ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3020/2023

Ședința publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.03.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA) a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19222/19.02.2019, comunicată de pârâtă, sens în care solicită: anularea deciziei pronunțate, ca fiind nelegală, netemeinică, și să se constate în principiu că cererea de despăgubire, dosarul de despăgubire și cererea de plată depusă sunt acoperite de asigurarea încheiată de reclamantă, polița de asigurare încheiată având seria x nr. x, sens în care să fie obligată pârâta la întocmirea dosarului de daună și obligarea la plata a acesteia conform celor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 586 din 8 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta - reclamantă a susținut că motivarea instanței de fond este în contradicție totală cu normele de drept și procedurile întreprinse până acum de către pârât.

Recurenta a precizat că până în prezent s-a mai judecat cu pârâtul și sub diverse alte aspecte, tot în legătură cu această poliță de asigurare, instanța obligându-l de a achita despăgubirile la care s-a obligat prin asigurare.

În mod greșit prima instanță a reținut că pârâtul nu este obligat a răspunde conform contractului de asigurare pentru prejudiciile produse prin inundații, cu toate că această clauză este inserată în cuprinsul contractului de asigurare, și mai mult a demonstrat că această inundație s-a produs independent de voința sa, fiind vorba de o calamitate naturală, aducând chiar probe în acest sens, toate aceste probe fiind depuse odată cu cererea de despăgubire la pârât, probe la care instanța de fond nu a făcut niciun fel de referire.

Astfel, recurenta consideră că instanța în mod greșit a apreciat probele de la dosar, respingând acțiunea reclamantei.

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul - pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că, deși recurenta - reclamantă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat.

Deși a susținut că hotărârea atacată este în contradicție cu probele existente la dosar, argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluției pronunțate.

Analizând sentința de fond prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Pentru proprietatea personală situată în loc. Balomir, județul Hunedoara, reclamanta deținea polița de asigurare a locuinței B. seria x nr. x emisă la data de 13.08.2015 de către S.C. C. S.A. pentru perioada 21.08.2015-20.08.2018.

În cuprinsul acestei polițe se menționează în mod expres faptul că, pentru riscurile acoperite prin polița de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale a locuințelor și clădirilor cu destinația de locuință (denumita în continuare PAD) asigurarea este valabilă pentru sume ce depășesc limitele de răspundere prevăzute în Legea nr. 280/2008, operând un contract excedent de daună la polița PAD.

Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008, fiind constituită ca societate de asigurare în luna noiembrie 2009, prin efortul comun a 12 societăți de asigurare (D., C., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N.), acționari PAID.

PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații și alunecări de teren.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 260/2008 în cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate obligatoriu, cererea de despăgubire se poate face numai de beneficiarii PAD și va fi adresată asigurătorului care a emis polița.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 260/2008, art. 19, polița de asigurare facultativă acționează ca o completare a asigurării obligatorii, prevăzută de lege. Alineatul 5 al art. 19 prevede că, în cazul în care o persoană are atât un contract de asigurare obligatorie, cât și unul de asigurare facultativă, plata despăgubirilor se face mai întâi în baza contractului de asigurare obligatorie, urmând ca pentru restul de despăgubire neacoperit plata să se facă la baza contractului de asigurare facultativă.

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că reclamanta putea să se adreseze pârâtului pentru plata despăgubirilor numai pentru diferența dintre suma totală (reprezentând daunele suferite ca urmare a producerii riscului asigurat) și suma asigurată prin asigurarea obligatorie. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a adresat pentru plata daunelor numai în temeiul poliței de asigurare facultativă.

Sunt corecte așadar concluziile pârâtului FGA cu privire la aceea că poliția de asigurare facultativă acoperă doar despăgubirea rămasă neacoperită prin executarea poliție de asigurare obligatorie, decizia de respingere a cererii de plată fiind legală și temeinică.

Față de considerentele expuse anterior, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă și va menține sentința de fond atacată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 586 din 8 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 iunie 2023.