ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2727/2023

HOTĂRÂRE

14.12.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2727/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, în data 08 august 2022, sub nr. x/2022, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală-pretentii, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate sustragerea, reținerea, ascunderea de la expertiza contabilă, efectuată în dosarul nr. x/2014, a operațiunilor de debitare a contului curent pe perioada 15.08.2006-31.12.2009, cu consecința obligării pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, în cuantum de 28.535,28 RON, indexat cu rata inflației și actualizat cu dobânda legală începând cu data de 09.08.2006, până la data restituirii integrale, precum și obligarea pârâtei la despăgubiri morale, în scopul reparării prejudiciului nepatrimonial suferit, în cuantum de 2.853.528 euro.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 148-art. 151, art. 192, art. 194 si art. 195 din C. proc. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat, în data de 19.01.2023, întâmpinare, prin care a invocat excepția a necompetenței teritoriale și materiale a Judecătoriei Medgidia și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, secția a V-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 751 din 29 mai 2023, pronunțată de Judecătoria Medgidia, a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a acestei instanțe, invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

În motivare, această instanță a reținut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., competența materială, stabilită prin raportare la criteriul valorii sau natura obiectului cererii de chemare în judecată, este exclusivă și, în consecință, de ordine publică, ipoteză în care excepția de necompetență materială poate fi invocată, în condițiile art. 130 alin. (2) din același cod, de părți ori de către judecător până la primul termen de judecată, inclusiv, la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Medgidia a fost invocată de pârâtă, prin întâmpinare, și de instanță la primul termen de judecată, deci în termenul imperativ prevăzut în art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În acord cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. și cu obiectul cererii de chemare în judecată estimat de către reclamant la suma de 2 miliarde de euro, având în vedere și dispozitiile art. 95 din C. proc. civ., care prevăd că tribunalele judecă în primă instanță cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instante, instanța a constatat că tribunalul are competența materială în soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, potrivit art. 107 din C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție are sediul pârâtul, instanța a reținut că sediul pârâtei B. este în Bucuresti, prin urmare competența teritorială apartine Tribunalului Bucuresti, secția a V-a civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1048 din 22 mai 2023, a admis excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinare, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Medgidia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în raport cu art. 131 alin. (1) cu referire la art. 129 alin. (2) pct. 4 și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., că, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța de declinare a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 131 alin. (1) din cod, verificându-și competența și stabilind că este competentă teritorial, material și general să soluționeze cauza, devenind astfel incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) din același cod.

A mai apreciat că instanța de declinare s-a declarat competentă să judece cauza sub toate aspectele, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2023, deși prin întâmpinarea depusă de pârâtă la data de 19 ianuarie 2023 se invocase și excepția de necompetență materială și teritorială.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că este în imposibilitatea de a-și stabili competența în raport cu dispozițiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămânând câștigată instanței sesizate inițial, motiv pentru care a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Medgidia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie acțiunea în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție. constând în sustragerea, reținerea, ascunderea de la expertiza contabilă efectuată în dosarul nr. x/2014 a operațiunilor de debitare a contului curent în perioada 15.08.2006-31.12.2009, precum și acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat.

Prima instanță învestită, respectiv Judecătoria Medgidia, a reținut că, din eroare, și-a verificat competența la primul termen de judecată din 20 ianuarie 2023, la acel termen dispunând de fapt comunicarea către reclamant a întâmpinării depuse de pârâtă, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a judecătoriei, raportat la valoarea pretențiilor, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la art. 94 alin. (1) lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul București a apreciat că prima instanță sesizată și-a verificat competența de soluționare a cauzei la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel că au devenit incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., iar prima instanță a devenit competentă să judece cauza sub toate aspectele, chiar dacă pârâta a invocat excepțiile necompetenței materiale și teritoriale prin întâmpinare.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată. Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă".

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Totodată, se reține că dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speță, obiectul litigiului dedus judecății, astfel cum s-a arătat, constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, reclamantul fundamentându-și cererea pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Așadar, în acest caz, competența teritorială de soluționare a acțiunii, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept de creanță, se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Iar competența materială se determină în acest caz prin raportare la valoarea pretențiilor solicitate de reclamant.

Ca atare, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunțate, norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) din același act normativ, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, instanța neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Din examinarea actelor dosarului, se observă că pârâta B. a depus întâmpinare în data de 19 ianuarie 2023, prin care a invocat excepția necompeteței materiale și teritoriale a Judecătoriei Medgidia în soluționarea cauzei.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2023, Judecătoria Medgidia a apreciat, din eroare, că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece cauza și a dispus comunicarea către reclamant a întâmpinării depuse de pârâtă, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare.

La următorul termen de judecată, respectiv în data de 31 martie 2023, Judecătoria Medgidia a îndreptat, din oficiu, eroarea materială de la termenul anterior, prin care a dispus verificarea competenței, arătând că la acel termen, de fapt, nu și-a verificat competența de soluționare a cauzei, ci doar a dispus comunicarea întâmpinării către reclamant, termenul din 20 ianuarie 2023, neputând fi considerat primul termen de judecată.

Prin urmare, față de succesiunea actelor de procedură efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, în termenul legal, iar primul termen de judecată, în sensul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., cu procedura de citare legal îndeplinită, a fost termenul din data de 31 martie 2023, când instanța a procedat la verificarea competenței sale generale, materiale și teritoriale în soluționarea acțiunii în răspundere civilă delictuală. Termenul din 20 ianuarie 2023 nu poate fi reținut ca prim termen de judecată, în sensul art. 131 alin. (1) din cod, având în vedere că, la acel termen, s-au dispus doar măsuri administrative, respectiv comunicarea întâmpinării depuse de pârâtă către reclamant.

Înalta Curte reține că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată în termenul legal, de către pârâtă, iar faptul că a fost soluționată ulterior primului termen de judecată nu determină nerespectarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) și (2) C. proc. civ., atât timp cât, anterior, au fost soluționate aspecte prioritare privind regularizarea cererii, scopul textului legal invocat fiind ca problema competenței să fie tranșată cu prioritate, însă, în ipoteza în care nu există alte chestiuni prealabile.

Or, în speță, prioritară a fost comunicarea întâmpinării către reclamant, procedură obligatorie, potrivit art. 206 alin. (1) din C. proc. civ., cauza dedusă judecății nefiind una în care comunicarea întâmpinării nu se dispune, iar partea ia cunoștință de aceasta de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, raportat la obiectul cererii deduse judecății, respectiv valoarea pretențiilor solicitate de reclamant, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță în a cărei rază teritorială are sediul pârâta.