ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4084/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4084/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția judiciară, solicitând instanței să dispună anularea Rezoluției de respingere a plângerii emisă la data de 14 iunie 2022 de Inspectorul Șef și a Rezoluției de clasare nr. 975/2022 din data de 24 mai 2022 și, pe cale de consecință, trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2374 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanta A., în calitate de Președinte al B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința desființării rezoluțiilor contestate și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare, susținând că aspectul invocat în sesizare nu a fost verificat și nici sentința recurată cu cuprinde vreo referire la motivul reclamat.
Apărările formulate în cauză
Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conținutul concret al hotărârii atacate.
Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinței.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.
Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în calitate de președinte al B. împotriva sentinței civile nr. 2374 din 12 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.