ÎCCJ, Decizia nr. 89/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 89/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 24 aprilie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 1307 din 25 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost anulat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 587 din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Recursul declarat împotriva deciziei menționate la pct. 1
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs contestatoarea A., cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
Întâmpinarea
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității apelului.
Considerentele Înaltei Curți
La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, excepție de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei.
Hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unei contestații în anulare.
Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".
Decizia nr. 898 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, care a fost atacată cu contestație în anulare, este o hotărâre dată în recurs, definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care nu este susceptibilă de recurs în condițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
În consecință, întrucât hotărârea atacată cu contestație în anulare nu este supusă recursului, conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., nici hotărârea dată în contestația în anulare nu este supusă recursului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1307 din 25 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.