ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151/F din data de 12 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția I Penală - a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., la o pedeapsa de 13 ani închisoare, interzicându-i, totodată, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, drepturi ce i-au fost interzise și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 2.500.000 euro primită cu titlu de mită, menținându-se, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen. și la art. 20 din Legea nr. 78/2000, măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța nr. 205/P/2021 din data de 22 noiembrie 2021 a Direcției Naționale Anticorupție până la concurența sumei de 2.500.000 euro, asupra următoarelor bunuri proprietatea acestuia: imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 178.64 mp, din București, str. x (Lot 1); imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 165.64 mp, din București, str. x bis (Lot 2); imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 42.91 mp, din București, str. x, subsol 2; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 34.61 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 5; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x, subsol 2, parcaj 6; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 7; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 8; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 9; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 10; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 11; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 12; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 8.11 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, anexa 16; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 9.02 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, anexa 17; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 344,28 mp, din București, str. x 20-22; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 96.88 mp, din București, str. x 20-22; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 74.76 mp, din București, str. x 20-22; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 328.59 mp, din București, str. x 20-22; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 1203.22 mp, din București, str. x 20-22, et. demisol + subsol 1 +subsol 2; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, strada x 20-22, subsol 2, parcaj 1; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 2; imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, din București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 3 și imobilul înscris în cartea funciară x, cu suprafața de 12 mp, București, str. x 20-22, subsol 2, parcaj 4.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, deși, începând cu 2005, acționar principal la societatea B. era cu 49,35% societatea nerezidentă C., deținută de D. (Cipru), care-l avea ca unic acționar și director pe martorul E., lider sindical, în realitate, prin intermediul acestuia, controlul asupra B. era exercitat de martorul F., aspect rezultat din declarațiile celor doi martori, cu atât mai mult cu cât, în perioada 2009 - 2010, primul i-a transferat lui F. controlul asupra societății nerezidente C..

La data de 18 septembrie 2007, s-a încheiat un acord - cadru de vânzare a activității petroliere între B. și G. S.A. pentru suma de 328.500.000 euro (fără T.V.A.), prin care s-a stabilit că, cel mai devreme, la data de 01 august 2008, se va încheia contractul propriu zis, una dintre condiții fiind obținerea unei soluții fiscale individuale anticipate (S.F.I.A.) de la A.N.A.F., care să indice dacă tranzacția este purtătoare de T.V.A., având în vedere că părțile contractante apreciau că sunt incidente dispozițiile art. 128 paragr. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora ar fi netaxabilă. Ca urmare, la data de 26 septembrie 2007, B. a depus la A.N.A.F. o cerere înregistrată sub nr. x, pentru a obține emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, având în vedere că, potrivit art. 42 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la acea dată, această instituție, la cererea contribuabilului, contra cost, în termen de 45 de zile de la solicitare, avea competență să dea o decizie, care era aprobat prin ordin al președintelui, conform art. 40 din H.G. nr. 529/2007. Dacă erau necesare informații suplimentare termenul se prelungea, iar în situația în care contribuabilul nu era de acord cu soluția fiscala anticipata, putea transmite, în 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent, potrivit art. 42 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003.

În perioada 28 septembrie 2007 - 07 februarie 2008, așa cum rezultă din actele de la dosarul constituit la A.N.A.F., a fost tergiversată emitere a unei soluții fiscale individuale anticipate, inclusiv prin solicitarea unor documente inutile de la B., respectiv anexele contractului încheiat între părți trimise prin adresa din 20 decembrie 2007, motiv pentru care, întrucât, până la data de 31 decembrie 2007, când se stabilise termen de semnare a convenției nu fusese dată decizia, s-a amânat perfectarea tranzacției până la data de 01 februarie 2008.

La data de 31 ianuarie 2008, prin decizia primului ministru nr. 25, inculpatul A. a fost numit vicepreședinte al A.N.A.F., funcție deținută până la 09 ianuarie 2009, atribuțiile sale constând, așa cum rezultă din adresa din 08 noiembrie 2016, în cele reglementate prin Ordinul nr. 2187 din 01 noiembrie 2007 de aprobare a regulamentului de organizare și funcționare al aparatului propriu al instituției emis de președintele A.N.A.F., respectiv coordonarea activităților de inspecție fiscală, acesta răspunzând direct de activitatea Direcției de Control Financiar, Direcției Generale de Inspecție Fiscală, Direcției Antifraudă Fiscală, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru activitatea de inspecție fiscală și Direcțiilor generale ale finanțelor publice județene - pentru activitatea de inspecție fiscală, avea obligația, conform art. 10 alin. (2) lit. b) din Regulament, să urmărească realizarea sarcinilor direcțiilor din subordine și să ia măsuri operative pentru îndeplinirea lor. Ca atare, Direcția Generală de Inspecție Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care aveau și atribuții pentru emiterea unor soluții fiscale individuale anticipate și pentru soluționarea cererilor de rambursare a TVA-ului către marii contribuabili, printre care se afla și B. și G. S.A., se aflau în subordinea inculpatului A..

S-a mai reținut de prima instanță că, ulterior încheierii acordului cadru între cele două societăți, B. a așteptat mai multe luni ca A.N.A.F. să stabilească dacă tranzacția e purtătoare de T.V.A., iar, în perioada cuprinsă între semnarea actului adițional și încheierea contractului, martorul H. l-a contacta pe denunțător pentru a-i transmite că inculpatul A., în schimbul sumei de 5.000.000 euro, îi poate obține soluția fiscală individuală anticipată și rambursarea TVA-ului, fapt cu care martorul F. a fost de acord, solicitând însă o discuție cu acesta. La scurt timp, H. a realizat întâlnirea dintre inculpat și denunțător, care a avut loc la reședința din Otopeni a celui din urmă, ocazie cu care A. a reiterat pretinderea banilor, stabilindu-se ca mita sa fie remisă după rambursarea T.V.A.-ului de către A.N.A.F., fiind, totodată, desemnat martorul H. persoană de legătură, care trebuia să-i indice lui F. societățile prin intermediul cărora se transmitea folosul necuvenit, împrejurări faptice ce rezultă din declarațiile denunțătorului date la urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească, care se coroborează cu cele ale martorului H. și ale martorei I., care a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul în casa din Otopeni a denunțătorului, de față fiind și H., când a fost numită ca punct de contact între A.N.A.F. și B. pentru obținerea rambursării T.V.A. - ului.

Din cauza tergiversării emiterii S.F.I.A., la data de 04 februarie 2008, între părțile contractante a fost încheiat un act adițional care menționa că vânzătorul urma să emită facturi fiscale cu T.V.A. și, ulterior achitării acestuia, societatea J. trebuia să solicite un control fiscal pentru a se stabili dacă T.V.A.-ul era datorat bugetului de stat, în caz contrar, returnarea se făcea către G. S.A., iar, pe de altă parte, în situația în care A.N.A.F. dădea soluția până la data de 25 martie 2008, vânzătorul trebuia să storneze facturile și să emită altele noi fără T.V.A.

Prima instanță a mai constatat că, în perioada 28 septembrie 2007 - 07 februarie 2008, cererea de emitere a soluției a stagnat în mod nejustificat, având în vedere că abia la 07 februarie 2008, prin adresa nr. x, care în proporție de 90% reprezintă o copie a cererii B. și documentelor anexate (singurele modificări vizând anonimizarea), A.N.A.F. a solicitat Ministerului Finanțelor - Direcția de legislație în domeniul T.V.A., să analizeze aplicabilitatea prevederilor art. 128 alin. (7) Codul fiscal raportat la situația expusă. Ca urmare, la data de 15 februarie 2008, prin adresa nr. x a Direcției de legislație în domeniul T.V.A, s-a răspuns solicitării, menționându-se că tranzacția este nepurtătoare de TVA, răspunsul fiind înregistrat la A.N.A.F., data de 19 februarie 2008.

Prin adresa din 06 martie 2008, B. a revenit cu o cerere de urgentare a emiterii a S.F.I.A., cerere rezoluționată de președintele A.N.A.F., în aceeași dată, cu mențiunea "dl vicepreședinte A. rog dispuneți", inculpatul aplicând rezoluția "Dir. Gen. K. - informare și soluționare", directorul desemnat transmițând-o la "L..", care, la rândul său, a repartizat-o, la data de 12 martie 2008, inspectorului de caz M..

Neprimind răspuns la cerere, B. a achitat, la data de 31 martie 2008, T.V.A.-ul, în cuantum de 228.259.140 RON, aferent tranzacției cu G. S.A., care fusese exigibil din 25 martie 2008. În aceea zi, la ora 17:48, A.N.A.F. a trimis B., prin fax, prin adresa din 15 februarie 2008, proiectul de soluție fiscală anticipată în care, preluând ad litteram răspunsul comunicat de Direcția de legislație în domeniul T.V.A. din cadrul Ministerului Finanțelor, se menționa că tranzacția este neimpozabilă din perspectiva TVA. Astfel, transmiterea proiectul de soluție fiscală imediat după plata T.V.A. -ului nu a fost întâmplătoare, întrucât faxul a fost transmis după ora terminarea programului de serviciu, cu atât mai mult cu cât nu există niciun motivul pentru care A.N.A.F. a avut nevoie de o luna și jumătate pentru a copia paragrafe din cererea și documentele depuse de B., din 3 acte normative [art. 128 alin. (7) și art. 129 alin. (7) Codul fiscal pct. 6 alin. (6) și (7) ale din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal].

Ca atare, societatea B. a fost pusă într-o poziție de dependență și mai mare față de A.N.A.F., în condițiile în care a cerut rambursarea T.V.A. -ului.

De asemenea, s-a mai reținut că dosarul privind soluția fiscală cuprinde două referate cu conținut identic de aprobare a proiectului de ordin privind soluția, diferențiate doar de semnatarul care le-a aprobat (unul de inculpatul A., în calitate de vicepreședinte, iar altul de N., celălalt vicepreședinte al A.N.A.F.), precum și ordinul președintelui agenției în același sens. În plus, cele două exemplare ale ordinului președintelui A.N.A.F. poartă semnătura inculpatului A. în numele și pentru președintele A.N.A.F.

Suplimentar, judecătorul fondului a făcut trimitere la declarația martorului M. de la urmărire penală, din 09 ianuarie 2017, menținută în faza de judecată, în care a arătat că în contextul semnării de către inculpat a ordinului de emitere a S.F.I.A. acesta i-a solicitat să mai țină documentele și să nu le emită până în momentul în care îi va comunica acest lucru.

În perioada 07 mai - 08 mai 2008, inculpatul A., însoțit de martorul H., l-a vizitat pe denunțător în Grecia, la O., deși la A.N.A.F. era înregistrată cererea B. de recuperare a T.V.A.-ului, cu ocazia întâlnirii discutându-se, în termeni duri, faptul că erau tergiversate sesizările privind această societate, aspect ce rezultă din declarațiile date la urmărire penală de martorul F.. Această stare tensionată s-a constatat că este dovedită și de declarațiile martorului P., administratorul B., potrivit cărora la nivelul societății exista o nesiguranță cu privire la modul în care urma să se procedeze pentru a se obține rambursarea T.V.A.-ului, fapt confirmat și de adresa din 20 mai 2008 prin care B. a informat A.N.A.F. că tranzacția fusese deja încheiată, fiind achitat și T.V.A.-ul., solicitând, totodată, să i se comunice ce trebuie făcut în continuare, având în vedere că proiectul de soluție prevedea că este nepurtătoare, motiv pentru care a adresat 3 întrebări: momentul la care ar fi îndreptățită să storneze facturile cu T.V.A. deja emise și să emită unele noi, momentul la care T.V.A.-ul va fi returnat, inclusiv condițiile ce trebuie îndeplinite pentru restituirea acestuia și ce diligențe trebuie depuse "în vederea returnării T.V.A.-lui plătit la 04 februarie 2008 și 31 martie 2008". Aceste întrebări au fost transmise de A.N.A.F., prin adresa din 30 mai 2008, Direcției de Legislație în domeniul TVA, din cadrul Ministerului Finanțelor, primind la aceeași dată răspuns prin adresa nr. x, respectiv imposibilitatea emiterii unei soluții fiscale, întrucât tranzacția era deja încheiată, care a fost rapid comunicat B. Fiind considerat echivoc acest răspuns, la inițiativa denunțătorului, au avut loc mai multe întâlniri între inculpat și directorul general al societății, martorul I., la sediul A.N.A.F., fapt dovedit de registrele de intrare în instituție din datele de 08 iulie 2008 și 25 iulie 2008. De asemenea, în vara anului 2008, inculpatul s-a întâlnit cu F. și la pontonul pe care acesta îl avea în Delta Dunării, fapt confirmat atât de denunțător cât și de martora I., care la urmărire penală a menționat că la finalul întrevederii F. i-a atras atenția să nu uite să încheie tranzacțiile comerciale cu firmele lui A.. Cu privire la aceste afirmații denunțătorul a declarat în fața primei instanțe că a urmărit să o atenționeze pe martoră să nu uite să vireze milioanele de euro în conturile firmelor controlate de inculpat, în condițiile în care nu a derulat tranzacții comerciale cu aceste societăți.

S-a mai reținut de judecătorul fondului, că, la data de 24 iulie 2008, B. a depus decontul pentru rambursarea T.V.A.-ului, în condițiile în care în 26 iunie 2008 stornase facturile cu T.V.A. din 04 februarie 2008 emise către G. S.A. și a eliberat alte noi fără această taxă. Cu o zi înainte de stornarea facturilor, martora I. s-a întâlnit cu inculpatul A., la biroul său de la A.N.A.F., acesta fiind vizitat și de directorul general al B. (J.), martorul P., în ziua următoare înregistrării la D.G.A.M.C. a decontului negativ de T.V.A. (25 iulie 2008).

Procedura de rambursare a T.V.A. s-a derulat în ritm accelerat la A.N.A.F., fapt considerat de prima instanță ca fiind o dovadă a înțelegerii infracționale. Astfel, prin adresa din 28 iulie 2008, Serviciul rambursări T.V.A, compensări, restituiri alte impozite a solicitat de la J. mai multe înscrisuri necesare analizei decontului de T.V.A., societatea transmițând trei răspunsuri înregistrate sub nr. x din 31 iulie 2008, nr. x din 06 august 2008 și x din 07 august 2008, primele fiind semnate de administratorul P., iar ultimul de directorul financiar Q.. Tot la data de 28 iulie 2008 s-au solicitat informații cu privire la existența procedurii de insolvență sau de lichidare voluntară, la cazierul fiscal și la riscul fiscal de la Serviciul executare silită prin adresa nr. x, Serviciul registru contribuabili, cazier judiciar, gestiune dosare fiscale prin adresa nr. x, Serviciul coordonare, programare, analiză și îndrumare pentru activitatea de inspecție fiscală prin adresa nr. x și Direcția generala juridică prin adresa nr. x

La data de 04 august 2008, Serviciul T.V.A. din cadrul D.G.A.M.C., prin adresa nr. x, a solicitat J. "explicarea sumelor înscrise pe rândul de regularizări (Rd 12 " Regularizări taxa dedusa ") din decontul privind taxa pe valoare adăugată aferent lunii iunie 2008", societatea răspunzând prin adresa din 06 august 2008, înregistrată în aceeași zi la A.N.A.F sub nr. x și repartizată în ziua următoare lucrătorului care soluționa decontul, care în aceeași dată (07 august 2008) a emis, la ora 17:23, după încheierea programului de lucru, decizia de rambursare nr. x, pentru suma de 241.044.304 RON.

S-a mai constatat de către judecătorul fondului că, la aceeași dată și oră, J. a trimis, pe faxul D.G.A.M.C., adresa nr. x de clarificare, împrejurare din care rezultă că toți semnatarii referatului și a deciziei de rambursare, respectiv inspectorul R., șeful de birou S., șeful de serviciu T., directorial general adjunct U. și directorul general V. erau la serviciu, deși programul de lucru era încheiat.

S-a mai reținut că existența înțelegerii infracționale rezultă și din faptul că Biroul de compensări din cadrul A.N.A.F. a întocmit la data de 04 august 2008 referatul nr. x, prin care se propunea restituirea sumei de 241.044.304 RON către J., fără ca decizia de rambursare să fi fost emisă, ceea ce dovedește că la nivelul Serviciului de T.V.A. se știa că va fi aprobată returnarea acestei taxe, iar plata trebuia făcută cu celeritate. Astfel, decizia de rambursare a fost emisă în 14 zile de la depunerea decontului, adică în cea de-a patra cea mai scurta durata de soluționare a unui decont de T.V.A., termenul legal fiind de 45 de zile, în condițiile în care media la nivelul A,N.A.F. era de 158 zile, iar plata s-a efectuat după 8 zile de la emiterea deciziei, deși reprezenta cea mai mare valoare rambursată și media dării în plată a deconturilor era de 85 de zile.

Relevante în susținerea înțelegerii infracționale dintre inculpat și denunțător s-a constatat că sunt și depozițiile de martori, precum și înscrisurile privitoare la traseul banilor rambursați de către A.N.A.F.

Astfel, ulterior rambursării T.V.A.-ului, sub pretextul că suma aparține în realitate G. S.A., motiv pentru care trebuia protejată de acțiunile formulate în instanță de foști angajați ai B., conducerea executivă a societății a decis mutarea întregului sold într-un cont deschis de P. și Q. la W. cu ajutorul lui X. (președintele W.), banii fiind folosiți la achiziționarea de la mai multe societăți nerezidente de participații supraevaluate, activități pentru care denunțătorul și alte persoane au fost condamnați definitiv la pedepse cu închisoarea. În contul deschis de B. la W. au fost transferați jumătate din suma rambursată de A.N.A.F., așa cum rezultă din declarația martorului Q., acesta semnând ordinul de plată pentru 5 milioane euro, împreuna cu directorul general al J., P., banii fiind trimiși către off- shorurile Y. și Z., controlate de denunțător și martorul AA., iar, ulterior, în conturile firmelor indicate de inculpatul A.. Ca atare, în perioada 08 septembrie 2008 - 23 decembrie 2008, potrivit concluziilor raportului de constatare întocmit la urmărire penală, suma de 2.500.000 euro a fost transmisă, prin patru plăți succesive de către BB. Cipru (500.000 euro la 08 septembrie 2008) și Y. (500.000 euro la 06 octombrie 2008, 1.000.000 euro la 01 decembrie 2008 și 500.000 euro la 23 decembrie 2008), societăți controlate de martorul F., către CC., firmă al cărui beneficiar real era inculpatul A. (denumirea firmei reprezentând inițialele numelui inculpatului PO de la Pop și Ș de la Șerban), plățile efectuate neavând nicio justificare reală, așa cum rezultă din declarațiile denunțătorului de la termenul din 25 august 2022, când a arătat că i-a dispus lui AA., care era trezorierul său, să vireze banii în conturile indicate de inculpatul A., întrucât era interesat de rambursarea T.V.A.-ului aferent tranzacției încheiată de B. cu G. S.A.

Din suma de 2.500.000 euro încasată de CC., 1.680.567,83 euro a fost direcționată de inculpat către martorul H., restul de 819.432,17 către DD. și alte persoane/destinații ca urmare a instrucțiunilor date de A.. Circuitul banilor a fost stabilit în urma comisiei rogatorii efectuate în Cipru, potrivit căreia societatea nerezidentă Y. avea ca beneficiari reali, începând cu anul 2006, pe F. și AA., operațiunile bancare fiind efectuate de directorul cipriot în baza unor instrucțiuni scrise prezentate băncii, în original, aspecte confirmate și de martorul AA. căruia denunțătorul i-a solicitat să încheie mai multe contracte de consultanță în domeniul IT cu societatea CC., acesta transmițându-i, totodată, în vara anului 2008, prin martorul H., că este nemulțumit, întrucât plățile nu se efectuau către CC. conform înțelegerii, așa cum rezultă din proces-verbal întocmit de Procuratura Generală a Republicii Moldova, din 15 noiembrie 2018.

Documentele justificative care au stat la baza plaților efectuate către CC. (contractul de prestări servicii nr. x din 30 octombrie 2008 dintre societatea nerezidentă, în calitate de prestator și Y., în calitate de beneficiar), au fost prezentate de AA. spre semnare martorului H., iar, ulterior, prin intermediul I., martorul AA. a primit un plic cu un exemplar semnat al contractului, aspect confirmat la urmărire penală și în faza de judecată de martoră, care a arătat că i-a remis plicuri lui AA., ce-i fuseseră înmânate de inculpatul A..

De asemenea, martorul DD. a arătat, în mod constant, că inculpatul A., i-a solicitat să se interpună prin intermediul societăților nerezidente pe care le deținea între persoana acesta și afacerile pe care le avea în desfășurare, astfel, că societățile nerezidente CC., EE., FF., GG., HH., II. al căror beneficiar declarat era martorul erau folosite pentru operațiuni juridice și financiare în interesul și la indicațiile inculpatului, acesta fiind pus, așadar, la adăpost de limitările legale impuse în România funcționarilor publici.

Referitor la tranzacția financiară ce face obiectul prezentei cauze, martorul DD. a precizat la urmărire penală (02 februarie 2017), că martorul H. l-a informat că în contul societății CC. urma să intre suma de 2.000.000 euro, din care o parte ii va încasa el în baza înțelegerii cu inculpatul A., pentru ca din suma de 1.700.000 euro să efectueze plății din dispoziția inculpatului.

În ceea ce privește apărările inculpatului A. referitoare la lipsa de credibilitate a martorilor P., Q., F., DD. și H., care au susținut că era beneficiarul real al sumelor de bani virate în contul CC. de către Y. și BB., societăți controlate de denunțător, au fost înlăturate de prima instanță, întrucât contraveneau probatoriului administrat în cauză.

În acest sens, au fost avute în vedere declarațiile martorului F. din 19 decembrie 2016 și 25 august 2022, date la urmărire penală, respectiv, în fața instanței, ce se coroborează cu cele ale martorilor DD. și H. și cu mențiunile procesului-verbal de confruntare dintre denunțător și H., din care rezultă că inculpatul A., în calitate de vicepreședinte al A.N.A.F., a pretins suma de 5 milioane euro pentru urgentarea aprobării rambursării T.V.A.-ului aferent tranzacției încheiate între B. și G. S.A.

Astfel, martorul F. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul A. întrucât era vicepreședinte al A.N.A.F. și avea interesul ca T.V.A.-ul aferent tranzacției cu G. S.A. să fie restituit B. În plus, martorii DD. și H. s-a reținut că sunt apropiați de inculpatul, având în vedere că martorul H. este nașul copiilor acestuia, în timp ce martorul DD. avea o relație apropiată din punct de vedere profesional fiind implicat încă din anii studenției în activitatea firmei de contabilitate și consultanță financiară a inculpatului. Nu în ultimul rând, relevante au fost apreciate și extrasele bancare transmise de autoritățile din Cipru, analizate în cadrul Raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, precum și vizitele făcute de inculpatul A. denunțătorului la casa din Otopeni sau la pontonul din Delta Dunării ori în Grecia, în perioada în care procedurile privind emiterea soluției fiscale individuale anticipate și restituirea sumei de 228.259.140 RON cu titlu de T.V.A. către J. (succesoarea B.) era în derulare la A.N.A.F., întâlniri recunoscute, inclusiv, de inculpat în declarațiile date la urmărire penală din 17 ianuarie 2017 și 19 ianuarie 2017, în care a recunoscut că s-a întâlnit, în anii 2007 - 2008, de mai multe ori cu martorul F., atât în țară cât și în străinătate, unde au discutat probleme legate de emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate și, ulterior, restituirea TVA-ului, ocazii în care nu a pretins și nici nu a primit sume de bani pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, au fost considerate ca neîntemeiate și susținerile inculpatului potrivit cărora nu avea atribuții de serviciu în emiterea soluției fiscale anticipate și în rambursarea T.V.A. -ului, întrucât Direcția Generală de Inspecție Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru activitatea de inspecție fiscală, care aveau atribuții în legătură cu cererile B. se aflau în subordinea acestuia, în condițiile în care din Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu al A.N.A.F., aprobat prin ordinul nr. 2187 din 01 noiembrie 2007 al președintelui, precum și din adresa din 08 noiembrie 2016 emisă de A.N.A.F., rezultă că inculpatul A. a exercitat atribuții privind coordonarea activităților de inspecție fiscală, răspunzând direct de activitatea Direcției de Control Financiar, Direcției Generale de Inspecție Fiscală, Direcției Antifraudă Fiscală, Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru activitatea de inspecție fiscală și Direcțiilor generale ale finanțelor publice județene - pentru activitatea de inspecție fiscală.

În aceste context, prima instanța a arătat că pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mita nu este obligatoriu ca inculpatul să exercite efectiv atribuțiile pe care le avea, întrucât condiția ca fapta funcționarului să fie săvârșită în legătura cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată și în situația în care îndeplinirea actului cade în atribuțiile altui funcționar, însă prin modul în care inculpatul își realizează propriile sarcini de serviciu, putea influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent. De altfel, infracțiunea de luare de mita subzistă și în cazul în care actul de serviciu nu constituie decât o componentă a unei activități finale, la care participă și alți funcționari care au atribuții legate de acesta.

Drept urmare, prima instanță a reținut că probatoriul administrat dovedește, dincolo de orice îndoiala rezonabilă, că inculpatul A. a pretins de la F. suma de 5.000.000 euro, primind, în 4 tranșe, 2.500.000 euro, în legătură cu întârzierea, după caz, urgentarea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu specifice funcției de vicepreședinte A.N.A.F., calitate în care a coordonat direcțiile de specialitate care aveau în competență emiterea de soluții fiscale individuale anticipate, precum și restituirea T.V.A.-ului în cuantum de 228.259.140 RON, activitatea acestuia realizând elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește identificarea legii penale mai favorabile, având în vedere că fapta imputată inculpatului A. a fost comisă înainte de intrarea în vigoare a Noului C. pen., prima instanță, constatând că sub aspectul condițiilor de incriminare infracțiunea de luare de mită se regăsește și în noua lege în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a identificat noua codificare ca fiind mai blândă pentru acesta în raportat cu limita specială maximă a pedepsei spre care s-a orientat la individualizarea tratamentului sancționator.

Astfel, reținând că inculpatul a comis infracțiunea în calitate de funcționar cu atribuții de control, adică de vicepreședinte al A.N.A.F. (instituție publică cu personalitate juridica care se organizează și funcționează ca organ de specialitate a Administrației Publice Centrale, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțată de la bugetul de stat), având rang de secretar de stat, potrivit H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, numit prin decizie de prim ministru, funcție în care coordona, așa cum rezultă din Ordinul nr. 2187 din 01 noiembrie 2007 al președintelui și din adresa din 08 noiembrie 2016 emisă de A.N.A.F., activitățile de inspecție fiscală (Direcția Generală de Inspecție Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru activitatea de inspecție fiscală), direcții ce aveau atribuții în emiterea de soluții fiscale individuale anticipate și în rambursarea TVA-ului, a constat că limitele de pedeapsă pe vechea lege erau de la 3 ani la 15 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în timp ce pe noua codificare sunt de la 4 ani la 13 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la prescripția răspunderii penale judecătorul fondului a apreciat că termenul de prescripție specială s-ar împlini la 23 decembrie 2023 pe vechea codificare și la 23 decembrie 2028 de Noul C. pen., întrucât a început să curgă la data 23 decembrie 2008, când s-a epuizat infracțiunea, fiind întrerupt la 29 martie 2017, prin efectuarea confruntării dintre inculpatul A. și martorul F., act procedural care a fost adus la cunoștința inculpatului.

De asemenea, s-a constatat că nu s-a împlinit nici termenul de prescripție generală a răspunderii penale ca urmare a deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care în paragraful 73 din această din urmă decizie, instanța de contencios constituțional a statuat că actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 rămân valabile ca acte întreruptive de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul "tempus regit actum", întrucât prima decizie este una simplă și în absența intervenției legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării sale (25 iunie 2018) și până la intrarea în vigoare a O.U.G nr. 71 din 30 mai 2022, în fondul activ al legislației nu a existat vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, în contextul în care decizia nr. 358 din 26 mai 2022 produce efecte numai pentru viitor conform dispozițiilor art. 147 din Constituția României.

Ca atare, s-a reținut că deși nu pot fi avute în vedere actele de întrerupere îndeplinite în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit, întrucât, anterior publicării deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, în cauză au fost efectuate acte întreruptive ale termenului de prescripție.

Suplimentar, s-a arătat că instituția întreruperii prescripției este specifică dreptului procesual penal, având în vedere că este o consecință a actelor de procedură efectuate de organele judiciare, motiv pentru care nu intră sub incidența legii penale mai favorabile, sens în care s-a făcut trimitere la doctrină (Explicații teoretice ale C. pen. român, Academia Română - Institutul de cercetări juridice, JJ. ș.a., București 2003, vol. I pag. 76, care reține că "Regula legii mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept penal substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie luate întotdeauna în considerare numai în raport de legea sub imperiul căreia s-a produs") și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-105/14 publicată în 08 septembrie 2015 - Taricco, care în paragraful 55 menționează că excluderea prescripției din sfera de aplicare a principiilor reglementate de art. 7 din Convenție și art. 49 din Cartă este determinată de neapartenența sa la categoria normelor de drept penal substanțial).

De asemenea, a fost invocată și hotărârea Curții din 21 decembrie 2021, pronunțată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, care face trimitere la Decizia 2006/928 a Comisiei de stabilire a mecanismul de cooperare și verificare a României, conform căreia statului român îi revine obligația de a lua măsuri adecvate, inclusiv, în lupta împotriva corupției. În acest sens, din în paragraful 203 rezultă că în asigurarea efectivității combaterii acestor infracțiuni, în situația în care instanțele naționale ajung la concluzia că aplicarea jurisprudenței Curții Constituționale coroborată cu aplicarea dispozițiilor naționale în materie de prescripție implică un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general, sancțiunile prevăzute de dreptul național pentru combaterea unor astfel de infracțiuni nu ar putea fi considerate drept efective și disuasive, ceea ce ar fi incompatibil cu art. 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene coroborat cu art. 2 din Convenția pentru Protejarea Intereselor Financiare ale Uniunii Europene (P.I.F.), precum și cu Decizia 2006/928.

S-a mai reținut de prima instanță că dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen. sunt incidente doar în situația intervenirii unui act normativ, neputându-se asimila procesului de adoptare a unei legi penale mai favorabile împrejurările create de constatarea neconstituționalității unor dispoziții legale de către Curtea Constituțională, întrucât decizia instanței de contencios constituțional nu reprezintă o lege în sensul art. 5 C. pen., cu atât mai mult cu cât, Curtea în jurisprudența sa constantă a statuat că nu este legiuitor pozitiv.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat că, întrucât, normele care guvernează efectul întreruptiv de prescripție sunt de imediată aplicare, prin efectuarea, la data de 29 martie 2017, de către organele de urmărire penală a confruntării dintre inculpat și martorul denunțător, deci anterior publicării deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, s-a întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, cu consecința curgerii unui nou termen de 10 ani, motiv pentru care în cauză nu este incidentă cauza de înlăturare a răspunderii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului A., judecătorul fondului, pornind de la rapoartele elaborate de Comisia Europeană în cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progreselor realizate de România, potrivit cărora infracțiunile de corupție prezintă un grad ridicat de pericol social generic, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., sens în care, raportându-se la circumstanțele reale de comitere a faptei a reținut că acesta, în calitate de vicepreședinte al A.N.A.F., coordonator al activităților de inspecție fiscală, a pretins, în mai multe rânduri, de la martorul denunțător F., suma de 5.000.000 euro, primind 2.500.000 euro (500.000 euro la 08 septembrie 2008, 500.000 euro la 06 octombrie 2008, 1.000.000 euro la 01 decembrie 2008 și 500.000 euro 23 decembrie 2008) în legătura cu îndeplinirea unor atribuții de serviciu, respectiv obținerea unei soluții fiscale individuale anticipate pentru tranzacția încheiată între B. și G. S.A. și urgentarea rambursării T.V.A.-ului aferent acestei tranzacții, în cuantum de 228.259.140 RON, foloasele necuvenite fiind obținute printr-un mecanism elaborat, care i-a implicat pe intermediarii H. și DD., precum și mai multe firme off-shore.

De asemenea, au fost avute în vedere și circumstanțele personale care îl caracterizează pe inculpat, constând în vârsta de 47 ani, pregătirea juridică, acesta fiind avocat în Baroului București, funcțiile publice deținute în cariera profesională (consilier personal al ministrului de finanțe în perioada 2000 - 2001, șef de cabinet al ministrului de finanțe în anii 2001 - 2004, vicepreședinte A.N.A.F. în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 și președinte al A.N.A.F. în anul 2012), precum și implicarea în activitatea unor societăți nerezidente de tip off-shore, în condițiile în care persoane apropiate sau colaboratori de-ai săi (martorii DD., KK. și LL.) au participat la tranzacții în care au fost implicate MM., NN. S.R.L. și OO. S.R.L. și, nu în ultimul rând, modul în care a înțeles să respecte dispozițiile legale și statutul de demnitar (vicepreședinte A.N.A.F.), fapt evidențiat de vizitele făcute martorului F., în perioada martie - august 2008, când, pe rolul direcțiilor pe care le coordona în calitate de vicepreședinte, erau în derulare cereri formulate de B., societate controlată de martor.

Judecătorul fondului a făcut trimitere în procesul de individualizare a pedepsei și la comportamentul avut de inculpat în timpul procesului penal, sens în care a reținut că acesta a avut o atitudine nesinceră, apelând, totodată, la diverse mijloace în scopul tergiversării soluționării cauzei, inclusiv prin neprezentarea în fața instanței pentru a da explicații cu privire la acuzațiile ce-i sunt imputate și pentru a se confrunta cu martorii.

În acest context, s-a apreciat că o pedeapsă de 13 ani închisoare este de natură să corespundă tuturor criteriilor prevăzute de lege și reprezintă un mijloc adecvat de constrângere și reeducare a inculpatului A. pentru activitatea infracțională deosebit de periculoasă desfășurată, activitate care îl face nedemn să ocupe funcții publice sau care implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) C. pen., pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară, dar și ca pedeapsă accesorie.

Totodată, prima instanță a dispus, în conformitate cu art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., confiscarea sumei de 2.500.000 euro obținută din săvârșirea infracțiunii de luare de mită de la martorul denunțător F., întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 290 alin. (4) C. pen., având în vedere că denunțătorul a remis foloasele necuvenite înainte de formularea denunțului.

Pentru a se asigura confiscarea sumelor dobândite de inculpat A. din comiterea infracțiunii, s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 205/P/2021 din 22 noiembrie 2021 emisă de Direcția Națională Anticorupție asupra mai multor bunuri imobile individualizate în actul procurorului de caz, aflate în proprietatea inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., criticând-o atât sub aspect de nelegalitate, cât și de netemeinicie, sens în care a solicitat, în principal, admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât judecata în fond s-a desfășurat cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură penală referitoare la citare, la dreptul la apărare și la prezumția de nevinovăție.

Sub acest aspect apărarea a invocat mai multe încălcări ale dispozițiilor legale, respectiv acordarea de termene în cauză (18 mai 2022 și 15 iunie 2022) înainte de rămânerea definitivă a încheierii pronunțate în procedura de cameră preliminară care la acel moment făcea obiectul contestației formulate în condițiile art. 347 C. proc. pen. acordarea unui termen la începutul judecății de 5 zile calendaristice, deși inculpatul solicitase amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, iar procedura de citare cu acesta viza o adresă din străinătate; refuzul amânării cauzei pentru a da posibilitatea avocatului ales, angajat în preziua termenul de judecată, să pregătească apărarea; nesocotirea dreptului de a fi informat asupra acuzației, de a da declarații, de a solicita probe; respingerea probatoriilor solicitate de inculpat, cu atât mai mult cu cât declarațiile luate martorilor din actul de sesizare au fost denaturate, fiind reformulate de o asemenea manieră încât să susțină o soluție de condamnare; lipsa de credibilitate a martorilor, fapt ce a afectat prezumția de nevinovăție a inculpatului; nelegalitatea dispoziției de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, în condițiile în care inculpatului i-a fost încuviințată anterior cererea de punere la dispoziție, în format electronic, a înregistrărilor privind audierea martorilor din faza de urmărire penală.

În subsidiar, s-a arătat, prin raportare la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale și decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, că s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită în varianta tip la data 23 decembrie 2016, iar în forma agravată, incriminată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, la data 23 decembrie 2018, urmând să se dispună încetarea procesului penal, în condițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai în măsura în care instanța apreciază că fapta imputată inculpatului există, este dovedită și a fost săvârșită de acesta, motiv pentru care s-a solicitat continuarea procesului penal.

Ca atare, s-a invocat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta imputată inculpatului nu există, motiv pentru care se impune achitarea acestuia, iar, în cazul în care instanța apreciază ca neîntemeiată această apărare, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere lipsa probelor care să dovedească vinovăția acestuia, cu consecința ridicării măsurilor asigurătorii instituite în faza de urmărire penală, conform art. 397 C. proc. pen.

În acest sens, s-a învederat că fapta nu este tipică, nefiind îndeplinită cerința atașată laturii obiective a infracțiunii privind comiterea acesteia în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act de intră în îndatoririle sale de serviciu, întrucât inculpatul A. nu avea atribuții referitoare la emiterea soluției fiscale individuale anticipate, precum și la rambursarea T.V.A.-ului, dar nici calitatea de funcționar public necesară pentru a fi subiectului activ al infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 495/2007, personalul A.N.A.F este compus din președinte, vicepreședinți, funcționari publici și personal contractual, reglementare din care rezultă că președintele și vicepreședinții nu fac parte din categoria funcționarilor publici.

De asemenea, s-a mai menționat că agravanta prevăzută de art. 7 lit. a) din

Legea nr. 78/2000 este incidentă, când subiectul activ al infracțiunii comite fapta în exercitarea unei funcții de demnitate publică, ceea ce nu este cazul în speță, în raport cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 32/1998, forma în vigoare la data faptelor, care, definind noțiunea de demnitar din administrația publică centrală, nu enumeră funcția de subsecretar de stat, alături de cele care intră în această categorie.

Nu în ultimul rând, s-a susținut că probatoriul administrat în cauză nu dovedește pretinderea și primirea folosului necuvenit de către inculpatul A., în condițiile în care martorii H., I. și P., cu ocazia audierii în fața primei instanțe nu au declarat că au asistat sau au auzit că inculpatul i-ar fi solicitat denunțătorului suma de 5.000.000 euro, ba chiar acesta din urmă a arătat că "la întâlnirile directe cu mine, nu mi-a pretins să virez bani unor firme, acest lucru l-a făcut H.", cu atât mai mult cu cât nu s-a lămurit unde și când a pretins inculpatul banii.

De asemenea, declarațiile testimoniale din faza de judecată nu au clarificat nici aspectele referitoare la primirea sumei de 2.500.000 euro, în patru tranșe succesive, în condițiile în care s-a respins solicitarea de reaudiere a martorilor AA. și PP.. Suplimentar, făcând trimitere la Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005, apărarea a arătat că beneficiarul real al societății CC. nu a fost inculpatul A., fapt ce rezultă din declarațiile martorului DD. și concluziile raportului de constatare întocmit de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție, conform cărora au fost efectuate plăți în interesul personal al celui din urmă martor, al apropiaților acestuia, dar și al lui H..

În final, s-a precizat că dată fiind situația juridică a denunțătorilor, respectiv obținerea unor beneficii procesuale prin formularea de denunțuri, declarațiile martorilor Q., P., F., H. și DD. fiind administrate cu încălcarea dispozițiilor art. 101 C. proc. pen., sunt lovite de nulitate absolută, împrejurare ce atrage excluderea lor din materialul probator, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul A. ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar dubiul trebuie să îi profite acestuia.

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de inculpatul A., cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelul promovat de acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte va analiza motivele de apel care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, potrivit art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare poate fi dispusă numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege, respectiv pentru nelegala citare a unei părți, când instanța a omis să se pronunțe asupra unei fapte cu care a fost sesizată sau asupra acțiunii civile sau când există unul din cazurile de nulitate absolută. Prin excepție, jurisprudența recentă a stabilit că trimiterea cauzei spre rejudecare poate fi dispusă în baza art. 6 din CEDO și a art. 2 din Protocolul 7 al aceleași Convenții când: a lipsit în totalitate cercetarea judecătorească, inculpatul a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care face obiectul sesizării, lipsește motivarea hotărârii instanței sau există contradicție evidentă între considerentele hotărârii și soluția pronunțată.

Analizând criticile invocate de inculpatul A., prin raportare la dispozițiile legale menționate și la actele de la dosarul de fond, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părțile au fost legal citate, iar orice nelegalitate survenită în procedura de citare poate fi acoperită prin înfățișarea avocatului ales al părții dacă acesta a luat legătura cu persoana reprezentată. De asemenea, conform art. 259 alin. (13) C. proc. pen., citarea se poate dispune la adresa electronică indicată de persoana citată.

Se constată că în cauză, inculpatul A. a fost asistat de avocat ales, domnul QQ., încă dinainte de finalizarea urmăririi penale, așa cum rezultă din cererea de audiere adresată procurorului de caz prin reprezentant convențional, precum și pe parcursul procedurii în cameră preliminară. La primul termen acordat în cauză după rămânerea definitivă a dispoziției de începere a judecății, respectiv, la data de 08 iulie 2022, asistența inculpatului a fost asigurată de un avocat din oficiu, iar citarea inculpatului A. s-a făcut prin afișare la ușa instanței și la cabinetul domnului avocat QQ., având în vedere că inculpatul nu comunicase instanței rezilierea contractului cu apărătorul său ales. Drept urmare, judecătorul fondului a dispus amânarea cauzei la solicitarea inculpatului, transmisă prin e-mail, pentru a-i da posibilitatea să-și angajeze avocat ales, dispunând, totodată, comunicarea încheierii la adresa electronică folosită de acesta în corespondența cu instanța, precum și citarea prin afișare la ușa instanței și la reședința din Italia, acordând termen la data de 14 iulie 2022. La termenul stabilit, s-a prezentat ca avocat ales al inculpatului doamna RR., care a solicitat o nouă amânare pentru a putea pregăti apărarea, întrucât încheiase contractul de asistență juridică în preziua ședinței de judecată, motiv pentru care instanța a acordat termen la 20 iulie 2022, constatând că procedura cu inculpatul a fost legal îndeplinită prin citare la ușa instanței și la adresa electronică a acestuia. La termenul din 20 iulie 2022, a răspuns domnul avocat QQ., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, care a învederat că doamna avocat RR. a reziliat contractul de asistență judiciară, urmând ca apărarea să fie asigurată în continuare de avocatul ales prezent în sala de ședință.

În acest context, se reține, contrar celor invocate de apărare, că procedura cu inculpatul a fost legal îndeplinită, acesta fiind citat, după caz, prin afișare la ușa instanței, la cab