ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4764/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., MINISTRUL JUSTIȚIEI, precizând că înțelege să cheme în judecată un funcționar public, cu funcția de ministru, respectiv pe domnul B., apelând la procedura ordonanței președințiale, și a solicitat anularea proiectelor sale de lege pentru desființarea SIIJ și celelalte, în baza menținerii protocoalelor ilegale, conform Legii nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 225 din 09 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a respins acțiunea modificată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., MINISTRUL JUSTIȚIEI, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 225 din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - a declarat recurs reclamanta A. invocând dispozițiile art. 488 alin. (5) și (8), art. 174, art. 176 (6) și art. 185 (1) din C. proc. civ.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta a invocat lipsa de procedură prin nerespectarea termenului, susținând că ședința de judecată a avut loc în data de 26 ianuarie 2023 iar pronunțarea a fost făcută la data de 09.02.2023. Susține astfel că pronunțarea a fost făcută peste termen, ceea ce atrage sancțiunea nulității.

În ceea ce privește considerentele de drept material, susține recurenta că verificarea calității procesuale a pârâtului, atât fizică cât și instituțională nu poate fi probată sau acceptată de către instanță în lipsa actelor de înființare a ministerului, ca persoană juridică de drept public, cu statut de utilitate publică, și a Guvernului din care face parte, incompatibilitățile prevăzute de art. 211 (1) C. civ. denotă admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, ca ilegală.

Arată recurenta că răspunsul impropriu venit de la SRI în data de 06.02.2023 (anexa 1) este însoțit de lipsa răspunsului din partea Guvernului, fapt ce poate constitui un început de dovadă, conform art. 358 C. proc. civ.

Recurenta susține că reiterează cererea transformării acțiunii din ordonanță președințială într-una de drept comun, pentru aceasta neexistând condiții de admisibilitate ea este prevăzută de lege și se acordă la cerere, respingerea acesteia fiind ilegală.

În final, având în vedere dispozițiile art. 124 din Constituție și "furtul" acțiunii principale prevăzute în referatul pe care l-a numit " Obiecție" din 26 ianuarie 2023, acestea fiind imixtiunile ilegale în justiție și încălcarea accesului liber la justiție, solicită admiterea recursului și pronunțarea unei soluții legale

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamantă, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, în considerarea faptului că ministrul justiției nu acționează în calitate de persoană fizică, ci în calitatea sa de conducător și reprezentant al instituției, acțiunile acestuia fiind derulate prin aparatul Ministerului Justiției - demnitari, înalți funcționari publici, compartimente, iar nu în nume propriu, de persoană fizică.

Invocând dispozițiile art. 74 din Constituția României, susține intimatul că inițiativa legislativă aparține Guvernului, care își exercită această prerogativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 08.06.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 24 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului și luând act de concluziile orale formulate de recurenta - reclamantă pe acest aspect și, deopotrivă, pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând cauza spre soluționare, urmând a analiza mai întâi excepția invocată din oficiu, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., MINISTRUL JUSTIȚIEI, ca funcționar public, cu funcția de ministru, apelând la procedura ordonanței președințiale, și a solicitat anularea proiectelor sale de lege pentru desființarea SIIJ și celelalte, în baza menținerii protocoalelor ilegale, conform Legii nr. 554/2004.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamanta A. a declarat recurs și, invocând dispozițiile art. 488 alin. (5) și (8), art. 174, art. 176 (6) și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, fără a formula critici la adresa hotărârii recurate.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că, deși recurenta, în cadrul cererii de recurs, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în dezvoltarea recursului aceasta nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menționate, cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea în concret a pretinselor greșeli de judecată săvârșite de instanță, cerință nerespectată de către recurentă, ceea ce conferă susținerilor acesteia doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate din perspectiva celor două motive invocate.

Astfel, Înalta Curte reține că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta a invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția de respingere a acțiunii pronunțată de prima instanță, fără a combate raționamentul acesteia reținut în admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B..

Se constată, așadar, că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal de recurenta -reclamantă, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Așadar, în condițiile în care prin calea de atac promovată recurenta - reclamantă s-a limitat a susține doar că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive este ilegală iar răspunsul impropriu venit de la SRI în data de 06.02.2023 este însoțit de lipsa răspunsului din partea Guvernului și acest fapt poate constitui un început de dovadă, conform art. 358 C. proc. civ., fără a se raporta concret la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile părții în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, susținerile referitoare la situația de fapt neputându-se încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că recurenta -reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 225 din data de 9 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.