ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3953/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 31.03.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată nr. x/28.01.2016 și să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea, de îndată, a unei astfel de cereri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adițională depusă în cauză, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor către reclamantă, pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, până la data plății efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1949 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile, dar și cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondate.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A. S.A. ("A."), prin care, evocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea căii de atac promovate, urmare unei succinte prezentări a actelor dosarului și a soluției date de Curtea de Apel București, recurenta - reclamantă a învederat, în esență, că motivarea oferită de prima instanță este străină de natura cauzei, întrucât instanța de fond a considerat că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea prin care A. a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pe care aceasta ar trebui să le achite reclamantei în considerarea falimentului societății de B. S.A.

Recurenta a învederat că, deși în trecut, între A. și F.G.A., au existat cauze care au avut un astfel de obiect, prezenta speță nu este una dintre ele, pretențiile din cauza pendinte fiind formulate în raport de fapta proprie a F.G.A., respectiv în baza atitudinii pe care acesta a avut-o în soluționarea cererii de plată, și nu în raport de suma pe care F.G.A. ar fi trebuit să o achite creditorului de asigurări pentru intrarea în faliment a societății de B. S.A.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că F.G.A. a achitat A. suma pe care o datora după un termen de peste 6 ani de la data depunerii cererii de plată, A. fiind lipsită de folosința sumei pe care F.G.A. trebuia să o achite, urmare soluționării cererii de plată.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, învederând, în esență, urmare unei succinte prezentări a aspectelor solicitate prin cererea de chemare în judecată și a soluției pronunțate de prima instanță, că potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004 termenul de prescripție are durata de un an și curge de la data la care recurenta-reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

În opinia intimatului, pe de o parte, reclamanta a cunoscut producerea prejudiciului generat de nesoluționarea în termenul legal a cererii de plată și întinderea acestuia odată cu expirarea termenului de 30 de zile calculat de la data depunerii cererii de plată, iar pe de altă parte, începând cu data comunicării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de respingere a cererii de plată (07.05.2018) și producerea prejudiciului generat de respingerea cererii de plată și întinderea acestuia, începând cu aceste două date fiind certe atât nașterea dreptului la despăgubiri, cât și cuantumul lor (ce era fix și determinat de norme administrative și legale).

A mai arătat intimatul că, deși prezenta acțiune a fost introdusă de A. cu mult înainte ca Î.C.C.J. să se pronunțe asupra cauzei ce forma obiectul dosarului x/2018, deci cu mult înainte ca F.G.A. să reanalizeze cerere de plată vizată de acțiunea pendinte și să efectueze plata din data de 28.10.2021, A. a afirmat că nu a cunoscut întinderea prejudiciului până la data efectuării plății de către F.G.A., legându-se de faptul că aceste penalități sunt datorate zi cu zi și că nu avea cum să aprecieze cuantumul lor înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive de către Î.C.C.J. în antereferitul dosar sau până la plata efectivă a despăgubirii (28.10.2021).

Din această perspectivă, intimatul a învederat că după împlinirea termenului de prescripție de 1 an nu se mai puteau calcula alte eventuale dobânzi/penalități, neputându-se reține că reclamanta a cunoscut nașterea dreptului la despăgubiri doar la data de 13.10.2021, data soluționării definitive a dosarului nr. x/2018, având în vedere că reclamanta a depus acțiunea, inclusiv cererea modificatoare, înainte de aceasta dată.

Totodată, intimatul a subliniat că achitarea sau nu a despăgubirii solicitate de A. nu prezintă nicio relevanță în stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 iulie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei se reține că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care, ulterior modificării acesteia, a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților ("F.G.A.") la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x/28.01.2016, prin decizia nr. 14452/03.05.2018 emisă de pârât. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalități în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului C.S.A. nr. 14/2011) de la data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluționată cererea de plată și până la data plății efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Pe cale de consecință, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu o acțiune în răspundere patrimonială de drept administrativ, în raport de emiterea, de către autoritatea pârâtă, a unui act administrativ.

Din analiza sentinței pronunțate de prima instanță rezultă că aceasta a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma prevederilor Legii nr. 213/2015, apreciind, în esență, că penalitățile, dobânzile și cheltuielile de judecată nu ar reprezenta creanțe de asigurare și că pârâtul F.G.A. protejează creditorii de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, fără să poată fi obligat la plata actualizărilor creanțelor pe care asigurătorii Casco le-au recuperat de la asigurătorul R.C.A. înainte de insolvență sau penalitățile stabilite de instanțe împotriva asigurătorului R.C.A. și nici la cheltuielile de judecată ale acestora, întrucât nu din culpa F.G.A. s-au realizat aceste cheltuieli ori întârzieri. În acest sens, instanța de fond a reținut că F.G.A. realizează plăți în condițiile strict reglementate de Legea nr. 213/2015, iar un astfel de act normativ nu conține reglementări exprese în sensul că F.G.A., ca schemă de garantare, ar avea obligația de a plăti penalități, dobânzi și cheltuieli de judecată aferente despăgubirilor.

O atare motivare a sentinței primei instanțe este, însă, una străină de natura cauzei, câtă vreme, după cum s-a arătat în paragrafele anterioare, acțiunea dedusă judecății în cauza pendinte este întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar prin aceasta partea reclamantă a supus analizei instanței de contencios administrativ fapta proprie a pârâtului F.G.A., în calitatea sa de autoritate emitentă a unui act administrativ, pe care reclamanta a apreciat-o ca fiind cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a solicitat acordarea despăgubirilor aferente.

Apărările intimatului privind prescripția dreptului la acțiune, în raport de împlinirea termenului de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi valorificate, câtă vreme soluția primei instanțe, de respingere a excepției tardivității acțiunii (analizată de prima instanță din perspectiva prescripției dreptului la acțiune) nu a fost atacată cu recurs de intimat. De altfel, analizând cererea de recurs formulată de reclamantă, Înalta Curte observă că toate argumentele de ordin critic expuse în aceasta au vizat, în realitate, motivarea dată de prima instanță soluției ce vizează fondul cauzei, neexistând critici care să privească excepția inadmisibilității și excepția tardivității. Or, în raport de limitele învestirii în recurs, Înalta Curte reține că nu a fost chemată să analizeze și legalitatea soluției date de prima instanță unor astfel de excepții.

Pentru aceste considerente, în raport de limitele învestirii, întrucât hotărârea Curții de Apel București asupra fondului cauzei cuprinde numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Justificarea soluției de casare în parte a hotărârii atacate rezidă în împrejurarea că demersul primei instanțe de a-și întemeia întregul său raționament ce a privit fondul cererii de chemare în judecată pe identificarea eronată a naturii cauzei a lăsat neanalizate aspectele concret evocate prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, astfel cum a fost aceasta modificată, fapt ce determină casarea în parte a sentinței pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care urmează să o analizeze pe fond.

Întrucât, după cum s-a arătat și în paragrafele anterioare, soluția de respingere a excepțiilor inadmisibilității și tardivității nu a format obiectul niciunei critici din recurs, instanța de control judiciar, în raport de limitele învestirii, va menține o atare soluție.

Față de considerentele expuse în paragrafele anterioare, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A, va casa în parte, sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1949 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.