevăzute la art. 16, pentru perioadă limitată și prin raportare la contagiozitatea virusului SARS Cov-2.

În consecință, apreciază că Ordinul a fost emis în condiții de legalitate, cu respectarea și în limitele legilor a căror punere în executare/aplicare o vizează.

Totodată, Ordinul nu aduce îngrădiri sau limitări la dreptul la învățătură, așa cum a reținut instanța care, în considerarea unor texte de lege ce vizează posibilitatea îngrădirii unor drepturi fundamentale doar prin lege, a construit un raționament juridic ce nu își găsește aplicabilitate în prezenta cauză.

În consecință, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată în cea ce privește anularea parțială a Ordinului MEC/MS nr. 5487/149/2020.

3.5. Recurentul-pârât Instituția Prefectului - Municipiul București a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ce face obiectul acestei cauze.

În susținerea recursului, a adus critici faptului că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului - Municipiul București.

În speță, reclamanții contestă legalitatea unor acte juridice emise de alte entități, și nu legalitatea unor acte juridice de drept administrativ emise de IPMB, pentru a justifica, astfel, chemarea în judecată a Instituției Prefectului - Municipiul București.

CMBSU este un organism colegial, constituit în temeiul prevederilor art. 10 și 23 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență și ale art. 9 și art. 11 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004, ca parte a Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu atribuții stabilite separat și distinct de IPMB.

Împrejurarea potrivit căreia prefectul este președinte al CMBSU nu conferă atribuții ori responsabilități în sarcina Instituției Prefectului.

Ca atare, sub aspect procedural trebuie să existe deplină identitate între autoritatea emitentă a actului administrativ considerat nelegal si autoritatea chemată în instanță pentru a-i fi anulat total ori parțial actul administrativ criticat.

Prin urmare, solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea excepției, casând sentința recurată și respingând astfel acțiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

În drept, a invocat prevederile art. 488 pct. 8 și următoarele din C. proc. civ., art. 265 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborat cu dispozițiile art. 4-6 din H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, precum și celelalte norme legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepțiile tardivității și nulității recursurilor și, în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Guvernul României a depus concluzii scrise prin care a solicitat menținerea considerentelor sentinței recurate în sensul că acesta nu este parte în cauză.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației, Instituția Prefectului - Municipiul București și Ministerul Sănătății au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimații reclamanți, prin întâmpinare.

Prin încheierea din data de 29.03.2023, au fost respinse excepțiile tardivității și nulității recursurilor, invocate prin întâmpinare de către intimații-reclamanți.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a depus concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea de admitere a recursului, așa cum a fost formulat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererile de recurs formulate, sunt în mare parte comune, motiv pentru care acestea vor fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză. În ceea ce privește criticile diferite din cele cinci cereri de recurs, acestea vor fi analizate punctual.

5.1. Preliminar, având în vedere că recurenții-pârâți Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au formulat critici și în ceea ce privește soluțiile pronunțate de instanța de fond asupra excepțiilor, Înalta Curte urmează a analiza aceste critici cu precădere:

5.1.1. Ministerul Sănătății a criticat soluția instanței de fond prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., susținând, în esență, că asociația reclamantă are dreptul de a susține dreptul la educație prin acordarea de consultanță și sprijin juridic sau reprezentare în acțiuni colective, iar participarea în calitate de reclamant într-o cauză nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste doua activități. De asemenea, a mai susținut că în prezenta speță nu se află în prezența unei acțiuni privind dreptul la educație, întrucât actele care au fost puse în discuție nu îngrădesc acest drept.

Înalta Curte reține că reclamanta trebuia să își justifice calitatea procesuală activă în cauză prin indicarea dreptului subiectiv viitor și previzibil al asociației, circumscris principiului specialității capacității de folosință al acesteia, condiție obligatorie în cadrului contenciosului subiectiv.

Prin Decizia nr. 8/02.03.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 580 din 2 iulie 2020, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (11) și (12) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului".

În considerentele deciziei, s-a reținut că, "în situația acțiunii promovate în contencios administrativ de către organismele sociale interesate, în definiția legală dată acestora prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a avut în vedere reglementarea unui contencios subiectiv, în care invocarea interesului legitim public este subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă însă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele organismului social - asociație, potrivit statutului acestuia. Verificarea existenței acestei legături urmează să se facă de instanțe de la caz la caz, prin raportare la elementele raportului juridic dedus judecății, nefiind suficientă menționarea în statut a activității de "apărare a interesului public", ca scop principal al respectivului organism social interesat".

În cauza de față, conform înscrisurilor de la dosar, rezultă că, potrivit art. 3 din Statutul A., "Scopul principal al asociației este susținerea … și dreptul la educație precum și accesul la formare profesională și formare continuă al oricărei persoane, în conformitate cu art. 14 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene", iar potrivit art. 4 din Statut, unele din mijloacele de realizare a acestui scop sunt următoarele:

"să apere drepturile elevilor școlarizați în unitățile de învățământ particular" și "să ofere consultanță și sprijin juridic sau reprezentare în acțiuni colective în relația cu autoritățile statului".

Or, actul administrativ supus controlului de legalitate în speță, la cererea recurentului Ministerul Sănătății, este reprezentat de Ordinul 5487/1494 emis de MEC/MS în data de 31.08.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităților în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispozițiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line. Prin acest ordin, au fost aprobate o serie de "măsuri de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2".

Prin urmare, dreptul principal pus în discuție în analiza legalității Ordinului comun nr. 5487/1494/2020 îl constituie dreptul la educație, privit atât din perspectiva elevului, cât și a părinților, astfel că rezultă strânsa legătură între obiectivele asociației si obiectul prezentei cauze, astfel încât, Înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a respins această excepție ca neîntemeiată.

5.1.2. Ministerul Educației a criticat soluția primei instanțe cu privire la modul de soluționare a excepției rămânerii fără obiect/inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului MEC nr. 5972/08.11.2020 si a Ordinului MEC nr. 6122/07.12.2020, susținând în esență că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că aceste ordine au fost emise pentru o durată de timp determinată, fiind încadrate în categoria actelor cu caracter temporar, iar împlinirea termenului pentru care au fost emise respectivele acte normative are ca efect încetarea producerii de efecte juridice, încetare care intervine de drept.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut că, deși cele doua ordine contestate si-au produs deja integral efectele juridice, in sensul suspendării activităților didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor pe perioadele 09.11.2020-08.12.2020 si 09.12.2020 - 23.12.2020, aceasta nu atrage rămânerea fără obiect/inadmisibilitatea acțiunii in anularea lor.

Motivul pentru care instanța a respins această excepție a fost acela că obiectul acțiunii îl constituie tocmai verificarea legalității efectelor produse de aceste două ordine, în perioada în care ele au fost in vigoare, iar existența obiectului trebuie privită și din perspectiva unei potențiale acțiuni în despăgubiri care, teoretic, s-ar putea introduce în viitor, acțiune care să vizeze repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate si-au produs efectele juridice.

În ceea ce privește criticile recurentului Ministerul Educației privind greșita soluționare a acestei excepții, Înalta Curte nu poate reține susținerile acestora potrivit cărora, în condițiile în care cererea reclamantelor au privit anularea unor acte administrative ale căror efecte încetaseră anterior, nu mai puteau justifica un interes juridic actual.

În primul rând, în jurisprudența Curții Europene de Justiție și în practica instanței supreme s-a stabilit că acțiunile în justiție pot fi îndreptate, cu titlu de excepție, și împotriva unor acte care au fost deja puse în aplicare sau care au fost între timp abrogate, pentru că actele în cauză au putut produce efecte juridice care nu au fost înlăturate prin simpla lor abrogare, scopul acțiunilor fiind obținerea unor hotărâri prin care emitenții să fie obligați să înlăture consecințele vătămătoare produse asupra reclamanților, precum și evitarea repetării în viitor a presupuselor nelegalități.

În al doilea rând, tot potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și justiție, acțiunea în despăgubiri formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, poate fi formulată și ulterior formulării acțiunii în anulare împotriva actului administrativ vătămător sau concomitent, astfel încât împrejurarea că reclamanții nu au solicitat în această cauză și repararea unor eventuale pagube nu înseamnă că nu mai prezintă interes juridic în susținerea acțiunii în anulare, chiar dacă pe parcursul procesului actele administrative contestate și-au epuizat efectele, respectiv nu mai sunt în vigoare.

Nulitatea unui act administrativ vătămător presupune emiterea lui cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, iar sancțiunea nulității se aplică retroactiv începând cu data emiterii actului administrativ anulat, astfel încât, pe perioada cât și-a produs efectele prejudiciabile, subzistă interesul juridic practic în sensul reparării acestor prejudicii, independent de încetarea producerii efectelor, prin ieșirea din vigoare în cazul actelor administrative cu caracter normativ.

Altfel spus, un act administrativ normativ care și-a încetat efectele, a fost modificat sau abrogat, pe perioada când a fost în vigoare nu poate fi considerat inexistent, el există ca făcând parte din fondul normativ incident pentru acea perioadă, abrogarea nefiind sinonimă cu inexistența, ci cu neaplicarea ulterioară, adică are efecte pentru viitor, în timp ce nulitatea are efecte pentru trecut, începând chiar cu data adoptării acestuia pe tot parcursul cât a fost în vigoare și și-a produs efectele.

Prin urmare, anularea actului administrativ nu este condiționată de executorialitatea acestuia, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic judecătorul fondului a reținut ca fiind îndeplinită condiția interesului în cauză.

5.2. Înainte de a trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, din conținutul întregului memoriu de motivare a căii de atac, recurentul Ministerul Educației a invocat în mod generic motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., cât și prevederile art. 397 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu privire la faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

5.2.1. Astfel, pentru început, se constată că, deși a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin criticile formulate, această situație de casare nu se regăsește în niciun fel în prezenta cauză, iar invocarea sa a fost una pur formală, fără ca recurentul să dezvolte și să argumenteze credibil o atare situație de casare; potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

În doctrină s-a identificat ca încadrându-se în respectivul motiv de recurs, ipoteza (ce nu poate fi extinsă asupra unor alte situații de fapt) în care instanța a admis cererea prin care s-a solicitat luarea unei măsuri pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive o putea adopta.

Niciuna dintre criticile dezvoltate de către recurent în conținutul memoriului de recurs nu atrage incidența acestui motiv de casare, respectiv nu există indicii în sensul că instanța de fond, prin modul în care a soluționat cauza, ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.

5.2.2. Se constată, de asemenea, că acest recurent a invocat în mod formal și situația de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța de fond, prin anularea ordinelor contestate, creează cadrul necesar formulării de către intimații-reclamanți a unor acțiuni în justiție pentru repararea prejudiciilor produse în perioada în care actele administrative contestate și-au produs efectele, aspect care, în opinia sa, intră sub incidența acestor prevederi.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Mai precis, sentința cuprinde raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția pronunțată atât sub aspectul excepțiilor ce au fost soluționate de către instanță cât și sub aspectul modului de soluționare a fondului cauzei.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În plus de aceasta, instanța de control judiciar apreciază că sentința atacată nu cuprinde considerente contradictorii sau străine de natura cauzei deduse judecății.

5.2.3. În continuare, recurenții Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au dus critici soluției de anulare a Ordinului 5487/1494 emis de MEC/MS în data de 31.08.2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităților în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a dispozițiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line.

Ambii recurenții au învederat că instanța de fond a anulat în întregime Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/31.08.2020, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului, respectiv a dispozițiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line.

În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Principiul prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. este dezvoltat de prevederile art. 397 alin. (1) din cod, potrivit căruia instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Așadar, în baza principiilor enunțate anterior, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanția respectării și aplicării principiului disponibilității.

În cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamanți, care au indicat în mod expres care sunt pretențiile lor și motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează acestea.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului, respectiv a dispozițiilor care instituie scenariul 3 privind participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții on-line. Cu toate acestea, deși avea obligația să analizeze pretențiile deduse judecății în modalitatea în care a