ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3110/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 470/22.07.2019 pronunțate de CNCD prin care Societatea a fost sancționată cu avertisment scris și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 17.01.2020 pârâtul CNCD a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și pârâții - intervenienți B. și C. și a fost anulată Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de pârât.

Prin încheierea de ședință din 17.02.2020 a Curții de Apel București, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienți forțați, a persoanelor semnatare a petiției adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv B. și C..

Împotriva sentinței civile nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a invocat încălcarea dispozițiilor art. 16

1

Legea 554/2004 și art. 78 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Enunțând dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că, prin încheierea de ședință din 17.11.2020, din proprie inițiativă, judecătorul fondului a dispus introducerea în cauză a persoanelor (cetățeni finlandezi) care au formulat petiția la CNCD. Or, în opinia sa, instanța are posibilitatea doar să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părțile se opun nu se poate schimba cadrul procesual.

A mai susținut că sentința este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 16, 18 alin. (1) și 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, întrucât, din coroborarea acestor texte legale cu art. 1 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că CNCD, ca garant al respectării și aplicării principiului discriminării, are competență absolută de a verifica respectarea și aplicarea principiului nediscriminării și al tratamentului egal către orice persoană fizică și juridică și sancționare acestora în cazul constatării unor neconformități cu principiile enunțate.

Astfel, raportat la obiectul cauzei, contrar reținerilor primei instanțe, în urma sesizării petenților, cu privire la netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaților societății angajatoare privind siguranța și securitatea în muncă și protecția incendiilor, a procedat la verificarea respectării și aplicării de către societate a principiilor nediscriminării și al tratamentului egal în ceea ce privește angajații săi.

De asemenea, în opinia sa, a fost aplicat greșit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, de la data angajării în muncă a petentilor la societate - noiembrie 2015, ianuarie 2016 - și până la data de 08.11.2016, când angajatorul susține că le-ar fi comunicat instructajele în limba engleză, prin e-mail, petenții nu ar fi beneficiat de niciun fel de instructaj, societatea încălcând prevederile art. 6 alin. (1) și art. 13 h) din Legea nr. 319/2006.

Din înscrisurile din dosarul administrativ nr. x/2017, rezultă că de la data angajării până la data de 08.11.2016, când angajatorul susține că le-a comunicat instructajele în limba engleză, petenții nu au beneficiat de niciun fel de instructaj, angajatorul încălcând prevederile legale.

Ceea ce omite instanța este că, într-adevăr CNCD nu are competente să se pronunțe asupra domeniului securității și sănătății în muncă, însă fapta sesizată de petenti este netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaților societății angajatoare privind siguranța și sănătatea în muncă și protecția împotriva incendiilor, care ar fi condus la un tratament cu potențial caracter nediscriminator la adresa acestora, pe criteriu de naționalitate.

Din dosarul nr. x/2017 rezultă că CNCD a ajuns la concluzia că angajatorul avea obligația legală de a efectua instruirea tuturor angajaților, obligație neîndeplinită până la 08.11.2016, iar petenții nu au beneficiat de instruire într-o limbă cunoscută lor de la data angajării până la 08.11.2016, acest lucru producând efecte discriminatorii în mod continuu la adresa petenților.

Intimata-reclamantă a formulat note scrise, prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat a încheierii din 17.02.2020, cu consecința respingerii criticilor împotriva acesteia pentru autoritate de lucru judecat, recurentul nu a atacat această încheiere, care are caracter interlocutoriu, tranșând un incident procedural asupra căruia nu se poate reveni.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată succesiv pentru citarea în cauză a curatorului numit pentru intimatul-intervenient B., respectiv față de înlocuirea curatorului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința și încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, prin Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, a fost soluționată petiția nr. 5993/10.11.2017 prin care pârâții B. și C. au sesizat fapte de discriminare pe criteriul naționalității săvârșite de angajatorul societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. constând în neîndeplinirea obligației de a efectua instructajele în domeniul sănătății și securității în muncă și apărarea împotriva incendiilor într-o limbă pe care aceștia să o înțeleagă (limba engleză). De asemenea, s-a mai arătat în cuprinsul petiției că a existat o discriminare și prin metoda în care angajatorul a desfășurat investigația pornită la sesizarea petenților, întrucât în urma investigațiilor nu s-a soluționat problema, impresia generală fiind aceea că se evită soluționarea notificării profitându-se de faptul că petenții nu cunosc limba română.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 470/22.07.2019 pronunțate de CNCD prin care societatea a fost sancționată cu avertisment scris și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin încheierea de ședință din 17.02.2020 a Curții de Apel București, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienți forțați, a persoanelor semnatare a petiției adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă fiind anulată Hotărârea nr. 470/22.07.2019 pronunțată de CNCD, pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării formulând recurs atât împotriva sentinței, cât și a încheierii din data de 17.02.2020, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile aduse de recurent cu privire la încheierea din data de 17.02.2020.

În mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 78 C. proc. civ., "(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe."

Art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 prevede: "Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunța în fond."

Susținerile recurentului privind aplicarea greșită a acestora, în sensul că instanța a schimbat cadrul procesual în condițiile în care părțile s-au opus, deși potrivit C. proc. civ. avea posibilitatea doar să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, sunt nefondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că ulterior ședinței de judecată din data de 20.01.2020, când instanța de fond a pus în discuție lărgirea cadrului procesual, în baza art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ., și a amânat cauza pentru a se depune puncte de vedere privind introducerea în cauză a titularilor sesizării, reclamanta a depus note scrise prin care a solicitat întroducerea în cauză a acestora.

Referitor la criticile aduse sentinței recurate, Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, se constată că pârâtul CNCD, prin hotărârea contestată, a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și a sancționat societatea reclamantă în prezenta cauză cu avertisment, stabilind totodată recomandarea ca pe viitor să aibă în vedere ca instructajele referitoare la siguranța și sănătatea în muncă și cele privind protecția împotriva incendiilor să fie aduse la cunoștința tuturor angajaților prin utilizarea unei limbi de circulație internațională, cunoscută de toți angajații societății.

În motivarea Hotărârii contestate, pârâtul CNCD a analizat fapta reclamantei de a nu traduce în limba engleză documente care privesc instruirea tuturor angajaților societății privind siguranța și sănătatea în muncă și protecția împotriva incendiilor și a constatat, pe de o parte, că aspectele semnalate se circumscriu unei situații de încălcare a legislației aplicabile în domeniul securității și sănătății în muncă și a legislației incendiilor. Pe de altă parte, pârâtul a mai reținut că petenții au atașat documente doveditoare cu privire la necomunicarea documentelor ce reprezintă instructaje în domeniile SSM și PSI, iar societatea angajatoare nu a transmis niciun document care ar putea demonstra primirea de către petenți a instructajelor sus-amintite în limba engleză. Pentru aceste motive, pârâtul a reținut existența unei fapte de discriminare pe criteriul de naționalitate și limbă.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele:

"Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeași Ordonanță:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei."

Prin petiția înregistrată de pârâtul CNCD la data de 10.11.2017, pârâții B. și C. au susținut că instructajele periodice prevăzute de lege le-au fost transmise pentru prima dată în limba engleză la data de 08.11.2016. Această stare de fapt a fost susținută inclusiv de societatea reclamantă, atât în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, cât și în prezentul litigiu, fiind atașate în acest sens în dosarul de fond înscrisuri care atestă comunicarea în limba engleză a instruirii periodice SSM .

Înalta Curte constată că reclamanta a arătat în notele scrise adresate pârâtului faptul că petiția formulată se referă la fapte petrecute cu peste un an în urmă și, ținând cont că hotărârea contestată a fost pronunțată de pârât în temeiul dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000, apreciază că în mod corect prima instanță a considerat că Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de pârât nu a putut analiza decât fapte petrecute în intervalul 10.11.2016-10.11.2017. Această soluție se impune și în considerarea faptului că hotărârea contestată nu cuprinde o descriere corespunzătoare a pretinselor fapte de discriminare ce ar fi fost săvârșite de reclamantă, în calitate de angajator. În acest sens se reține că, deși pârâtul redă pe larg dispoziții din Legea nr. 319/2006 privind protecția și securitatea în muncă și din Legea nr. 307/2006 privind protecția împotriva incendiilor, nu identifică în concret care sunt acele fapte ale angajatorului pe care le consideră acte de discriminare și când s-au petrecut acestea, CNCD enunțând modul general "necomunicarea documentelor ce reprezintă instructaje în domeniile SSM și PSI". Or, conform dispozițiilor legale redate chiar în cuprinsul hotărârii contestate, aceste instructaje sunt de mai multe tipuri și au loc la diferite intervale, iar stabilirea cu exactitate a faptelor de discriminare este esențială atât pentru garantarea dreptului la apărare al persoanei reclamate, cât și pentru a se stabili dacă petiția a fost formulată în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În consecință, în mod corect prima instanță a analizat cerințele existenței unei fapte de discriminare în perioada 10.11.2016-10.11.2017.

În aceste condiții, Înalta Curte amintește că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.

Din aceste dispoziții legale rezultă că prima condiție este aceea a existenței a unui tratament diferențiat, adică persoane aflate în situații comparabile să fie tratate în mod diferit.

Or, în realitate, ceea ce au semnalat pârâții prin petiție a fost aplicarea unui tratament identic, deși se aflau într-o situație diferită față de angajații români și care ar fi impus luarea unor măsuri diferențiate.

CNCD a susținut că tratamentul discriminatoriu a constat în neîndeplinirea obligației reclamantei de a comunica pârâților persoane fizice instructajele în domeniile SSM și PSI în limba engleză. Totuși, pentru a ajunge la această concluzie, pârâtul nu a analizat modalitatea în care reclamanta și-a îndeplinit aceleași obligații față de angajații români, din moment ce tratamentul diferențiat presupune două categorii distincte.

De asemenea, se observă că pârâtul a omis să analizeze și să înlăture susținerile reclamantei din cadrul notelor scrise și înscrisurile care le însoțesc, privind comunicarea instructajelor către pârâți în limba pe care aceștia o înțeleg, (engleză) atât în luna noiembrie 2016, cât și în luna mai 2017, astfel că sunt lipsite de suport susținerile recurentului din memoriul de recurs în sensul că fapta sesizată de petenti este netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaților societății angajatoare privind siguranța și sănătatea în muncă și protecția împotriva incendiilor, care ar fi condus la un tratament cu potențial caracter nediscriminator la adresa acestora, pe criteriu de naționalitate.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că îndeplinirea cu întârziere față de pârâți de către reclamantă a obligațiilor stabilite de Legea nr. 319/2006 privind protecția și securitatea în muncă și de Legea nr. 307/2006 privind protecția împotriva incendiilor (aspecte care nu fac obiect de analiză în prezenta cauză) nu constituie în sine o faptă de discriminare, dacă aceeași conduită a fost adoptată de reclamantă inclusiv față de angajații români, în perioada relevantă (10.11.2016-10.11.2017).

Analiza pârâtului asupra situației de fapt nu s-a realizat din această perspectivă, acesta limitându-se să constate o neîndeplinire a obligațiilor prevăzute de lege în domeniul securității și sănătății în muncă și al prevenirii incendiilor, deși competența CNCD este strict limitată la prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000.

Considerațiile pârâtului relativ la sarcina probei nu conduc la altă soluție în prezenta cauză, întrucât ele nu au fost aplicate la situația concretă dedusă soluționării, din care rezultă că petiția nr. 5993/10.11.2017 nu prezintă suficiente elemente care să permită prezumția unui tratament diferențiat. Suplimentar, reclamanta a făcut dovada contrară prin înscrisurile depuse în dosarul administrativ.

Conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000:

"(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.".

Se constată că societatea reclamantă a depus în dosarul administrativ instructajul comunicat pârâților pe email la data de 8.11.2016 în limba engleză (aspect recunoscut de aceștia), precum și un alt instructaj periodic comunicat acestora în luna mai 2017, aspecte evidențiate prin notele scrise depuse de reclamantă la 9.02.2018 și reluate prin cererea de chemare în judecată.

Din moment ce pârâtul nu putea fi sesizat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 307/2006 și a Legii nr. 319/2006, întrucât nu are în competență verificarea respectării acestor obligații legale, astfel cum însuși recurentul recunoaște prin memoriul de recurs, analiza CNCD trebuia să se rezume la îndeplinirea condițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 referitor la existența unei fapte de discriminare, primul element fiind tratamentul diferențiat/mai favorabil aplicat altor persoane.

Or, niciun înscris aflat în dosarul administrativ nu reflectă un asemenea tratament diferențiat și, în plus, reclamanta a dovedit situația contrară prin înscrisurile depuse, respectiv că a efectuat instructajele prevăzute de lege față de pârâți în limba engleză, nerezultând, așadar, că cetățenii români ar fi beneficiat de instructajul în discuție la momentul angajării. Neefectuarea acestora în termenele prevăzute de legile speciale excedează competența pârâtului de a constata ori sancționa, iar faptul că față de angajații români aceste instructaje ar fi avut loc chiar la datele prevăzute de lege nu a fost susținut și dovedit în cauză, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentului cu privire la încălcarea dispozițiilor care prevăd competența acestuia, în sensul invocat prin memoriul de recurs.

Prin urmare, în mod corect s-a concluzionat de prima instanță în sensul constatării nelegalității Hotărârii nr. 470/22.07.2019 a CNCD, nefiind întrunite condițiile pentru existența unei fapte de discriminare, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acestei soluții.

În raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ. care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, coroborat cu art. 451 din același cod, potrivit cu care "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (...)", Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON reprezentând onorariu curator special numit de instanță pentru pârâtul-intervenient B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., va respinge excepția autorității de lucru judecat a încheierii din data de 17.02.2020 invocată de intimata-reclamantă, va respinge recursul formulat de pârât ca nefondat și va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția autorității de lucru judecat a încheierii din data de 17.02.2020 invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.