ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3577/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3577/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 iunie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 august 2021, reclamanta A., prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Prahova, a solicitat anularea balanței analitice mijloace fixe pe luna decembrie 2007, întrucât clădirea birou firmă, garaj AUTC Inotești, grajd 2, grajd 3, grajd 1, magazie cereale, puierniță și sediul CAP Inotești sunt proprietatea A..
Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., prin reprezentant B..
Încheierea de suspendare a judecării recursului
Prin încheierea de ședință din 5 octombrie 2022, Înalta Curte a stabilit cadrul procesual subiectiv al căii de atac, statuând că acesta cuprinde doar pe recurenta-reclamantă A. și a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că recurenta-reclamantă, deși legal citată, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 05.10.2022, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa recurentei-reclamante, legal citată, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.
Încheierea de ședință din data de 05.10.2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 05.04.2023.
Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către recurenta-reclamantă, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.
În consecință, față de lipsa de diligență a recurentei-reclamante A., care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul declarat de reclamanta A., prin reprezentant B., împotriva încheierii din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.