ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1498/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate existența unui refuz nejustificat al Fondului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/29.01.2016, și să dispună obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004, obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA nr. 6029/29.01.2016, constând în principal în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 1056,54 RON, calculate până la data de 06.09.2021 și în continuare până la data plății efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 186 din 4 februarie 2022, a respins excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției invocate de către pârât, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamata A. S.A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea recursului principal recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a reluat pe larg situația de fapt, susținând că hotărârea primei instanțe este nelegală, în sensul că a fost pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material care stabilesc condițiile în care poate fi angajată răspunderea autorității publice.

Potrivit recurentei, în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii Fondului și obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanței de asigurare solicitate, respectiv existența unui act administrativ nelegal, a unui prejudiciu material sau moral, a unui raport de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciu și existența culpei autorității.

Cu privire la condiția existenței unui act administrativ nelegal, a arătat că acesta constă în Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la 2 ani de la depunerea cererii de plată, prin care Fondul a respins cererea sa în mod nejustificat, decizie ce a fost anulată ulterior în dosarul nr. x/2018 cu consecința obligării Fondului la reanalizarea pe fond a cererii de plată, care, în urma analizei, a recunoscut dreptul A. la despăgubiri și a efectuat plata către aceasta.

Referitor la condiția existenței prejudiciului, recurenta a invocat dispozițiile art. 1535 din C. civ. și lipsa de folosință a sumei de bani la care societatea recurentă era îndreptățită cu titlu de despăgubiri, pentru o perioadă de peste 5 ani, conform celor reținute de prima instanță dreptul A. la plata accesoriilor există și are caracter cert, apreciind că s-au aplicat greșit prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Legat de condiția privind legătura de cauzalitate, a arătat că și aceasta este îndeplinită, existând o legătură directă între actul administrativ anulat ca nelegal de către instanța de judecată, respectiv Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, și prejudiciul suferit de A., constând în lipsa de folosință a sumei de bani reprezentate de despăgubirile la care era îndreptățită.

În fine, referitor la culpa autorității, recurenta a susținut că și această condiție este îndeplinită, având în vedere că nelegalitatea actului administrativ conține în sine ideea culpei autorității publice.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, respectiv cu privire la soluția pe fondul cererii, și, în rejudecare, admiterea acțiunii precizate și obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat.

3.2. Apărările formulate în cauză

3.2.1. Apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților. Recursul incident

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția nulității recursului principal, pentru nemotivare, și, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și recurs incident împotriva sentinței atacate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, precum și a art. 18 și art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, solicitând admiterea recursului incident așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță și motivele invocate, apreciind că prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice, condiții care, în opinia părții, sunt îndeplinite.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident formulat de către pârât împotriva aceleiași sentințe, instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înțeles să transpună aplicarea acestor prevederi și în privința procedurii de soluționare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Ținând cont că soluția dată în privința recursului declarat de reclamantă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

De asemenea, conform art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) și art. 494 din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. -

A. S.A. împotriva sentinței nr. 186 din 4 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Constată recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 186 din 4 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.