ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2383/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2383/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 12.04.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat - fără indicarea motivului de contestație în anulare - anularea deciziei civile nr. 266R/14.03.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata B..
Prin decizia civilă definitivă contestată a fost anulată ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 736/10.10.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, prin care contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 562/30.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosar nr. x/2022 având ca obiect o cerere de revizuire respinsă ca inadmisibilă a fost - la rândul ei - anulată ca netimbrată.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, atacată prin recurs.
Prin decizia nr. 493R din 26 mai 2023 a Curții de Apel București - sectia a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 266R/14.03.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata B., ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 493R din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs contestatorul A..
În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul A. a arătat că a invocat excepția de neconstituționalitate privind taxele judiciare de timbru, având în vedere că B. bloc. 97, str. x este scutită de la plata acestor taxe, părțile fiind tratate inegal prin impunerea plății taxei judiciare de timbru față de recurent.
Recurentul a arătat că instanța de judecată nu a respectat principiul egalității în fața legii, impus de art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) teza a treia din Constituție.
Recurentul a susținut că toate cererile sale au fost formulate în contradictoriu cu B. bloc. 97, str. x și Biroul Executorului Judecătoresc C., însă instanțele de judecată nu au clarificat cadrul procesual, context în care apreciază că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea celor 11 excepții de neconstituționalitate invocate. A arătat că, la fond, cauza a fost suspendată doar față de B. bloc. 97, str. x, nu și față de executorul judecătoresc C. care a încălcat legea.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 9 și art. 22 din C. proc. civ., precum și ale art. 21 din Constituția României.
Recurentul a afirmat că instanțele au ignorat probele certe depuse la dosare, precum și excepțiile de neconstituționalitate invocate. Referitor la taxele de timbru solicitate și achitate, solicită ca instanța să fie de acord cu soluția Curții Constituționale în privința excepției de neconstituționalitate, în raport de art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 124 punctul 2, teza 3 și punctul 3, teza 2 din Constituție - părțile sunt egale în proces. Arată că B. este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 230/2007, părțile fiind tratate inegal prin impunerea plății taxei judiciare de timbru față de recurent.
Recurentul a solicitat soluționarea cererilor formulate, pronunțarea asupra excepțiilor de necompetență și trimiterea excepțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, precum și suspendarea soluționării dosarului până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.
Procedura de filtru.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 iulie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .
Prin rezoluția din 18 iulie 2023, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.
În concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut, cu prioritate, că recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru soluționarea recursului, împrejurare față de care devine incidentă excepția netimbrării recursului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. și art. 499 teza finală din același cod, examinând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.
Conform rezoluției din data de 18 iulie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancțiunea anulării cererii.
Din actele și lucrările dosarului se constată că, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, până la data analizării recursului în procedura de filtru.
Se mai observă că, deși i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula cerere de reexaminare sau de ajutor public judiciar, recurentul nu a înțeles să formuleze astfel de cereri.
Cerința timbrării este o condiție legală extrinsecă cererii de recurs iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.
Aspectul nedepunerii taxei a fost verificat și la finalizarea ședinței de judecată, moment la care s-a constatat că dovada îndeplinirii obligației nu a fost transmisă la dosarul cauzei prin registratura sau arhiva secției I civile a instanței supreme, conform referatului întocmit de grefierul de ședință.
Prin urmare, Înalta Curte reține că, nefiind făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
Dată fiind această soluție, pronunțarea asupra altor cereri sau excepții formulate în calea de atac nu se mai impune întrucât, pentru legala învestire a instanței, este necesar ca cererea introductivă să fie timbrată, iar dacă această cerință nu a fost îndeplinită, instanța nu a fost învestită cu o cerere în condiții de regularitate procesuală, nefiind astfel constituit cadrul procesual necesar invocării altor aspecte de ordin material sau procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 493R din 26 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2023.