ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2597/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 01.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei C.N.T.A.R. TAROM S.A. la plata sumei de 400 de euro, reprezentând compensație întârziere zbor, a dobânzii legale, începând cu data formulării cererii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., art. 1026-1033 C. proc. civ., precum si jurisprudență relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

2.1 Prin sentința civilă nr. 1829/28.02.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, în cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."

Astfel, conform biletelor de transport aerian anexate, s-a stabilit zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare orașul Hurghada, Egipt, iar ca punct de sosire Cluj Napoca, România.

În consecință, această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripție se află locul de sosire a avionului.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 5487/15.11.2023 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu cauza și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că în privința cererii deduse judecății este competentă să o soluționeze instanța de la sediul pârâtului, așa cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuși, trebuie observat că este vorba despre o competență de ordine privată, iar nu de ordine publică, dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulând în sensul că necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare.

Or, pârâta nu a invocat necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Buftea.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Judecătoria Buftea a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială, Regulamentul CE nr. 261/2004 instituie o competență exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, în timp ce Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că Regulamentul nu instituie o normă de competență exclusivă, iar în cauză competența teritorială este de ordine privată, în considerarea protejării intereselor persoanei prejudiciate, motiv pentru care prima instanță sesizată nu putea, în lipsa unei invocări din partea pârâtei, să ridice din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Înalta Curte reține că, în cauză, prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Buftea, a invocat din oficiu doar excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind astfel implicit că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze.

În acest sens, se reține că dezlegările cuprinse în hotărârea CJUE din cauza C-204/08 Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât ele se referă la ipoteza avută în vedere de art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, în prezent abrogat și înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (norma corespondentă fiind art. 7).

Or, norma de competență în discuție se aplică în cazul în care o persoană domiciliată într-un stat membru este acționată în justiție într-un alt stat membru, după cum rezultă cu claritate din enunțul textului:

"O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru (…)".

Or, în speță reclamantul a sesizat instanța română cu o cerere îndreptată împotriva unei persoane juridice române, astfel încât nu este necesar a determina competența internațională conform normelor comunitare la care se face referire în hotărârea CJUE evocată de prima instanță sesizată.

În continuare, se reține că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată în temeiul dispozițiilor art. 1026-1033 C. proc. civ., privind obligarea pârâtei C.N.T.A.R. Tarom la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON, reprezentând compensație pentru întârzierea zborului operat de aceasta.

Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competența materială de a soluționa cererea de valoare redusă în primă instanță aparține judecătoriei, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

În materia competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată faptul că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acesteia nu-i sunt incidente numai dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care reglementează regula generală de competență teritorială, ci și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 6 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție este locul de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

Astfel, fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, de ordine privată, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cu care necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prin urmare, rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

Cum în speță pârâta nu a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. (4) C. proc. civ., prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, ținând cont de alegerea făcută de reclamantă, soluționarea cauzei rămâne în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, în favoarea acesteia operând o prorogare de competență, astfel că o eventuală necompetență teritorială s-a acoperit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.