ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3104/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, a formulat ordonanță președințială, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ. a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința civilă nr. 2398 din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și au fost obligați pârâții să-i asigure reclamantei combinația de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului nr. x/2022

Împotriva sentinței civile nr. 2398/2022 din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Ministerul Sănătății a susținut că, în opinia sa, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 169/2022 cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

Astfel, în condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, instanța de fond a apreciat în mod greșit că Ministerul Sănătății, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă. Contrar aspectelor reținute de instanță, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS si, pe cale de consecință, nici calitate procesuală pasivă în cauză. Motivarea sentinței este insuficientă si străină de natura cauzei, fiind întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi. În concret, la situația de fapt, există contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

În continuare, a arătat că Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăti legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (V) din Legea nr. 95/2006, întrucât medicamentul solicitat prin prezenta acțiune nu este inclus în categoria prevăzută de lege pentru care ministerul poate acorda/suporta plata contravalorii acestuia, angajarea de către acesta a unor cheltuieli în lipsa unui angajament legal ar fi ilegală, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 500/2002.

A mai susținut că instanța a pronuntat sentința recurată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004. Instanța de fond a reținut corect faptul că, potrivit cadrului normativ în vigoare, reclamantul nu are dreptul să beneficieze de decontare pentru medicamentul PABRAFENIB (TANFILAR) si TRAMETINIB (MEKINIST), acestea fiind incluse în Lista medicamentelor compensate doar pentru alte indicații terapeutice, nu și pentru cea care prezintă interes în speță în concordanță cu rezumatul caracteristicilor medicamentului, însă admite cererea întrucât "orice listă de medicamente poate fi modificată in orice moment. Altminteri, folosirea unui medicament nou dovedit că are efecte benefice asupra evoluției cancerului ar fi imposibilă pentru o perioadă îndelungată, de când medicamentul devine disponibil, din cauza barierelor administrative si a formalităților logistice menite să se asigure că prețul acestuia se poate rambursa din fondurile bugetare specifice".

Or, prescrierea unui medicament de către un medic nu garantează eficiența acestui medicament, cu atât mai mult cu cât acest medicament nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantei.

Prin cererea de ordonanță presedințială, reclamantul solicită instanței obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale la asigurarea, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentelor DABRAFENIB (TANFILAR) si TRAMETINIB (MEKINIST), până la soluționarea definitivă a fondului cauzei, care face obiectul dosarului nr. x/2022, si nu includerea acestora în listă.

Astfel, se remarcă în primul rând că obiectul prezentei cereri de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 poate consta, așa cum s-a prezentat și anterior, într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Raportat la speța dedusă judecății se reține că în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, contractul cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 2 din Legea farmaciei, nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.

Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicațiile terapeutice autorizate si incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

De asemenea, în opinia recurentului, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 2398/2022 cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006. Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014 ce transpune aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria x nr. x din 11 februarie 1989, prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România. Art. 6 din Directiva 89/105/CEE/1988 este transpusă în totalitate în legislația din România, orice transpunere parțială ducând la declanșarea procedurilor de infringement împotriva României. O procedură de infringement în legătură cu acest aspect nu este declanșată.

Astfel, potrivit anexei 3 din OMS nr. 861/2014, solicitantul, care nu poate fi altul decât deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, trebuie să depună la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România un set de documente pe care un asigurat, cum este cazul reclamantei, nu le deține și nici nu are posibilitatea să le dețină.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința civilă nr. 2398/2022 prejudecă fondul cauzei.

Astfel, instanța a reținut faptul că, din interpretarea prevederilor din Legea nr. 95/2006, "toți pârâții au atribuții in ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale (...)"

Practic, instanța de fond analizează calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București prin care reclamantul solicită includerea în Listă a medicamentelor DABRAFENIB (TANFILAR) și TRAMETINIB (MEKINIST) pentru indicația terapeutică melanom malign (cancer de piele), astfel că toată motivarea cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul.

Referitor la condițiile de admisibilitate si aparenta de drept, a arătat că instanța a reținut că în favoarea reclamantei există aparența dreptului, întrucât Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția "off-label" a medicamentelor dar, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial".

Or, în analiza existentei/inexistenței aparentei de drept în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare si dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, făcând trimitere la art. 243 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, de la data intrării în vigoare a ordinului MS nr. 861/2014, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista este un proces continuu prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate luând în calcul o serie de criterii precum estimarea beneficiului terapeutic, cost-efi caritatea, statutul de compensare al medicamentului precum și costurile terapiei. Autoritatea centrală are obligația de a administra în mod judicios fondurile alocate bugetului FNUASS prin Legea bugetului de stat astfel încât să fie asigurat în mod sustenabil dreptul la sănătate pentru toate persoanele asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Prezentând etapele prevăzute de Ordinului MS nr. 861/2014, a susținut că în acest moment, un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și numai dacă are indicație terapeutică autorizată cuprinsă în rezumatul caracteristicilor produsului.

Totodată, a precizat indicațiile, în conformitate cu Ordinul ministrului sănătății si al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 la capitolul intitulat Protocol terapeutic corespunzător poziției nr. 172 cod (L01XE23-25): DCI DABRAFENIBUM + DCI TRAMETINIBUM, evidențiind ca și criteriu de excludere tratamentul anterior cu alți inhibitori BRAF.

Se poate observa că reclamanta a beneficiat anterior de tratament cu medicamentul DABRAFENIB (TANFILAR) și TRAMETINIB (MEKINIST) care a fost întrerupt din motive medicale și înlocuit cu medicamentele PEMBROLIZUMABUM și apoi IPIUMUMAB.

În aceste condiții, în opinia sa, solicitarea reclamantei de revenire la tratamentul inițial este nelegală, deoarece în Ordinul ministrului sănătății si al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 la capitolul intitulat Protocol terapeutic corespunzător poziției nr. 172. cod (L01XE23-25): DCI DABRAFENIBUM + DCI TRAMETINIBUM este prevăzut ca si criteriu de excludere tratament anterior cu alți inhibitori BRAF, ceea ce reclamanta a urmat deja si l-a întrerupt pe motive medicale.

Așadar, se constată că la nivel de aparență, reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006 în calitate de asigurat, deoarece medicamentul solicitat nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate, de care poate beneficia reclamantul în calitate de asigurat, deoarece medicamentele DABRAFENIB (TANFILAR) si TRAMETINIB (MEKINIST) nu au indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantei.

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ. privind admisibilitatea ordonanței președințiale.

În esență, a arătat că deși reclamanta susține că pârâta C.N.A.S. a refuzat decontarea combinației de medicamente mai sus menționate, aceasta nu a demonstrat că: ar fi intervenit un exces de putere al CNAS cu privire la obiectul cauzei; ar fi intervenit un refuz nejustificat al CNAS cu privire la acordarea și compensarea în procent de 100% a medicamentului în litigiu; acesteia i s-ar fi încălcat dreptul la asistența medicală, de vreme ce așa cum rezultă fără echivoc din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a beneficiat de analize medicale, investigații și tratament în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate și, totodată, nu a prezentat niciun înscris din care să rezulte refuzul C.N.A.S.

În concluzie, în cauza de față nu se poate reține o pasivitate a autorităților publice pârâte, întrucât medicamentul pentru indicațiile solicitate de către reclamantă, se decontează în regim de compensare 100%.

A mai susținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile imperative procedurale pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, în principal raportat la obiectul acestei ordonanțe, care este reprezentat de obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) și TRAMKNTINIB (denumire comercială MEKINIST) pentru indicația terapeutică "melanom malign".

Astfel cum s-a arătat anterior combinația de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) si TRAMENTINIB (denumire comercială MERINIST) se decontează în regim de compensare 100% pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta, condițiile impuse de Protocolului terapeutic prevăzut în Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății si a ordinului președintelui CNAS nr. 564/499/2021 cu modificările și completările ulterioarei.

Prin urmare, raportat la prevederile legale în vigoare la momentul de față, în condițiile în care reclamanta prezintă tipizatul de prescripție medicală utilizată si recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru administrarea de tratament ca medicamentele în litigiu, aceasta urmează să beneficieze în regim de compensare 100% de combinația de medicamente în speță.

Raportat la acest aspect, în speță nu se poate retine culpa C.N.A.S. în condițiile în care nu se poate proba vreo acțiune sau inacțiune a acesteia prin care s-a încălcat sau lezat un drept al reclamantei.

În stadiul processual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 8 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, a formulat ordonanță președințială, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. În temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ. a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâții formulând cereri de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod porcedură civilă.

Înalta Curte constată că, deși au fost încadrate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele invocate de acesta privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în opinia sa, instanța de fond apreciind în mod greșit că Ministerul Sănătății, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă, Ministerul Sănătății neavând atribuții în gestionarea FNUASS si, pe cale de consecință, nici calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că motivarea sentinței este insuficientă si străină de natura cauzei, fiind întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în prezenta cauză, fără a aplica aceste prevederi, precum și faptul că, în concret, la situația de fapt, există contradicție între textele de lege indicate și soluția dată, se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care, însă, nu este incident în cauză.

În cauză nu se poate susține insuficienta motivare a sentinței.

Astfel, Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva insuficientei motivări.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici teza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenței de motive contradictorii cu privire la sentința recurată, neregăsindu-se în cauză niciuna dintre ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul acestor dispoziții, respectiv existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, reflectarea în considerente a unui caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, situația când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În accepțiunea acestor dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege, aspecte care nu se identifică în cauză.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Prin calitate procesuală se înțelege existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

In cauza, în mod corect a apreciat prima instanță că Ministerul Sanatatii are calitate procesuala pasivă, în conditiile in care este o autoritate publica cu competente specifice, implicata în diverse etape ale proceselor decizionale privitoare la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, impunându-se a se analiza si în contradictoriu cu acest parat cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe argumentul că nu are competența gestionării FNUASS și nici a acordării efective a medicamentelor în regim de compensare 100%.

Potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS, astfel încât, având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin asigurarea tratamentului medicamentos în regim de compensare 100%, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Nici susținerile referitoare la lipsa atribuției gestionării FNUASS nu au relevanță în stabilirea calității procesuale a Ministerului Sănătății, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează tratamentul medicamentos, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

În ceea ce privește susținerile recurentului-pârât pe fondul soluției primei instanțe, Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantă pe cale de ordonanță președințială.

Judecătorul fondului a reținut dispozițiile art. 997 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări".

Din analiza prevederilor art. 997 C. proc. civ., rezultă că procedura ordonanței președințiale implică, în mod prioritar, întrunirea a trei condiții cumulative, respectiv urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului prin măsura luată. Așadar, ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cauze al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.

În plus, când soluționează o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept, realizând un examen sumar al cauzei prin "pipăirea fondului" pentru a vedea de partea cui este aparența dreptului.

Prin urmare, în privința urgenței, în acord cu opinia primei instanțe se constată că, în cauza de față, aceasta este dovedită prin raportare la situația de fapt concretă, adică față de afecțiunea de care suferă reclamanta melanom malign, astfel cum reiese din actele medicale depuse în probațiune, cu consecințe asupra drepturilor acesteia la sănătate și chiar la viață.

Reclamantei i s-a recomandat de către medicul specialist tratamentul cu combinatia de medicamente DABRAFENIB (denumire comerciala TANFILAR) si TRAMETINIB (denumire comerciala MEKINIST).

Cât privește urgența, această condiție este îndeplinită, față de riscurile la care se expune reclamanta din punctul de vedere al stării de sănătate în cazul în care nu urmează tratamentul recomandat, tratament greu accesibil în lipsa compensării, raportat la prețul medicamentelor în cuantum de 16.280,82 RON-24.385,80 RON/flacon si respectiv 4.608,01 RON-18.219,54 RON/flacon, in functie de concentratie. Prin urmare, luând în considerare afecțiunea gravă de care suferă reclamanta și faptul că întârzierea administrării tratamentului i-ar putea afecta dreptul la viață, este necesară prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara. Orice întârziere ar cauza prejudicii ireparabile, impunându-se prevenirea riscului iminent de deteriorare a stării de sănătate a reclamantei.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție specifică procedurii ordonanței președințiale - caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurilor - Înalta Curte constată că este confirmată de existența pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dosarului nr. x/2022, privind pe aceleași părți și având ca obiect obligație de a face.

Prin cererea de față, reclamanta a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, astfel cum s-a reținut anterior, asigurarea medicamentelor menționate, în contradictoriu cu pârâții, precizând ca măsura cerută să producă efecte până la soluționarea fondului litigiului. În aceste condiții, este îndeplinită și condiția caracterului provizoriu al măsurii solicitate, întrucât reclamanta nu vizează o măsură cu caracter definitiv și care să producă efecte perpetue în raport de părțile pârâte, ci până la analizarea definitivă a fondului cauzei.

În fine, se constată că este îndeplinită și cea de-a treia condiție specifică procedurii ordonanței președințiale, respectiv neprejudecarea fondului.

Din coroborarea art. 997 alin. (1) și (5) C. proc. civ., se conturează regimul juridic al acestei condiții, judecătorului fiindu-i permis a analiza într-o astfel de procedură doar aparența dreptului invocat de partea reclamantă, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor. Altfel spus, în judecarea cererii de ordonanță președințială, nu îi este îngăduit instanței să tranșeze fondul raportului litigios nici prin prisma analizei în fapt și în drept efectuate, dar nici prin prisma acelor măsuri ce se dispun.

În ceea ce privește aparența dreptului, urmează ca instanța să procedeze la o pipăire a fondului, nefiind îndrituită a cerceta pe fond dreptul dedus judecății de către reclamantă. Prin urmare, față de condițiile speciale ale procedurii ordonanței președințiale, instanța va face un examen sumar al înscrisurilor depuse la dosar și a dispozițiilor legale invocate, în raport de susținerile părților, pentru a stabili dacă aparența dreptului este în favoarea reclamantei, fără a se substitui instanței de drept comun.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâților ca, până la soluționarea litigiului de fond, să îi asigure în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, combinația de medicamente DABRAFENIB (denumire comerciala TANFILAR) si TRAMETINIB (denumire comerciala MEKINIST), conform recomandării din Raportul medical/3.11.2022 emis de Dr. B., medic specialist oncologie medicală.

Reclamanta a mai beneficiat anterior, în perioada mai 2020-09.04.2021, de același tratament cu medicamentele Tanfilar si Mekinist, care a fost, însă, întrerupt din motive medicale și inlocuit cu medicamentele Pembrolizumabum și apoi Ipilimumab.

Recurentul-parat Ministerul Sanatatii a susținut în memoriul de recurs, reiterând apărarea din dosarul de fond, că medicamentul Dabrafenib, administrat în asociere cu Trametinib, este indicat în tratamentul pacienților adulți cu melanom inoperabil sau metastatic, cu mutația BRAF V600 prezentă, dar în cazul reclamantei este incident criteriul de excludere prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurari de Sănătate nr. 564/499/2021 "tratament anterior cu alti inhibitori BRAF", având în vedere faptul că reclamanta a mai beneficiat anterior de acest tratament.

Prin urmare, deși medicamentele sus-menționate sunt incluse în lista de medicamente compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, iar pacientii beneficiază de compensare 100% pentru indicatia terapeutica oncologica melanom malign, afectiune de care sufera și reclamanta, recurentul consideră că aceasta se află într-un caz de excludere de la tratament, potrivit protocolului terapeutic.

Or, cu privire la acest aspect, instanța de fond a analizat apărările pârâtului și a reținut că, de principiu, încadrarea și analiza cazurilor de excludere, prin raportare la situatia de fapt concretă, nu poate fi verificată pe calea sumară a ordonanței președințiale, aceasta urmând a fi stabilită în cadrul unei judecăți de fond, însă, totodată, o simpla analiză a dispozițiilor legale conduce la concluzia că acest caz de excludere se referă la un tratament anterior cu alți inhibitori BRAF și nu cu aceiași inhibitori BRAF, cum este cazul reclamantei, recurentul-pârât necriticând argumentat această motivare, doar reiterând susținerea din apărarea formulată inițial.

În mod corect a constatat prima instanță faptul că medicamentele solicitate sunt prevăzute în lista de medicamente compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, iar pacientii beneficiază de compensare 100% pentru indicația terapeutică oncologică melanom malign, afecțiune de care suferă și reclamanta, și tratamentul cu aceste medicamente i-a fost prescris de medicul specialist oncolog, în funcție de situația sa particulară, relevată de rezultatul investigațiilor medicale, astfel cum susține însuși recurentul, în mod eronat acesta afirmând că motivarea instanței este că în favoarea reclamantei există aparența dreptului, întrucât Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția "off-label" a medicamentelor dar, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

Prin urmare, prezenta ordonanță președințială nu prejudecă fondul, deoarece nu se tranșează definitiv îndreptățirea reclamantei de a obține decontarea medicamentului (pretenții ce fac obiectul dosarului care urmează procedura de drept comun), iar în condițiile art. 255 raportat la art. 252 C. civ. se pot dispune astfel de măsuri provizorii pentru ocrotirea valorii intrinseci a ființei umane, adică a vieții și sănătății reclamantei.

În concluzie, în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului în sensul că aparența de drept îi este în prezent favorabilă reclamantei, fără însă a se pronunța asupra existenței ori inexistenței dreptului acestuia, drept ce face obiectul litigiului de fond.

În fine, nu pot fi primite nici susținerile recurentului în sensul prejudecării fondului prin analizarea de către prima instanță a calității sale procesuale pasive, în opinia sa, instanța de fond analizând calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București prin care reclamanta solicită includerea în Listă a medicamentelor DABRAFENIB (TANFILAR) și TRAMETINIB (MEKINIST) pentru indicația terapeutică melanom malign (cancer de piele), de altfel recurentul prezentând prin memoriul de recurs și condițiile și etapele prevăzute de OMS 861/2004 și Legea nr. 95/2006, privind procedura includerii în Listă a unui medicament, care excedează obiectul și cadrul procesual de față.

În raport de aceste elemente, în limitele analizei ce poate fi efectuată în materia ordonanței președințiale, Înalta Curte apreciază că nu pot fi opuse spre a susține teza neîndeplinirii condițiilor reglementate de art. 997 C. proc. civ., aparența dreptului fiind în favoarea intimatei-reclamante.

Instanța de control judiciar constată că este nefondat și recursul formulat de pârâta CNAS, nefiind formulate veritabile critici de nelegalitate a sentinței recurate, în susținerea nemulțumirii față de soluția pronunțată invocând argumente cu privire la faptul că reclamanta nu a demonstrat că ar fi intervenit un exces de putere al CNAS cu privire la obiectul cauzei, că ar fi intervenit un refuz nejustificat al CNAS cu privire la acordarea și compensarea în procent de 100% a medicamentului în litigiu în speță și că nu se poate reține culpa C.N.A.S., în condițiile în care nu se poate proba vreo acțiune sau inacțiune a acesteia prin care s-a încălcat sau lezat un drept al reclamantei, care privesc în realitate obiectul dosarului de fond, respectiv obligația de a face, iar nu critici cu privire la reținerile primei instanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale de față, care, astfel cum s-a reținut la analizarea recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, este o procedură specială, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nepresupunând dovedirea, de către reclamantă, a temeiniciei pretenției formulate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtul Ministerul Sănătății și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 2398/2022 din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.