ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2858/2022

Cadrul procesual Prin acțiunea formulată, reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat anularea actului administrativ denumit încheierea nr. 1577.09.2016 și a executării măsurilor dispuse la punctele II.1 și II.4 din Decizia nr. 8/2016 emisă de directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi, pentru înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Raportul de audit financiar, încheiat în urma acțiunii de "Audit financiar asupra conturilor de execuție a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" pentru anul 2015. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2174 din 08 iunie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată; a respins cererile de intervenție accesorie formulate de Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România, Federația Patronatelor Farmaceutice din România și Colegiul Farmaciștilor din România.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat recurs reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și intervenientele Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România și Federația Patronatelor Farmaceutice din România. 3.1. Reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare a solicitat admiterea acțiunii formulată de CNAS, admiterea cererilor de intervenție accesorie formulate de Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România și de către Federația Patronatelor Farmaceutice din România. În drept, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1.1.. Față de soluția pronunțată cu privire la Măsura II.1. din Decizia nr. 8/2016, se formulează următoarele critici: Printr-o primă critică se afirmă că în raport de prevederile Legii nr. 95/2006, Anexa 2 la H.G. nr. 400/2014, Anexa 36 la Ordinul comun MS/CNAS nr. 388/186/2015, Ordinul Președintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014, calcularea prețurilor maximale aprobate în CANAMED nu sunt de competența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Sub acest aspect învederează faptul că Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis și pus în aplicare de către Ministerul Sănătății, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 din acest act normativ, care statuează în mod expres că sunt supuse aprobării ministerului, în ceea ce privește prețul, medicamentele care se eliberează pe bază de prescripție medicală, a căror punere pe piață este autorizată de Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale sau în baza deciziei Comisiei Europene acordate conform procedurii centralizate în condițiile legii, precum și medicamentele autorizate pentru nevoi speciale. Afirmă recurenta CNAS că în mod eronat a reținut atât Curtea de Conturi cât și instanța de fond că la calculul prețului cu amănuntul al unor produse farmaceutice nu au fost luate în calcul reducerile comerciale acordate de către distribuitori (discount-uri) în acest fel, a rezultat că pentru unele din produse, farmaciile au aplicat cote ale adaosului comercial care depășeau limitele maxime de adaos comercial stabilite prin Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009. Astfel, arată că în mod eronat fost invocat de către instanță Ordinul nr. 1802/2014 întrucât acesta face referire la costul de achiziție al bunurilor pentru care se acordă reduceri comerciale. În raport de acest ordin, mod eronat se reține că acesta ar avea drept rezultat obligații cu privire la recalcularea cotei de adaos comercial când în realitate se stabilește în mod clar prin norma menționată faptul că toate operațiunile respective se înregistrează în conturi de terți, respectiv conturi de venituri și cheltuieli, nu în conturi de stocuri. În acest context, rezultă clar că influența reducerilor comerciale are ca efect modificarea doar a rezultatului financiar al comerciantului care beneficiază de reducerile respective și nu are cum să influențeze bunurile din patrimoniu. În cazul în care s-ar admite o astfel de ipoteză, prin ajustarea valorilor stocurilor pe baza reducerilor comerciale s-ar putea ajunge la situația în care un comerciant să dețină stocuri cu valoare zero sau chiar negativă. Se afirmă și faptul că dispozițiile pct. 76 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1802/2014 au fost interpretate în mod eronat atât de intimata-pârâtă cât și de instanța de fond, sens în care arată că scopul aceste norme este limitat strict la regulile de evaluare a bunurilor la data intrării lor într-o societate, iar pe de altă parte, faptul că reducerile comerciale ajustează costul de achiziție, și nu prețul de achiziție al bunurilor, iar noțiunea de cost de achiziție nu poate și nu trebuie confundată cu cea de preț de achiziție. Pct. 76 nu poate fi aplicat la stabilirea prețului de referință și a prețului de decontare la medicamentele de uz uman, această normă stipulând că ajustarea costului de achiziție se realizează prin adăugarea cheltuielilor efectuate care pot fi direct atribuite achiziției bunurilor respective și prin diminuarea cu reducerile comerciale primite. În susținerea acestei afirmații fiind invocate și dispozițiile art. 20 din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 potrivit cărora adaosurile comerciale la farmacii se aplică prețului cu ridicata și nu prețului de achiziție. Printr-o altă critică se arată faptul că echipa de audit, în recalcularea prețurilor cu amănuntul maximale nu a ținut cont de înscrisurile din documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorilor privind intrările de mărfuri, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, precum și dispozițiile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind singura reglementare legală cu privire la stabilirea unor cote maximale de adaos comercial care sunt practicate de operatorii economici. Afirmă că Ordinul nr. 75/2009, reținut reținut de către instanța de fond ca fiind încălcat, este o normă metodologică de calcul al prețului cu amănuntul maximal al medicamentelor de uz uman de către Ministerul Sănătății, iar potrivit art. 20 din Ordinul MS nr. 75/2009, cu modificările și completările ulterioare, cota de adaos comercial (în farmacie) pentru medicamentele de uz uman, se aplică la prețul cu ridicata al medicamentelor și nu la prețul de achiziție al medicamentelor așa cum a procedat echipa de audit în recalcularea prețului cu amănuntul la medicamentele verificate. La articolul 16 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat în formula de calcul a prețului cu amănuntul maximal, cota de adaos comercial de farmacie se aplică la prețul cu ridicata (PR*Ad. F./100) iar în definirea indicatorilor din formulă, PR (prețul cu ridicata) = PP + 30 RON (în caz PP/PR > 300 lei). Printr-o altă critică se susține că în mod eronat instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 se aplică în vederea calculării tuturor prețurilor medicamentelor de uz uman "este confirmată, fără echivoc, de analiza cronologică efectuată în privința acestui ordin și a ordinelor similare care l-au precedat, respectiv Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 612/2002 (...) și Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 917/1999 (...)". Din simpla analizare a conținutului acestor acte normative rezultă în mod cert faptul că acestea vizau, ca și Ordinul nr. 75/2009, modalitatea de stabilire a prețurilor de producător, cu ridicata și cu amănuntul maximale ale medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripție medicală, iar nu procedura de stabilire a tuturor prețurilor practicate de către agenții economici de pe lanțul de comercializare a acestor medicamente, așa cum eronat afirmă prima instanță. Această modalitate de calcul a fost menținută și prin dispozițiile H.G. nr. 800/2016 (act normativ care a abrogat Ordinul nr. 75/2009) fiind menționat expres în cuprinsul art. 27 (care corespundea art. 20 din Anexa la Ordinul nr. 75/2009) că reglementarea cotei maxime de adaos este relevantă doar "în scopul calculării prețului cu amănuntul maximal de farmacie, în vederea includerii în CANAMED, în condițiile prezentei metodologii". Mențiunea expresă din cuprinsul noii reglementări a faptului că adaosurile maximale sunt avute în vedere doar pentru scopul calculării preturilor maximale care urmează a fi incluse în CANAMED întărește ideea că în reglementarea anterioară legiuitorul a avut în vedere că la stabilirea preturilor cu amănuntul maximale, cotele de adaos comercial au reprezentat doar instrumente în aplicarea formulei de calcul. O altă critică vizează reținerea eronată a instanței de fond potrivit căreia Direcția Generală Monitorizare și Antifraudă din cadrul CNAS nu a efectuat acțiuni de control având ca obiect verificarea modului de respectare de către farmacii a prevederilor art. 20 din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009. Sub acest aspect invocă dispozițiile art. 302 lit. a) și g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc în sarcina casei de asigurări de sănătate obligația verificării, acordării serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale și verificarea prescrierii și eliberării medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare. Conform obligațiilor și drepturilor stabilite prin contractele încheiate de casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu nu există nici dreptul și nici obligația caselor de asigurări de sănătate de a verifica modul de calcul al prețului cu amănuntul. Se afirmă și faptul că nu există o prevedere legală care să stabilească în competența CNAS sau caselor de asigurări de sănătate verificarea modului de calcul a prețurilor cu amănuntul maximale, dimpotrivă o astfel de competență aparține Ministerului Sănătății, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 5 alin. (1) pct. 24 din Regulamentul de organizare șu funcționare a Ministerului Sănătății, precum și dispozițiile art. 31 alin. (1) și art. 39 alin. (1) din Capitolul IV din Legea nr. 266/2008 privind Legea farmaciei, dispoziții legale în raport de care se afirmă că singura entitate care poate efectua controale și poate lua măsuri cu privire la respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 75/2019 este Ministerul Sănătății. Totodată, se susține și faptul că hotărârea recurată este nelegală și în raport de interpretarea eronată dată de către judecătorul fondului adresei nr. x/04.05.2017 a Ministerului Sănătății, adresă prin care Ministerul a răspuns expres la solicitarea CNAS de a indica în mod clar care este aplicabilitatea dispozițiilor art. 20 din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009. Or, prin răspunsul formulat de către Ministerul Sănătății prin adresa mai sus amintită, a fost precizat în mod clar faptul că, "adaosul comercial de farmacie stabilit conform art. 20 se aplică la prețul cu ridicata maximal din Canamed (...) se utilizează pentru calcul prețului maximal cu TVA în Canamed". 3.1.2. Față de soluția pronunțată cu privire la Măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 8/2016, se formulează următoarele critici: Sub acest aspect se susține că singura autoritate competentă să actualizeze prețurile din CANAMED este Ministerul Sănătății, iar instanța de fond deși reține în mod constant în motivarea hotărârii că actualizarea prețurilor medicamentelor din CANAMED s-a realizat de către Ministerul Sănătății, concluzionează că măsura dispusă de Curtea de Conturi este legală. Sunt invocate de către recurentă dispozițiile art. 2 alin. (4), art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 75/2009, precum și dispozițiile art. 22 alin. (4) din Anexa 1 la Ordinul nr. 75/2009 care dispun că prețurile medicamentelor cuprinse în CANAMED se comunică CNAS de către Ministerul Sănătății în vederea actualizării aplicației informatice, iar CNAS nu are decât obligația de a actualiza aplicația informatică ce conține aceste prețuri, fără a avea alte atribuții în legătură cu stabilirea prețurilor medicamentelor, conform art. 22 alin. (4) din Ordinul nr. 75/2009. Printr-o altă critică se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că CNAS avea obligația de a sesiza Ministerul Sănătății în vederea actualizării prețurilor din CANAMED, în condițiile în care CNAS nu deține atribuții de control asupra Ministerului Sănătății care să îi permită sesizarea/obligarea acestuia la actualizarea prețurilor din CANAMED, ci dimpotrivă, Ministerul Sănătății este cel care deține prerogative de coordonare și control asupra CNAS. Sunt aduse critici sentinței recurate și sub aspectul reținerii de către instanța de fond asupra metodei de calcul a prețurilor de referință/prețurilor de decontare și se susține că această metodă de calcul nu este reglementată de legislația specifică ce stă la baza stabiliri acestor prețuri, fiind invocate în acest sens Ordinul președintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1605/875/2014 și afirmă că în raport de aceste acte normative rezultă faptul că la stabilirea prețurilor de referință/prețurilor de decontare se iau în considerare prețurile cu amănuntul maximal cu TVA înscrise în CANAMED aprobat prin Ordin al ministrului sănătății. 3.2. Intervenienta Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, a solicitat admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de ADRFR; admiterea acțiunii formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și în consecință, anularea măsurilor dispuse la punctele II. 1 și II.4 prin Decizia Curții de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi. În drept, recurenta-intervenientă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o scurtă prezentare a situației de fapt, susține recurenta că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor: - H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate; - Ordinul nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor medicamentelor de uz uman; - Ordinul nr. 615/2010 privind aprobarea metodei de calcul al prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu; - Hotărârea de Guvern nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015; - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate. 3.2.1. Cu referire la măsura dispusă la punctul II.1. din Decizia nr. 8/2016 a Curții de Conturi se arată că hotărârea recurată este nelegală fiind formulate următoarele critici: Astfel, se susține că în mod eronat instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 75/2009 vizează stabilirea tuturor prețurilor medicamentelor de uz uman, în condițiile în care acest act normativ are ca obiect de reglementare exclusiv procedura de avizare a prețurilor de producător, respectiv stabilește prețurile maximale ce pot fi practicate de operatorii din lanțul de distribuție - distribuitori și farmacii și algoritmul de clacul al acestora prin raportare la adaosurile comerciale maxime ce pot fi practicate pe diferite verigi ale acestui lanț, argumentele invocate în sprijinul acestei afirmații fiind eronate din perspectiva evoluției în timp a reglementărilor în domeniu. Sunt redate de către recurentă dispozițiile art. 2 alin. (1) din Anexa la Ordinul nr. 75/2009, art. 16 din Ordinul nr. 75/2009 și art. 11 din Anexa la același ordin și afirmă că din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă cu evidență că, dincolo de denumirea sa, acest act normativ reglementează exclusiv determinarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman eliberate pe bază de prescripție medicală pe diferitele verigi ale lanțului de comercializare, în cadrul proceduri de avizare a acestora de către Ministerul Sănătății pentru a fi incluse în CANAMED, iar nu cum afirmă instanța, în mod eronat, toate prețurile practicate în concret de către agenții economici în cadrul activităților comerciale derulate. Susține recurenta că modalitatea de calcul reglementată de Ordinul nr. 75/2009 nu s-a schimbat odată cu noua reglementare, dimpotrivă aceasta a fost menținută, sens în care afirmă că dispozițiile H.G. nr. 800/2016 pentru aprobarea Metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România care, abrogând Ordinul nr. 75/2009, au menționat expres în cuprinsul art. 27 (care corespundea art. 20 din Anexa la ordin), aplicabil în ceea ce privește farmaciile, că reglementarea cotei maxime de adaos este relevantă doar "în scopul calculării prețului cu amănuntul maximal de farmacie, în vedere includerii în Canamed, în condițiile prezentei metodologii [ … ]". Printr-o altă critică se afirmă că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că prețul de referință sau de decontare are legătură cu Ordinul nr. 75/2009, astfel încât printr-o eventuală încălcare a art. 20 din cuprinsul acestuia, să se poată ajunge la o decontare din FNUASS a unor sume mai mari decât cele la care farmaciile sunt legal îndreptățite, ignorând dispozițiile alin. (1) art. 1 din Ordinul nr. 615/2010 și interpretând și aplicând în mod nelegal alin. (6) al aceleiași dispoziții legale. Sunt redate de către recurentă dispozițiile art. 210 din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (2) și art. 2 din H.G. nr. 720/2008 și susține că aceste prevederi legale stabilesc situația regulă în privința decontării medicamentelor, astfel că decontarea se realizează prin raportare la prețul de referință care reprezintă o noțiune total diferită față de cea a prețului cu amănuntul, precum și față de celelalte noțiuni reglementate de Ordinul nr. 75/2009, cum ar fi adaosurile maximale reglementate de art. 20 și 21 ale Anexei la acest din urmă ordin. Pe de altă parte, în ceea ce privește prețul cu amănuntul maximal cu TVA acesta este prețul care nu poate fi depășit la comercializarea medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală către pacient și conține, astfel cum rezultă din formula reglementată de art. 16 din Ordinul nr. 75/2009, atât adaosul de distribuție, cât și adaosul comercial de farmacie. Mai afirmă recurenta că prețul la care trebuie să ne raportăm pentru a calcula prețul de referință, așa cum rezultă din economia textelor de lege, este prețul cu amănuntul maximal din CANAMED, situație clarificată prin emiterea Ordinului nr. 829/2015 în cuprinsul căruia se specifică expres că prețurile la care ne raportăm la momentul aplicării formulei de calcul a prețului de referință sunt cele ce se regăsesc în CANAMED. Totodată, arată recurenta că prin interpretarea dată art. 1 alin. (6) din Ordinul nr. 615/2010 în sensul că aceste dispoziții ar avea în vedere prețul cu amănuntul practicat de către farmacii care în ipoteza în care ar fi mai mic decât prețul de decontare, ar trebui să devină preț de referință pentru respectivele medicamente, se adaugă la textul legal, întrucât acesta, ca și întreaga reglementare nu face referire la această categorie de prețuri, ci la prețurile maximale din CANAMED. Art. 1 alin. (6) are în vedere în mod logic ca pentru acele prețuri maximale din CANAMED care sunt inferioare prețului de referință, decontarea să se facă la nivelul lor propriu, iar nu la nivelul prețului de referință, întrucât altfel pentru aceste medicamente s-ar ajunge în realitate ca decontarea să aibă loc într-un cuantum mai mare decât cel corespunzător medicamentelor care au un preț maximal cu amănuntul în CANAMED peste prețul de referință. Această limitare este absolut necesară și firească din modul de calcul al prețului de referință, determinat pe o formulă statistică în care o serie de prețuri, de la cel minim și până la prețul imediat inferior celui situat la prima cuartila, să fie mai mici decât prețul de referință, iar pentru ele luarea în considerare a prețului de referință nu ar avea nicio justificare, atât timp acesta are doar menirea să limiteze decontarea prețurilor pentru cele care au prețurile mai mari decât prețul de referință. Or, cum alin. (6) al art. 1 din Ordinul nr. 615/2010 reprezintă excepția de la regulă, iar alin. (1) al aceluiași text are în vedere doar prețurile cu amănuntul maximale din CANAMED, este evident că excepția însăși nu poate viza decât același tip de prețuri, iar nu pe cele cu amănuntul de la raft. Prețul de referință se stabilește prin înmulțirea procentului de compensare cu prețul standard al grupei terapeutice, acesta din urmă fiind determinat la rândul lui prin "împărțirea fiecărei grupe terapeutice în 4 intervale (quartile) egale (...) și prețul cu amănuntul maximal cu TVA înscris în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, aprobat prin ordinul ministrului sănătății (CANAMED), cu referențiere la limita primului interval (prima quartilă)" (art. 1 alin. (2) din Ordin nr. 615/2010). Art. 1 alin. (6) din Ordinul nr. 615/2010 nu vizează, așa cum eronat reține instanța de fond, situația în care discount-urile acordare farmaciilor ar face ca un medicament să aibă un preț cu amănuntul (de raft) mai mic decât prețul de referință, ci exclusiv situația medicamentelor al căror preț cu amănuntul maximal din CANAMED este mai mic decât cel de referință (i.e. prima quartila). Susține recurenta și faptul că în prezenta cauză nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că a existat o încălcare a prevederilor Ordinului nr. 75/2009 ori care să demonstreze decontarea unor sume de bani mai mari decât cele permise de lege, judecătorul fondului neindicând pe tot parcursul sentinței recurate nici măcar un înscris din care să rezulte acest aspect. În atare situație, se susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., acesta făcând în cuprinsul considerentelor Sentinței recurate doar o referire generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau aceste probe, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare, în realitate, constituie o vădită lipsă a motivării, astfel cum a fost reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa. Printr-o altă critică se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut corecta aplicare de către Curtea de Conturi a posibilității motivării actului de audit financiar pe încălcarea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014, întrucât acesta nu poate să reprezinte baza legală pentru concluziile trase cu privire la încălcarea regimului de decontare din FNUASS a medicamentelor. Cu referire la această critică se arată că reclamanta CNAS a respectat toate obligațiile referitoare la gestionarea FNUASS, iar prețurile cu amănuntul practicate efectiv de către farmacii nu aveau cum să aibă vreo incidență în ceea ce privește calcularea prețului de decontare, astfel încât nu doar că nu trebuiau să fie controlate și cu atât mai puțin s-ar putea vorbi despre existența vreunor prejudicii de tipul celor reliefate în actul de control. Totodată, afirmă că punctul 76 alin. (1) din Ordinul nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate în legătură cu calcularea discount-urilor de care au beneficiat farmaciile, nu sunt relevante în privința calculării prețului de referință sau a celui de decontare, întrucât această dispoziție legală stipulează că ajustarea costului de achiziție se realizează prin adăugarea cheltuielilor efectuate care pot fi direct atribuite achiziției bunurilor respective și prin diminuarea cu reducerile comerciale primite. Se critică hotărârea recurată și sub aspectul că instanța de fond în mod nelegal a ignorat lipsa de competență a CNAS în efectuarea de controale la farmacii în vederea verificării obligațiilor prevăzute de Ordinul nr. 75/2009, această competență fiind exclusiv atribuită Ministerului Sănătății. În acest sens arată că potrivit dispozițiilor Legii nr. 266/2008 privind Legea farmaciei, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Sănătății potrivit cărora competența exclusivă pentru efectuarea controalelor privind verificarea respectării de către farmacii a dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a prețului cu amănuntul maximal efectiv practicat de acestea la comercializarea medicamentelor compensate îi aparține Ministerului Sănătății. Sunt redate de către recurentă dispozițiile art. 5 alin. (1) pct. 24 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Sănătății, precum și dispozițiile art. 31 alin. (1) și art. 39 alin. (1) din Capitolul IV din Legea nr. 266/2008 privind Legea farmaciei și susține că în raport de aceste dispoziții legale Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate cu atribuții de avizare, stabilire și actualizare a prețurilor medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripție medicală, este singurul care poate efectua controale și poate lua măsuri cu privire la respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 75/2009. 3.2.2. Cu referire la măsura dispusă la punctul II.4. din Decizia nr. 8/2016 a Curții de Conturi se arată că hotărârea recurată este nelegală fiind formulate următoarele critici: Astfel, se susține că Ministerul Sănătății este singura autoritate competentă să actualizeze prețurile din CANAMED, iar instanța de fond în considerente recunoaște în mod constant că autoritatea care a actualizat CANAMED este Ministerul Sănătății, iar nu CNAS. Sunt invocate și dispozițiile art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 75/2009 potrivit cărora Ministerul Sănătății este autoritatea competentă să stabilească, să avizeze și să aprobe, prin ordin al ministrului, prețurile medicamentelor de uz uman care se eliberează pe bază de prescripție medicală. Sub acest aspect afirmă că această atribuție a Ministerului Sănătății rezultă și din Ordinul nr. 245/2012, Ordinul nr. 384/2015, Ordinul nr. 810/2015, iar CNAS nu are decât obligația de a actualiza aplicația informatică ce conține aceste prețuri, fără a avea alte atribuții în legătură cu stabilirea prețurilor medicamentelor, conform art. 22 alin. (4) din Ordinul nr. 75/2009. Printr-o altă critică se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că CNAS avea obligația de a sesiza Ministerul Sănătății în vederea actualizării prețurilor din CANAMED. Astfel, se susține că nu există nicio dispoziție legală în baza căreia CNAS avea obligația de a sesiza Ministerul Sănătății, iar CNAS nu deține atribuții de control asupra Ministerului Sănătății care să îi permită sesizarea/obligarea acestuia la actualizarea prețurilor din CANAMED, ci din contră, Ministerul Sănătății este cel care deține prerogative de coordonare și control asupra CNAS. Se mai arată că Ministerul Sănătății avea cunoștință de faptul că era necesară actualizarea prețurilor din CANAMED, sens în care arată că emiterea Ordinului nr. 384/31.03.2015 de către ministrul sănătății a avut drept scop asigurarea respectării cadrului legal incident, acesta dând dovadă de precauție în îndeplinirea uneia dintre cele mai importante atribuții ale acestuia, și anume actualizarea prețurilor maximale din CANAMED. Așadar, Ministerul Sănătății a făcut aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și de elaborare a actelor normative conform cărora este imperativă efectuarea evaluării preliminare a impactului acestora din perspectivă socială, de mediu, legislativă, economică și inclusiv bugetară. Prin urmare, actualizarea prețurilor medicamentelor autorizate se poate efectua în două situații specifice, respectiv: anual ori când condițiile macroeconomice o impun, Ministerul Sănătății având posibilitatea, potrivit legii, să opteze când să dispună actualizarea acestor prețuri. 3.3. Intervenienta Federația Patronatelor Farmaceutice din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, a solicitat admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de ADRFR, admiterea acțiunii formulată de reclamanta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și în consecință, anularea măsurilor dispuse la punctele II. 1 și II.4 prin Decizia Curții de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi. În drept, recurenta-intervenientă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. Printr-o primă critică se susține că instanța de fond a încălcat puterea/autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1916/15.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia care a reținut că dispozițiile OMS nr. 75/2009 prevăd un preț maximal și nu reglementează un adaos maximal. Prin a doua critică a sentinței atacate se arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 16 și art. 20 din Ordinul 75/2009, al căror conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs. Sunt invocate dispozițiile art. 890 din Legea nr. 95/2006 care reglementează competența Ministerului Sănătății doar la stabilirea prețurilor maximale. Prețurile maximale au fost stabilite conform formulelor aprobate prin OMS nr. 75/2009 și aprobate prin OMS 245/2012. Se arată de către această recurentă și faptul că adaosul comercial de farmacie utilizat pentru calcularea "în mod unitar a prețului de referință", conform art. 16, este arătat la art. 20 din Anexa 1 la OMS 75/2009, fără însă ca acest ordin să impună vreo obligație cu privire la acest adaos. Așadar, art. 20 reprezintă definirea terminologiei folosită la art. 16 al aceluiași act normativ, cu scopul calculării prețului maximal, în mod unitar, ce urmează să se publice în CANAMED. Printr-o altă critică se susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile Ordinului CNAS 615/2010. Sunt redate dispozițiile art. 1 din Ordinul 615/2010 și se afirmă că în cazul medicamentelor care au mai multe indicații terapeutice diferite, corespunzătoare diferitelor afecțiuni, potrivit clasificației internaționale a maladiilor a Organizației Mondiale a Sănătății, în vigoare în România, ediția a X-a, versiunea a 3-a, australiană, și care pot fi încadrate în grupe terapeutice diferite, prețul de referință se calculează potrivit metodologiei prevăzute la alin. (4) pentru acele forme farmaceutice corespunzătoare indicației terapeutice. Pentru medicamentele al căror preț pe DZS, respectiv pe unitate terapeutică este mai mic decât prețul de referință calculat, acesta devine preț de referință, la care se aplică procentul de compensare corespunzător fiecărei subliste. Suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare reprezintă suma maximă decontată de casele de asigurări de sănătate. Afirmă recurenta că "prețul calculat" conform art. 1 din Ordinul CNAS nr. 615/2010 este de strictă interpretare și privește raportarea acestuia la elementele art. 1 alin. (2) al aceluiași articol. Modalitatea de calcul a acestui preț este complexă, privește analizarea dozelor terapeutice, scheme de tratament, drept pentru care legiuitorul a ales să publice acest preț în CANAMED, pentru opozabilitate tuturor părților implicate în procesul de asigurare a sănătății publice. O altă critică vizează interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 58 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, sens în care susține că acest articol se aplică decontării medicamentelor utilizate în unitățile sanitare cu paturi, eliberate prin farmaciile cu circuit închis (de spital), caz în care decontarea se face întotdeauna integral și nu doar compensat parțial, la costul de achiziție (100% din cost). Extinderea acestui text la farmacia cu circuit deschis este absurdă și fără legătură cu realitatea juridică și economică, deoarece farmacia cu circuit deschis achită salarii, chirii etc. (care nu sunt suportate din bugetul de stat) iar utilizarea acestui raționament, în afara cadrului legal, duce invariabil la falimentul agentului economic. Se mai susține de către recurentă că art. 16 si 20 din OMS 75/2009 trebuie interprete strict în limitele legii, respectiv ale art. 890 din Legea nr. 95/2006 (în forma avută în vigoare la data controlului efectuat de intimata pârâtă) în sensul că Ministerul Sănătății este competent să stabilească doar prețurile maximale în mod unitar, cum de altfel s-a și realizat. În subsidiar, recurenta invocă excepția de nelegalitate a art. 16 și art. 20 din Anexa 1 la Ordinul nr. 75/2009 prin care solicită să se constate nelegalitatea oricărei prevederi care ar excede dispozițiilor art. 890 din Legea nr. 95/2006, respectiv care tinde să reglementeze sau să se interpreteze în sensul că Ministerul Sănătății are dreptul să limiteze comerțul în domeniu impunând pe lângă un preț maximal și marjele comerciale maximale. Afirmă recurenta că dispozițiile art. 890 din Legea nr. 95/2006 dă dreptul Ministerului Sănătății să intervină în comerțul cu medicamente stabilind un "preț maximal". Limitarea drepturilor agenților economici se poate realiza doar în baza legii, condiție care în speță nu este îndeplinită. Din eroare de interpretare intimata pârâtă și instanța de judecată a extins interpretarea acestor norme de strictă interpretare și a considerat că Anexa la OMS nr. 75/2009, prin art. 16 si 20, limitează dreptul la comerț liber prin impunerea "prețului maximal" dar și a unei "marje comerciale maximale" care ar urma să se recalculeze în funcție de mai multe elemente (preț de achiziție, discount-uri, costuri de transport etc.) pentru fiecare medicament în parte și diferit pe fiecare lot intrat în gestiunea farmaciei. În ce privește nelegalitatea măsurii II. 4 dispusă de Curtea de Conturi CNAS nu este în drept să modifice CANAMED deoarece actualizarea CANAMED este obligația Ministerului Sănătății și nu a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Se arată faptul că Ministerul Sănătății a aprobat în mai multe rânduri prelungirea valabilității prețurilor CANAMED și ca atare nu se poate vorbi despre o neglijență a CNAS în a utiliza prețuri neaprobate.

Apărările formulate în cauză Intimatul-intervenient Colegiul Farmaciștilor din România a formulat întâmpinare prin care a arată că achiesează la recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sens în care arată că susține cererile de admitere a recursului formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, pe ale de consecință, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost aceasta formulată de recurenta-reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca nefondate a recursurilor formulate de recurenta-reclamantă și recurenții-intervenienți împotriva sentinței civile nr. 2174/08.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu menținerea, ca legală, a sentinței civile recurate. În esență, se susține că potrivit dispozițiilor din H.G. nr. 400/2014 și a Contractelor de furnizare de medicamente încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene, furnizorul de medicamente are următoarele obligații: - să dețină documente justificative privind intrările și ieșirile pentru medicamentele și materialele sanitare eliberate în baza prescripțiilor medicale raportate spre decontare; - să pună la dispoziția organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naționale de Asigurări de Sănătate documentele justificative, cu privire la tipul și cantitatea medicamentelor și materialelor sanitare achiziționate și evidențiate în evidenta cantitativ valorică a farmaciei și care au fost eliberate în perioada pentru care se efectuează controlul; - refuzul furnizorului de a pune la dispoziția organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naționale de Asigurări de Sănătate documentele justificative anterior menționate se sancționează conform legii și conduce la rezilierea de plin drept a contractului de furnizare de medicamente. În situația în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanțe între medicamentele/materialele sanitare eliberate în perioada verificată și cantitatea de medicamente/materiale sanitare achiziționate conform facturilor, aceasta procedează la suspendarea contractului de furnizare de medicamente și sesizează mai departe instituțiile abilitate de lege să efectueze controlul unității respective;" Afirmă că raportat la această clauză contractuală, compartimentele de control din cadrul CNAS și, respectiv CASJ, pot verifica respectarea cotelor de adaos comercial, cu ocazia controalelor operative efectuate la furnizorii de medicamente, deoarece prin neverificarea adaosului comercial sau a reducerilor comerciale există riscul ca în cazul în care prețul de vânzare cu amănuntul este mai mic decât prețul de referință să se deconteze mai mult, întrucât farmaciile, nu pun în aplicare prevederile pct. 76 din SECȚIUNEA 3.1 din Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1802/2014. Totodată, susține intimata pârâtă potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medical, însă, CNAS și CASJ gestionează FNUASS din care se efectuează plățile medicamentelor. Astfel, CNAS trebuie să aibă în permanență în vedere utilizarea eficientă a FNUASS, ceea ce conduce la respectarea obiectivului sistemului de asigurări sociale de sănătate potrivit căruia se asigură protecție asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu. Verificarea respectării cotelor de adaos comercial de către farmaciile cu circuit deschis prevăzute la art. 20 din OMS nr. 75/2009 se impune cu atât mai mult cu cât acesta se reflectă în prețul de decontare al medicamentelor acordat de către Casele de Asigurări de Sănătate județene, existând situații în care prețul cu amănuntul este mai mic decât prețul de referință astfel decontându-se mai mult, contrar prevederilor legale. Federația Patronatelor Farmaceutice din România a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs.

Cererile de intervenție formulate în cauză Au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante Casa Națională de Asigurări de Sănătate intervenienții A., B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. și Ministerul Sănătății. 5.1. Prin cererea de intervenție formulată de intervenientul A. se solicită: - admiterea cererii intervenientei ADRFR de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene; - admiterea recursurilor declarate în cauză împotriva sentinței civile nr. 2174/8 iunie 2017 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal în acest dosar, casarea sentinței recurate, admiterea cererii de chemare în judecată și a cererilor de intervenție accesorie și, pe cale de consecință, anularea în parte a Deciziei Curții de Conturi a României nr. 8/2016 emisă de directorul Direcției 2 din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi respectiv măsurile dispuse la punctele 11.1 și 11.4. În motivarea cererii susține intervenienta că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. se arată faptul că problema dedusă judecății, respectiv prețurile și adaosurile maximale reglementate de Ordinul nr. 75/2009 a făcut obiectul judecății soluționate prin Decizia nr. 1916/15.06.2017 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care această instanță a stabilită că dispozițiile Ordinului nr. 75/2009 reglementează un preț maximal, iar nu un adaos maximal. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată faptul că raționamentul instanței se bazează pe extragerea din context a alin. (6) al art. 1 din Ordinul nr. 610/2010 și interpretarea acestui text, fără bază legală, ca fiind de sine stătător. Astfel instanța de fond, motivează respingerea cererii de chemare în judecată asociind modalitatea de stabilire a "prețului de referință" conform alin. (1) și (2), respectiv alin. (6) din Ordinul antemenționat, cu "prețul maximal" și "costul" definit de OMFP 1802/2014, fără a avea însă niciun temei legal. Modalitatea de calcul al acestui preț este complexă, privește analizarea dozelor terapeutice, scheme de tratament etc, drept pentru care legiuitorul a ales să publice acest preț în CANAMED, pentru opozabilitate tuturor părților implicate în procesul de asigurare a sănătății publice (prin OMS nr. 245 din 16 martie 2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România, în vigoare la data controlului efectuat de C. civ.). Prețul calculat conform art. 1 din Ordinul CNAS nr. 615/2010 stă la baza modificării prețului de referință, ca urmare a modificării prețurilor de producător sau prin intrarea în piață a unor produse noi, din aceeași gamă terapeutică, al cărui preț de producător este mai mic decât media quartilei utilizate. Asocierea terminologiei și a formulelor de calcul din acest ordin cu OMS 75/2009 este total eronată și nu ține cont de realitatea juridică reglementată de aceste acte normative diferite. Pe cale de consecință, apreciem că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile Ordinului CNAS nr. 615/2010 la o altă situație de fapt. Sub un alt motiv se susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 58 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, normă juridică care se aplică decontării medicamentelor utilizate în unitățile sanitare cu paturi, eliberate prin farmaciile cu circuit închis (de spital) caz în care decontarea se face întotdeauna integral și nu doar compensat parțial, Ia costul de achiziție (100% din cost). Susține intervenienta că acest text nu poate fi extins la farmaciile cu circuit deschis, deoarece textul este unul de strictă interpretare, cu referire strictă și exclusivă la farmaciile cu circuit închis (beneficiare directe de fonduri din bugetul de stat), în condițiile în care farmacia cu circuit deschis achită salarii, chirii, taxe, impozite, care, evident că nu sunt suportate din bugetul de stat, dimpotrivă, farmaciile cu circuit deschis fiind contribuitoare la bugetul de stat, iar nu beneficiare ale acestuia. 5.2. Prin cererea de intervenție formulată de intervenienții B.(Farmacia C.), D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.A., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L. se solicită admiterea în principiu a cererii și, pe cale de consecință, introducerea în cauză a intervenienților în sprijinul recurentei-reclamante CNAS. După un scurt istoric al situației de fapt, se susține că cererile de intervenție sunt formulate în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (3) din C. proc. civ. Arată intervenienții că în temeiul Deciziei nr. 8/2016 emisă de Curtea de Conturi împotriva intervenienților a fost demarat un control de CAS Arad în vederea recuperării sumelor presupus a fi decontate în mod nelegal din FNUASS, astfel că intervenienții sunt cei asupra cărora se vor răsfrânge în mod concret efectele raționamentului logico-juridic pe care s-a întemeiat Curtea de Conturi a României în emiterea Deciziei nr. 8/2016, pet II.l și II.4. Astfel, interesul intervenienților apare evident prin ingerința statului prin reprezentanții săi în libertatea agenților economici de a-și desfășura activitatea comercială pentru care s-au înființat prin nesocotirea normelor UE, respectiv a scopurilor edictate de acestea, în cazul intervenienților. Potrivit art. 221 alin. 1it. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prețul de decontare este prețul suportat din fond (FNUASS) pentru medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și altele asemenea care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis pentru asigurații cuprinși în cadrul programelor naționale de sănătate curative. Lista acestora și prețul de decontare se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS. Prin raportare la dispozițiile Ordinului nr. 75/2009, H.G. nr. 800/2016, Ordinul nr. 368/2017 susțin intervenienții că raționamentul juridic ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 8/2016 apare ca neîntemeiat, de vreme ce în formulele de calcul nu se face nicio referire la discount-uri/reduceri comerciale, în cuprinsul actelor normative din materia sănătății se face referire la prețul de achiziție, neexistând nicio mențiune despre costul de achiziție. Curtea de Conturi utilizează terminologia de preț, ci nu cost de achiziție, or prin raportare la raționamentul logico-juridic exhibat de această instituție doar în ceea ce privește costul de achiziție astfel cum este prevăzut în Ordinul MFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate se poate vorbi de o eventuală considerare a discount-ului. Se susține faptul că intimata pârâtă Curtea de Conturi, prin aplicarea Deciziei contestate în prezenta cauză, confundă noțiunile de preț de achiziție și cel de cost de achiziție, această raportare fiind contrară Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă conform căreia definirea termenilor utilizați într-un act normativ este proprie respectivului act, nefiind permisă extrapolarea acestora pentru alte acte normative, în caz contrar instituția definirii termenilor devenind lipsită de conținut. Prin includerea în formula de calcul pentru prețul de decontare a discount-urilor obținute de către farmacie odată cu achiziționarea medicamentelor s-ar realiza implicit un control cel puțin indirect asupra profiturilor farmaciei, control care nu este reglementat prin legislația internă, aceasta din urmă instituind exclusiv un control al prețurilor medicamentelor. Discount-urile negociate și obținute de către farmacie odată cu achiziționarea medicamentelor de la partenerii săi reprezintă un aspect esențial în conturarea profitului acesteia, or includerea reducerilor comerciale în calculul prețului de decontare din FNUASS limitează profitul pe care furnizorul de servicii medicale și medicamente l-ar putea înregistra, astfel încât CAS județene, în scopul îndeplinirii obligațiilor instituite în sarcina acestora de către Curtea de Conturi, au realizat un control asupra profitului farmaciilor, control care nu este permis de legislația națională în vigoare. Susțin intervenienții că H.G. nr. 800/2016 stipulează în mod expres în finalul actului normativ că prin acesta se transpun art. 1-4 din Directiva Consiliului nr. 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare al sistemelor naționale de asigurări de sănătate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria x, nr. 40 din 11 februarie 1989, articole din Directivă care se referă exclusiv la controlul prețurilor. Se arată că articolul din Directivă ce stipulează un control al profitului este art. 5, articol care însă nu este transpus în legislația națională. Afirmă intervenienții că Decizia 8/2016 adaugă la lege prin instituirea unui control al profiturilor pe care îl consideră "prejudiciu" fără să existe nicio bază legă pentru aceasta. În măsura în care auditul ar fi avut la bază o dispoziție legală care să permită controlul profiturilor, câtă vreme nu s-a constatat o depășire a prețurilor maximale calculate, concluzia la care s-a ajuns este una incorectă prin inexistența bazei